Sonetul Ocnei Sibiului

Dormeau în gara Ocnei doar visele spumoase
Din cercul mult prea vesel de fete şi băieţi,
Când rasele canine la un festin de oase
Îşi năpusteau răbdarea ce-i măcina-n boscheţi.
Cu pătura de-albastru ne-acopeream rărunchii,
Şi auzeam prin iarbă un zgomot de maşini;
Vedeam, atunci, că ploaia ne înmuia genunchii
Ca doi bureţi în apa de sare. Asasini
Păreau şi muşteriii cu braţele firave,
Căci ne loveau privirea în ale lor priviri,
Şi-n fiecare metru mai traversau epave,
Trecând nisipul umed ca melcii. Nu te miri
Că am plutit prin norii ce ridicau din piele
Un suflet contopirii chiar dincolo de stele?

sonet de Ionuţ Popa (9 iulie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bureţi

Doi bureţi
Erau băieţi
Şi-şi vorbeau de la burete
La burete cu "băiete".

Când stăteau la vreo agapă,
Mâncau sare şi beau apă,
Acolo pe fund de mare:
Aici apă, aici sare.

La sare se-nţelegeau
Dar la apă se-mbrânceau...

Iar acuma, pe dulap,
Nu se ceartă, nu se bat,
Sarea e-n bucătărie,
Apa-n aer, cine ştie.

poezie celebră de Marin Sorescu din volumul , Poezii pentru copii, ed. Ion Creangă - 1979
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Zbor de vise prind în noapte
Mă ascund în vraja lor
Tu mă chemi printre păcate
Iar eu vin... îmi era dor

Te ating, sărut pe umeri,
În oftatul tău mă pierd
Când bătăi din piept îmi numeri
Şi mă laşi să te dezmierd

Îmi aluneci lin pe piele
Iar eu tac pe trupu-ţi cald
Mâinile-mi te vor doar ele
Şi prin suflet mi te scald

Mă iubeşte pe un freamăt
Ce se naşte când respiri
Pierde-mă în al tău geamăt
Şi-n dulceaţa din priviri

Hai să ne iubim o vreme
Poate-n ea ne vom uita
Doar noi doi, nişte poeme,
Ochii mei... privirea ta

poezie de Adi Conţu (4 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Ne ridicăm pe vârfuri
şi rostogolim privirea dincolo de valurile
multicolore de hârtii.
"Sunt caracatiţe isterice şi rechini fără sentimente"
mi-ai spus într-un moment de luciditate barbară,
şi te-am crezut.
Rău a fost că ai avut dreptate!

Din palmele noastre întinse au căzut mii de scoici
ca leproşilor carnea,
şi din scoici s-a prelins marea
la picioarele slinoase ce creşteau din cuvântările lor.
Ne-au secătuit de răbdare şi vestele de salvare
s-au spart în colţii atent îmbrăcaţi în catifea.
Ca trandafirii îşi ascund spinii în parfum.
Dormim pe ei în fiecare noapte şi ne minţim
cu acele îmbrobodite în miere.

Ne-am ancorat visele aiurea,
când porturile lor au trădat întotdeauna o noapte
cu faruri mult prea slabe.

Ia-mi sufletul
şi vinde-l la anticariat!
Iubito,
în marea asta
peştii se-mput din capul pieptului.

Doar afară pescăruşii zâmbesc mai sincer...

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Dormeau satele, dormeau casele din sate
doarmeau caii din grajd; oamenilor din case
inima le dormea şi carnea de pe oase
şi chiar fumul din coşuri se culcase

un somn vindecător al planetei, o ceaţă
făcând stelelor semn să nu mai plângă
lapte vindecător, de mamă, pentru viaţă
într-o tăcere de lupoaică şi prelungă

un somn nebun ca-n dimineaţa morţii mele
cu salcâmi albi, prea albi ca să îi mături
când sufletul mi-a evadat din piele
şi, rătăcind, mi s-a culcat alături

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când

de când zdrobim cu pumnii tari ţărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers şi-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalţ la cer, cunună.

de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar paşi să sterg din umilinţe,
şi-n suflet să aştern din nou dorinţe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
şi-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

şi strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
şi îl anim de-o coardă de chitară-ncetişor
să-i cânte nopţi în cor cu florile de tei
să ne-nvelim cu norii şi să-i ferim de ploi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănunchiul tinereţii

Râzând, glumind fac parte din mănunchi,
Firave glasuri, tinere vlăstare,
Seva îşi trag din personalul trunchi,
Ce a rodit din rădăcini lăstare.

Nu văd, n-aud nimic în preajma lor,
Şi fiecare parcă-şi dă talente,
Băieţi pe lângă fete parcă zbor,
Din mărunţişuri fac evenimente.

Cei mai tăcuţi, sensibili, emotivi,
Trăirile intense iau în joacă,
În sentimente sunt intuitivi,
Tinereţea-i vârsta ce provoacă.

Copilăria dulce nu se-ntoarce,
Impulsul minţii domină trăirea,
Tineri fiind au voie să se joace,
Mult mai târziu îşi vor afla menirea.

poezie de Viorica Pop din Paşi spre viaţă (noiembrie 2005)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sufletul

Şi sufletul
când vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieţi, tovarăşii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheţ,
aveau comportarea copacilor şi a valurilor
care acceptă vântul şi ploaia
acceptă noaptea şi soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieţi buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecaţi,
respirând ritmic
şi sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecaţi
trecând pe lângă insula de cactuşi, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor
care latră.

Când vrei să-l cunoşti, spuneau,
trebuie să priveşti în alt suflet, spuneau
şi vâslele loveau bronzul mării
în apus.
Am lăsat multe capuri, multe insule, marea
care dă-n altă mare, pescăruşi şi foci.
Dezolate femei, cu suspine, cândva,
plângeau după fiii lor pierduţi
şi altele blestemând îl căutau pe marele Alexandru
şi glorii îngropate în adâncurile Asiei.
Am tras la ţărmuri pline de arome nocturne,
de ciripit de păsări, de izvoare ce-ţi lasă-n palme
amintirea unei mari fericiri.
Dar nu se terminau călătoriile.
Sufletele lor s-au făcut una cu vâslele
cu austera faţă a provei,
cu dâra timonei,
cu apa dispersându-le chipul.
Tovarăşii au sfârşit rând pe rând
cu ochii plecaţi. Iarăşi vâslele lor
spun locul unde dorm în nisipuri.

Nimeni nu-i mai ştie. Dreptate.

poezie celebră de Giorgos Seferis din Argonauţi (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino în braţele visului meu

Vino în braţele visului meu
Să ne îmbrăţişăm o veşnicie,
Să fii un fluturaş ce zboară lin
Peste nisipul fără de câmpie,
Fără apă, fără pic de vin,
Cu ochii zugrăvind cerul senin.

Vino în braţele mele vis adevărat,
Noaptea strălucească-n stele,
Din dragoste izvor să ciugulim,
Zvâcniri de dor peste vâlcele,
Sentimente dulci noi să trăim
Din viaţa sfântă ce o moştenim.

Vino în braţele mele, vis, realitate,
Să gândim doar limpezirea-n doi,
Să fim în suflete inele de altoi,
Să păşim prin vânturi şi prin ploi,
Sub umbrela frumoaselor cuvinte,
Să fim poezia din iubiri, fierbinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din limbile ce atârnau în cer

Se clătina o casă,
se clătinau două case, o mie de case:
oamenii îşi sforăiau nopţile
ca nişte simfonii pline de ei.
Soarele i-a uitat
prin burţile ce nu mai ştiau
să iubească.

Astăzi doar luna le clăteşte
visele cu smoală
şi fiecare stea aruncă
o limbă de şarpe
să le culeagă
din orbite lacrimile umflate
cu pompa.

Noi suntem aici, acum,
şi nu mai putem
înghiţi verbele şoptite
într-o ureche, mirosind a greşeală.
Mi te-ai deschis ca un răsărit
cu pletele în vânt.
Îmi păreai că vrei să-ţi ieşi din piele.

Schimbă-ţi pielea cu pielea mea
şi dă-mi-o înapoi.
A trecut iarna ca o rachetă
peste toate nopţile.

Şi-am alergat cu ea în piept,
prin toate dicţionarele,
doar să ne reamintim
ce înseamnă cuvântul "uitare".

Cam de pe-atunci ne-am tot scris
telegrame de dragoste
cu cerneală stoarsă din limbile
ce atârnau în cer.

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumuseţea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ţi provoca prin suflet adieri?

Îţi aminteşti plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu şi eu, dorindu-ne-a ne fi?

Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedesluşit de cel ce îl dorea?

Îţi aminteşti, desigur! Prea mulţi paşi
s-ar fi pierdut prin colţuri de-amintiri
şi n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poţi în urma ta să laşi.

Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
şi mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de frig

flori de frig acum plutesc
şi în aer şi-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îţi strălucesc

toţi copacii azi sunt goi
chiar şi pomii din grădină
deşi bine-n rădăcină
stau cu toţii pe la noi

s-a-mbrăcat în frig azi totul
şi umblarea şi privirea
de mai dăinue-amintirea
şi ne mângâie cu botul

prin oraş se ţes doar paşi
umblete mereu în fugă
şi cu mersu până-n dungă
alături să nu te laşi

căci e aproape sărbătoarea
naşterii azi Lui Hristos
Prinţul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesel

intrând pătată de lumină-n noapte
ca într-un templu-acoperit de stele
te naşti când e senin peniţei mele
şi vorba-mi râde-n hram de vise coapte.

pe sânge-mi scrii amorului dantele
şi-al clipei de vecie nor de lapte
prin timpurile-acestea-n zgomot apte
şi de nimicnicie-n straie grele.

de bem secunda-n feerie fiartă
şi-n roua care cade pe statui
să nu şopteşti aceasta nimănui
şi inima de zvârcolire-mi iartă.

şi vesel din enigma ta întreagă
din mine tu aşterne-te pe şagă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Jabba
Comentează! | Votează! | Copiază!