Cirezile de imbecili

Se tulburară dintr-un zvon cu mască, fără mască
Cirezile de imbecili că n-au unde să pască
Şi după cum s-a confirmat la ştirile-n neştire,
Ieşitul azi la păşunat te duce la pieire.

Astfel şeptelul a decis ca răul să-l evite,
Să se comporte mai uman, să nu mai fie vite.
Să stea cuminţi, să pună bot, s-aştepte o minune
Şi-n acest timp să pape doar în iesle ce se pune.

Căci mult mai agresiv decât a vacilor nebune,
O maladie de coşmar cuprins-a-ntreaga lume,
Iară mai marii toţi pe mâini se spală de păcate
Şi boii dau cu oiştea-n gard prin ţări emancipate.

Mulţime de pribegi rămaşi viţei la poarta nouă,
Aşteaptă vara speriaţi că afară-i frig şi plouă,
Stând izolaţi, înfricoşaţi că... asta a fost şi basta,
De... nu cumva se dă la ştiri că a trecut năpasta.

Că s-a strigat, s-a dat anunţ şi lumea se agită,
Iar cei ce văd sau ştiu cumva vreo cufurită vită,
De bunul simţ sunt obligaţi s-anunţe deîndată,
Să se trimită cei mascaţi să-mpuşte ciurda toată.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarii ziarişti şi virusul inventat

S-a întâmplat s-ajungă în ogradă,
Un virus inventat, ce da din coadă
Ca orice animal, dar nevăzut,
Înspăimântând tot satul, cum a vrut
Guvernul unui lup corcit german,
Care-şi dorea puterea mai avan
Decât i-o adusese lui la bot
Bovinele chemate-n sat la vot.
Şi se plimba Covidul, c-aşa-l cheamă,
Făcându-i guvernanţii şi reclamă
La televiziuni de ei plătite,
Să bage spaimă mare între vite
Şi să le-ndemne-n fiecare clipă
Să se ferească de-acest soi de gripă,
Purtând pe bot o mască protectoare;
Mai mult, să nici nu iasă la plimbare,
Să stea închise-n grajd, să nu mugească,
Iar dacă ies cumva, să poarte mască.
Şi-atunci măgari din presa mituită,
Cu răgete-ncepură să emită
Avertismente despre-apocalipsă,
Adăugând pe liste morţii lipsă,
Încât, ca-ntr-un concurs, sporea calvarul
Adus de-orice reporter, ca măgarul,
Ce alerga prin sat cu limba scoasă
După a morţii nevăzută coasă.
Aşa s-au adunat morţi inventate
Încât lupul corcit, văzând că poate
Cu virusul s-astupe orice gură,
A introdus în sat o dictatură,
Iar presa cea mânjită, cu mulţi bani
A susţinut guvernul de tirani,
Sporind psihoza cu a morţii coasă
Dacă vreo vită va ieşi din casă!

MORALA:

Oriunde-n lume stăpânesc tâlhari
Când au o presă-a lor, doar din măgari!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamflet de sezon

Dragi tovarăşi care-aveţi
Gând, adeseori, de ducă,
Mai bine să vă grăbiţi
În Germania, la muncă.

Cimitirul s-a închis,
Porţile sunt ferecate,
Căci mai marii s-au decis:
Să muriţi nu se mai poate.

La sparanghel sau căpşuni,
Chiar şi Spania aşteaptă,
În Italia veţi merge
Numai pe lumea cealaltă.

Şi cum zic s-a încălzit
Şi-a plecat Covidul dară...
Uite-aşa puteţi să daţi
Şi pe la chinezi prin ţară.

Se apropie de-acum,
Ştiţi, o mare sărbătoare...
Aprindeţi chibritul - BUM
Şi ieşiţi din izolare.

Graniţele s-au deschis,
Iar Covidul habar n-are
Că românii au fugit
De azi, păsări călătoare.

S-a dus dracu parcă tot,
S-a dus şi economia,
Iar pe noi ne doare-n cot.
Am rămas doar cu prostia.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

O stea măreaţă totul luminează
E o noapte cum nicicând nu s-a văzut...
Păstorii care turmele veghează
La cer privesc, se minunează mult,

Căci îngerii din ceruri se coboară
Cântând spre slava Celui Nou Născut,
Ei, ieslea mică cu toţi o-nconjoară
Şi aici, cu toţi, minunea au văzut.

Păstorii fug şi ei pe Prunc să-L vadă
Să se închine Prinţului Ceresc
Şi parcă nu le vine ca să creadă
Miraţi, cu toţi, la Cel născut privesc.

Da, astăzi S-a născut Mântuitorul
E un prunc micuţ şi fără de păcat
El a ales să fie Salvatorul:
Al omului căzut şi vinovat.

Păstorii cu mieluţi s-au arătat
Şi cei trei magi, veniţi din răsărit,
În faţa Lui cu toţi s-au închinat
Daruri I-au dat, ca unui Prinţ mărit.

Întreg Pamântu-n pace e scăldat
Şi în lumina sfântă şi cerească,
Din Ceruri, Tatăl, totul a vegheat
Ca Cel micuţ, cu bine să Se nască,

Pamânt şi Cer, e bucurie mare
Cântări de slavă se aud mereu
Toţi cei de faţă I-aduc închinare
Acelui, ce e Fiu de Dumnezeu.

Iar Vestea Bună a zburat ca gândul:
Mântuitorul lumii S-a născut,
Degrabă înconjoară tot Pământul
Şi-n Vestea Bună, cu toţii au crezut.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac şi basta
Şi dragi ne sunt şi ele nouă,
Acum, în veac şi-n viaţa asta
Ce-o împărţim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi şi delicate
Şi le-au sculptat artiştii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac şi basta
Căci din Lumină şi Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

Ne plac femeile nebune
Din lumea toată pe alese,
Căci peste tot sunt o minune
Roşcate, blonde sau negrese.

De ce femeile ne plac?
Pentru că aşa este firesc,
Iar dragostea ne este leac
Atunci când ştim că ne iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun...

... plouă răzbit,
Într-un timp dezgolit,
Într-un timp de eres,
Fără gesturi şi fes,
Plouă-atunci când eşti tu,
Unde trebuie, nu,
Plouă la sentiment,
Ce-i băltit pe ciment,
Picuri calzi, picuri reci,
Cu sămânţă sau seci,
Ţin de tine de eşti
Sau cumva de lipseşti...
Plouă în decolteu
Până la curcubeu,
Până la frenezii
Inundând poezii,
Pe platou de-obrăjori
Printre raze şi nori...
Plouă desăvârşit
Ca un vis dezrobit,
Peste dealuri şi văi
Cu blajini şi călăi,
Ce ni s-a dat nouă
Pe nimburi să plouă...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească. După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viaţa, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare îşi strânge lacrima pe obraji, ca şi cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câştigă podiumul, după prima lovitură. Uităm prea des că există oameni în afara cutiei în care ne zăvorâm credinţa. Uităm de mâna întinsă, de războiul din fiecare suflet, de neputinţa întinsă pe stradă, lângă canal, ca să fie cald. Îmbrăţişăm rar, uitând de cei care nu au mâini pentru îmbrăţişare. Sărutăm din tic, uitând de cei care nu au pe cine să sărute. Existăm doar în universul nostru..... Ne luptăm. Cu noi înşine. Nu contează ce e în afară. Milităm pentru dreptul nostru, uitând de cei care nu au nici a zecea parte din ce ni s-a dat nouă, fără să cerem...... Fii om! Dăruieşte! Iubeşte! Crede! Şi nu uita niciodată de cei care n-au avut timp să crească.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de Paşti

Am venit să vă colind,
Cu amicul meu Covid...
Cum mulţi sunt căzuţi în limbă
După colaci şi colivă,
Miei de Paşti şi roşii ouă,
Vin! Vă dau Covid şi vouă...
Vă dau cozonaci sau pască,
Dar pe voi vă doare-n... bască.
Aţi ieşit din izolare?
Fix pe noi în cot ne doare.
N-aveţi apă sau mâncare?!
De-acum legea vă ajută.
.........................................
Deci românule, ascultă!
Stai în casă mai degrabă
Şi la Dumnezeu te roagă!
Plămânii-artificiali
Costă, bine ştii, mulţi bani.
Nu mai vrei în carantină?
De P. C. te-ai săturat?!
N-ai căldură şi lumină,
Ori prea mult ai aşteptat?!
Ţi-ai pierdut pritenia
Cu un şef de ciocolată,
N-ai şomaj ori n-ai salariu?
Pentru asta mai aşteaptă!
Ori n-ai bani de anestezic
Sau de clor? Nu-i dandana.
Mergi la cramă, căci alcoolul,
Acolo va exista!
N-au impozitat stagnarea.
Mai mult, şefii s-au decis
Ca de-acum, înmormântarea
Să o facem doar din... pix.
Opt cu popa este bine...
Nu-n trei zile, mai rapid,
Că sunt riscuri pentru tine
Să-l contactezi pe Covid.
Dacă însă se constată
Că cel care-a decedat
Suferea de-această boală,
Fraţilor, s-a terminat!
Numai unul... şi cu mască şi mănuşi
Se mai permite.
Deci române, stai în casă
Şi la toate ia aminte!
Azi la cimitir la poartă
Nu e nimeni să deschidă,
De pomeni nu-ncape vorbă,
Iei amendă însutită...

Deci rămâi în izolare,
Lasă dracu fiţele,
Om ieşi la o plimbare,
Când or cădea... frunzele.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente

Poem
Oameni mari şi învăţaţi
Au trecut pe acest pământ
Generali şi împăraţi
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar şi neamuri şi popoare
Şi atîţia le-au adus
Bogăţii şi închinare

Însă viaţa şi-au sfârşit
Şi s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Şi-au căzut toţi în uitare

Dar istoria ne-nvaţă
Şi cultura despre ei
C-au avut şi ei viaţă
Odată cu adânc temei

Alexandru şi Napoleon
Împăraţi de seamă ai lumii
Toţi s-au dus pe-al morţii ton
Lăsând loc deşărtăciunii

Goethe Schiller şi Petrarca
Epicur Spinoza şi Traian
Şi-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învăţătură
Prea puţin preţ azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preţ pe om — pe cinste
Şi deşi-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învăţătură
Se pune în aplicare
De atâţia prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâţi şi azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Şi ce-a spus Hristos Mesia
Iată şi azi se trăieşte
De cei ce vor veşnicia
Şi-Evanghelia îi creşte

Nimeni nu-şi cată salvarea
În a lumii-nvăţătură
Viaţa veşnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învăţaţi ai lumii
Nimenea nu a promis
Viaţă veşnică la unii
Şi intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veşnicia
Celui care aici jos
Ţine-n sine omenia

Şi caută cinstea şi iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârşirea
Şi-având drept la mântuire

Vedeţi azi cum se-mplineşte
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbeşte
Şi ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăşi
Dar viaţa cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nţelepciunea
Amprenta să şi o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Şi-şi amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci ştiinţa va-nflori
Şi păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieşete
Viaţa aşa cum i s-a dat
Ci ştiinţa-şi risipeşte
În tot ce este păcat

Unde ştiinţa e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Şi nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar şi pudoarea
Şi ruşinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este ţintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viaţa sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curaţi şi sfinţi
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduţi
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideţi dar în curăţie
Viaţa nouă s-o trăim
Privind înspre veşnicie
Ai Lui Isus—toţi să fim

Numai El e Adevărul
Şi ştiinţa cea profundă
El ne este aici ţelul
Ce-n lumină ne inundă

Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Şi ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om

A fost odată un om
Care-a spus,
"Aliniaţi-mi toată oamenirea rânduri-rânduri."

Şi deodată s-a iscat un vacarm îngrozitor printre oamenii
Care nu erau de acord cu alinierea.
A fost o ceartă mare-n întreaga lume.
A ţinut mult timp
Şi din cei care nu voiau să stea în rânduri,
Şi din cei care tânjeau să stea în rânduri,
A curs mult sânge

În cele din urmă, omul a murit, plângând.
Iar cei prinşi în sângeroasa încăierare
N-au cunoscut împăcarea.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mască de porţelan

Azi priveam la poze... De anul trecut
Pe unde, şi cu cine am petrecut
Tare mult mi-a mai plăcut
La fel să mai fie... eu am vrut

Mult am stat să cuget
Nu am ce să regret
Doresc acel timp să-l mai trăiesc
Făptuiesc omenesc, dăruiesc ce vreau să primesc

Vine un iepuraş drăgălaş
În al meu suflet pătimaş
Şi îmi lasă drept gaj
Amintiri să mă degaj

Ştiu să mulţumesc firesc
Mai greşesc, mai mă poticnesc
Şi de ar fi să rănesc
Încerc să repar... Aşa e omenesc

Vorbesc Adevărul cu a mele buze
Şi cu privirea drept in faţă
Am o mască de protecţie, ce poate să te amuze
De porţelan italian pe faţă.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa Tăcerii

Brâncuşiană

Apostolii lumii şi-au luat rând pe rând
Cuminecătura şi-au dispărut –
În urmă rămase doar masa tăcerii
Întorcând din somn neştiut
Douăsprezece scaune
Ca douăsprezece pocale
Pline de slavă şi lut.

Lumea a trecut iară şi iară
Vorbele au zburat în şir de cocoare
Liniştea a lăsat grea casa de piatră
Sub catapeteasma de stele fuioare
Torcând cernită piatra tăcerii
Din tot ce-a rămas nespus, neînceput
În albe, adormite pahare.

Şi cei ce au trecut şi cei urmează să vină
Se aşază-mpreună în chip nevăzut
La masă să schimbe vreo două tăceri
Şi să ciocnească neabătut
Pentru cei ce au fost, pentru cei ce vor fi
Şi pentru cei ce pe cale mai sunt
Prin grele clepsidre timpul iar s-a cernut-

Tăcerea ne prinse pe toţi în ciubere goale.

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a decis

Mă uit în oglindă
Îmi place ce văd
Dumnezeu s-a decis
Şi face prăpăd
Demolează oraşe natale

Şi fumul felin mă gâtuie sec
Dumnezeu s-a decis
Azi mă înec
Cu pieptul şi mâinile goale

Ceasuri
Bilete mai vechi de un an
Pe toate-am vândut să strâng ban cu ban
Pe toţi şi pe toate-am ucis

Gara umbrită de schije de lemn
M-aşteaptă să plece cu mine
E semn
Dumnezeu şi azi s-a decis

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumva, am crezut mereu că urmele tale prin lumea asta se măsoară în numărul de oameni care te aşteaptă să te întorci undeva. La gară, la aeroport, în gând. De asta şi întrebarea "Când vii?", rostită probabil uneori din complezenţă, am considerat-o cea mai frumoasă declaraţie de prietenie din lume. E interesant cum luptăm atât cu noi înşine să ajungem unde ne dorim, ceea ce visăm, să facem ce ne place, iar în ultimă instanţă, în momentele de cumpănă, de mari plecări sau de mari sosiri, totul se rezumă la cei pe care, prin ceea ce suntem, i-am determinat să le pese. Cumva.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia s-a sfârşit...

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim... sechestru

Umflaţi de bani, putere chioară
Uitând de lumea din prejur.
Îşi strâng recolta dintr-o seară
Iar totul li se pare pur.

Rămas în umbră, văd afaceri
Ce alţii nici că bănuiesc
În jur se dau mereu petreceri
Şi prostii stau doar ei plătesc.

O lume nu prea minunată
În care şi eu m-am născut.
Credeam că ea va fi schimbată?
Dar revine iute spre trecut.

Un scârţâit se mai aude
A unui suflet părăsit.
Acolo soare nu pătrunde,
Şi pleacă-n ceruri liniştit.

O fi cumva ciumat pământul?
Om fi lăsaţi să chinuim?
Sau toate le va duce vântul
Şi noi degeaba mai trăim.

Priviţi în jur... ştiu n-aveţi voie,
Dar ochii îi puteţi deschide.
Pleacă corabia lui NOE
Dar chiar pe toţi nu ne cuprinde

Vom fi aleşi de bună seamă
Cei drepţi vor merge în pământ.
Cei care nu au mamă
Conduc... şi n-au nimica sfânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii albi

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a şti,
au apărut fiinţe mai ciudate

la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce ştia din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
şi c-ar putea pe oameni să-i ajute.

N-au fost miraţi să vadă patru fraţi
venind spre ei încrezători, în seară,
şi nu s-au arătat înfricoşaţi
de-nfăţişarea lor... altfel, bizară.

Atât de tineri, îmbrăcaţi în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea şi mai cumplită.

Cu dinţii lor puteau să facă praf
şi să trimită înspre veşnicie
duşmanii ce-ar veni, porniţi pe jaf,
sau hoţii de pământuri şi-avuţie.

Curând, chiar regele i-a invitat
să-i ţină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.

Au apărat regatul şi pe daci,
şi-au fost iubiţi cum regii, niciodată,
n-au fost apreciaţi de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.

Şi-n ţară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,

Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească ţările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.

Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veşnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!