Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Firește...

Ca orice vis, omul și el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a și fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân și moare.
-Voi oameni, ce vă nașteți,
cînd alții mor în chinuri,
de ce vă umpleți spiritul,
cu forțe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alți așa de triști,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercați, atinși de-un crac,
inofensiv, să râdeți, când nu aveți puteri,
în plâns să ștergeți ochii cu lungile tăceri?
De ce din forțe care le-aveți pentru a munci,
vă neglijați pe voi și nu puteți robi
și e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,
și ca -ntr-un rece vad se scurge omenirea,
Iertați, când se aruncă pe sub un pod iubirea.
S-a șters din orizontul cel mare, stânjeniu,
o singură dorință și-a devenit pustiu,
nu se respiră -adânc, se tace, când se lasă
o umbră în lumini, o țară... stricăcioasă;
Și oamenii se strică, spitalele sunt goale,
bolnavii sunt prin lume,
strângând cerul în palme...
Dorul s-a măcinat, pe om nici că-l mai doare,
anestezia vieții cu veștile-i precare,
senzația mișcării tot urcă printre vieți,
dar cum se pierd cei dragi,
privește-i, ce-s discreți...
Ce mult au ocolit o dramă, să n-o spună,
în țara noastră mare, de-a pururea în urmă...

De ce nu vi e dor, de ce nu vă mai doare?
Firește, nu insist, dar viața-i trecătoare.

poezie de din revista literară "Banchetul", Petroșani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanoleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

* * *

Nu se poate să nu mă doară viața,!
Doare exist, doare și în vis,
Și când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea și focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoțește și... viitorul,
Pământul și tot cerul și... Noi!

Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Și obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!

Doare sărutul pierdut, dorința prezentă,
Clipa absentă, TU și mai... absentă,
Viața înainte de... viață și dimineața!
Doare că nu există uitare, doare....!

Doare, durerea-i chemare de viață
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Știi?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

dor durerile în piept,
dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
dor că nu au fost ale noastre!
dor zilele și lacrimile!

doare tot, tot răul din mine!
doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nupierd!
Dar cum sămai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!

Și totuși mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mă doare

doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
doare neînțelegerea lor, dar mult mai mult
doare indiferența sufletelor lor de gheață.
doare când în loc manifestăm o iubire necondiționată,
Alegem arătăm dispreț
doare judecata lor nedreaptă,
doare încât plec în lume,
doare când pășesc printre inimile de gheață
Și mă lovesc de ale lor veșminte aspre,
doare nepăsarea și lacrimile lor de crocodil,
doare încrederea mea nejustificată în oameni,
doare căci am risipit energia
Cu care aș fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în țara ta străin,
Să vezi pământul strămoșesc,
Din tot ținutul românesc,

Vândut de-a lungul și de-a latul
Străinilor, și-acuma satul
E gol și trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitați de soartă,
Vreo câțiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieții,
Când văd ciulinii și scaieții,
În locul holdelor de aur
Din țara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale și de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când ești în țara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mă doare...

doare să văd oameni plângând
doare să văd pe cineva suferind,
doare când nu ești lângă mine
doare să știu că nu-ți este bine.
doare atunci când nu mă iubești,
doare atunci când mă umilești
doare când știu cât te iubesc
doare să văd că nu te recunosc...
doare tăcerea rece și grea,
doare durerea din inima mea
doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
doare când știu de-al tău necaz.
doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
doare de oricine și orice cuvânt,
doare că TU nu poți -nțelegi
doare... dar tu ai vrut alegi.

poezie de (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

În asfințitul apocaliptic

și parcă totul e înțepenit
și parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfințit
și planeta devine tot mai vagă.

se-nchid oamenii în cămăruța lor,
strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viață-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.

îngreunați de mult pietriș în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.

de vrei cazi, alege fii mândru!
și tot ce crezi, -nsemne doar eroare!
fii ca altul, fără rupi rându'
e ca și cum nu ți-ai dori salvare!

îi văd pe stradă și văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
și nici ce i-a lovit de cad și mor
atunci când își reprimă din visare.

și i-am văzut mâhniți printre bagaje;
toți poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.

ascultă-ți inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit și mulțumește!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viața cea văzută se sfârșește.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Un suflet sihastru...

Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.

Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.

Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.

Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!

Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.

Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!

Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.

Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!

Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!

Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!

Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulți bani,
fie că ai prea mulți ani.

În lume se mai moare
fie că din greu muncești,
fie doar lenevești.

Tot în lume se mai moare
fie ești încă tânăr,
fie ești mai bătrân,
fie ești copil pe umăr,
fie ești cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-și ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzește,
Așa omul odrăslește.
Unul naște, altul moare,
Toți avem un timp sub soare.

poezie de (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dorina Omota

Dor și dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aștept ca pe-o minune,
Sufletul mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristețe și de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuță,
Și de tine... Of!... Tăicuță,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoți și de nepoate,
Dar sunteți așa departe
Și sunt singură de moarte.

Doru' mi fiu iubită
Și să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Și-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu ești ca vântul:
Răscolești mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Și-ac smuls din pântec, insectar;
Așa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Așa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Așa din când în când se moare!

Doar dăruire-n așteptare
Și înșelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Așa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis și trup pur neatins,
Cu gust amar de viață stins;
Așa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o știe
Și singur stingere-și îmbie;
Așa din când în când se moare!

Ochi plânși înălțați la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-și pierde pereche-n țărână;
Așa din când în când se moare!

Părinții duși rămași o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng și-acum și n-ai habar;
Așa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând -nceapă
Fără de gând zori nu crapă;
Așa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezență,
Nici gând de urmă, de esență...
Așa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Așa din când în când se moare!

poezie de (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Violetta Petre

Moartea nu-i așa de moarte...

Noaptea nu-i așa de noapte cum e lacrima tăcerii
Și nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i așa de rece cum dojana de nevină
Și nici negru-așa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvășește ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i așa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara cedoare, când tristețile-mi adapă.

Și nici toamnele nu-mi țipă, când îmi pierd veșmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i așa adâncă și nici valu-așa de mare,
Cum îmi este mie hăul și albastrul cedoare.

Încruntarea se-nsenină cu tandrețe și iubire,
Zâmbetul din colțul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-așa de groaznic și macabru, cum mi-e vina,
De-a mă ști nevinovată. Și îmi plânge rădăcina,

nu am apă curată îi torn, înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioșare și de facere de bine?
Tu arunci cu dușmănie și eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i așa de moarte, cum e viața de neviață-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n față!
nu sunt demnă de tine și mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Dureri

doare bucățica mea de cer
În care plâng tăcerile și dorul,
Și-n norii ce se strâng le văd cum pier
Căci le-am ucis cuvintelor fiorul...

doare codrul ce-a-nverzit sfios
Tot așteptând o singură privire
Și glasul meu ce-i recita duios
Din cartea cu poeme de iubire...

Și doare unda rece de izvor
Ce setea nu-mi mai poate adăpa
Și doare fiece cădere-n zbor
Când ruptă eu din tine-s... aripa.

Și toate dor și sunt tot mai departe
Și-mi sângerează numele ce-i scris
Cu unghiile înfipte-adânc pe-o parte
În sufletul ce mi-este interzis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Pentru rodul pământului

hrăniți orfanii și păsările cerului
deopotrivă pe toți cei care
poartă povara a aceea ce ați fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Zăgan

Blestemul ospitalității

De popoare migratoare
au ajuns și-n țara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toți
de la Ana la Caiafa
șefi de oști sau șefi de hoți
și-au umplut la noi carafa

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi maidin mâini
din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Și am dat și am tot dat
din Mare pân-la Carpați
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e și voi să dați

Rabdă azi rabdă și mâini
să nu cazi hai dă din mâini
din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi maidin mâini
din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste și blestem

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi maidin mâini
din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Țara Ta
unde-i pacea și aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai ne trezim la anul


C-am răbdat și azi și mâini
să nu cad am dat din mâini
și din mâini și din picioare
dar nu vi-i rușine oare

poezie de (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Când plâng bărbații

Am plâns șiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe fețe și prin bărbi prelinse.

Și am mai plâns în nopți și-n cuget,
Când ei ne secerau strămoșii.
Au nu văzut-ați ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roșii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpați, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Și am mai plâns când țarini large
Din țară-au luat și le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm ușor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc și geruri
Pe câmp de luptă, la oștiri.
Așa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărți de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el și ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Și-n patimi.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul, răutatea Pământului

De ce mă lovești, omule,
Crezi că nudoare?
De ce-mi omori mamele?
Punând atâta sare,
Pe locul cedoare?!

Copiii mi-ai tăiat în bucăți,
Aruncându-i în mocirlă,
Voi sunteți oameni, voi sunteti tați?
Peste tot oase... cât o movilă!
Ești om sau ești omidă?

Chiar crezi că nudoare?
Îmi crapi pământul zi de zi
Și inima îmi moare.
Manânci, bei, dar nu mai vezi
Că ești mort și doar mimezi.

Ai despicat planeta-n patru
Fără nici o milă,
Cu sânge ai făcut un teatru,
Ucigând ca o nămilă
Făptura cea... umilă.

De ce ucizi copiii altui popor?
Nu sunt tot ai tăi?
Lacrimile lor nu te dor?
Nu sunt oamenii "săi"
Ci sunt tot oamenii... tăi!

Suntem toți de AICI.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Anamaria Iliescu

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Și semințele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristețe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câștigat.
Ambiția și vanitatea,
Invidia și gelozia,
Nerăbdarea, nemulțumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Și înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere și putere se luptau.

Iubirea s-a supărat
Și copiii din lume i-a rechemat.
Gingășia, încurajarea,
Căldura și bucuria,
Frumusețea, fericirea,
Au părăsit toate Omenirea.

La început nici măcar n-au observat
Și viața la fel și-au continuat,
Dar, treptat, întreaga lume
s-a schimbat
De frigul neiubirii a înghețat
Și într-un pustiu s-a transformat...

Incet, încet, oamenii s-au dezmeticit
Și Cerului, din Iubirea Sa cu umilință I-au cerșit.
Iubirea, din palatul înstelat
Cu Lumină strălucitoare placat,
Câtva timp i-a lăsat
Să-si dea seama lipsa de iubire ce a înseamnat.

Apoi, de oameni iar s-a îndurat,
De păcate i-a iertat
Și spre lume cu picături mari de iubire a plouat,
Copiii săi, printre pământeni
iar coboare i-a lăsat
Și plină de speranță s-a uitat
Dacă toți picături din ploaia de iubire au apucat
Și măcar acum și ei iubească au învățat...

De Iubirea sădită de Dumnezeu în voi, semeni
dragi,
Niciodată nu uitați!
Ca de frigul necredinței
nu cumva înghețați
Și într-un pustiu fără suflet să vă transformați!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se lasă ceața

și e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete și ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în față moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternitățile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în orașe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor și ele. fără nici o vină. și fără lamentații
doar își tăie rădăcinile și cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar și în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului și a dreptei justiții
țara de care vă spun s-a retras din viața asta
o țară uitată de istorii și de bucurii
o țară experiment trist și inutil
la scară umană

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Iarna vieții când cerne

Din streșină picură albul plângând,
doare că iarna sfârșește,
Dar multmai doare când gerul scrâșnind
Cu bulgări de alb mă lovește.

doare când vitregii frați și surori
Cu pumnii lovesc și m-apasă,
Dar multmai doare când cei ce-mi sunt dragi
Fățarnic mă cheamă în casă.

Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Și-aș vrea răbdător și-ndelung răbdător
Să trec iarna vieții când cerne.

Am multe ecouri ce-mi sună și azi
Când bulgărul alb mă lovește,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă sosește!

poezie de (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai GhidoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook