Începea să i se pară lung şi pustiu timpul pe care îl petrecea fără ea. Când îşi dădu seama de nevoia care se născuse în el, se sperie. Era oare cu putinţă să se fi legat atât de tare de femeia asta?

Amin Maalouf în Stânca lui Tanios
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainta spre el cu acel mers pânditor ca al călăilor sau al vânătorilor, aşeză animalul pe o sofa ca şi când ar fi avut o urnă în braţe şi când desfăcu blana, Hrisant Hrisoscelu îşi dădu seama că sub ea se afla o femeie aşa cum o născuse maică-sa...

Eugen Barbu în Săptămâna nebunilor (1981)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se dezveli şi se ridică uşor. Deschise bine ochii de data aceasta, dar tot întuneric era. Constată, pipăind, că pătura nu era deloc pătură, pentru că avea mâneci, capse şi fermoare. Iar ea nu era în pat, ci pe jos. Asta explica faptul că solul era tare, colţuros... Vai, ce sol denivelat! Unde se afla oare? Nu reuşi încă să-şi dea seama, dar auzi încă o dată acel strănut, de data asta şi mai clar, însă tot nu realiza ce se întâmpla. Bâjbâi nedumerită prin întuneric, în jurul ei, să găsească totuşi ceva, orice, un indiciu care să o determine să înţeleagă ce se petrecea acolo. Tot bâjbâind, atinse un obiect metalic, rece, micuţ, delicat, pe care-l apucă. Pipăindu-l cu atenţie, constată după contur că era o lanternă mică. Nerăbdătoare, o aprinse, iar la lumina ei slabă observă locul în care se afla. Deodată totul îi deveni clar. Îi reveni în minte tot ceea ce se petrecuse. Cum putuse oare să uite?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare nenorocirea e cea care mă cheamă sau eu sunt cel care cheamă nenorocirea?

Amin Maalouf în Leon Africanul
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă îşi dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simţea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e vorba de ură, amintirea străbate timpul şi se hrăneşte din orice, uneori chiar şi din iubire.

Amin Maalouf în Primul secol după Beatrice
Adăugat de Diana I. Sandu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanţe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în fiinţa sa. Era ca şi când toată substanţa i se scursese în modelele sonore ale fiinţelor concepute de el, făcându-le să trăiască. Al-Kindi nu mai exista ca entitate separată: nu mai era vizibil şi nu mai putea să vadă. Prima lui pornire a fost de a izbucni în râs, dar nu mai avea organ pentru râs. Îşi dădu seama cât de ridicolă-i fusese tentativa de a egala puterea lui Allah. Îşi mai dădu seama şi că fusese, în toţi aceşti ani, instrumentul ales de Allah, în bunătatea sa, spre a demonstra gratuitatea creaţiei, caracterul ei pur ludic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pierdusem speranţa să te mai văd. Noroc că soarta îşi bate joc de reţinerile noastre.

Amin Maalouf în Stânca lui Tanios
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii zilei anunţau începutul altei săptămâni. Urmau câteva zile deloc plăcute pentru tânărul comandant. Se trezi anevoie, fără pic de entuziasm. Contrar obiceiului său, în această zi nu se grăbea deloc să plece spre Institut, doar ştia ce-l aştepta acolo. De cum deschise ochii, zări pe fereastră câteva sclipiri luminoase. "Iarăşi reporterii? Nu s-au mai săturat oare?" îşi spuse în gând, deşi ştia că zilele acestea, oamenii presei vor avea mult material, pe seama lui. Se convinse însă în curând că de fapt nu erau blitz-urile aparatelor foto ale reporterilor sau ale altor curioşi, când auzi clar câteva tunete specifice furtunilor de vară. Se apropie de fereastră; într-adevăr, cerul era brăzdat de numeroase fulgere, la intervale de timp destul de scurte. În curând se porni şi ploaia, o ploaie rapidă, care umplu străzile de şuvoaie de apă în doar câteva clipe. "Canalizare proastă..." se gândi Lucian cu indiferenţă, dar imediat îşi aminti de dulăul său negru. Era Nero în casă sau nu? Coborî rapid treptele, tare îngrijorat, aşa cum era îmbrăcat, adică încă în pijama, dar se linişti când îşi zări câinele în holul de la intrare, încolăcit leneş în locul amenajat pentru el. În lămâi, evident, era papagalul cel colorat şi foarte zgomotos, dar tare drăgălaş, Rikky. Iată că se stricase brusc şi vremea, de parcă ştia ce se petrecea în sufletul comandantului misiunii; şi acolo era o adevărată furtună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doare, varsă râuri de lacrimi, construieşte un pod şi treci peste!

citat din Amin Maalouf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot gândindu-se la aceste amănunte, ajunse în sfârşit în faţa uşii cabinetului domnului Eugen Manea, al cărui nume era înscris cu majuscule pe uşa care se deschise automat, iar Lia pătrunse timidă în interiorul cabinetului, unde, spre surprinderea ei, nu se afla nimeni. Nici urmă de instructor, de membrii de bază ai echipajului... Încăpe-rea era goală, dar după cum îşi amintea din mesajul de pe monitorul computerului din cabinetul ei, mesaj pe care-l citise de mai multe ori, aici va trebui să-i aştepte pe ceilalţi trei candidaţi care vor reuşi să treacă testele cu succes. Asta însemna că ea era prima care reuşise?! De abia în acel moment îşi dădu seama de acest amănunt, ceea ce o determină să afişeze un zâmbet scurt, de mândrie, deşi n-o vedea nimeni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara biolog îşi petrecea acest week-end alături de familie, care era numeroasă, dacă punea la socoteală toate animalele de... "apartament" pe care le deţinea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când i se puneau cuburi de gheaţă în paharul cu whisky, îşi dădu seama că îşi trăieşte din plin perioada sa cubistă.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp îngenuncheat

uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi eşti atât de străin încât
dacă te-aş atinge
braţele mi s-ar împietri
şi niciodată
dar niciodată
nu m-aş putea ridica din această nenorocire

uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor şi oceanelor

uneori când mă trezesc
şi te privesc
şi încerc
îmi dau seama că şi timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubeşte
fără să îţi ceară
nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă. Femeia asta de-a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de-aci înainte, zile pline de amărăciune.

Fraţii Grimm în Cenuşăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!