Nu mă plângeţi

dacă am să mor,
lacrimele voastre
sunt produsul finit
al unei despărţiri
prestabilite.
Aplaudaţi-mă,
ca pe sicriul lui Paler
ieşit din muzeu,
nu ca pe un artist,
nici ca pe un poet,
ci mai de grabă
ca pe un om
care a ştiut
toată viaţa
că moartea
e doar o tăcere individuală...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

poet

Poetul

Poetul este-un aparat mai fin,
Sensibil tare, parcă-i un blestem;
Produsul lui finit e un poem,
Materialul consumabil: vin.

definiţie epigramatică de Dan Norea din Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi toate

eu sunt produsul unei generaţii terminate
şi ca şi ea sunt gata de plecare
spre lumea unde şi nimic şi toate
zac laolaltă în deplina resemnare

mai sunt produsul unei generaţii efemere
cu mulţi şi proşti cu capete plecate
şi cu puţini ce-n ipostaza de himere
concomitent voiau nimic şi toate

şi-ncă mai sunt produsul unei generaţii fratricide
scuipat în faţă şi lovit în spate
şi-n care genialul coincide
cu antipodul din nimic şi toate...

poezie de Iurie Osoianu (27 iulie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mare artist, cu o carieră în spate, care a fermecat publicul cu muzica lui, va fi la fel de iubit ca artist chiar dacă în viaţa personală a gafat. Pentru că oamenii iubesc ceea ce face el, ce le oferă, îi acceptă în această situaţie mai uşor viciile. O vedetă fabricată, care nu are în spate nimic, decât scandaluri de alcov cu care s-a lansat, îi va plictisi la un moment dat dacă nu învaţă să se oprească din circ şi să construiască ceva, să demonstreze că a intrat în showbizz cu circ dar a ieşit cu glorie.

citat din Monica Vlad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să mor

dacă pleci
pune-mi o perfuzie cu morfină
câte un strop pentru fiecare ceas
moartea nu vine
în plic recomandat
fumul ţigării
s-a speriat de tine
sfidând vidul
otrăveşte-mă
timpul nu mai are răbdare
viaţa e singura dorinţă
pe care n-am ştiut s-o trăiesc
am învăţat
să mor în fiecare zi
iubindu-te...

poezie de Denisse Huzum
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde nu e...

Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalţă, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!

În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire şi nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenţei, pe rând, mor.

În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc şi nici balene,
Iar pescăruşii ţipă violent.

În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-şi scriu toţi biografia
Şi doar pe îndoieli sunt suverani.

Acolo unde nu e Dumnezeu,
Viaţa nu-i decât deşertăciune,
Iar oamenii-s doar piese de muzeu,
Mânaţi de patimi şi de slăbiciune!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este

altceva decât un vis
eu sunt un artist
un făuritor de vise
totul este iubire
toltecul e un artist al dragostei
aşa că m-am făcut
toltec în toată regula
spiritul meu iubeşte
eu sunt un spirit
un artist al visului
care îşi creează zborul
şi pluteşte dus de curenţi
chem puterile naturii
să mă ajute să visez să iubesc
viaţa e un dans
şi dansul şi viaţa îşi schimbă ritmul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet ucigaş

Îmbrăţişează-mă!
I-am poruncit
pădurii.
Altfel,
cuvintele-mi
vor deveni
secure.
Atunci,
într-un tremur,
copacii
s-au despuiat
de coajă,
devenind albul
în care
mi-am împăturit
gândurile.

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

Era primitivă,
Antică, mcdievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neştiind carte, ţăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.

Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Ţăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie

Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloşca
şi Crişan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafaţă
Cu un uimitor simţ al simetriei
Arhitectonice.

Vizitatori,
Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originate,
Ieşite din mâna, din sufletul şi din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare şi spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil universul nu este nici finit nici infinit, cuvintele finit sau infinit fiind doar expresii care nu vor sa spuna nimic. Daca nu poti sa-ti imaginezi finitul sau unfinitul, dar nici ceva nici-finit, nici-infinit, lucruri care sunt atat de elementare, atat de simple, incat ar trebui sa fim creati astfel incat sa le putem intelege, ce putem face altceva decat sa nu mai gandim?

Eugene Ionesco în Însinguratul
Adăugat de Dumitrascu Stefania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nici nu ştii (odiseea ploilor de noapte)

Tu nici nu ştii c-afară plouă
Şi nici nu ştii că mă iubeşti
Când noaptea, pe la ora două
Numai la mine te gândeşti.

Tu nici nu ştii să joci prin ploaie
Ca paparudele, ca mine
Să te usuci la foc de paie
După ce ploaia pleacă, vine...

Tu nici nu ştii cine sunt eu –
Poet ştiut pe dinafară
Întreabă-L doar pe Dumnezeu
Din ploaia Lui de primăvară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia albă

M-a sunat mama

pe linia albă a telefonului,
a vrut să ştie cum o mai duc,
dacă mai amestec cuvinte
pe foiţe albe de velină,
dacă am cules
dulceaţa-amăruie
a vişinului din faţa casei.

O cert

pentru că inima ei
a plecat în vacanţă,
incognito,
fară bagaje de mână,
îmbrăcată sumar;
doar un cearşaf alb de mătase
şi o mică icoană
care stătea agăţată pe peretele
de la soare răsare, ca suvenir.

Îmi vorbeşti

despre bunica, că este fericită,
că şi-a găsit jumatatea pierdută
undeva prin munţii Urali,
pe un drum cu pietre.
Mama crede
că pietrele acelea multe şi colţuroase
ar fi lacrimile lui cumulate.

Am întrebat-o

dacă ştie ceva despre tata,
dar, o tăcere s-a făcut auzită
de parcă cineva tăiase
intenţionat firul telefonului.

Înţelesesem

probabil
biletul lui de călătorie
a avut alt itinerar,
cine ştie,
cu timpul
focul purifică.

... Şi totuşi, eu,
vă duc lipsa...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Socrate

Sunt singur,
De ce tremuraţi?
Şi sentinţa e dată,
De ce tremuraţi?
Din vorbele pe care n-am apucat să le spun
se scutură tăcerea
îmbătrânindu-mă.
Nu-mi cereţi să mint cu aceste cuvinte
cu care mi-am descoperit moartea.
Şi nu înţeleg de ce tremuraţi.
Otrava e doar pregătită.
Şi sunteţi prea palizi
pentru nişte ucigaşi cumsecade.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Don Giovanni" nu poate fi definit. Ca şi "Nunta lui Figaro" sau "Flautul fermecat", operele lui Mozart au ceva în comun: sunt alunecoase, eşuează oricărei caracterizări. Nu le poţi defini, nu sunt nici comice, nici tragice, nici uşoare, nici solemne. Cum spunea şi Brook, singura lor definiţie e că sunt mozartiene. Mozart ca om şi artist e expresia însăşi a vitalităţii şi a acestei exuberanţe uriaşe, care i-a caracterizat viaţa. Şi, în acelasi timp, o recunoaştere a prezenţei morţii în viaţă. Toată opera sa se situează între aceşti doi poli: bucuria de a trăi şi liniştea în faţa misterului morţii.

Andrei Şerban în ziarul Adevărul (21 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Îmi permiţi să stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînţeles că-ţi permit...
Iulian: Şi totuşi, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnişoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu ştiu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce ştiu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul să constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum aşa?! Renunţi la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp şi de bani. Dacă renunţ, am doar de câştigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influenţat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu eşti mult mai important, doar eşti fiul meu. Şi orice ar fi, vreau să ştii că sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamaţii, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te ştiu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reuşit să dorm, blondule. Poate îţi vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te ştiu supărat pe mine.
Iulian: Aş, supărat; mă prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu în cerul înstelat şi nici în splendoarea unei corale ni se dezvăluie în toată perfecţiunea sa, măreţia infinitului în finit; ea se află în sufletul omenesc.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

când trupu-mi
va cade
în propria-i umbră,
nu-ţi voi cere
favoruri,
şi
nici
lacrimi de plumb
căzute
peste o ceară aprinsă.
O
infimă dorinţă,
doar
atât;
nu-i lăsa
să-mi pângărească
intimitatea,
mi-e atât de teamă.
... Să nu te scoată din mine…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

Actorul a ieşit în stradă,
Să-şi cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.

Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală
Să ne trăieşti Măria-Ta!

Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!