Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu ştim să lăsăm o urmă memorabilă a trecerii noastre prin lume, măcar ambalajele să le strângem după noi.

citat din Eugenia Ţarălungă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecem prin timp...

Îmbătrânim şi toate le lăsăm
Prin clipe dăltuite-n arca vieţii,
Ne poartă valurile spre un ţărm
Ascuns în amintirea tinereţii.
Rugina toamnei se-mprăştie discret
Pe căile ce paşii ni-i adună,
Ne lasă la fereastră-un,, Te-aştept!"
Şi noi păşim... făr-a privi în urmă...
Lăsăm buchete dragi de amintiri
Să le-ngrijească muguri ce-o s-apară,
Zâmbim la câmpul viu cu răzvrătiri
C-o lacrimă, a nu ştiu câta oară!
Mai căutăm un ram cu verde crud
Printre livezi ce gândul îl străbate...
,, Durere, nu te simt şi nu te-aud,
Te rog, din calea-mi, dă-te la o parte!
Şi lasă-mă prin toamne să păşesc,
Prin frunzele ce vor să mă-nvelească,
Din acest mers nu pot să mă opresc
Şi nimeni nu mai poate să m-oprească!"

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce lăsăm în urmă e o bucată din noi pe care o vor păstra nepoţii.

aforism de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

Fă-mă să vreau, să mă scurg de păcate,
Cu tine-n lumină să mă adâncesc!
Fă-mă să vreau, nu doar ce e firesc.
Cu tine să simt că totul se poate.

Ia-mă de mână şi arată-mi calea,
Unde crezi că-i posibil să fie altfel...
Să nu mai existe nimic la fel,
Glăsuire să poarte numai iubirea!

Prinzându-ne-n hora trăirii eterne, –
De a fi doar pe placul a ce e frumos,
Nimic să nu poată să ne tragă-n jos.
Să lăsăm nemurirea să intre în vene!

Tot ce este etern să rămână cu noi,
Să nu fim nevoiţi să rămânem pustii...
Să lăsăm moştenire viitorilor fii
Doar ce poate sfinţi: veşnicia din noi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

mă simt ca într-o continuă mascaradă
deşi promisesem că lăsăm măştile deoparte
nimeni nu vrea nimic de la tine
şi nimic de la mine

suntem noi cei care ne simţim datori
să dăm explicaţii
să îndreptăm erori
deşi încă avem surâsul de prunc imprimat în noi

mă simt ca şi cum lumea se învârte prea repede
e un carusel al nebunilor
nu pot să ţin pasul
pot doar să joc rolul ce-l ştiu pe de rost

cât despre trenul dorinţelor noastre
acesta s-a oprit demult
dar refuzăm să-l lăsăm
căci ştim că mai bine de atât nu ar fi fost

şi văd cum se perindă prin noi
dureri şi simţiri
iubiri şi tăceri
(şi te întrebi de ce mă ascund?)

poezie de Adina Pietrosanu (16 aprilie 2007)
Adăugat de Adina Pietrosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de chiriaş în halta ageamiilor

Trăim în halta ageamiilor,
Ei cu rânjetul burţii către soare,
Noi cu pomelnicul amintirilor
În scheletul ce amarnic doare.

Despuiată-i viaţa de speranţe,
Se răsucesc necazurile-n noi,
Avem îndatorii, de loc creanţe,
În viaţa aşezată pe gunoi.

Plătim venirea noastră-n lume,
Ecografii de sarcini delicate,
Plătim ca să purtăm un nume,
Să păşim pe drumuri înfundate,

Să fim botezaţi, pe-ncreştinate,
Să mergem în şcoli şi-n grădiniţe
Să învăţăm cum se cuvine carte,
Să ne găsim servicii, câte umilinţe?

Plătim chiar ca să spunem: da
Pentru iubirea scrisă într-un act,
Să punem pirostria doar cu mâna sa,
A celui ce cu Domnul a făcut contract.

Plătim propria casă, livada şi câmpia
Prin impozitele lungi nemăsurate,
Pentru că-aceasta este România
Pe drumu-i plin cu furturi şi păcate.

Plătim cu lux chiar patru scânduri
Când mergem la odihnă sub ţărână,
Lăsăm în urmă mormanele de gânduri
Cu care-am dăruit cu tremurândă mână.

Muncim mai mult decât ni-e puterea,
Ce zestre mai lăsăm noi pe pământ?
Doar zăluda moarte ne mai ia durerea,
Chiar şi visul de-a arde în cuvânt.

De-aceea Doamne mă închin la Tine
Ca chiriaş ce-n viaţă mai lăsat,
Luminează totul cu al crucii bine,
Şterge lista escrocilor din start!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsăm totul aşa

Plouă mărunt în casă la noi şi lăsăm totul aşa. E o casă
veche locuită de un cor de copii – cam blegi dar buni cîntăreţi.
Au venit şi alţii să asculte au venit şi mamele lor să le
pună monede în palme. Puţine. Pentru că nu iubeşte nimeni
cîntecele din casa cea veche şi plouă mereu şi lăsăm totul aşa.
În patul meu nu mai doarme nimeni de mult buruienile cresc
peste tot oglinzile umblă sătule oloage. A venit o fată
frumoasă face tumbe acolo – biata copilă! Un măr s-a
rostogolit a dat peste ea zace fata într-o baltă de sînge.
Şi plouă mărunt peste sîngele ei şi lăsăm totul aşa.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Mesagerul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-aştept

Am să te-aştept în plină vară
Pe coama unui val spumat
Ascunşi în alge, până-n seară
Să reclădim ce am stricat...

Şi pasii-i spală valuri multe
Furtunile s-au răzvrătit
Stă buciumul pe deal s-asculte
Cum plânge dorul ne-mplinit,

Uimiţi că şoapta ne pătrunde
Plutind pe coama unui val,
Lăsăm iubirea să inunde
Nisipul ce s-a strâns la mal,

Apoi tăcuţi ca două umbre
Păşim sfioşi prin poarta nopţii,
Lăsăm în urmă vise sumbre
Şi ne iubim, cât vor vrea sorţii.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne fim...

Tu să-mi rămâi aproape orice-ar fi,
Iar eu, la rându-mi, îţi voi fi cărare
Spre tot ce îţi aduce vindecare.
De dragul tău... în stare-a mă jertfi.

Din cât îţi vei permite să îmi fii, –
Pe cel puţin atât promit să-ţi fiu!
Primeşte-mă – e tot ce vreau să ştiu –
Şi-am să-ţi devin bataie-a inimii.

Permite-mi să îţi fiu o reverie
Şi hai să ne lăsăm purtaţi de val...
Noi nu am fost făcuţi pentru banal,
O ştii, şi-o ştiu – ca pe o poezie.

Şi dacă tot a fost aşa să fie,
Ce-ai zice... poezia – să fim noi?
Întreaga lume s-o-mpărţim la doi
Şi să ne bucurăm o veşnicie...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (9 mai 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trăim într-o lume de oameni răniţi...
Lume cu dureri şi lacrimi ascunse sub farduri şi decoruri strălucitoare fără esenţă...
sub zâmbete plângânde şi chinuite...
Sângerăm amarnic pe ziduri reci... pe la colţuri de ruine
amestecate cu castele fermecate
plămădite în vise...
Şi din când în când cerşim timp
câte unui trecător
să-i plângem câte o lacrimă
În speranţa că vom căpăta o mângâiere,
Însă, ne amăgim cu un decor de-o vreme,
lângă circari obosiţi şi coloraţi frumos, ca şi noi...
De multe ori însă, ne lăsăm rănile să sângereze prin rănile pe care altora le provocăm...
prin nepăsare, prin vorbe tăioase, prin înstrăinare, minciună şi trădare...
prin uitare sau prin alinare refuzată...
Dar durerea lor nu ne-o spală pe a noastră...
Poate doar reuşim să uităm o vreme de noi...
să nu mai simţim strânsoarea măştilor ciuruite
de lut ars
în focul suspinelor şi plânsului neplâns...
a lacrimilor vărsate în toiul nopţii...
când ceasurile toate au bătut
de preatârziu, de preatăceri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul

Albul primăverii acesteia
Să ne stârnească prin necuvinte interesul
Să ne lăsăm purtaţi de valurile stranii ale mării
Pe vârfuri de munte, să ne lăsăm purtaţi prin raze de puritate
Să desenăm cu primele amorse lacrimilor de spor.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înafară de muncă şi dragoste, eu aş mai adăuga încă două ingrediente care dau sens vieţii. În primul rând, să îndeplinească orice talent cu care s-au născut. Oricât de binecuvântaţi am fi de soartă cu abilităţi şi puncte forte, ar trebui să le dezvoltăm la maxim, în loc să le lăsăm să se atrofieze şi să se descompună. Noi toţi cunoaştem indivizi care nu au îndeplinit promisiunile pe care le arătau în copilărie. Mulţi dintre ei au devenit obsedaţi de imaginea a ceea ce ar fi putut deveni. În loc de a da vina pe soartă, eu cred că ar trebui să ne acceptăm aşa cum suntem şi să încercăm să ne îndeplinim orice vis care este în puterea noastră. În al doilea rând, ar trebui să lăsăm în urmă o lume mai bună decât cea în care am intrat. Ca şi indivizi, noi putem face o diferenţă, indiferent că e vorba de a explora secretele naturii, de a curăţa mediul şi a lucra pentru pace şi corectitudine socială, sau a hrăni spiritul curios şi emotiv al tinerilor prin a fi mentori şi ghizi.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezistăm împreună

De ce să crezi în poveşti,
Să crezi mai mult în viaţă
De când te naşti tu eşti
Un om fără speranţă.

Deşi viaţa e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai uşoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te ţin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Şi-l vom trece împreună.

poezie de Eugenia Calancea (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să lăsăm noile generaţii să o ia înainte: şi pentru că, dacă nu le lăsăm, ele tot o iau înainte.

citat din Luciano Lama
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!