Speranţa neagră

Cineva şi-a uitat visele acasă şi plâng,
gândurile golite de conţinut aşteaptă,
când pleci prea departete nimic nu te mai apropie
stai închis în tine şi scoţi aburi pe gură
numai bucurie nu scoţi,
doar un amar care face din iubire un chin.

E neagră speranţa de rezultate palpabile
Inima rămâne lovită de însingurare.

Nu ştiu cum am gândit saltul,
dar îmi amintesc povestea altora,
am strâns în mine toate neîmplinirile de aici
şi am plecat să extind totul printre străini
încât am rămas cu sufletul rănit şi pustiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut în râpa întâmplării

Mă urăsc ca un vinovat nepedepsit ce-şi aşteaptă sentinţa,
dacă mă iau dup fapte n-am comis nimic cu bunăştiinţă
am rămas mut printre oameni
să mă judec singur,
oraşul în care trăiesc este un iad
cu porţile închise.

Nicio linişte nicio bucurie nu mă pândeşte
doar tu vii să mă adăposteşti de păcate
sub umbrarul dragostei
ca să-mi revin din letargie.

Încerci mereu să-mi spui vorbe de suflet
să mă scoţi din râpa întâmplării
în care am căzut la timp nepotrivit,
eforturuile mele sunt prea mici,
dar o să ies la suprafaţă curat
aşa cum am fost şi sunt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors din bejenie

Cineva şi-a stins dorul şi a venit acasă în ţară,
a lăcrimat pe pământul său şi l-a strâns în mâini,
nu s-a mai gândit la altceva decât la dărnicia lui.

A îmbrăcat hainele părinţilor şi a devenit alt om,
unul care-şi stoarce sudoarea pentru rodul de aur,
simte cum îi înfloreşte inima de împlinire
şi nu se mai satură de bucurie.

Se porneşte cu greu, dar greul înalţă
şi-i creşte în piept copacul vieţii adevărate,

poate că experienţa trăită cu sufletul ars
l-a făcut să prindă rădăcini lungi şi puternice
şi urmaşii săi nu vor mai fugi de furtuni,
în alte locuri unde sunt mai violente.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot rămâne aici

Mă urc seara tâtziu în cireşul copt,
am ajuns prea sus şi mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă în noi când simţim cum cineva trăieşte clipe întregi numai pentru noi? Ce se sparge, ce se reface la loc din resturi care păreau de nemaiadunat între ele, pentru cât şi în ce fel fermecat se încarcă bateriile acelea misterioase numite încredere în sine, chef de viaţă sau mai ştiu eu cum? Ce trebuie să scoţi, într-adevăr, din tine, pentru ca cel, cea de alături să simtă cum trăieşti câteva clipe numai pentru el, ea? Chiar scoţi, te pierzi, risipeşti din tine aşa, dăruindu-te blând... ori, prin nu ştiu ce alchimie misterioasă, de fapt câştigi enorm în povestea asta care, aparent, te-a desfiinţat?

Doru Davidovici în V de la victorie
Adăugat de elena vladescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti o străină

Azi mi-ai spus că pleci şi ai plecat
Iubirea noastră s-a terminat?
Dar care iubire?, mă întreb mai bine
Când doar eu te-am iubit pe tine.

Gândurile mele au prins un glas,
Tu erai tot ce mi-a mai rămas,
Dar tu n-ai fost niciodată alături de mine
Ai fost doar tu cu tine.

Un gând rece şi întunecat
Îmi întreabă sufletul curat:
Străino, eu nu te cunosc
Tu mi-ai spus că pleci, dar unde-ai fost?

poezie de Dragomir Mihai-Viorel (30 decembrie 2012)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

mă scol dimineaţa târziu
intru în gura metroului
tremurând pentru noua zi
din viata mea
şeful mă înjură din toţi rărunchii
şi continuă aşa să mă înjure
printre dinţi

la cinci fix
îmi strâng gândurile grămadă
şi mă pierd pe o stradă pietruită din Bucureştiul vechi

aici
visele mele se duc la stele şi se întorc sfâşiate
printre proxeneţi,
borfaşi şi zei

destinul rătăceşte aiurea
dar e atata tristeţe
în rătăcirea asta
încât alerg până în dreptul casei mele

în sfârşit
ea deschide uşa
dar nu-mi zâmbeşte deloc
când imi deschide

acasă nimic nu e profund
doar un sentiment
de pierdere,
un imens puroi care explodează din când în când
şi murdăreşte totul

a doua zi dimineata,
fumez o ţigară
încui uşa pe dinafară
şi intru profund
în inima Bucureştiului.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

mă scol dimineaţa târziu
intru în gura metroului
tremurând pentru noua zi
din viata mea
şeful mă înjură din toţi rărunchii
şi continuă aşa să mă înjure
printre dinţi

la cinci fix
îmi strâng gândurile grămadă
şi mă pierd pe o stradă pietruită din Bucureştiul vechi

aici
visele mele se duc la stele şi se întorc sfâşiate
printre proxeneţi,
borfaşi şi zei

destinul rătăceşte aiurea
dar e atata tristeţe
în rătăcirea asta
încât alerg până în dreptul casei mele

în sfârşit
ea deschide uşa
dar nu-mi zâmbeşte deloc
când imi deschide

acasă nimic nu e profund
doar un sentiment
de pierdere,
un imens întuneric care explodează din când în când
şi murdăreşte totul

a doua zi dimineata,
fumez o ţigară
încui uşa pe dinafară
şi intru profund
în inima Bucureştiului.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare oribil

Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu ştiam nimic despre ea,
mare lucru nu ştiu nici acum,
eu am gândit toul pe înălţime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
şi am rămas aşa să privesc dezinvolt cerul,
să mă prefac în pământ
cum se spune la învăţătura creştină,
dar mi se pare oribil
şi nu mă mai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deşertăciune
şi nu beau un vin ca omul
care-şi scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă împiedică nimic

Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.

Mulţi se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu
dar nu-s iertaţi când totul iese la iveală.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câştigă uşor
şi lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trânteşte uşa în cap
aştept o vreme până se sparge răbdarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de casă...

Oraş frumos, Bucureşti,
Capitala ţării eşti.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăţi, îmi faci sufletu'.

Şi când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu eşti ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viaţă, ceva să realizez.

De părinţi, mi se face dor
Şi atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galaţi, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiţionat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulţi, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraş mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, Adriana!

Privesc din nou, tristă cum pleci,
Şi, mă întreb: "A câta oară?"
Azi, te petrec de pe poteci;
Dar, ştiu că vei veni la vară.

Aş vrea s-opresc timpul în loc,
Aş vrea să pot, să-l dau-napoi.
Iar noi, două, s-avem noroc,
Măicuţa să fie cu noi.

Departe eşti, dar, te descurci,
Însă, aş vrea să nu mai pleci.
Să nu mai stai printre străini,
Să nu fi nevoită să suspini.

Rămâi cu mine, Adriana,
Fără tine, e pustiu seara.
Mama, iată, ne-a părăsit
S-a dus şi nu a mai venit!

Eu pe aici, tu-n altă parte,
Multi km ne desparte.
Mama-i la Domnul cel iubit,
De-acolo, nimeni na venit!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (14 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de rând

Şi-a uitat năravul acasă, dar nu s-a întors din drum,
a sosit în oraşul despre care îi povestiseră părinţii
că odată ajuns acolo rămâi
şi a rămas,
oamenii par acum altfel, nişte însinguraţi în mulţime
puşi să repete acelaşi lucru zilnic
ca nişte marionete ale altora.

A suferit pentru neputinţa de a înţelege la timp
mersul fără oprire printre obstacole
şi s-a trezit prins în chingile vieţii.

Nu ştiu dacă a mai scăpat vreodată,
dar a stat mereu la rând când avea dor de ceva,
s-a ales cu o bătrâneţe de toată râvna
pe care o duce-n spinare ca pe un cal mort,
mărşăluieşte încovoiat spre apus
cu gândul departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!