Urcând pe muntele Silven

Dau din cap, aprobând propria umbră, şi-împing,
În tăcerea cu miros de răşină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipeşte-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforţare-aprigă.

Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Şi-aceşti muşchi ai mei, arşi de crampe, şi-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Şi, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei superbe siluete

Privind-o zveltă, albă nea,
Îmi zboară gândul cu temei,
Din brâu în sus, la foamea ei,
Din brâu în jos la foamea mea!

epigramă de Doru Mihai Lungescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gligore Fărăţară

De-un car de ani mă tot numesc aşa
bătrânii brazi pe care-i ţin de neamuri,
aghezmuind pe jos, în calea mea,
cu lacrimi de răşină de pe ramuri.

Când urc pe munte, sus, printre păduri,
aud, de sub a crengilor povară,
cum mă îndeamnă nevăzute guri:
"Rămâi la noi, Gligore Fărăţară."

Dacă mă prinde-al Dunării şuvoi
cu spume albe ce se sparg în valuri:
"Gligore Fărăţară, hai cu noi!"
mă cheamă glasul apei dintre maluri.

Iar când pornesc smerit spre cimitir
să mai îngrop câte-un copil de ceară
mă trag de mână morţii mei în şir:
"Mai stai cu noi, Gligore Fărăţară."

Privesc în brazdă: plugul nu-i al meu.
fac ochii roată: nu-i a mea moşia,
şi parcă, Doamne, nu mai sunt nici eu,
nici Gheorghe, nici Ileana, nici Maria.

Vara cosesc – n-am pâine la iernat,
cresc iarna boii ca să-i pierd în vară
şi-mi cară hoţii ţara hat cu hat,
eu rămân tot Gligore Fărăţară.

Mă uit spre cer, dar nu-l mai văd senin,
aş întreba – şi nu cutez a spune:
"Oare şi cerul s-a întors străin
sau mi-e surată zarea de cărbune?

Şi tot aştept cu fiecare nor
să se deslege-a ploilor pornire
şi de pe faţa dreptului ogor
să spele apa strâmba rânduire.

Apoi va scoate Dumnezeu din sân
hrisovul vechi, pecetluit cu ceară,
să-l întărească iarăşi de stăpân
pe robul său Gligore Fărăţară.

Voi şti atunci că plugul e al meu,
a mea cu toate brazdele moşia
şi voievod pe toată holda eu
şi Gheorghe şi Ileana şi Maria...

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur enorm de toţi cei pe care-i iubesc, de soţia mea, de copiii mei, de părinţii mei, de prietenii mei. Mă bucur de muzica mea, de cărţile din biblioteca mea, de computerul meu, de casa mea plină de flori. Da, toate astea mă calmează, mă ajută să traversez locurile rele care îmi provoacă vertijuri.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri şi râuri şi o punte
În vârstă de un milion de ani...

Ţi l-am adus în braţe pân' la poartă
E minunat şi piatra lui e grea,
Comerţul ambulant cu munţi se poartă...
Dar unde-ai să-l aşezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreţi ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Şi-am dat puţin pe el... un chilipir...

Iubita mea, găseşte marea vale
În care să-l aduc şi să-l răstorn
Şi-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

Iubita mea ţi-am cumpărat un munte
Sa faci cu el ce-i şti şi ce vei vrea,
Eu mă retrag în peşteri muribunde
Că am uitat să-ţi mai şoptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIAŢA MEA.

Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viaţa tot ce scump era,
Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte...
Păcat ca n-o să-ncapă-n lumea ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară...

Mă plimbam aseară-alene,
Pe aleile din parc,
Când, se auzii de-odată:
"Mac, mac, mac si mac, mac, mac!

Mă apropii prin tufisuri,
Dup-un pom mă pitulez
Şi întinderea de apă,
Cu ochi ageri o scrutez.

Şi zăresc pe lac, mai jos,
Undeva, în stânga mea,
Un mic grup gălăgios,
Ce pesemne repeta!?

Mama raţă-n fruntea lor,
Cu un "Mac"le dădea tonul,
Iar bobocii-n urma ei,
Măcăneau, ţinând isonul!

Mă gândeam aşa privindu-i,
Câte griji mai au pe cap,
Cred că mi-ar plăcea şi mie,
Ca să fiu, boboc pe lac.

Ce n-aş da să fiu iar mic,
Să mă joc cu fraţii mei,
Griji să aibă numai mama,
Iară noi, doar grija ei!

poezie de George Lache (17 iunie 2010)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de seară

Maică, maică, rău mă bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
mă loveşte dinspre tine
biciul lacrimii senine
şi mă arde peste faţă
precum moartea peste viaţă

că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste ţipătul din mine

maica mea călcând pre moarte
te aştept de-un veac de cărţi
să te-ntorci maică din morţi
ca să te zidesc în carte

au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie

usca-mi-s-ar viaţa mie
şi voi plânge prin copii
maica mea te-aştept să vii
la pustia din pustie

sunt aproape de Departe
am trecut şi vămi şi porţi
maica mea călcând pre moarte,
te aştept să vii din morţi.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa arborilor mei

chip fără mască
faţa arborilor mei
apoi
şi apoi
şi pentru totdeauna
e luciul unei oglinzi
tremurul apei
izbăvirea
viaţa mea de iarbă
neatinsă de somn
absentă în această tăcere
din care începe ruptura
şi ruga
în

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de blestem

Dar nu mai ard produc cenuşă
să nu te bat la cap că nu e uşă
Să nu scot gheara nu-s pisică
dau din coate când mi-e frică
S-arunc aureola asta-i frunte
să merg odată dacă-s munte
Şi dacă-i iarba iarbă nu hârtie
să o cosesc nu pentru-a scrie

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini verzi. Cu moartea pe moarte călcând

Dacă aş putea să îmi vopsesc părul
chiar aici, la rădăcina sufletului
cu verdele acesta moale, ce se scurge, de Înviere
din crucile de lemn înmugurite, din pletele de iarbă ce se-nalţă
pe creştet de mormânt, sfidând acest
trudit pământ, dragii mei, scumpii mei, preaiubiţii mei
mi-aş lăsa breton lung, ca privirea mea defrişată
să nu ducă vreodată lipsă de primăvara în care
ne vom ridica împreună, în verde veşmânt
ca ochii mei despodobiţi de lacrimi să primească
binecuvântarea genelor încărcate de rouă
ca nările mele despuiate de miros să-şi amintească
parfumul smereniei lăsat de ghiocei, în plecăciunea lor
ca jarul nestins al dorului meu, nepermis fumegând
acolo unde drepţii se odihnesc, să pomenească
de moartea Sa, pe moarte călcând.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţul drumului, în zori

Zorii îşi scoteau spinii,
Schiţând în aer un tufiş de trandafiri căţărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de aşchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simţit în cap mărăcinii
Nopţii, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă şi-a înghiţit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior şi din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătişând tot ce, dorind, nu-împlinii
Şi pentru-a pierde fiecare-îmbrăţişare, am început să văd
Ceea ce n-am reuşit o viaţă-întreagă să prevăd.

Privesc pe cer: fantasmele luminii,
Alb pe fond albastru – cinci sori. Şi-am scris acest poem-justificare
Sub constelaţia numită Capricorn, Capra de Mare.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea

Eu m-am desprins de umbră şi am lăsato-n drum,
Iar viaţa-n vălătuce o prefăcu în fum
Şi umbra, parcă, este şi, parcă, n-o mai am,
Ea umblă pe la geamuri şi chiuie pe ram.

Eu m-am clădit pe frunze şi rădăcini am prins,
Să caut urma umbrei, ea fuge-n necuprins.
Nu poate să vorbească ş-atunci, când drumu-i greu,
Ea sfârâie pe lacrimi, înaintând mereu.

Figura-aceasta tristă, ce umbra mea a fost,
Îşi caută dublura, dar totu-i făr-de rost
Căci umbra umbrei sale e tot din umbra mea
Şi se prefac în una, când sunt alăturea.

M-am adumbrit cu umbră,... nu pot scăpa de ea,
Căci nu e o nălucă, este chiar viaţa mea,
Eu mă gândesc la dânsa şi vreau să o îndemn,
Alăturea destinul, să-l trecem în tandem.

Cu timpu-n devenire, e tot mai greu s-afirm,
Sunt două-n jumătate, sau e un tot infirm,
Dar inima ce bate, în una dintre noi,
Ne scapă de durere, de grijă şi nevoi.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecii

Prin răstavul năpădit de iarbă
paşi de trecător lăsat-au urme,
dincolo de holde curge râul
cu berbecii rătăciţi de turme.

Un copil bălai prin lan aleargă,
mai în jos, la vad, să iasă-n cale...
Oare va putea la mal să tragă
toţi berbecii duşi de râu la vale?

Din pădure glas de corn răsună,
vin copoii, mirosind vânatul,
toţi berbecii, prinşi într-o vâltoare,
peste râu s-au aşezat de-a latul.

Biet copil, cu pulpe zgâriate,
mărăcinii dau peste cărare,
râul, învârtindu-se în ochiuri,
gâtuie berbecii fără apărare.

Dar deodată iese din pădure
o nagodă zdupeşă-frumoasă,
în vâltoare intră dezbrăcată,
iar berbecii dau spre mal să iasă

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri caudine

În faţa mea, doar pantele abrupte
şi stânci, bucăţi de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esenţe
din tot ce-a fost, încerc să desluşesc
urcând, păşind pe gânduri ce rănesc
şi îmi transformă sufletul în zdrenţe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârşit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!