Pielea mea

Dedicaţie tuturor prietenilor mei

Iar mi-au stins aceşti perdanţi lumina
din inimile celor adunaţi la masa mea,
nu am cu ce să vă ospătez prieteni.
Văd că totuşi, nici voi
nu v-aţi îmbrăcat pe măsura unui ospăţ,
Unde vă este haina cea de nuntă?
Aşa vă cinstiţi voi gazda?...
Luaţi şi îmbrăcaţi-vă cu pielea mea
ca să-mi simţiţi murirea
cum jinduieşte hrana nemuririi
din coasta noului Adam.
Vă este bine în pielea mea?
Vă e cald?
Vă este cariera asigurată?
Dacă tot vă place să mă depersonalizaţi,
luaţi o dată cu ea şi toate angoasele mele
şi toate nopţile de insomnie
şi toate dezamăgirile, ca să le purtaţi la mână metanier.
Iar în loc de recunoştinţa voastră tergiversată
să-mi oferiţi liniştea singurătăţii.
Aşa ne vom preface în continuare
că nu am eu nici un merit în toate realizările voastre,
că vouă singuri vi se datorează întreg succesul,
numai vouă şi atât!
Mai permiteţi un ultim toast:
- Să bem în cinstea nerecunoştinţei voastre,
să bem în onoarea neprieteniei noastre
până la fund prieteni, dragii mei ostaşi – nu vă mai opriţi!

17 martie 2020

pamflet de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulţi i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
şi răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înţeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine şi din toate
a rânduit doar existenţial...

a amplasat pe drumul vieţii mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
şi n-au în ele nici un adevăr

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră am tot mers...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ţinut cerul în palmă

Nu-mi venea să cred
un om împingea cerul mai sus
cu demnitate
şi
cu o delicateţe totuşi bărbătească
Nu vă supăraţi
că sunt aşa de mare
Nu vreau să deranjez
pe nimeni
dar
vă pot pune pe masă
toate stelele
Se ştie
printre nori mă simt acasă
Totuşi totuşi
Dragii mei
sufletul îmi rămâne aici cu voi
Deci
nu vă spun
nici măcar la revedere
Am fost Sunt şi Voi fi
aici
în inimile voastre
care
bat
ca
o
lacrimă
în
pleoapa
închisă

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (3 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
şi aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrăţişez strâns
toată liniştea

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bucurie

Bucuria este liniştea, tăcerea din voi, pacea fiinţei voastre, pacea spiritului vostru care se face cunoscut în vibraţiile pe care le simţiţi. Când trăiţi acea pace, simţiţi ca şi cum lumina soarelui, toate razele acelei frumuseţi s-ar revărsa în voi. Sunteţi una cu Divinul.

definiţie de Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi gândit bine, ce adăpostiţi în mica şi aleasa bibliotecă a voastră? Tot ceea ce ţările civilizate, în lungul miilor de ani, au dat mai învăţat şi mai distins între oameni, fructul studiilor lor şi al înţelepciunii lor este pus la îndemâna voastră acolo, în cea mai minunată ordine. Dacă aţi fi vrut să surprindeţi în intimitatea lor pe aceşti oameni, neprimitori şi singuratici, eticheta i-ar fi ascuns în faţa curiozităţii voastre. Cu toate acestea gândurile lor, pe care nu le-au împărtăşit nici chiar prietenilor lor celor mai buni, sunt scrise în cuvinte clare, după dorinţa noastră, pe seama noastră, care le suntem străini şi care trăim în alt veac.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteţi, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.

Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Şi daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belşug şi vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi şi pe săraci.

Nu vă certaţi pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Şi voi plecaţi copii mei şi aveţi doar un mormânt,
Lăsaţi deoparte lăcomie şi amară duşmănie,
Iubiţi-vă şi fiţi ca fraţii şi bine o să vă fie.

Iar la icoana Preacuratei, să puneţi, busuiocul,
Că m-a vegheat viaţa toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsaţi portiţa mea copii să ruginească,
Ea ştie cât v-am aşteptat, cu ochii pe fereastră!

De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porţii,
Priveam la drumul nesfârşit, eraţi plecaţi cu toţii,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulţumeam la cerul sfânt, c-aţi fost al vieţii dar!

Eu am să plec! Cer vouă azi, puţină îndurare,
Am ars o viaţă pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus şi răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, să ştiţi că v-am iubit!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori albi plutesc pe cerul albastru. Mari piscuri de granit se ridică spre azur. Cristale fine, fragile şi diafane de gheaţă sunt suflate de vântul de altitudine. Gheţarii se etalează până la limita pădurilor. Munţii nemuritori, suverani, pătrund în inimile voastre până în adancuri. Desigur voi nu puteţi uita toate astea dacă o singură dată aţi admirat de pe vârful unui munte cum răsare soarele. Dacă o singura dată aţi văzut cerul nopţii plin de stele. Dacă o singură dată, dintr-un refugiu de lemn, speriaţi de furtună, aţi ascultat lungul geamăt al vântului. Dacă o singură dată, acroşaţi cu toate puterile voastre de munte aţi simţit ca viaţa voastră nu depinde decât de cele două mâini ale voastre. De cele două mâini goale, crispate cu disperare de stânca de granit.

citat din Rene Desmaison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile şi ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele. Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătălin Varga, Nu ne mai vrea pământul

Rugăciune

Nu ne mai suferă pământul,
am devenit atât de răi
Încât curând presimt că ne va vomita pământul
precum păţit-au canaaniţii în vechime.
Nu ştiu exact cine ne va înlocui – probabil îngerii,
dar ştiu că ne vor pune embargo toate planetele din preajmă.
Vom deveni refugiaţii universului ce nu-i doreşte nimeni!
Nu cred că va mai fi dispus nici Dumnezeu să joace la vreo loterie cosmică,
încât să ne găsească un alt loc,
o altă casă;
Cu siguranţă o vom spurca şi pe aceea!
Aşadar, pământule străbun, ce mai aştepţi?
Dar stai te rog, dacă ne vei vomita pe noi, pentru că merităm aceasta,
Pentru că prea mult timp ne-am bătut joc de tine;
Totuşi, lasă-i măcar pe copiii noştri să te locuiască-n continuare
Ei săracii, nu au nici o vină!
Lasă-le te rog şi pe mamele noastre,
ele ne-au crescut curat, noi am ales să ne întinăm;
Lasă-le de asemenea şi pe bunicile noastre
ele nu sunt vinovate de căderile noastre în neant;
Ai milă totuşi şi de soţiile noastre
ele poartă-n pântece un univers aparte, creat după chipul tău pământule...
De fapt, ştii ce?
Vomită-mă doar pe mine,
cred că ar fi de ajuns pentru însănătoşirea ta, pământule preabun...

12 martie 2020

rugăciune de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Foarte bine, frumosule! Aşa e corect. Poate că trebuia să ne fi făcut mai demult aceste promisiuni şi astfel nu mai făceai toate aceste nebunii.
Lucian: Poate că... Nu mai contează ce-ar fi putut fi şi ce nu. Nu putem întoarce timpul înapoi, pentru a îndrepta cele deja trecute. Important e ce va fi de acum încolo. Şi v-am promis că de acum încolo nu se va repeta nimic de genul acesta! Asta pentru că aveţi în continuare încredere în mine şi doriţi ca tot eu să rămân comandantul vostru. Şi vă promit că doar acest lucru se va schimba în comportamentul meu, adică va fi o schimbare benefică, sper. În rest, putem păstra totul aşa cum este şi cum a fost. Adică, tot prieteni suntem, tot astfel ne vorbim, eu tot nu vă voi da ordine directe, stricte, mereu am să vă ascult şi voi ţine cont de sugestiile voastre. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a mă fi ascultat, vă respect şi vă iubesc pe toţi, dragii mei colegi! Sunteţi minunaţi! Şi nu ştiu ce m-aş fi făcut fără voi... Atât am avut de spus. Acum vă puteţi retrage. Consider că aţi stat destul cu mine. În plus, nu mai rezist nici eu! Gata, oboseala îşi spune din nou cuvântul. Chiar trebuie să mă odihnesc... V-aş conduce până afară, la cercul colorat, dar mi-e imposibil! N-aş fi în stare să revin în navă. Doctore, consider că efectul somniferelor a trecut deja complet, dar oboseala a revenit în forţă, deci, sper că pot dormi acum.
Stela: Normal, frumosule, chiar trebuie să te odihneşti. De putut, sigur poţi, fără nici un risc.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aşa-i mult mai bine. Mă bucur, Lucian, pentru decizia înţeleaptă pe care ai luat-o la timp. E bine că ştii să te descurci în asemenea situaţii, că ai o anumită autoritate asupra lor, deşi n-aş fi crezut, după felul în care te porţi de obicei cu colegii tăi...
Lucian: Sigur, Nick... Prieten, prieten; coleg, coleg; dar în cazurile de strictă necesitate, sunt totuşi comandantul lor, iar ei trebuie să înţeleagă acest lucru şi să-mi dea ascultare, atunci când e nevoie.
Nick: Bine, Lucian. Perfect! Iar când ne vom întoarce la nava voastră, vă veţi lăsa cu toţii armele pe care le aveţi acolo; toate armele... Şi nu le veţi mai lua niciodată asupra voastră, pentru că aici, pe această planetă, nu veţi avea niciodată nevoie de ele, nici în oraş, nici în pădure, nici în altă parte. Trebuie să înţelegeţi acest lucru, vă rog!
Lucian: Desigur, Nick. Regret cele întâmplate şi-mi cer scuze în numele meu şi al colegilor mei. Promit că nu se va mai repeta. Te ascultăm şi ne supunem condiţiilor tale.
Nick: În regulă, Lucian. Aşa este, într-adevăr, mult mai bine! Iar colegii tăi ar trebui să-ţi mulţumească şi să înţeleagă că după acest mic incident, numai datorită ţie rămânem în continuare prieteni.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mi-a dăruit cheia vocaţiei mele. Am înţeles că dacă Biserica are un trup alcătuit din mădulare diferite, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu-i lipseşte, am înţeles că Biserica are o Inimă şi că această Inimă arde în Iubire. Am înţeles că numai Iubirea lucrează în mădularele Bisericii... Am înţeles că Iubirea cuprinde toate vocaţiile, că Iubirea este totul, că ea îmbrăţişează toate timpurile şi toate locurile... într-un cuvânt, că este Eternă!... O, Isuse, Iubirea mea... mi-am găsit în sfârşit vocaţia, vocaţia mea este Iubirea! În inima Bisericii, voi fi Iubirea... astfel voi fi totul...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă 99-00-01

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:13-16 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă vom întârzia; deci, nu vom sosi nici până în ianuarie 2101?
Traian: În acest caz, chiar ar fi problematic şi doream să vă vorbesc şi despre o asemenea posibilitate. Deci, dacă nu veţi sosi până pe data de 27 ianuarie 2101, nu numai că se vor sista plăţile spre conturile voastre, asta n-ar constitui nici un dezastru, doar v-aţi putea restabili financiar oricând v-aţi întoarce... Mai neplăcută ar fi întârzierea nepermisă în sine, cât şi faptul că ziua imediat următoare, 28 ianuarie 2101, toate sumele strânse în bancă în aceste conturi, pe numele voastre, vor fi scoase, cu acordul părinţilor voştri, iar toţi banii astfel rezultaţi vor fi utilizaţi în scopul organizării unei misiuni cu echipaj, o misiune organizată cu scopul clar de a vă căuta pe voi, deci, o misiune pornită spre Proxima, pe urmele voastre, a cărei dată de plecare va fi 28 ianuarie 2101.
Nistor: Poftim?! Adică aţi trimite un echipaj tot spre Proxima, pe acelaşi traseu, în căutarea noastră?
Traian: Evident, da, fără a mai sta pe gânduri!
Alex: Cu ce navă?
Traian: Dacă la ora actuală, "Pacifis" este unica navă ce poate face faţă unei asemenea călătorii, în 15 ani de acum încolo, se va putea construi o alta aptă pentru o asemenea misiune; vouă v-a luat doar 3 ani pentru a o realiza; se vor găsi şi fondurile necesare construcţiei unei nave cu posibilităţile "Pacifis"-ului... Cât despre fondurile necesare pentru plecarea într-o astfel de misiune de salvare, acestea ar fi asigurate din banii voştri, strânşi în banca Institutului de-a lungul celor 15 ani, dar ar fi de preferat să nu se ajungă în situaţia de a organiza acea misiune; sper să sosiţi înainte de acea dată.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!