Somn

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linşte care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci nişte porţi
Calculează din vreme ai norocului sorţi

Parcă pleci la o luptă, oare ştii că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morţi
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!

Eşti încă viu... te gândeşti c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum şi hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte

Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana uşoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ţi afli nici locul, nici rândul

Te întorci în cetate—mai bătrân şi târziu
Nu sună trompete—eşti învins, e pustiu
Calul ţi-l tragi de căpăstru la pas
A-ngheţat răsuflarea şi timpul pe ceas

Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ţinuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te aşteaptă, te pândeşte, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se înfruptă

E noroc, e hazard, eşti doar o-ntâmplare
Poţi trăi, poţi muri—pe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să ştii
De eşti viu între morţi, ori mort între vii

Mi-e frică de drumuri, de plecări şi de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Ştiu că zâmbiţi când îmi spuneţi să dorm
Şi mormăiţi mai mult pentru voi: Noapte bună!

poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Rovena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ca şi cum acum aş învăţa
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, ştii?
tu eşti alb,
dacă-mi las buzele să-ţi pătrundă în somn,
îţi întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi eşti,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca şi cum aseară...
tu nu mai ţii minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu ştii că eşti fericită, aşa-i?

apoi ţi-ai făcut vocea lebădă,
ţi-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineţi să le spui,
doamne,
şi eu ştiu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ţi-am mângâiat ca să-ţi adorm apa...

pe urmă ţi-am simţit visul în sânge,
intraseşi
somn prin somn în somn,
ca şi cum ştim doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conţin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu ştiu.
te revendic."

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de andrada gal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele absent

O să-nchid ochii, zic o rugăciune şi dorm apoi, că e târziu.
De tine nici o veste, eşti mort, bolnav, sau încă viu.
Nimic. Şi nici nu mai contează. În lumea ta n-am loc,
E plin. Să fii iubit, rămâi cu bine. Eu te-am dorit cu foc

Şi patimă arzând. Dar n-a fost decât vis. A fost la mine-n gând.
Eu doar aşa eram cu tine, şi nici măcar, fior plăpând.
Că de atins nu te-am putut, ai frică de blândeţe.
Tu nu ştii vorbe dulci, doar ură şi furie, rău, tristeţe.

Acum mai uit, ce bine. Nu eşti mereu prezent.
Curând vei fi din viaţa-mi, doar marele absent.
N-o să mai ştiu de tine, cum mult timp n-am ştiut.
Am vrut, tu nu, dar înţeleg... Nu s-a putut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti aici cu mine nu mai mi-e teamă de nimic; nici chiar de moarte. Când nu eşti mi-e frică... mi-e frică că n-ai să vii!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Andreea ganciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul înţeleptului

Când simţi că nu mai poţi
Sau nu mai poţi să simţi
Când îi urăşti pe toţi
Cei ce te scot din minţi
Când eşti puţin mai aspru, mai bizar
Sau nici tu nu mai ştii cum eşti măcar
De te pândeşte moartea sau vreo boală
De ţi s-a încurcat vreo socoteală
Dacă te simţi cum nu te-ai mai simţit
Sau dacă eşti puţin îndrăgostit
Şi nu mai ştii ce-nseamnă da sau nu
Tu ştii ce trebuie sa faci? Eu nu...

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respingere

Motto:

Celui ce-a fost... este, şi va fi...
Raţiunea şi vocea inimii...
Celui ce-mi este jumătate,
Completându-mă întru tot şi toate...

De câte ori tu m-ai respins pe mine,
De-atâtea ori, am învăţat să mă iubesc!
Îţi mulţumesc că am trăit prin tine...
M-am regăsit şi nu mai rătăcesc.

De câte ori eu te-am chemat spre mine,
De-atâtea ori tu te-ai îndepărtat...
Lăsându-mă în urmă, în suspine...
Şi ridicând ziduri care m-au marcat.

De câte ori, eu te-am împins să mergi,
În profunzimea inimii tale reci...
Întotdeauna vrut-ai altceva s-alegi,
N-ai vrut să rişti... ai preferat să pleci!

Şi nimeni nu te-a simţit ca mine!...
Şi nimeni n-a putut atât iubi...
Un om, ce a produs ruine,
Dintr-o dragoste ce ar fi putut fi...

Acum, la ceas târziu de noapte,
Mă-ntreb ce-a fost în mintea ta...
Cum de-ai respins o dragoste aşa aparte?!
Cum poţi nega ceva ce exista...?!

Şi multe întrebări mă tot intrigă...
N-ai fost onest, deschis nici sincer, sau corect!
Mintea se opune, dar inima strigă!...
Când ştiu şi simt că ar fi fost perfect!

Nicicând târziu nu este să repari!
Mai bine, mai târziu... decât negare!
Şi tot ce trebuie, este să apari...
Să mă iubeşti... şi să-mi aduci o floare...!

Te voi ierta şi te voi iubi...
Aşa cum nimeni nu te completează...!
Vom trăi clipa verbului A FI...
Şi vei descoperi ce mult contează!...

Lucruri bune vin cu piedici şi furtună!
Intensitatea e acolo şi o simţi!...
Trăim o dragoste atipică, nebună,
Vino să iubeşti şi să m-alinţi!

Şi încă te aştept privind la stele...
Şi mă întreb, cât oare mai rezişti?...
Este păcat să nu răspunzi iubirii mele,
Regret va fi, de nu vrei să rişti!

Fii demn, puternic şi ascultă!
De vocea inimii pe care ţi-o respingi...
Dă voie destinului să curgă,
Finalul este scris ca să învingi!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiinţă inocentă

Te-aştept prin întuneric şi prin ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipeşte orice necaz

şi de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu fiinţă inocentă care îmi aparţii,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îţi dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viaţă sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deşi nu prea...

Şi cum mă vezi, cam şubred.

Eşti tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

şi-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea uşor

şi nu stiu ce să fac -

ori să traiesc, să mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

şi te aştept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

şi eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu ştiu...

Şi inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm şi doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate eşti

tot mai aproape de apus,

unde te-aştept să îmi şopteşti

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

şi o să pleci, dar eu?

Eu te aştept în întuneric şi în ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale...

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -
Ce ţii pentru tine, ce alţii să ştie
Ce-i bun şi ce-i rău, eterna problemă.
Să poţi rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând şi deodată, cu toţii au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poţi să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poţi să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu ştii să-noţi
Când pleci, să nu laşi doar urme de roţi.

... şi eu aş vrea să fiu turnat
În bronzul tare şi durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...

..............................

Hai, dă-te jos de pe piatră...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor de tine

E noapte în ăst colţ de lume,
Îmi doarme liniştea pe-o parte
Şi insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu eşti departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Aşa cum viaţa are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi şi lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete şi urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

N-am somn dar asasinii au,
Câţiva îmi dorm printre dorinţe,
Le iau pumnalele şi stau
La pândă printre suferinţe.

Ucid vreo trei din zeci de mii,
Apoi renunţ, e chin enorm,
Probabil dacă ai să vii
Mă las de rime şi-o să dorm.

poezie de Sorin Stoica din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar înainte de "a face" orice, tu trebuie "să fii", nu-i aşa? Aşadar, ce anume eşti tu înainte de "a-face"? Ce, dacă ai fi paralizat, în comă, sau în somn, tu nu eşti? Poţi să învingi cei mai de temut adversari, poţi să învingi de unul singur un război, poţi să învingi cei mai abili adversari politici sau economici, poţi să învingi zeci de invazii extraterestre, poţi să învingi cei mai mari filosofi, poţi să învingi cancerul, leucemia sau Sida, poţi să învingi toţi demonii din iad, dar dacă nu ai învins propria ta minte, rămâi doar un învins, un alt muritor de rând. Mintea poate afirma că e pozitivă sau cea mai abilă şmecherie "că a învins mintea", dar atâta timp cât gândul îţi este călăuză, el doar te va invita la moarte. Află cine eşti tu, pentru că tu nu ai fost născut vreodată. Corpul pe care-l crezi al tău nu e nimic altceva decât material de împrumut de la părinţi şi mai ales supermarketul din colţ si piaţa agroalimentara a lui Matache. Cine eşti tu, nu ce faci tu sau ce ştii tu despre tine. Astea sunt doar roluri bune scrise de gând pentru a impresiona sau speria copii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!