* * *

Îmi vine miros de coajă de pâine.
De unde, mă întreb,
Dulapul e dat de mult,
Nu l-a mai deschis, nu l-a mai vopsit.
Cândva avea şi o dantelă prinsă cu pioneze
Pe raftul cu ceştile mici, pentru musafiri.
Acolo, la mijloc, stătea pâinea
Ca într-un cuptor de lemn,
Învelită într-o pânză albă.
Ea nu a mai umblat acolo,
Nu a mai deschis.
A dat dulapul cu totul,
Pe coaja pâinii apăruseră chipuri de sfinţi
Şi pânza albă era o marahmă.
Acum mi-a venit mirosul ăsta.
Şi taie o bucată din pâinea pe care
Copilul o rupea cu mâinile mamei
Şi o ducea la inimă.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea Albă

Albă Pace, Pace Albă
Am să-ţi pun la gât o salbă
Din stele, muguri de flori
Să ne iubim deseori.

Pace Albă, gând frumos,
Trup de înger mlădios
Îmi surâzi şi îţi surâd
Tot purtându-te în gând.

Şi în inimă te port
Să tai gordianul nod,
Te desfac şi te prefac
Bob de rouă-n flori de mac.

Albă Pace, Pace Bună
Şi pe soare şi pe lună
Îmi eşti inimă şi dor,
Pâinea dulce din cuptor.

Îmi eşti semn divin în viaţă,
Rodia de dimineaţă,
Mierea ce curge în rai,
Poezia-n scut de nai.

Numele ţi-l cânt în gând
Sărutându-te, râzând
Că-ntre noi ceva se coace
Albă Pace, Bună Pace!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâinea

Smerit-aşează mama icoanei busuiocul,
În jale-şi plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulţumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu şorţul prins în brâu.

În colţul de tulpan se-adună roua frunţii,
Mi-s dragi, aş vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospeşte pâinea nunţii,
Speranţa de mai bine din sufletele noastre.

Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din ţest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândeşte-n aer pe Uliţa Morii.

Ştergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe şi le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea albă (poezie scrisă în anul 1947, în timpul guvernului Groza)

Pâine albă cu cartelă,
Jimblă cu obraz prăjit,
Sau simpatică franzelă,
Eu îţi zic: "Bine-ai venit".

După despărţirea dură
Te vedem din nou în piaţă,
Iarăş albă la făptură,
Iarăş rumenă la faţă.

Cu emoţii toată strada
Îţi admiră iar aspectul,
Pâine albă ca zăpada,
Te salut cu tot respectul.

Nu constat nici o schimbare
Ai aceleaşi forme pline,
Numai preţul e cam mare
Dar altminterea, eşti "bine"...

După lipsa ta severă
Revederea e frumoasà.
Toată lumea îţi oferă
Locul cel dintâi la masă.

Musafiră scumpă, rară,
Te-am dorit ca pe-o iubită,
Sper că n-ai venit în ţară
Într-o vizită grăbită.

Cu dorinţa mea constantă,
Să rămâi mai mult aici,
Te plătesc ca pe-o amantă:
Patru mii de lei pe zi.

Şi fiindcă, pâine dragă,
Te iubesc atât de adânc
Te "ciupesc" o zi întreagă,
Şi te muşc... şi te mănânc!

Totuşi ai o supărare,
Gelozia, draga mea,
Pâinea neagră nu dispare
Şi mai cochetăm cu ea.

Multă lume te înşeală
Cu tovarăşa mezină,
Pâinea neagră ţi-e rivală,
Însă nimeni nu-i de vină.

Asta-i viaţa cotidiană
Şi oricine o să-ţi spună
Că pe lângă o bălană
Ne mai place şi-una brună!

poezie satirică de Ion Pribeagu (1947)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să fac regresie doar ca să număr nasturii din fotografie.
Îmi dau seama că-mi ia din ce în ce mai mult timp
Să despachetez copilul din hainele mari.
Când nu voi mai avea putere să fac asta
Mă voi multumi cu ceea ce se mai zăreşte sub ramă.
Uneori zgârii acolo cu unghia
Ca să strălucească în aer
Câteva fire de praf vechi.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu şi-a dat seama

că e un personaj din roman
când stătea rezemată în coatele
goale şi se uita la castel
de acolo începe praga cea adevărată
ar putea ajunge acolo într-un sfert de oră
academic cum se spune
începând cu acel parapet
este oraşul din ilustrate
a turiştilor
şi
şi a târfelor asistate de peştii lor
acolo este praga pe care prietenii ei
n-o vizitează din multe motive
cu restaurante prea luxoase
pentru cehul venit din tranziţie
luminată orbitor de mii de
de
de proiectoare care spală imaginea veche
praga asta e de neînţeles
şi
şi nici nu simte vreo dorinţă să-l înţeleagă
chiar o oboseşte privindu-l
în oraşul ăsta a trăit kafka
şi l-a urât din toată fiinţa lui
se uită
se uită
şi-i vine să strige din adâncul fiinţei
să ţipe cu putere: vreau un amant!
şi trupul ei simte nevoia asta

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea învelită

în pielea goală ţinută
tare de oasele pline
cu suflet şi creier
se mişcă fără vreo şansă
să scape de acolo
joacă un muşchi alături
de un tendon oricine
ar înţelege mişcarea
o încordare şi un spasm
tragi o sfoară discret
carnea primeşte comanda
conexiunea e complexă
te-ntrebi ce te făceai
dacă totul era din nisip
vântul te ducea într-o clipă
puteai fi distrus de-un viscol
obişnuit sau mai grozav
ai vrea să fii carson mccullers
să mori învelit într-o pătură
carnea învelită în piele
pielea învelită în pătură
totul îmbibat în alcool

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura

ţi-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei
şi eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescenţă au decis
că am o inimă într-o gaură şi am râs
aveam de acum un fel black hole a mea
unde putea încăpea chiar o bucată de univers

teoretic nu prea exişti au concluzionat specialiştii pe când credeam că am devenit bărbat
şi iar am râs pentru că atunci am înţeles că dacă eu sunt o iluzie totul e o iluzie

gaura ta e atipică ţine loc de cord
chiar de materie cenuşie ţine loc
şuşoteau cardiologii psihologii psihiatrii
speriaţi de neînţelegerea lor

a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine şi te-ai pierdut
eu iarăşi am râs bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată

apoi tot ce era acolo ca o enigmă nepământeană s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce eşti sau nu
şi nu am mai râs niciodată
pentru că de atunci totul în mine s-a umplut
cu viaţă

iar să râzi de iubire e un sacrilegiu universal
pedepsit cu uitarea...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţă, băieţii îşi prindeau uneori săniuţa de câte o căruţă şi se duceau aşa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo şi o sanie mare, vopsită cu alb, şi în sanie şedea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciuliţă albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieţei şi Karl, când a văzut că vine iar, şi-a prins repede săniuţa de ea şi a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede şi mai repede şi a cotit într-o uliţă alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul şi-i făcea semn prieteneşte lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, şi ori de câte ori băiatul voia să-şi desprindă săniuţa, cel care stătea în sanie făcea din cap şi Karl rămânea aşa cum era. Au ajuns la barieră şi au ieşit din oraş.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vom ţese mereu pânză de mătase,
dar niciodată nu vom fi mai bine îmbrăcate,
întotdeauna vom fi sărace şi prost îmbrăcate,
şi ne va fi foame şi sete...
Cu greu putem avea o bucată de pâine,
câte puţin dimineaţa şi mai puţin seara...
Dar munca noastră îl îmbogăţeşte
pe acela pentru care muncim!
Muncim toată ziua şi o bună parte din noapte,
pentru a ne câştiga pâinea!

poezie de Chretien de Troyes din Yvain, Cavalerul cu leul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!

Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunică în cuptor.

Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primbl cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada
De peste deal.

Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!
Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunica în cuptor.
Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primb cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada,
De peste deal.
Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-un şi într-o

într-un gând infinit zecimal
îmi vine să mă teleporteze
în inima ta
şi să te influenţez pozitiv

într-un vis albastru deschis
te-am sărutat cu roze
recitând poezii erotice
sub influenţa psihoactivelor

într-o noapte albă ketaminică
te-am cerut în suflet
într-o capsulă sigilată
cu mult whisky şi aloe vera

la miezul nopţii te-am iubit
şi ne-am schimbat sucurile gastrice
care ne ardeau gâturile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce de jucării avea? Am găsit într-o zi o praştie, o praştie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănuşă nouă! Şi avea aeroplane, şi muzicuţe. Şi mie nu mi-au dat nimic. Le-am aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii "serioşi" cu jucăriile lui? Am căpătat (l-a furat băiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joacă, din clasa a 7-a de liceu (era mai... mare decât el!).

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

întâi dosarele

scoase din dulapul deschis
în spatele femeii cu părul
strong and long
roşu cât trebuie
apoi duse în clădirea veche
de o sută şi ceva de ani bătuţi
pe muchie cu dosul palmei
procedeu din karate
le aşezi pe jos alături de alte
dosare de tot felul
lângă statele de plată
din şaptezeci şi şase ridici
un vraf de fişe cu elevii care au abandonat
şcoala în două mii trei
dulapul de lemn e aglomerat
cu fişele de protecţie a muncii
unde vezi un prospect la sanohepatic
colesterol sau urinal pe mese
scaune şi birou se înalţă
teancuri de fişe medicale
poţi afla ce boli au avut
angajaţii din optzeci ori douămiiştii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Dreptmăritoare

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,
mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,
ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,
cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!