Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cursa

Poeții în fapt nu se-arată, ei nici măcar nu se văd
Sunt acoperiți de ei înșiși, de acest strat negru, de smoală
Cu care se lipesc de alți oameni, și tot așa
La rândul lor oamenii își lipesc fisurile între ei
Cu aceeași tristețe caldă, domoală
Pe care o vezi uneori deasupra caselor
Ca un șoim în căutare de pradă
Și te întrebi, oare de ce în ziua mare
Se închid toate ferestrele, gândurile
Cad din cerul gurii forjat, înțepenit
De fiecare dată se întâmplă la fel
Deși știi lecția foarte bine, tot cazi
Și tot cazi în mintea ta ca-ntr-o țesătură
Făcută din propriile vene
Care te-aruncă în sus, în jos ca pe un acrobat
La ultimul număr de circ

Și cu toate astea nu ar trebui să vorbesc despre poeți
Dar ei totuși există, în carne și oase, la fel ca efemeridele
Stau cu anii în mâl până într-o zi când nu mai pot vorbi
Maxilarul le e blocat de propria frumusețe
Viața le oferă apoi doar câteva ore să iubească
Câteva ore și atât, în rest poeții sunt oameni în carne și oase
Toată ziua nu fac decât să se ascundă de urâțenia lor
Sub pielea marilor orașe

Și eu am fost îndrăgostită de un poet...
După ce pleca obișnuiam să-i port cămașa prin casă
Mergeam desculță, poate ca vecinii să nu-mi audă pașii
Care trosneau a corp uscat, bolnav, și nu-mi plăcea
Să creadă că deja-l locuiam de sus până jos
În cămașa lui eram ca-ntr-un fel de penitenciar
Și-abia acum îmi dau seama, el știa de la bun început
Și lăsa cursa asta deschisă la nasturi să intru de bună voie
Ca-ntr-un cuib alb, imaculat, fără greșeli
Toată ziua nu-mi era foame, nu-mi era sete, tot ce voiam
Era să-l văd pe fereastră venind cu pâinea sub braț
Cămașa-mi pătrunsese adânc până-n oase, ningea ușor
De câte ori îl îmbrățișam ne făceam de omăt
Și-acum iată-ne aici în toată splendoarea
Topiți, împroșcați pe foi
Iar rândurile astea nu sunt decât
Niște vreascuri, lemne, bușteni
Din care încerc să fac un stăvilar să-l pot opri
Să-l pot opri și atât

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ziua 1

Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aș încumeta mi-aș zgâria nu doar picioarele
Ci și mâinile, așa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi și câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge și mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngrașa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristețe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare și copt și-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul și-mi spuneai:
Ține-ți respirația bine și aruncă-te-n mine
Și eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără știu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur și simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viața ți-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat și le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-și pâlpâie amintirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste așa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca și cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Și germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viața sub piele
În acel stadiu amorf și necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârșit

Știam din capul locului că toate astea dor așa cum și mamele știu
la naștere vor trece prin chin și cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin fața noastră zornăid ca un șarpe mieros
Nici nu mușca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Și-atunci am fost golită de brațele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămașa neagră, era primăvara și totul se curăța de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:
Sunt împrăștiată în tine precum cenușa luată de vânt în cele patru zări

Liniștea rostogolea în noi o carte necruțătoare, deja îndoliată

Nu știu cum spun:
Dacă m-auzi vreodată îmbobocind în tine să știi că nu e vina mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decembrie

Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe ningă
Îți place auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an fie ziua mea
Cred că și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acumîntrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus vrei să știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
șivream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii de obicei văd partea care se află la suprafață. Văd campionul câștigând cursa, nu văd miile de ore de antrenament pe care s-a pus baza rezultatului. Văd omul de afaceri îmbogățit, nu văd numeroasele eșecuri din care s-au învățat lecții și care au dus la succes. Văd copacul, fără să vadă rădăcinile prin care copacul crește, se susține, se hrănește. Și apoi, orbi parcă la această simplă și frumoasă lecție de viață, vezi oameni care nu sunt dispuși respecte procesul de învățare și se plâng toată ziua de greutățile din viața lor. Greșește fără teamă, dar nu repeta greșelile. Învață din ele șitot timpul altele. E cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face singur.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Și ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuță,
Cu gluma și să tac,
Era să țip obraznic,
Ori ce era să fac?

Și tot pe mine, biată,
Și vină, și ponos!
Eram chemați la nuntă
Și n-aveam brâu frumos,
n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Și ce-i un brâu? Și-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci și m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Și-i vesel, sănătos?
Și m-a-ntrebat de tine,
Așa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Și-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Și știi tu felul lui;
M-a strâns de peste brațe
Să nu le pot mișca,
Și nu-mi lăsa răsuflet,
Așa mă săruta.
Te zbați, dar tu esti slabă,
Și puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiață amândoi!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Nebunia omului de rând

arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereții,
stau calm și să aștept treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulți bărbați dependenți de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se lovește de pereți.

nu poate trece de la sine;

credeam sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii și era în plin divorț.
mi a spus încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curățat și i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pișat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simțit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colțul lui liniștit
cu bucata aia de carne în gură,
și-a învățat lecția.

soldații mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
și nevestele lor fac sex cu alți bărbați
care nu sunt chiar atât de proști, încât să-și riște viața pentru idealuri care nu-și au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândești la asta,
e trist scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ți-ai petrecut toată viața printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un poem naiv care trecea și el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să numai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, numai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
și vream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Luminițe verzi

Pot ajunge atât de ușor

la dulăpiorul cu calmante

dar

sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate atât de ușor,

stau în mijlocul apartamentului, desculță, întunericul din jur

crește și își face loc peste tot,

pentru o clipă

chiar cred că nu sunt singură,

miocardul stă pleznească, încerc să mă gândesc la ceva liniștitor,

o zi de vară, chipul lui,

un câmp de lavandă în care să mă arunc

dar mintea rămâne captivă în frică,


pot ajunge atât de ușor

la o lumină,

uneori ecranul telefonului salvează,

îl aprinzi, intri în virtual

ca-ntr-un culcuș,

mă-ntorc în pat, trag pătura peste mine,

parcă-aș fi într-un cort improvizat,

luminițele verzi de la chat mă fac să mă simt mai puțin singură,

încă o duzină de oameni

au insomnii, încă o duzină coșmaruri,

insecurități,

fac kilometri pe news feed ca-ntr-un tunel tehnicolor,

cu bicicleta, printre gif-uri și imagini de profil

cu fețe necunoscute, meme-uri vechi care încă mă fac să râd,

pun puțină muzică în căști, încerc să

propulsez într-un spațiu

mai puțin ostil,

aflu

asta chiar funcționează,

e safe aici,

mi-e bine,

mă stabilizez pentru o vreme

și intru într-un vis cu o vară nesfârșită

în care tu ești un mare rege al petrolului

și eu fata frumoasă și rea

care îți mănâncă zilele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Știi care e secretul meu? Învăț. Învăț repede. Dacă ar fi spun ce sunt eu aș spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacționat în această viață. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăța de la el. Ce face el bine, unde gândește sănătos și cum m-ar ajută asta pe mine? Când viața mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învățării. Orice problemă am, pot să învăț să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiți de iubire care au depășit suferința sunt mulți. Oameni săraci care au devenit bogați prin propriile puteri sunt mulți. Oameni bolnavi care au luptat și au devenit modele de sănătate sunt mulți. Și mulți alții sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Și acești oameni au lăsat urme, mărturii, cărți, povești, exemple și eu pot să învăț din ele. Tot ce îmi este ușor să fac azi, odată era imposibil. merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aș putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocație, socializare și orice mai vrei tu sunt banalități odată ce îți pui mintea minunată să te servească și începi să te EDUCI.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieții mele
Ciudat, nimeni nu știa ce destinație are, nici eu
Mergea încet la început, șinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, orașe, spitale, școli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât școli și spitale,
Și multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe orașe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenții de oraș
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut împrumut niște aripi, zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu știam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu știai când ieși
Și dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
mergi toată viața prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viață și tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era stația terminus și când avea fie?
Mai bine aș fi tras semnalul de alarmă!
Nu poți -nvingi destinul, nu poți să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, și trenul, tot mai mergea
Aș fi putut sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veșnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinație,
Să nu cunoști pe nimeni de care să-ți amintești,
Și să rămâi toată viața... în bezna tunelului...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiță
și părul ei era din șuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
își netezi rochița
și privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor
pe câmp mușețelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roșul curcubeului era negru.
și oranjul lui era negru.
și galbenul lui era negru.
și verdele lui era negru.
și albastrul lui era negru.
și indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un șuvoi care se pierdea în mare.

mama știu atunci este pierdută.
avea cunoască dragostea.
și brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene și oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
și o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre și intestine
îi continua joaca.

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

În primele câteva luni după după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou și îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că eram așezat în sală cu Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraș, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minții deloc. Era un ocean de liniște interioară care n-a dat niciodată naștere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea și gândurile nu sunt necesare pentru a funcționa în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia și are grijă de viață. Toate acțiunile au loc apoi în mod spontan, și sunt realizate foarte eficient fără niciun efort sau activitate a minții.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Nimănui nu-i place fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place fiu propria piedică
Deși nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hățuri, frânghii care mă țin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieți pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minții
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărți, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că și ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situații ca asta
Când tot ce fac e să pun dorințe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud țipete și văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van fie întrerupt, blocat, cineva
Rupă gratiile, zică, vin și eu pe la tine, și să nu ai ce face
Neavând ușă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Își face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăți de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu știe cum vom ieși, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreșit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naștere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-și cară mama pe vârful unui munte, și-mi e tot mai clar
și eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe mutește, aproape ilegal

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Ah, Luci... Nu știu ce să-ți spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, știu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Și atâția ani pierduți degeaba? Opt ani din viața mea, de iluzii, de speranțe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine și-ar fi putut imagina?! Bine, poate că și eu am greșit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama și rămâneam acasă; renunțam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicații inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situația îmi scapă de sub control. Încerc mă amăgesc încă aș avea vreo șansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o șansă. Probabil n-am avut niciodată, doar așa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbești. Să-i spui odată ce simți pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea și tu; mai ales tu, Luci! Zău așa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înțeles... Cum să-i spun?! De ce? mă refuze din nou? mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai țin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly aștepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găsești tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poți stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obișnuința, Luci. Obișnuința... Și în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Știu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai ușor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson , în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracție gravitațională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun și nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situația asta și sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghicește în lumina ta,
și mâinile legănându-se
ca niște arce solare
mie mi se supun în îmbrățișare?
aud viața cum curge-n tine
și revelațiile firii tălăzuitoare
port în mine și viață și moarte
ființă despărțită în două veșnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
și se îmbrățișează cenușiul cu trandafirii
și își dau sărutări prin întuneric
în tufele preaplinului poem
și în rana de dor adormită?
ce să fac ca să nu mai stau treaz
și nici să simt ochii tăi în privirea-mi,
ce să fac cu pielea, cu suferința sângelui,
zi-mi ce să fac cu sufletul, cu tine
și cu iubirea ce voi s-o păstrez pentru mine?
fiindcă ești a mea
toată lumea se-nvârte nebună
curba pământului fuge și nu se oprește
astrele din ochi sunt amețitoare
și luna, această frumusețe uluitoare
îmi înflorește în verde vederea,
un vis care nu poate muri niciodată
trebuie să știi să-l aștepți, stai de veghe
ascultă și stai până când ziua dispare
înăbușită toată în aur genuin
primăvara îți întoarce chipul când mă iubești
îți aud râsul cristalin, îți văd zâmbetul
suntem înrobiți să ne căutăm
veșnice stele comete.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook