
Nicio alternativă
Mă gândesc la tine
în tot atâtea feluri în care vine ploaia.
(Încep, înaintând în vârstă,
să urăsc metaforele precizia,
inadecvarea lor.)
Uneori aceste gânduri sunt
asemeni unei chiciuri, înghețate,
apoi devin ceva nespus de gingaș;
uneori o aversă zornăitoare, o
primăvară impetuoasă limpezind mintea,
uneori o ploaie șiroind necontenit.
Încep, înaintând în vârstă,
să urăsc metaforele,
să iubesc duioșia,
să-mi fie temă de ploi.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre vârstă
- poezii despre primăvară
- poezii despre metafore
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre gheață
- poezii despre devenire
- poezii despre chiciură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa uneori te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi și următoarele:
- citate despre râs
- citate de Mihai Eminescu despre râs
- citate despre avere
- citate de Mihai Eminescu despre avere
- citate despre iubire
- citate de Mihai Eminescu despre iubire
- citate despre fericire
- citate de Mihai Eminescu despre fericire
- citate despre cuvinte
- citate de Mihai Eminescu despre cuvinte
- citate despre cadouri
Pentru tânărul care eram cândva, moartea părea doar o noțiune abstractă care nu se aplica decât celor bătrâni, cu alte cuvinte celor cărora ți se pare firesc să li se întâmple. Înaintând în vârstă și constatând că din jur încep să dispară rude, prieteni, cunoscuți, personalități relativ tinere sau de vârstă apropiată cu a mea, am reevaluat trecerea dincolo. Nu, nu e vorba de o frică de moarte, ci doar de o altă apreciere asupra vieții și a priorităților personale.
Viorel Pîrligras în Eseu despre moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi citate despre tinerețe, citate despre moarte, citate despre vârstă, citate despre viață, citate despre rude, citate despre relativitate, citate despre promisiuni, citate despre priorități sau citate despre prietenie

Trăitor
Uneori te iubesc
alteori îți beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai
uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinților tăi
uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu
uneori te iubesc
alteori învăț
cum să reînviu la secundă
uneori te iubesc
alteori îți cânt dorul la frunze
și învelesc greieri cu rouă
uneori te iubesc
alteori absențele
sapă în sânge tranșee
uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns
uneori te iubesc
alteori mă veșmânt
întru fiică de înger ori scai
uneori te iubesc
alteori vai
poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre viteză, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre sfinți, poezii despre secunde sau poezii despre rouă

În orice societate, fanaticii nu mă urăsc numai pe mine, te urăsc, de asemeni, și pe tine. Ei urăsc pe oricine.
citat din Elie Wiesel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pământu-mbrățișării noastre
uneori te mai gândesti la mine
și-atunci îmi pierd memoria
și nu știu unde și de ce-am plecat
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci o vână-albastră în tâmplă
ți se sparge
uneori te mai gândești la mine
și-atunci când iarna vine
cad în fântânile-nghețate
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci plesnesc oglinzile
în întunericul odăii tale
uneori te mai gândești la mine
și-atunci în jurul unui bloc de piatră
mă simt un nor de sânge-n mâini cu daltă
uneori mă mai gândesc la tine
și-atunci ți se preface mâna-n scrum
cuvintele pe pagini singure se scriu
există cineva ce nu poate să-ndure
să ne gândim unul la altul
în fulgerul aceleiași secunde
ținem pe umeri rând pe rând
în loc de capete pământul bătut
în reliefu-mbrățișarii noastre
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre mâini, poezii despre iarnă, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre cenușă sau poezii despre Pământ
Urăsc să beau whisky
Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc și copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.
Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.
Urăsc și orașul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalț, dar și să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.
Urăsc orice carte și orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare și în veci nu piere.
Urăsc și nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aș bea când tu ești în apropiere.
poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre sat, poezii despre păsări, poezii despre poezie sau poezii despre oraș

Uneori ochii mei
Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei pășesc desculț în iarbă
și nu se mai cunosc
și nu mai privesc
și au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de brațele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre struguri, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre femei, poezii despre cunoaștere, poezii despre culori sau poezii despre apă

Despre ploi
Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă și înmoaie:
O ploiță specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,
Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Ploaia e, cu apă grea,
Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploaie mult râvnită,
E cu apă de-a sfințită...
Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă și înmoaie...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre plată sau poezii despre iertare
10 lucruri urăsc la tine
- interpretare proprie -
Urăsc zilele când ne vedem
Și cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îți urăsc felul în care îți aranjezi părul,
Ce aș vrea să îți pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur și-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Și tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbești,
Știu că tu nu mă iubești.
Urăsc scuzele pe care le găsești
Și ce faci când nu-mi vorbești.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puțin, nici măcar pe aproape, deloc.
poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre păr, poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună sau poezii despre adevăr

Urăsc!
Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nțeleg,
Urăsc pe toți acei care-și aleg
Să vadă doar ce vor și cum le este bine,
Care privesc pripit și cred că văd în mine.
Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc și mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Și întocmită fără-a iubirii undă.
Urăsc pe acei care se ceartă
Și pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toți acei crezându-se eterni,
Pledând pioșia, când nu știu a fi demni.
Urăsc să mă complac în fel de situații,
Ce le urăsc în sine, având joase vibrații...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Și să înșel că știu ce nu aș ști.
Urăsc atunci când cineva oprește
Iubirea ce în suflet înflorește...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Și fură destine, fermecând mereu.
Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Și cum se-mpodobește că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriți,
Care stau mereu și se dau grăbiți.
Urăsc când spui pe nume și nu știi cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranța și ce-i de suprafață,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheață.
Urăsc obrăznicia a celor cu mulți bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă și pe cel păgân,
Neștiința dom'le, te lasă și mai spân.
Urăsc pe-acei care nu știu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria și prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.
Urăsc tot ce-i urât și urâțește,
Prin ura de urât se construiește
Un suflet alb și-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre ignoranță, poezii despre vinovăție, poezii despre religie, poezii despre prostie, poezii despre prejudecăți, poezii despre obrăznicie sau poezii despre mândrie

Uneori seara
Privesc monumente ruinate și blocuri moderne,
fața în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorințe știrbite de puterea bolnavă.
Păpuși de porțelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se știe tot ce fumegă orașul
înainte să se aprindă.
Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranțele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descrețește.
Oamenii încep să învețe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
și se duc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre seară, poezii despre schimbare, poezii despre păpuși, poezii despre poduri, poezii despre monumente sau poezii despre jocuri
Unde ploaia dispare
Se plimbă și ploaia îi udă ușor,
Sunt două suflete ce au același zbor,
Stau în ploaie și se privesc
Sub o umbrelă, când stelele strălucesc.
Uneori frigul ia cuprins
Și îmbrățișarea e ceva de nedescris,
Ploaia nu stă și îi atinge ușor,
Ar vrea să fie în bătaia frunzelor,
Dar vântul s-a stârnit îndată
Și-a luat cu el umbrela udată.
Au fugit apoi în depărtare,
Unde cred că ploaia dispare.
Ei văd încă norii fumurii
Și-așteaptă soarele a răsări
Care aduce din depărtare
Mai multă fericire-n a lor stare.
poezie de Eugenia Calancea (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre stele, poezii despre plimbare, poezii despre nori, poezii despre frunze sau poezii despre Soare
Înaintând în vârstă, Marin Sorescu a început a semăna la figură cu... Paul Valéry!
aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi mai multe aforisme despre început, aforisme despre vârstă sau aforisme despre Marin Sorescu

Despre ploi
Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce cu apa lor de ploaie,
Spală, udă și înmoaie,...
O ploiță specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,
Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Este cea cu apă grea,
Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploai mult râvnită,
E cu apă prea-sfințită...
Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce cu apa lor de ploaie,
Spală, udă și înmoaie...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu pot să spun că am "o muză", ci sunt diferite lucruri în jurul meu care îmi atrag atenția și despre care încep să scriu versuri. Uneori îmi propun o temă care mă preocupă și, dacă am noroc, piesa începe să se scrie singură, altele se "nasc" greu și cu muncă multă.
citat din Paula Seling
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre versuri, citate despre poezie, citate despre noroc, citate despre naștere sau citate despre muncă
Vis de primăvară
Te iubesc nespus și-i pace,
în visul meu e liniște deplină
când luna pletele-și desface
ca o femeie în mugur de lumină;
Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetișor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...
Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în așternutul crud de grâu...
poezie de Lusiana Drăgușin (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre verde, poezii despre râuri, poezii despre pace sau poezii despre muguri

Iubesc...
urăsc ampla regie a naturii
în nemișcare
când vulturii stau drepți
cu ochi ațintiți înspre astre
câinele pământului se stinge
ușor în ninsoarea polară
și-n somn îmi mor cocorii
urăsc solitudinea
ce măreție au arborii!
iubesc și urăsc, iubesc...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre ninsoare, poezii despre natură, poezii despre moarte, poezii despre câini sau poezii despre copaci
În această lume există o mulțime de feluri în care poți fi curajos. Uneori, curajul înseamnă să-ți dai viața pentru un lucru mai mare decât tine sau pentru o altă persoană. Uneori, înseamnă să renunți la tot ce-ai știut vreodată sau la toți cei pe care i-ai iubit vreodată, pentru a realiza ceva măreț. Însă lucrurile nu stau mereu așa. Uneori nu înseamnă decât să scrâșnești din dinți pentru a suporta durerea și munca de zi cu zi, îndreptându-te cu pași mărunți către o viață mai bună.
Veronica Roth în Experiment (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre curaj, citate despre existență, citate despre durere sau citate despre dinți

Poemul XVIII
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecați.
Luna strălucește ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de același soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruș argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme și sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună și răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc și printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinație.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viața mea obosește, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu ești atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbușit.
Dar noaptea revine și începe să-mi cânte.
Luna își răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă privește prin ochii tăi.
Și, când te iubesc, pinii îți cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre marină sau poezii despre înălțime
Voci
Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca și morți...
Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.
Și, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieții noastre
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre sunet sau poezii despre noapte