Cel ce numărase secundele

fusese ca un zeu alungat pe sânii unei statui
atât de ipocrit
atât de familiar sorbindu-i muncile
pe jumătate mort
tăcea
tăcea ca o fericire în armură de cavaler

două răzbunări albe
două amănunte venite din viciu
numai ţinând timpul şi trupu-i negru
creşteau în pieptul lui

nimeni nu mai urcase atât de mult
nimeni nu mai revenise din iernile galbene ale uitării
drumul şi rătăcirea
penetrau gândurile
ca pe-o virginitate răstignită

important e că era întreg
ca un fluviu gata să-şi desfacă aripile
să înţeleagă mai bine ce i s-a întâmplat
acelui ţinut sălbatic
cel mai înalt avanpost
se rotea parcă să ardă adâncurile nopţii
luna şi balansoarul vechi
umbletul prin iarbă
copilul încărunţit
cuvintele nu le va şti niciodată

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc polar

Tăcea floarea de pe masă,
Tăcea fumul de pe casă,
Tăcea ceasul pe perete,
Tăcea dorul în regrete,
Tăcea aeru-n ferestre,
Şi în sevele terestre,
Tăceau apele marine,
Fără coamele saline,
Tăcea iarba din câmpie
Şi lăstarele din vie.
Tăcea poarta lângă prag,
Cădeau lacrimi în şirag -
Pleca cel drag, cel drag
Pleca, pleca spre alt meleag.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia pentru Moscova a fost la fel de grea atât pentru un soldat, cât şi pentru un comandant. În perioada celor mai violente lupte, 16 noiembrie — 8 decembrie, am fost nevoit să dorm nu mai mult de două ore pe zi. Atunci, când s-a produs o schimbare radicală în evoluţia bătăliei, am adormit atât de bine încât nimeni nu putea să mă trezească. Stalin a sunat de două ori şi i s-a răspuns că Jukov doarme şi nu reuşim să-l trezim. Acestea au fost zilele unor încercări din cele mai grele, deoarece fiecare din apărătorii Moscovei a avut o responsabilitate istorică.

G.K. Jukov în interviu (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu nu e pentru un strigăt şi atât

drumul meu e pentru un cântec întreg
unde sufletele se schimbă între ele
un dans lent
o adâncire a liniilor vieţii
o curbare a sensurilor
unde măştile cad pe iarba moale
şi întregul devine întreg

drumul meu nu e pentru un copac şi atât
drumul meu e pentru o pădure
unde poveştile se scriu singure
pe ramurile înmugurite
ca o prelungire a adevărului crud

drumul meu nu e pentru un soldat fricos şi atât
drumul meu e pentru o armată bine plătită
care trăieşte într-un singur soldat
o alungire a umbrelor pe scoarţa copacilor
o hartă trasată de gloanţe

drumul meu nu e pentru o coborâre în infern şi atât
drumul meu e infernul însuşi
ca o curbare a sensurilor
o strigare a cărnii
unde lucrează numai adevărul

drumul meu nu e pentru o bucurie de-o clipă şi atât
drumul meu e pentru,, suflete tari'' venite din iad
gata să lupte prin noroiul vremii
unde eu devine tu în orice moment
a perfect match
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - I

S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...

Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge şi roua din ochii săi
O, viaţă, viaţă de acum şi niciodată!

Pământul e negru şi încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!

N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Şi bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nţeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!

Destine tulburate de efemer şi de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viaţă; credinţă fie-n Dumnezeu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de mai

Noaptea de mai, cea slobodă la gură,
Tăcea cu tâlc;
Ciudată faptură!
Alteori îmi deschisese fereastra cerească,
Furasem un ceas şi-o faţă de masă
Cu brocart albăstrui si stele mărunte,
Mâncasem pe lună, o rugasem să-mi cânte
Ploaia-aria divină;
Cântasem, râsesem, ne ţinusem de mână.

Noaptea de mai, cea slobodă la gură,
Tăcea cu tâlc;
Si zorii tăcură!
Alteori ne-ntrecusem cu zorii de ziuă,
Alungasem cocoşii, bătusem timpul în piuă,
Speriasem soarele, lovind din două sandale,
Adunasem roua în două pocale
Sub zare;
Lăsasem ziua să zboare.

Noaptea de mai, cea slobodă la gură,
Tăcea cu tâlc;
Şi ochii-mi tăcură!

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.

Jane Austen în Persuasiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compune sălbatic, nedisciplinat, curat! Scrie ce îţi vine din adâncurile sufletului tău. Cu cât mai nebunesc, cu atât mai bine! Fii întotdeauna nebun şi fără spirit! Înlătură obstacolele literare, gramaticale şi sintactice. Tu eşti tot timpul un geniu...

Jack Kerouac în Pe drum (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albastru

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
ce-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai sigur mijloc de a te lămuri în legătură cu existenţa castelului, ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan sau din satul Vereşti, să urci prin chei, să te caţeri pe culme, să vizitezi toate clădirile. Numai că o călăuză e şi mai anevoie de găsit decât drumul ce duce la cetăţuie. În acest ţinut al celor două Jiuri nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător spre castelul din Carpaţi, oricare i-ar fi răsplata.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

era un oraş-bibliotecă nedeschis publicului
amator de carte. conţinea lucrări aduse
de cele douăsprezece corăbii care au dus
biblioteca pe o insulă neştiută de nimeni.
au străbătut mediterana printre coloanele
lui hercule şi au ieşit, în drum spre atlantic,
prin strâmtoarea gibraltar. corăbiile cu cărţi
au refăcut aproape jumătate de drum făcut
de un navigator celebrul. au recuperat cărţile
din bibliotecile din alexandria şi cea din pergam.

era asemănător cu oraşul-bibliotecă comandat
de ducele sforza. în sfârşit s-a construit
oraşul-bibliotecă dorit de ducele de milano.

cărţile vechi erau scrise şi transcrise, de călugări
analfabeţi. copiau semnele fără să le înţeleagă.
nu puteau împărtăşi conţinutul textelor celorlalţi.
aceste cărţi erau în cel mult zece exemplare
în toată lumea. biblioteca-oraş avea cel puţin
exemplar din cele mai rare şi mai vechi cărţi.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr ucenic

Un Rimbaud ţăran s-a aşezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelenţă,
s-a aşezat la masă ca o ilustră eminenţă;
ca pe o laticlavă princiară
şi-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
şi cu bariş cum poartă la ţară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinţii de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.

Tăcea şi el ca mine la douăzeci de ani.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totem

Îl voi tăia
de ce
să mai aştept

e
atât de înalt
atât de drept

un zeu al vieţii
o să-mi fac
din cadravul
acestui copac.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ridic un deget înaintea ochilor şi îl urmăresc mai întâi cu ochiul stâng şi apoi cu cel drept, acesta pare că se deplasează pe fundalul îndepărtat. Cu cât aduc mai aproape degetul, cu atât mai mult pare că se deplasează. Pot să estimez distanţă până la degetul meu prin măsurarea acestei mişcări aparente sau paralaxă. Dacă ochii mei ar fi fost mai îndepărtaţi, degetul ar fi părut că se deplasează şi mai mult. Cu cât este mai lungă linia de bază de la care facem două observaţii, cu atât mai mare este paralaxa şi cu atât mai bine putem măsura distanţa faţă de obiecte îndepărtate.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care a fost destul de generos să-şi verse sângele pentru ţară merită apoi un tratament corect. Nimeni nu are dreptul la mai mult, şi nimeni nu va avea mai puţin de atât.

Theodore Roosevelt în discurs la Springfield, Illinois (4 iulie 1903)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate... de prezent

... e lecţia de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moştenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice ţesut, ţesut din timp atomic
şi care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de taţi, copil
cu atât bun simţ din glie şi din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... aşa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
şi apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-şi piardă corp orice ştiut mai are
şi doar lozincile de proşti chirurgi să ia amploare,
... să stăm pe mese, reci, aşteptând, cerşetori
să fim prin ei, să fie numai ei, ca atâtea, atâtea ori,
prezent plin de fatali atoateştiutori, atotdominatori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!