* * *

au mai rămas câţiva ani
i-am spus vieţii
du-mă, du-mă la apus
şi m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se spărgeau de câte un ţărm
doruri, vise
eram un cuvânt în derivă
lovit de stânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un pescăruş cu aripi rupte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

anii au trecut în grabă, grămadă
au mai rămas câţiva
în palmă se scutură amintiri
de azi, de ieri, de nicăieri
i-am spus vieţii, du-mă
şi m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se sparg de câte un ţărm
doruri, vise, precise, imprecise
sunt un cuvânt lovit de aspre stânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânzele rupte
în derivă, pe marea neagră
de gânduri, păcate, de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa

o lampă stinsă
o uşă închisă
luna, un ciob azvârlit pe cer
în noaptea aceea de beţie
trist surâs într-o lacrimă
mă sprijin pe coatele sufletului
tăcerea e goală şi mută
văd prin crăpăturile vieţii
o scânteie
dar uşa rămâne închisă
cărarea s-a stins în tăcere
doar amintiri înceţoşate şi seci
sunt un cuvânt în derivă
lovit de stânci, în ape tulburi, adânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânze rupte
visul a oftat sau a plâns
cine azi mai ştie, cine...
timpul a trecut
o lampă stinsă
o uşă închisă
o viaţă ucisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

pe ţărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace şi ea sau plânge'n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna, priveşte absentă, printre valuri şi stânci
vuieşte tăcând
un suflet pe aripi mari de dureri, s-a frânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pescăruş
bătaie de aripi în zare
o luntre se scaldă în ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem simplu

Du-mă dor departe tare
pe un ţărm întins de mare
du-mă de vei vrea apoi
într-un sat cu uliţi mici,
cu flori multe şi urzici

şi spre seară du-mă iară,
prin grădini cu limpezimi,
şi-apoi vântul când adie
prin cămaşa ta de ie

drag să-mi fie - soare fie -
să culeg o păpădie
şi cu dorul meu din gând
sa culeg - să-ţi dărui ţie -
un buchet cu flori de câmp!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, priveşte, vorbeşte

ascultă, priveşte, vorbeşte
înapoi, înainte
cu sau fără cuvinte
într-o zi sau poate niciodată
dacă nu, taci
să nu mâzgăleşti lumina
eram gând zidit în biserici de suflet
un vis, o cărare
pe ţărm viaţa să toarcă
sunt ţărm, sunt privire, sunt veşnică întrebare
de pe stânci privesc albastrul nesfârşit
e apă, e ceasul
nu privi, nu vorbi
eram năluci într-o vară
frunze uscate dintr-o toamnă
ascundeam în iarnă iubiri
poate va răsări odată aici o primăvara
la Praga au înflorit magnolii
la noi, poteca e arsă, drumul e scrum
ţărmul e departe acum
se închide o uşă, se deschide o groapă
o umbră rătăceşte pe zid
sunt pocalul spart ieri de lună

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

băteau haotic în geam anii
dansam nebun în palma vieţii
înfloreau merii în pragul serii
sub paşii vântului se întorceau cocorii
din arbori ţâşnea seva în aripi
şi se spărgeau în larg trufaşe valuri
în iarba vieţii se scăldau lăstunii
şi hohoteau pe drum iar crinii
eram ecoul adormit a mii de neamuri
mirarea cerului se răsfrângea în mine
cuvintele se răspândeau în aer
tăind iar timpul în culori aprinse
la masa Ta îmi odihnesc aleanul
te gust în tainice silabe
mă sting în norul ultimului gând
iar clipa se transformă într-o simfonie a iubirii
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă întorc, mă reîntorc la Tine
rupând cuvintele din mine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

stăteam odată pe un ţărm
de mare, de zare
aiurea, la întâmplare
valuri se spărgeau în palma mea
într-un amurg ce nu a fost nicicând
şi dacă a fost...
acum nu are rost să mai vorbesc
doar tac într-un cuvânt nespus
soarele, o biată lampă atârnată
lumina haotic tăcerea
rătăceam prin margini de gânduri
un mers abstract şi fără tact
mă împiedicam de vise
urcam sau coboram
pe o scară în aspra frumuseţe
a unei vieţi uitată prin colburile lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă

Du-mă, vântule, du-mă în sudulmă
Ca o frunză bătută de brumă
Ca creastă de val... inspumată
Ca o pană din pasăre... ruptă

Pe o insulă pustie, pierdută
Cu o filă şi o călimară
Si adu-mă de abia pe la vară
Să miros florile de tei, iară..

Si apoi napoi să mă arunci..
Pe un vârf de munte... însingurat
Acolo pe albastrul aşternut
Unde linişte... bei şi mănânci

De unde napoi in astă lume
Nu vei dori să mai ajungi...

sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dacă aş vorbi
aş înveli fiecare cuvânt
în doruri şi vise nespuse
aş culege umbrele nopţii
şi aş porni din nou la drum
când nu va fi lumină
aş scotoci printre gânduri
crestând întunericul cu degetele sufletului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt?

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând,
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi de gânduri

soarele a căzut şi a plâns
ploaia a tăcut printre munţi
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieşind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căuşul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toţi erau ocupaţi cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
nişte puncte cardinale aruncate aiurea
munţii işi spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu paşii un ţărm
pe ţărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
păşeam printre râpele joase
mă înţepam în spini
lăsând la fiecare colţ o rugăciune
la final, mă întorc păşind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea

stau pe ţărm
privind cum piere adevărul
mâna tremură pe pană
un cuvânt, o nouă rană
nu ştiu unde azi să pun piciorul
pasul ăsta, următorul
gândul meu prin colb aleargă
şi se duce în lumea largă
am pus pe ăst ţărm, o cruce
pentru lumea ce se duce
vremea trece, se petrece
stau pe ţărm, privesc în zare
viaţa trece, unde oare
lacrimi curg, se scurg în zare
de ce oare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!