Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

Chiar bufniţa nopţii umil încetează
Şi zilele-s strânse de-ale neantului braţe
În zori ce înnoptarea curtează
Sub tei cu alei petrecând pe subraţe.

Cetăţile serii, un drum şi-un instant
Şi totul se duce departe şi vine
În timpul solemn distins şi constant,
Fără să ştii şi fără de tine.

Trezeşte-te azi, trezeşte-te acum
Că-i timp pentru soare şi viaţă,
E timp pentru îngustul şi singurul drum
Spre Cetatea, Minunea nespus de măreaţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiţi să trăieşti
Tot ce crezi că-ţi va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curaţi şi fireşti
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.

Să nu pleci cât e timp de rămas lângă crini,
Cât e timp de trăit şi de mers către viaţă.
Ca să poţi curăţa trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe faţă!

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai eşti frumoasă!

- De când el a plecat şi singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită şi azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece şi soarele apune
Şi toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Ştiu, că nu te mai simţi, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îţi pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ţi dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te ştiu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îţi stă în fire!

- Aş vrea, dar fiecare sunet, e-un ţipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Şi, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porţi ca o copilă, de ce să-ţi plîngi de milă?
Trezeşte-te la viaţă, râzi mereu şi cântă,
Viaţa-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
N-ai produs mai nimic, ţi-ai dat munca pe ban.
Alţii ştiu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic aţi servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' şi doar chin nesfârşit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neştiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar eşti mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Şi refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlineşti un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce eşti, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârşitul de cruce.

Şi de-ai şansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poţi te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc.
Câţi temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare
Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, ţintind spre soare
Şi ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!

Chiar viaţa noastră însăşi e-un câmp minat, pe care
Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,
Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc
Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.

De eşti, în lumea asta confuz-crepusculară,
Astronaut notoriu, năier sau alpinist,
Pe drumul ce te-nalţă şi care te coboară

Tu nu uita o clipă să fii şi bun genist.
Un câmp minat e viaţa în drum spre Everest,
Dar ce măreaţă-i clipa trăită fără rest!

sonet de Nicolae Mătcaş din Un câmp minat, urcuşul (2010)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Eşti ca fulgul de zăpadă
Care zboară prin văzduh
Şi apoi cade în ogradă
Umectând al său pământ.

Ce eşti viaţă-n astă lume
Doar un fulg rătăcitor.
De faci bine de faci rele
Totul este trecător.

Că tu om, cu zile puţine,
Mai tot timpul supărat
Să ştii, că nimic nu iei cu tine
Din ce-ai strâns ori câştigat.

După ce dispari vine uitarea
Fără ca tu să mai revii,
Ea aduce întristarea
Printre cei rămaşi şi vii.

Porţi cu tine moştenire
Al trecutului păcat
Nu ai drept de jeluire
Până nu eşti judecat.

Şi atunci balanţa dreaptă
Hotărăşte ce-ai făcut
Ea se înclină ori se îndreaptă
Şi-ţi arată al tău trecut.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte...

Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă
Ideea de moarte.

Iubeşte pământul
Şi cerul şi marea.
Iubeşte cuvântul
C-ascunde uitarea.
Iubeşte şi-arată
Cât poţi să iubeşti...
Şi-mparte iubire
De vrei să primeşti.
Iubeşte şi ura,
Iubeşte-o de poţi
Şi-ascunde-o în tine
Că ură au toţi.

Iartă...
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine...
Şi simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeaşi iertare.
În tot ce se naşte
Trăieşte şi moare.
În zile ce trec
Şi nu te mai ceartă,
Trăieşte,
Iubeşte şi iartă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico!

Bunico, te văd şi te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ţi este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuţa umbrită din curtea ta.

Dă-mi voie lângă tine să stau
Şi să aflu care ar fi neliniştea ta,
Bunico, nu-i aşa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?

Că de dor ţi-e sufletul cuprins
Şi pe chipu-ţi brăzdat de timp,
Lacrimi calde şiruiesc,
Alinarea să-ţi astâmpări?

Că ţi-e dor de casa de la ţară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniştea iernii şi serii reci,
Ce-îţi amintesc de-ai tăi iubiţi părinţi
Şi acei oameni simpli şi cuminţi?

Că ţi-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duşi
Şi-nstrăinaţi prin lume,
Ca-aşa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?

Că ţi-e dor de-ai tăi nepoţei,
Care nu cresc şi în ochii tăi,
Poveşti de la a lor mamă mai ştii,
Fără să-i poţi îndeaproape iubi şi drăgăli?

În braţe ai vrea tu să îi strângi
Şi un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi priveşti în ochii sinceri, vii
Şi să îi vezi cum cresc ei mari.

Şi tristă eşti că nu-s aproape,
Să le-asculţi ale lor şoapte
Spuse noaptea –ntr-un vis,
Când la imagini cu îngeraşi şi zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaş apare.

Că ţi-e dor de-o viaţă tihnită,
Cu toţii, de la mic la mare, să fiţi,
Bucuriile să vi le împărtăşiţi
Şi în fericire cu toţii să vă înveseleţi?

Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoţeşti mereu, pe oriunde ei sunt
Şi le doreşti sănătate şi spor în toate
Şi –a lor mulţumire şi împlinire
Îţi umple sufletul de fericire.

Bunico, cu chip blajin şi tâmple cărunte,
Te-aştepţi ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezenţă să ţi-o umple,
Să simţi respectul şi recunoştinţa
Pentru ceea ce eşti tu de fapt pentru ei.

Bunico, icoană sfântă pentru ei tu eşti
Şi întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înţelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine şi cu-un suflet curat,
Că-n astă viaţă niciodată nu ai pregetat,
Să te lupţi cu adevărat şi ce-ai avut de dat, ai dat,
Şi cuvântul tău de ei, copii, nepoţi să-ţi fie respectat.

Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povesteşti mai pe îndelete,
De-ale tale reuşite sau poate regrete,
Sufletul să ţi-l descarci şi amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu poţi... Tu eşti...

Tu poţi fi un drum pe care
Paşii vieţii rătăcesc,
Dar şi-ale vieţii picioare
Ce drum bun şi drept croiesc.

Tu poţi fi furtuna care
Rodul verii-l devastează,
Ori vară scăldată-n soare
Care rodu-şi prelucrează.

Tu poţi fi luna din noaptea
Unui suflet călător,
Sau o noapte pentru mintea
Sufletului visător.

Tu poţi fi-un ciclon sub soare
Cere traiu-şi devastează,
Ori o adiere care
Vieţi pustii restaurează.

Tu poţi fi un răsărit
Care luminează minţi
Sau apus nesuferit
Care întunecă vieţi.

Tu poţi fi o rază în valea
Vreunui suflet visător
Sau foc din adânc pe calea
Orişicărui muritor.

Tu eşti roua dimineţii
Care înviorează zorii
Dar şi înnoptarea vieţii
Care-şi tot descarcă norii...

Tu eşti vântul ce sporeşte
Intensitatea furtunii
Şi-adierea ce întăreşte
Fermitatea raţiunii,

Tu eşti mintea aceia care
Cerul vieţii îşi înnoptează,
Dar şi cer sublim cu soare
Care viaţa-şi luminează,

Tu eşti râul care-şi frânge
Luntrea în valurile lui
Dar şi vântul care-o împinge
Spre Limanul Cerului,

Tu eşti marea care-şi frânge
Corăbioara între valuri
Dar şi vântul ce o împinge
Către-a Mântuirii maluri,

Tu eşti răsărit de soare
Ce-şi îmbucură viaţa,
Dar eşti şi apusul care
Dezlănţuie discrepanţa,

Tu eşti raza de lumină
Care aprinde al vieţii foc
Sau un foc ce extermină
Viaţa, fără echivoc!

Tu eşti chipul ce reflectă
Infinitul absolut,
Infinitate perfectă
Într-un chip umil de lut,

Sau, închipuirea firii
Zămislită de păcat,
Ce de formele pieirii
Încă nu s-a dezbrăcat.

Tu-eşti "cununa creaţiunii",
Minune a lui Dumnezeu,
Şi "praf pe cumpăna fântânii"
Dacă El nu-I Domnul tău.

(Tu eşti linişte şi pace,
Tu eşti zarvă şi război,
Tu alegi ceia ce-ţi place
Şi tot tu te plângi apoi
Că ţi-e greu ori că n-ai pace!)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima unui copil

răbdaţi, răbdaţi
păsări mor acum
sunt tinerii ce strigă pe drum
cu pieptul gol şi pur
durerea se zvârcoleşte în ei
privind la voi
spaimă în jur
teamă de toţi şi de toate
dormiţi oameni, dormiţi bine
nu ştiţi unde mergeţi
doar vă târâţi prin zoaie şi scrum
aţi murit de mult, fără să ştiţi
azi, cadavre ambulante la colţuri de drum
ştiu că mâine o să mor şi totuşi scriu
cu lacrimi şi sânge pe scoarţa lumii
ştii, şi lacrima e un cuvânt
trist pribegesc din sat în sat
lăuta are corzile rupte
eu cânt mai departe pe drum
flăcări ard în mine
de ce plângi mamă, acum
nu vezi copilul ars pe drum
rug creat de voi, din ură şi minciuni
aţi uitat puritatea privirii unui trist copil
plâng îngerii din cer pe ţărmul tăcerii
Doamne, de ce ai plecat azi dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză-ngălbenită...

O frunză-ngălbenită-mi bate-n geam
Şoptind că-i timpul să mă-ntorc la matcă,
Ea a simţit adesea că-n suflet, eu jeleam,
Chiar de trăim haotic zicând mereu; -Ce dacă!

Spre frunză am privit prin lacrima ascunsă,
Dorind să-i prind mesajul şi timpul ei puţin,
Dar am simtit durere şi inima străpunsă
De-o suliţă fierbinte ce-n vârf ţinea venin.

M-am aşezat rănită pe strat de frunze moarte
Agonizând o vreme printre năluci şi frig,
Dar o lumină vie m-a dus în zbor, departe,
La uşa mântuirii şi-am început să strig.

Deschide-mi, Doamne, sunt oaia rătăcită,
Priveşte-mă cum sufăr şi rana-mi sângerează!
Iisuse, către Tine, mă-ntorc acum smerită,
Iertare-Ţi cer, o, Doamne, te rog, mă înviază!

Am faptele în palme, nu vreau să le ascund
Şi voi mărturisi, chiar de-am cuvântul greu,
Umilă aştept la uşă şi-n lacrimi mă cufund
Căci am uitat de Tine, Mântuitorul meu.

Am trândăvit mult timp în somnul fără rost
Zăludă petrecând pe-un drum în ispitire,
Noian de ani şi zile, vasal la rele am fost
Necântărindu-mi fapta, trăind în amăgire.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinteză ontologică

Sunt un noruleţ mărunt care taine mari ascunde,
Umbrind peste-un scurt răstimp de stări rare şi profunde,
Sub priviri de Soare veşnic doritor să mai inunde
Huma seacă, să-i cuprindă spectrul tainic în noi unde,
Dintr-o sferă ancestrală, străjuită de Lumină,
Ca din starea ei umilă, cât mai picură secunde
Să rodească eternitate prin sorgintea sa divină.

Ori o rază răsărită, din Divin, curtându-şi timpul
Printr-o luptă extenuantă ce-o impune contratimpul
Care-o vestejeşte absurd şi-i preaschimbă anotimpul...
Ori în umbra transcendenţei, sunt chiar timpul unei raze
Măsurându-şi diferenţa în diverse ipostaze
Ce din falnica-i sorginte-şi au răstimpul stabilit
Din Preaînalt spre-un infailibil clironom de infinit.

Ori, răstimpul unui timp din chiar ultimu-anotimp
Străjuit de-un Soare veşnic ce lucrează întretimp
Pentru un scop slăvit, etern şi de mine-Şi face timp
Să mă ajute a pricepe pentru ce-i prielnic timpul
Ca în timp cu contratimpul să îmi fie viu răstimpul...
"Pom" hrănit din Apa vieţii, rodind în tot anotimpul...
Şi-un "rob bun" în mâna Celui ce deţine infinitul.

Străbat un timp în contratimp cu cel din urmă anotimp
În caldul Soarelui divin ce-a mă renaşte Îşi face timp
Şi cresc la umbra Lui o vreme, umbrind pământul un răstimp
În care Duhu-mi defineşte tot spectrul pentru Empireu,
- "La umbra aripilor Sale", - iluminând lăuntrul meu,
Ce-n negrăită bucurie tresaltă-atuncea când aude
Cum tună-aproape glasul Lui prin raze lustruite de secunde.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Levi Tudose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, române!

Deşteaptă-te, române, acum de ziua ta,
Şi schimbă imnul ţării, nu mai dormita.
Un imn nou pe care să-l cânţi cu mândrie,
Acest ''deşteaptă-te'' te-adoarme pe vecie!

Trezeşte-te române şi fă din imn o faimă,
Nu te mai stresa să cânţi acestă spaimă.
Fii mândru că pe aceste plaiuri locuieşti,
Gândeşte pozitiv, căci pui de dac tu eşti!

Ridică-te române din negura de vremi,
Şi trăieşte-ţi clipa în care acum sîntem.
Fă din prezent ceva bun pentru viitor,
Educă-ţi copiii, îngrijeşte-te de starea lor!

Dezgheaţă-te române, iubeşte până poţi,
Fă din iubire o artă, şi o hartă pentru toţi.
Fii bun cu tine însuţi, şi ai grijă de ţara ta,
Căci România de acum, nu-i patria altora!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 decembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungul drum...

Toate "Drumurile noastre, toate"
Au dus şi duc înspre "Cetate",
Dar drumul făr' de care nu se poate
E "Lungul drum al vieţii către moarte".

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
Îţi mulţumesc pur şi simplu
pentru că exişti,
pentru că eşti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca eşti mai subtil decât inima noastră – prea nervoasă,
pentru că eşti atât de aproape şi atât de departe şi în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit şi eşti încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îţi mulţumesc, Doamne, că eşti tăcut.
Numai noi – erudiţii analfabeţi –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Tu esti femeia ce adeseori
Imi apari mereu, inca din zori
Tu ai facut ceva, dar nu stiu cum
Sa ne intalnim pe acelasi drum.
Un drum la care am visat,
Mereu, mereu dar suparat

Acum... zambesc, SUNT FERICIT,
Pentru ca eu pe tine te am gasit.
Cad in genunchi si iti multumesc
Pentru ca tu esti tot ce eu iubesc.

poezie de Marian Moraru
Adăugat de Marian Moraru
Comentează! | Votează! | Copiază!