Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheață se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaștem morții.
Toți sunt cenușă...
Mânia și teama, durerea și plânsul,
Ne-au prins în cătușe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greșit
Ne strâng și ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare și viață?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ți trăiești fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îți greșesc!
Dar oprește odată coasa morții din lucru!
Și aruncă în moarte inamicul lugubru.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Plângere de credință și neam

Ceata diavolească iarăși ne sugrumă,
Lacrima-i amară și durerea doare,
Rana sufletească ne este cutumă,
Numai în credință găsim alinare.

Flutură-n destine, un prolog de rugi,
Zbor înspre lumină și-nspre libertate...
Doamne,-n căutare de miresme dulci,
În tăceri de gheață, ne-ndreptăm spre moarte.

Ne plecăm genunchiul... Scârțâie de dor
Cumpăna fântânii... Doamne, ce durere!
Ne-au plecat copiii și bătrânii mor,
De acum rămânem, biete cruci stinghere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere și vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ți rapace,
Le vom avea într-o zi...
Și lumea din jur iarăși tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine și-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenușă de jar se ridică.

Tăcere și vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine și sapă,
De dor și de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Și-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem și-ades ne e frică.
Uităm și ne naștem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem și coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalță,
Murim și trăim repetat
Și trecem haotic prin viață,
Copii și părinți ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Și ramuri dansează în noapte,
O viață în ere târzii,
O viață de lacrimi și șoapte.

Un clopot de doruri străine,
Același ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Și toți cei din jur m-au uitat.
Nu știu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Și munți de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte și cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viață, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veștedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolțește,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Și totul în jur strălucește.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere și vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Un suflet mai curat

Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe brațe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristețea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morții -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viață.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morții păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Și vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciunea morții

Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm că vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau și mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet și nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ți mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ți mână, Doamne, totu-i cu putință
Fă- să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi și cu suferință...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi ține

Vindeca-, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ți mâna, Doamne, Tu ești Dumnezeu
Tu ești Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"

Tu ai murit definitiv odată
Și ai lăsat în urmă rugi și plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morții te-ai ascuns.

Ți-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să strălucești,
Căci ne veghezi și ne rămâi aproape
Din orice colț de lume ne privești.

Strivit de-acum între coloși de ere,
Ca un opaiț, cu trupul sfărâmat,
Ești stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!

E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Și te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.

Frate de sânge cu strămoșii, astăzi,
Azi în cenușa lor te-ai îngropat...
Ai devenit și tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...

Ți-ai luat adio de la noi, știu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.

De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărțit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalți o flamură spre stele.

Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Ești și vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răzvrătire

La naștere sămânța morții încolțește-n noi.
Și-abia născuți, toți suntem botezați,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viață?
Ce moștenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morți au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morții își nasc fii,
să îi condamne și pe ei la moarte!

De ce ne naștem, Doamne,
înfometați de viață
și-o iubim,
când singura menire a vieții,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieții
și naște- bătrân
și abia apoi
adu--n floarea tinereții,
când duc în spate a mea știință,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoși,
să vin din moarte înspre viață,
nu mai am în minte frica morții,
să stau încrezător în fața sorții
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi și goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toți se bucură
și moartea moare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Prin Tine, Doamne

Prin tine, Doamne, s-au născut
Acei ce te-au slăvit!
Prin Tine Fiu au cunoscut
Și veșnic au trăit.
Cum slava Ta, întru Iisus,
Prin om s-a arătat,
Tu cu iubire și cu har,
În suflete-ai lucrat.
În lutul modelat ai pus iubire și suflare,
De-aceea necinstirea Ta
În suflete ne doare.
Cununi de spini, pe rând ne-au pus
Și-n stricăciunea lor,
Cu necredința ne-au lovit.
Oh, nu ne-a fost ușor!
Dar noi prin Tine ne-am născut și veșnic vom trăi.
Credința-n Fiul Tău, Iisus,
Azi ne va mântui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns și suferință. Și inimi de români,
Au devenit pe glia și neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea și lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Și aprigele vânturi din brațul de român,
Pe scumpa noastră țară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port și pământuri, vise
Și datinile noastre rămase moștenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniți în rugăciune și plâns, mai toți românii.
Ni-i glia mai săracă și pruncii ne-au plecat...
Tu mântuiește, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o țară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din țara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea și plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne și-o Românie Mare
Și cheamă iarăși pruncii plecați peste hotare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieșiți voi morți, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Dușmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerșim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură și noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Și mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor și ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Și-ar da și la moarte, din apa-n urcior,
Doar viață, la prunci, să promită.
Iar diavolul morții, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Și forfote ziua de moarte,
Că viața rămasă o strângem cu sârg
Și-o ținem și-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Și ușa speranței e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viață, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanțuri s-au prins,
Biserici și vieți ruinate.
Și totul în jur e haotic și trist.
Se spală pe față cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Și du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Și fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă și plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi știm, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munții cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte și șoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i ușor
E viața continuă noapte.
Sunt vești care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea și pacea deodată.
Văd oameni bolnavi și copiii plângând,
Și viața e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârșit!
Își clatină pacea realul,
Și parcă aud printre șoapte de ploi,
Că, ah, a murit și groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, oprește-ți mânia!
Că plânge o lume, că plângem și noi,
Că plânge tăcut România.
Și-n negura nopții, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda și la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Și viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Și moartea pândește rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Și n-avem iubire și pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dacia străbună

Ne-au călcat pe file de istorii...
Dorm în sânge plânși, nemuritorii...
'Nourată-i Dacia străbună,
Tristă doarme, patria Română.

Soarele s-a revărsat în zări...
Plângeți, dacii mei nemuritori!
Maci și sângeri s-au vândut pe rând...
Unde e pământul nostru sfânt?!

Ne-au vândut străbuni și oseminte!
Ne rugăm la Cerurile Sfinte,
Zimbrii și păduri, câmpii și ape,
Înapoi, Tu, Doamne, dă-le toate!

Lanțuri grele coapsele ne poartă!
Vântul morții, în cântări de șoaptă,
Ne străpunge-n inimi și ne cheamă,
Fii uniți, născuți de-aceeași mamă,

păstrăm hotarele străbune,
Limbă și cuvânt, popor și nume...
Pace, libertate, neatârnare,
Pentru-a dăinui printre popoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Și lacrima din suflet se deșteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Și liniște în lumea noastră face.

Și clocotesc istorii iar și clopotele-alungă
Liniștea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Și curge sânge pe pământ și pași grăbiți spre moarte.
Copii și mame,-n rugi și plâns, cer pace, libertate.
Cascada morții și-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... și la mine-n vis, adeseori se moare.
Și calcă tancuri peste tot! Pe carne și pe arme.
Războiul este un complot, crud și rapace, Doamne.
Și trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Și trupul țării îl hrănesc cu sânge și cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii știu că vor o țară mai frumoasă.
Și mai bogată... cu petrol și gaze naturale.
Nu au credință-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce frați pe frați,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugați.
De lanțul morții-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugați!
Primiți în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutați!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârși durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârșească.
Nu vă lăsați îngenunchiați nicicând în țara voastră!
Sub semnul crucii de-ați sfârși, vi-i crucea adăpost
Și Domnul vă va mântui, căci sunteți cu Cristos.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coșmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-iști,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Mințeau că sunt socialiști,
Săraci și democrați,
Dar erau neocomuniști
Și putred de bogați.

Ne-au divizat și stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au mințit
Și ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Zăgan

Nud cu iepurași de câmp

Din frică ne-au făcut un templu
și ne-au băgat pe toți la-nghesuială
cică să dea urmașilor exemplu
ne-au dezbrăcat apoi în piele goală

Și iarăși ne-au băgat la-nghesuială
cerul ca un șarpe Doamne fu strivit
pământ ocean și auroră boreală
brusc s-au întors spre asfințit

Cerul Doamne ca un șarpe e strivit
cică să dea urmașilor exemplu
pe funia dintre plus și minus infinit
din frică ne-au făcut un templu

Și ne-au băgat pe toți la-nghesuială
ne vopsim și zilele cu smoală

poezie de din Cezeisme II (10 aprilie 2011)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Situația la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ș sufletele plâng,
Vin morțiise-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Și mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credință și familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferință
Și plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinții,
Copiii... Ce rușine!
La colțuri se vorbește
De-un virus ucigaș
Ce umblă astăzi liber
Prin orișice oraș.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferință
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbușit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învățământ, lumină.
Și pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi și goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credință,
Prea mult am îndurat
Și am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanțurile morții,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Și spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n țări străine
Copiii. Și trudesc
Își părăsesc pământul
Și portul românesc.
Își părăsesc tradiții
Și pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În țară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranță,
Din țară au plecat.
Opinca și cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi și noi se-arată,
Toți avem o crudă soartă.
Coasa morții strălucește,
Iarba peste trupuri crește...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopți și zile,
În tic-tacul vieții noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri și vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop și pace.
Timpu-n noi lumina-și toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheață,
Lacrimă picând pe față,
Goana spre stihii străine
În speranța de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă și omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veșnicie
Lacrimă și poezie...
Un vulcan mocnește-n suflet,
Se aude-al morții urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generații
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi și vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Și se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar și jale
Vor să semene-n amnare...

Toți avem o crudă soartă!
Triști, în bărbile de vată,
Își ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri și vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferință,
Taină, drum de pocăință...

Coasa morții strălucește...
Cumpănă, ne osândește
La tăceri și nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte și-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Și tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri crește...
Iată, părul îmi albește,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Și cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoașteți fiecare.

Iarba peste trupuri crește,
Coasa morții strălucește,
Toți avem o crudă soartă!
Timpuri vechi și noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

* * *

iertați c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare și n-am somn...
mi-e țara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.

îi simt în gând povara neputinței
și lacrima din trupul ei mustește.
să-ngenunchem în numele credinței!
și eu... și tu, să plângem românește!

vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliți prin ură și rușine...
ce drept aveți să cereți pentru noi
clemență, pace și nemărginire?!

și parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! și sângele se zbate.
și plâng, și plâng, și plâng. și plâng mereu –
balans concav între prezent și moarte.

las port și datini, steag și imn, cuvânt
și plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fii, Doamne, bun!

Români adevărați, la noi în țară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.

Ne-au interzis și sfinții-n calendare,
fim atei șine pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.

Fii, Doamne, bun și arată-ți Tu puterea
Și fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deșteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.

În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când rușii ne-au luat și pielea de pe noi:
Ne-au luat și grânele, și vinul, dar și vita,
Și nouă ne-au rămas doar coada și copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă țară,
Toți ne-au luat... și n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame și amar
Și-au renăscut ca Phoenix, din cenușă, iar și iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu și-a pierdut identitatea!

A stat în vânt și ploi ca stânca în picioare,
Când mulți au încercat să ne doboare.
Câți s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ și dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul și glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoșesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook