Marele horn

Cei morţi nu-s ca noi. Suspendaţi
în pacea amiezii, le lipseşte
saţietatea şi setea. Ei au dispărut,
dar există. Ochii lor sunt sunt în altă parte,
mâinile lor nu mai mângâie, dornice
sau temătoare – sunt deja muşchi pe pietre.
Ei poartă lămpi stinse,
pelerine de ploaie uzate, scuturi sparte.
Noi îmbrăţişăm şi-aprindem toate luminile,
măturăm pretutindeni momentul prezent.

Simţim respiraţia fiecărui fir de iarbă
în ceafa altui fir de iarbă
sau în el însuşi:
ne surprinde şi ne înfioară,
pentru a se întoarce apoi încetişor în lemnul
care a fost cândva rumeguş luat de vânt.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de fir...

Un fir de praf
Din tot universul
Doreşte să se-aşeze lin pe tine,
Să fi în siguranţă,
Să te mângâie...
Un fir de lumină
Doreşte acelaşi lucru,
Să-ţi lumineze calea...
Un fir de iarbă
Vrea să fie atins de tine,
Să te hrănească,
Să te facă să zâmbeşti...
Fir de aţă aşijderea
Vrea să-ţi fie ca basma,
Să te acopere,
Să te încălzească...
Un fir de apă vrea şi el
Să-ţi răcorească
Şi să-ţi spele trupul;
Fir cu fir
Îţi vrea un bine,
Iar aceste fire sunt eu...
Fiecare fir din mine
Te ascultă,
Te simte,
Te vrea,
Te iubeşte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

Simt, că sunt un fir de iarbă ce creşte spre infinit
Sunt un diamant neşlefuit.
Un vis împlinit mi- l doresc la nesfârşit
Să iubesc.. Să fiu iubit

Am prieteni sub soare
Sunt o floare, sunt un crin, sunt un fir de trandafir
Ce candoare, ce încântare, să fiu eu, cum voi in stare
Nu voi chin, nu voi să mai transpir cu ochii atunci când sunt dat pe tâmplă cu mir

Roua dimineţilor de primăvară, o cunosc pe dinafară
Soarele mă hrăneşte, cu raze fine
Explodez parcă îmi vine
Dar nu pot,, prea mulţi mă înconjoară

Rău îmi pare că nu înţeleg
Nu pot să dezleg al meu blestem
Mă leg de voi toţi, un fir de iarbă bleg
Să simt iubire. Visez, lăsaţi - mă întreg.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este la fel de crud şi la fel de multă viaţă într-o căprioară ca şi într-un fir de iarbă. Ce minte educată poate accepta asta? Formele se hrănesc inevitabil cu forme, dar chiar şi acolo unde formele nu se mişcă exterior, la interior este aceiaşi viaţă care părăseşte forma când forma este distrusă! Viaţa trece dintr-un fir de iarbă şi însufleţeşte un prunc, apoi pruncul moare şi viaţa însufleţeşte un fir de iarbă. Încă o dată întreb: poate vreo minte educată şi spiritualizată să vadă asta nemijlocit de gând? "Eu-Sunt" sau Dumnezeu cel viu care este în om, este identic cu cel care este într-o banană. Odată ce ai înţeles asta, o să te mai crezi superior că tu eşti vegetarian sau autotrof? Dar vei mai crede că există vreo evoluţie spirituală?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Apă, marmură şi tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roţi sau de potcoave;
Oraş nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereţi de palat şi-acoperişuri ca nişte etrave.

În apele sterpe şi-n neclintirea minerală
Lipseşte reproşul unui fir de iarbă, nici lotuşi nu-s;
Oraş fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuşi, sieşi îndeajuns.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt reduse la natura lor esenţială, o floare, un curcubeu, un fir de iarbă, un corp uman, toate înseamnă energie şi informaţie.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Apă, marmură şi tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roţi sau de potcoave;
Oraş nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereţi de palat şi-acoperişuri ca nişte etrave.

În apele sterpe şi-n neclintirea minerală
Lipseşte reproşul unui fir de iarbă, nici lotuşi nu-s;
Oraş fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuşi, sieşi îndeajuns.

poezie de Arthur Symons, 1865-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir de iarbă

ca un fir de iarbă
ce străbate piatra
să iasă la lumină
încerci să-mi străpungi
peretele sufletului
singurătate

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de iarbă

Fir de iarbă, firicel,
Nici te vezi de mititel.
Cine-n tine a crezut?
Dar asfaltul tu l-ai rupt.
L-ai crăpat şi-ai răsărit,
Lumea-ntreagă ai mântuit.

poezie de Stefan Gorban (4 mai 2016)
Adăugat de Stefan Gorban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culcat in iarbă

Culcat in iarbă văd fanfaron
Lumea unde roua e mare,
Firmitura de pâine, festin
Aruncată de un zeu divin!

Un pas de-al nostru-i ciumă.
Şi cum ar fi?, să fiu furnică
Sau un greier golan, hoinar,
Hrănit de schimbător hazard

Cum aş vedea omenirea?
In zei ce simt nemurirea!
Poate aşa sunt si cei in
care..
Noi, furnici şi greieri de lut

Credem că ei ne oferă
Câte un festin, şi nemuritori
Sunt
Ferindu-ne de talpa lor,
Fiindcă, cât ei nu vieţuim

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume pentru toţi şi pentru toate

Moliile şi lăcustele ating aceste pagini şi-apoi
Trec mai departe, neîntinate de numele pe care noi
Îl ataşăm fiecărui corp ca să ne alinăm invidia care
Ne-ncearcă văzând libertatea altora – e nevoie de mutilare

Pentru că noi suntem uzurpatorii, disperaţii acestui pământ –
Agăţăm orice-aripă şi scrijelim o pecete, o rană, o lege.
Suntem proprietari de nume, pe care le clămpănim în vânt;
Dar noi trebuie să murim, ca şi voi, pentru a înţelege.

Am avut un vis. Oamenii au renunţat la numele lor – toţi –
Şi-au cântat cântece de slavă, aşa cum în această lume
Pot cânta doar cei care poartă solzi sau copite, aripi sau colţi,
Liberi, binecuvântaţi întotdeauna într-un singur Nume.

poezie de Harold Hart Crane, 1899 - 1932, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu oare pentru voi?

Ori sunt arcuşul pe vioară,
Ori mână pentru amândouă,
Ori numai cântecul ce zboară...
Sau doar urechea veşnic nouă
Ce se smereşte şi coboară
Să-asculte "cântecul" din "rouă",
În zorii tainici ce tot zboară...

Ori-un chimval dăruit vouă
Să-i stoarceţi lacrimi ce învioară
Sau mângâieri ce împresoară...
Sau poate-s "abur" ce înfioară
Într-o răscruce-a dimineţii
Apusul ce ne înfăşoară
Încă din zorii tinereţii...

Poate-s "pribeagul fără ţară",
Poate-s o epopee nouă,
Un dor neştiut, născut să piară,
Ori fir de iarbă ivit când plouă
Să-adie-n vânt şi-apoi să moară...
Sau doar chitara ruptă-n două
Pe izvorul apei de la moară...

Un "bun", la greu, abandonat,
Amic în umbră lepădat
Şi la uitare condamnat,
Sau poate "greu"-acomodat
În locul cel mai însemnat,
Cu nepăsarea ce-a prădat
Un "suflet viu", neconsemnat...

Poate-s o amintire vie
Născută din fotografie,
Sau dintr-o vie ironie
A tot ce-a fost cândva să fie
Şi-a tot ce n-a ştiut să se ştie...

Ce sunt?! Nu ştiţi, nici eu nu ştiu...
Dar ştiu că trebuie să fiu
Nu ce-mi doresc sau ce dorim...
Ci Viaţa Eternă în suflet viu,
Şi-acum, şi când ne despărţim...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un soi de oameni care, cât sunt tineri, se îndeletnicesc cu puterea musculară şi cu cea genitală. Dar mai târziu nu rămân decât puterile intelectuale; dacă lipsesc acestea sau lipseşte dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicarea lor, atunci nevoia este mare.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un om

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip şi-atât.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorii fug acum, aleargă de ici-colo, toţi sunt grăbiţi, nu ştiu ce vor. Nu te poţi uita în ochii lor, pentru că sunt morţi. La noi, a fost o mare aventură romantică.

citat din Rodica Mandache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunând asaltul cetăţii.
Sunt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sunt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sunt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sunt ploile primăverii cu toane ciudate,
sunt aerul respirat de cel dintâi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sunt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sunt ceea ce rămâne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sunt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sunt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!