Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oceanul iubirii

Lângă ocean ea st㠖 cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Privind la pescărușii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiți cum mâinile-și unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Și singură dorindu-și să nu mai fie acum
Pantofii ea și-i scoate, fără ciorapi pășește
Respiră adânc și luna cu ochii o privește.
Dar el este acolo și pe furiș o vede
Cum lucrurile-și strânge și-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea și fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Și lângă el se duce și mâinile își țin
Stând pe nisipul rece și albicios și fin.
"Știam că o să vii", "și eu știam de-acasă",
Apoi tăcuți așteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur și nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.

Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinși de vrajă
Alții vor alinare, o mână să ofere
Precum aceștia doi, căci asta-nseamnă avere.

Deci dacă noaptea singur pe țărmul nisipos
Te plimbi și cauți chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Și să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Marea

Eu cred marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am merg la mare,
Să privesc în zare, văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.

poezie de (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineață
și cum dimineața se duce.

Cineva spunea
cum se oprește vântul și cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuiește.

A fost o noapte lungă
și cineva a spus ceva despre cum își revarsă luna lumina
albă
pe șesurile reci, cum nu era nimic în față,
în afară de-aceleași lucruri.

Cineva a menționat
un oraș în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem credem

că noaptea nu se va sfârși.
Cineva a spus muzica încetase, dar nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Hopper Hardcover" de Mark Strand este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -123.99- 79.47 lei.

Bunica (2)

În jurul tău ne adunai,
Pe creștet ne mângâiai.
- Veniți, eu sunt bătrână
Și ca mâine poate mor.
Vreau vă arăt și vouă
Cum se face un covor.
S-ar putea, cândva în viață
Fi-var astea de folos,
Noi privind atunci din ceruri
Vom fi tare bucuroși.
- Da' de ce să pleci în ceruri?
Plângând, eu te-am întrebat.
Acel ce pleacă acolo,
Pe veci e plecat.
Mângâindu-mă pe creștet
Blând mi-ai zis:
- Așa-i de la Dumnezeu lăsat.
Fiecăruia i-e dat
Când menirea și-a-mplinit,
Se-ntoarce de unde a venit.
- Bunico, te-aș mai întreba:
Care-i misiunea mea?
- Copile, singur vei afla
Care e menirea ta.
Omul, este ca și pomul:
Înflorește și rodește,
Iar apoi se ofilește.
Mulți te vor îndruma,
Multe sfaturi îți vor da.
Numai tu vei fi în stare
Să-ți găsești rosul în cale.
Din toate bine -nveți,
Să faci viața -aibă preț.
Totul faci cu plăcere
Dacă vrei ai avere..

Cu furca-n brâu și fusu-n mână
Toarce caierul de lână!
Să faci fir ca de mătase
Covorul fin o să iasă.
Și să pui în firul lui
Frumusețea câmpului.
Din coji de stejar, de ceapă și arțar
Dai culoare firului, rezistență timpului.

*
* *

La-nmormântare n-am ajuns,
Dar astăzi vorbele-s în plus.
Dumnezeu așa a vrut:
Să vă știu, cum v-am știut.
Și-n amintire vă am
Cum în viață vă știam.

poezie de din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă , de greu, greu îi era; pentru , în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, văzând și făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urât. Dar în nopțile cele mari, câ nd era câte o givorniță cumplită și se mai întâmpla să fie și sărbători la mijloc, nu mai știa ce să facă și încotro să apuce.

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
P.B. Shelley

Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Și vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi și noi?
Privește munții cum spre cer se-ndreaptă
Și valurile cum se-mbrățișează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-și trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ți simt sărutarea?

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Toate vor fi-n regulă

Cum aș putea să nu fiu fericit când contemplu
cum se limpezește cerul dincolo de fereastră, departe,
iar mareea la reflux se reflectă pe tavan?
Va exista mereu cineva care moare, va exista moarte,

dar nu-i nevoie discutăm despre asta acum.
Poeziile zboară din noi fără-a fi convinse sau îndemnate
și sursa lor este inima care stă pururi de veghe.
Soarele răsare-n pofida oricăror orizonturi întunecate,

iar orașele de departe sunt frumoase și strălucitoare.
Lenevesc în desfrâul razelor de soare fermecător,
Urmărind cum vin zorii, cum plutesc norii-n brize ușoare.
Toate vor fi-n regulă, la locul lor.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce combinație...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?

Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul -mi fie... și nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???

Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?

Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?

Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"

poezie de (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.

Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.

Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.

Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Cum vin și cum trec

M-am trezit într-o mână țin capul meu și că în altă mână țin tăișul capului meu... în rest o erupție
în trenul cu care mă deplasez de la o frunte la
altă frunte
se închină dușumeaua
și își face trei semne de cuie
mai în sus de buricul degetelor
mai jos de tâmpla obrajilor
și din aproape în aproape
groparii în limbă au început -mi sape
cuvântul ce șuieră
când fluieră sec...
Dinspre gări se-aud cărămizile
cum tac la câini
și țiglele cum cad în fântâni
neplouate cum vin
și cum trec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înșeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Își schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căință,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai șoptit.
Mâinile au urme
De reproșuri în degete,
Mâinile alungă,
Când arată depărtarea
Refuzând îmbrățișări,
Mâinile mint...

Cum? ți-am zâmbit stins;
Cum să te iubesc?...
Mi-ai strâns cu grijă
Părul după ureche,
Fără grabă,
Ca să te aud,
Și ți-am simțit respirația caldă
Pe obraz
Șoptind:
Cu sufletul...

poezie de (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El, primul bărbat

El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenței
Cum îmi las visele -mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogolește ca un bănuț
Cheamă-mă îmi spune și râsul lui mă îmbracă în femeie ușoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Își lipește buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul pășeste tiptil privind în urmă
Am înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă -mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârșit.

poezie de
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alții fac, dar nu spun.
Mulți vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alții vin prea puțin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulți trecători
Și destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalți ploaie îți dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să știi ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci le-arăți
la mijloc poți fi.
Îi iubești chiar pe toți
Și-n iubire vei fi.

poezie de (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Kingsley

Trei pescari

Trei pescari au ieșit în larg, deși-n ziua-aceea n-ar prea fi vrut,
Navigând spre vest, în vremea ce soarele-apunea;
Fiecare se gândea la femeia care l-a iubit mai mult,
Iar copiii i-au urmărit pe valuri până-a răsărit întâia stea:
Pentru bărbații trebuie muncească, iar femeile plângă,
Și la câștigul mic la masă multe guri or să se strâng㠖
Chiar dacă valurile la bara portului neîncetat suspină.

Trei soții stăteau în turnul farului privind în depărtare,
Ele-au aprins fitilul lămpilor în seara prevestind dezastre,
Au văzut cum se-întărește vântul și cum vine ploaia în rafale,
Cum se rostogolesc norii vineți, spintecați de fugere albastre.
Dar bărbații trebuie muncească, iar femeile plângă,
Deși furtunile-s imprevizibile, iar apele adânci și noaptea lung㠖
Iar valurile la bara portului neîncetat suspină.

Trei leșuri zăceau pe plajă în nisipul strălucind sub soare
La ora mareei joase, în dimineața tânără ca o mireasă;
Iar femeile-și frângeau mâinile bocind cu lacrimi amare
Pe cei plecați, pe cei care nu se vor mai întoarce-acasă;
Pentru bărbații trebuie muncească, iar femeile plângă,
Și-apoi vine uitarea, și cu uitarea somn bun pe partea stângă;
Și-apoi adio, tu, bară a portului și, voi, suspine lungi.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Water Babies" de Charles Kingsley este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 10.99 lei.

..

au plecat rândunelele...
ce dor în depărtări le cheamă?
ce spaimă le alungă?
să fie-acolo cineva la fel de trist
ce le așteaptă,
ori fug de toamnă
zborul să nu le atingă...
sau poate nu pot îndure,
privind cum rozele se scutură,
și cad fără culoare,
valuri, valuri
uscatele petale...

în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fericit pe plajă

Stăm întinși pe plajă
Nimeni nu-i pe-aproape
Briza bate lin și răcoros.
Sunt cuprins de vrajă
Ale tale pleoape
Tremură ușor și grațios.

Marea se frământă
Valuri vin grăbite
Undeva se vede un vapor.
Totul mă încântă:
Scoicile strivite,
Pescărușii care țipă-n zbor...

E o zi frumoasă
Soarele zâmbește
Cerul de deasupra e senin.
O broască țestoasă
Leneș se târăște
Pe nisipul albicios și fin.

Mă întorc spre tine
Cu o răsucire
Simt pielea-ți arde foarte rău.
Tu te uiți la mine
Plină de iubire,
Fericirea are chipul tău.

poezie de
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; și dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Și dacă vor dormi doi, le va fi și cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ține piept; funia întreită nu se rupe curând.

în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianDSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Moment

Cum gîndul stă...
A vieții proză numai
Privind...
Pustiu parcurs
Mai mult cu gemete
De fizice dureri
Cum au plecat
Speranțe,
Cum au plecat
Dorinți...
Ce mare om erai,
Și cîte s-au demers...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Cărări albe

Și plec...
duc pe albele cărări
Pe care au pășit și alții
Ce-s îngropați în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Și soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeași lume sumbră.
Și-acum doar o-ntrebare am:
Pot mă-ntorc în tindă?
Și-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele și luna
Nu numai că se văd,
Ci își împart căldura.

Și văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Și caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Și fac tic-tac, se sting și pier.

E întuneric și mi-e frică
Și-am început mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt așa lipsit de viață,
Mă simt de parcă n-aș fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai știu ce timp m-așteaptă
Și nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârșit
Și caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de din Complotul simțurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Janet Nică

Patriotism sculptural

M-am dus, deunăzi, la muzeu,
Acolo unde-s zei expuși,
Și l-am văzut pe Dumnezeu
Privind "Sărutul" lui Brâncuși!

Și, cum se țipă, azi, la greu,
La vârf, pe treptele puterii,
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
C-avem o "Masă a tăcerii"!

Cum vin puhoaiele, mereu,
Și toți nebunii vor coroană,
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că, încă, mai avem..."Coloană"!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Și nu știu cum să-ți spun

De-ai ști ce mult aș vrea pe-o rază de lumină la cer mă înalț
Cu mâinile amândouă prind speranța ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri facă-un singur salt
Ca -mi înapoieze din alte mii de vieți doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ți spun cât îmi lipsește fericirea de a fi in doi
Si nu știu cum să-mpart tristețea ce pornește adesea către tine.
Deși a vrea să o alung stea cât mai departe, fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu știu cum să-ți spun ce tristă-i iarăși această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult și-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Așa cum am avut și ne-am pierdut precum Adam și Eva
în marele pacat!

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook