Mărţişor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor fără destinatar

Sunt un mărţişor fără destinatar
Şi sunt aruncată-n braţele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvăşit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn şi plec subit
Sunt tot mai singură şi vremea m-a liniştit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Şi am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărţişor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoaşterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbeşte, eu merg mai departe
Mă autodepăşesc şi sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineţii
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de sărbătoare - cadoul umanităţii

(dedicat tatălui meu, Ionel Necşuţu)

Visez cum am visat,
Sunt eu, fetiţa tatei iubitoare ce-n prag te aştepta să vii
Te descălţa şi te chema la masă
Să-i povesteşti ale tale amintiri din copilărie
Dar ai plecat... Departe...
Mult prea departe să te mai pot atinge, zi de zi
Acum masa-i tot mai goală
Iar eu nu mai sunt fata nimănui..,
Am să te chem să ma ajuţi, dragul meu tată
Ţara mă cheamă să o slujesc cu inima deschisă,
Precum tu mă chemai la masă
Sunt singură şi tot ce vreau e să iubesc
Precum acel copil iubit de părinţii-i afectuoşi.
Îţi multumes tată pentru tot
Îţi mulţumesc pentru cadoul ţării româneşti
În zi de mare sărbătoare, Unirea Ţării Româneşti
Îţi mulţumesc de mii de ori pentru sacrificiul tău divin
Şi te iubesc, deşi am evitat aţi spune de multe ori..

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt vechea şi noua iubită

"Am învăţat ca să renunţ la mine" şi eu, iubite
Veşnic rătăceşti prin mine, drag poet ispititor
Nici uşa nu mai e aceiaşi, nici casa nu mă mai primeşte
Sunt pana din cuvântul nerostit şi vestea închiderii în pământ.

Sunt viaţa, dar moartea e aproape, e-o soră frumoasă din noapte
Sper că nu te vei risipi în mugurii de brad copt
Şi nici nu vei umbri copacul vieţii.
Cunoaşterea m-a propulsat printre stele.

Speranţa este ultima ce poate aduce zâmbetul pe buze
Eu nu sunt decât iluzia iubirii, ce nu poate rătăci prin ei
Eu sunt mireasma nesimţită incă de un fin nas
Eu sunt femeia, definită sau simpla povăra a convieţuirii.

Eu sunt lacrima şi spinul ce se agaţă prin părul tău albastru
Eu sunt vechea şi noua iubită, ce nu va risipi iubirea.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori ale dragostei eterne

Am aşteptat, am aşteptat un răspuns
Spune-mi să tac!
Nu ştiu nimic sau poate mint
Eu cred în dragoste curată şi luminată
Dacă nu crezi şi simţi la fel
Spune-mi de dragul poeziei
Să mă opresc acum din scris
Nu mă răni, vreau să te dezmierd
Dar timpul mi-este limitat
Am multe de spus, am multe de scris
Dar mă visez în trenul visului
Şi tot visez sa tin lumina aprinsa oricâte nopţi aş mai avea Fredonez melodia lui Smiley în duet
Şi inca sper să pot cânta la fel
E luminat gândul desprins din filmele de comedie
Am crezut ca pot fi ridicată până la cer
Am plâns, am râs că sunt vie...
De ce nu pot zâmbi prin fiecare zâmbet al copilului din mine? Am ales lumina...
Am ales să fiu lumina din fiecare stea
Cât despre tine, dragule, nu te mai ating...
Eşti tot mai departe şi cerul s-a-nroşit
Să pleci, mărite domn, căci visul s-a-mplinit!
Voi fi regina, voi fi iubirea,
Voi fi dantela de la rochia din catifea...
Surprinde-mă odată cu visul...
Şi voi cânta note de neatins
Flori ale dragostei eterne.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir viaţa în sufletul meu la fel de mult cum sufletul meu respiră viaţa în mine. Sunt mai mult decât emoţie, mai mult decât gând, mai mult decât viaţă... Sunt pur şi simplu tot ceea ce este. Şi tot ce nu este. Şi totul dintre cele două. Eu sunt.

citat din Barbara Ann Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi dorul de ea... poezia mea

Un dor nebun de poezie m-a ridicat în noapte
Visul l-a risipit în zorii lăcrimaţi
Nu mai doresc atingeri diafane
Mă mulţumesc cu strângeri de mâini
Sau de cuvinte în tolba nemuririi.
De fiecare dată mi-ai amintit de noi
Mi-ai zâmbit şi mi-ai hrănit iubirea
Eu nu mai plec de lângă tine niciodată
Ea este ca un semn de carte.
Tu nu mai poţi zâmbi altor femei
Doar eu sunt cea ce te mângâie atent
Tu îmi răspunzi ca unui sentiment
Eu mă ridic cu fiecare cadru adiacent
De ce mă cauţi în noaptea sfântă?
Eu sunt aici pentru un tainic scop
Pot adânci privirea ta, o altă sută
Fără a putea schimba iubirea mea
De ce mă strigi cu fiecare carte?
De ce mă aprinzi în stil macedonean?
Am aspirat la o ultimă răsplată
Eu pot scrie o viaţă într-un volum.
Sunt singură, sunt pură şi mereu acasă
Am să te caut ca pe-un pescăruş
Pe care-l voi striga în noapte
Când nu-l voi mai privi prin adverbele "aici şi acum".

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

Şi nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă. Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranţe investesc...
Atâţia ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nţeleagă...
Să-mi înţeleagă lupta şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti fără să poţi avea
În faţa neputinţei nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Şi tocmai de aceea n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!