Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glasul tău lunatic, curge...

Am estimat că universul durează,
mai puțin decât amurgul pleoapelor
dar înainte de orice privesc
metacarpienele tale, le contemplez,
diluând firele de zăpadă între octave
le savurez, până la schizofrenia urșilor
claustrofobi, dar glasul tău lunatic,
curge ca o ploaie de meteoriți.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Fluturași de zăpadă

Colind pragul existenței
întingând umil o mână
statornică în carențe
n-așteptă nici-o fărâmă.

Cântecel închis în nucă,
ce-o voiam cadou demult,
singurel în lumea multă
la colind nu mă mai duc.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pandantiv

Mări au fost cântări
Zilelor. Cutreieram pustiul tău,
Fost-au fragede chemări
Iar tu, le-ai fost călău.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conștiință curgătoare

Pripas pe schele plimb iadul
prin inele și Terre
și piere un occident
și-n piele e ciment
și te verific permanent și insistent
ca pe un test.

Destinul e un general
cu mâinile înghețate,
cu mii de ochi la spate,
cu sufletele prin furnal
cad inimile degerate.

Un secol două trei
de mărgele
atârnă de bradul tău,
pe care îl numești
cu aluzii și multă sfială gât
și frunzele lui incerte
de culoarea proprie, suferă
de acromegalie
dar încă se hazardează,
în bătaia respirației.

Eu schițez amurgul nostru preferat
cu mâini de praf în atrii,
în loc de coaste-am gratii
și nu m-am trezit din visat.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am să îți las atingerea

Viața e timp,
iar timpul nu există.
E unul dintre acele mituri
spuse de părinți copiilor,
inconștienți, de greșeală,
de neadevărul născocit
din dorință, sau mai mult neștiință,
arzătoare ca un pojar.

Eu voiam doar o șa și multe păpădii,
dar o satiră plouă indiferent,
încât stelele devin insomnii
și fumul curge pe ciment.

Se prăbușesc căile ferate din tunel.
Tună, iar trenul este amputat,
culeg soarele și mă văd prin el
sunt bucăți de ceas dereglat.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

(Ne)rămânerea

N-am să-mi las decât o teacă,
cu obrăjori frumoși ca ai tăi.
Să închid soarele odată
Printre pereți și vânătăi.

Iubesc pădurea ca un dendrofil
zâmbetul satiric de trandafir,
cu păr de crin cicatrizat
și stins în amintiri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un neg zâmbește

O percuție lentă a nostalgiei
execută ipoteze cuibărite,
ca niște pui de migrene
prinși în decepții stoice
la un loc cu multe gânduri,
încercuite de țipete multicolore
asemeni corzilor stridente
cu gâtul răgușit și sunet agnostic,
plutesc șoaptele incerte.

Trec zilele într-un caiac,
prea cald pentru a călători
sub zorii stelelor târzii,
ne întâlnim la pol curat.

Dar eu prefer un simplu pentagon,
fără riduri, dar sicrie,
un memorandum de cuvinte,
le îngrop deasupra lui.

Sub 4 ochi decorativi,
un neg zâmbește
cumpătarea florilor
și unul pălește
geometric sateliților
de zăpadă veche.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinetică iarna / icter de zăpadă

Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
și guri ce mestecă ochii
în permanență.

Jacheta îți aparține
la fel și conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau și ei
mai colorați ca niciodată
mai cocheți decât zorii
mai frumoși decât norii
mai așchii decât o țeapă.

Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
și gura ta e oxigen și larvă
și apă și nalbă și rabdă
mestecând omlete dimineața.

Urăsc Soarele ca pe o bucată
spălăcită de tumoare
venită drept cadou
venită drept pretext
asemeni unui text
comprimat în 2 cuvinte
atrofiate.

Te fredonez până-mi crapă buzele
deșert de sunete desert
cu melci în gât
cum mergi eu cânt
scuzele.

Să iasă morții din pământ
nimic n-oprește al meu cânt
rostit în fulgii de zăpadă
rând pe rând când o să cadă.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corelând cu antimateria

Torțele, așa-ziselor priviri,
cutanate în mâinile noastre
funcționează la fel ca semafoarele.

Pictorii cerului dezorientați
de pâlnia ta incoloră
varsă soarele peste noi.

De câteva ori,
repeți aceiași anecdotă,
încălzind sângele din voce.

Un spadasin, cu teaca spânzurată
de cureaua din brâu
și o arșiță pândesc.

N-aș putea spune,
nici dacă luna
ar vrea să plutim

Dar oare, ce înseamnă
dezinvoltura din părul tău
cu clești metalici?

La fel ca un joc
neîncetat al spiridușilor
după miezul nopții.

Culoarea firelor de zăpadă
nu e întotdeauna
safirul din inelul tău.

Zâmbetul platonic al frunzelor
eliberează de dincolo de zăbrele,
o noapte incandescentă.

Insipidă materie
și noi... substanțe chimice
cu plecăciuni repetitive.

Al doilea tablou universal
sculptat tinerilor baroni
frapează inexistența eului.

Și tu cititor
ești un poet desăvârșit
într-un romb iluzoriu.

Dar

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antonio Porchia

Ceea ce spun cuvintele nu durează. Cuvintele durează. Întrucât cuvintele sunt aceleași, dar ce transmit ele nu este niciodată identic.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avanpost

Mânat de clape prăfuite,
Parfum de sfinx și oseminte,
Șovăi zadarnic, captiv, între ruine.
Cuptorul tace înghețat
Și ninge de câteva zile.

Un corb se-apropie de gard,
Și solitar și înghețat, privește-n larg,
Cu aripi grele de catran.
Totul e în van,
Și ninge parcă de un an.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeași cafenea, chiar dacă mai am și acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar șoferul știe să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
și această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început și nici
sfârșit. Este mișcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia și zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi
au personalitați similare și aparențe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Glasul tău

Muzica cea mai frumoasă,
este glasul tău.
Zâmbetul tău,
îmi înseninează sufletul.
Norii fug din,
calea zâmbetului tău
trandafiriu,
și soarele se bucură,
zărindu-l.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Liviu Sergiu Manolache

Plouă cu meteoriți

Când meteoriți, o droaie,
Ne-amenință pe elipsă,
Unii spun asta-i "ploaie",
Eu mă tem de-apocalipsă!

epigramă de din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n brațe tu nu stai
Și plâng, și plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Și-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îți amintești tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat așa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni și vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viață nu e doar furtună!

poezie de (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu cum cânți stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău

câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânți stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălțării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a șaptea lumânări înainte de nașterea Piramidei

poezie de (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Umbrela de ploaie

În ropot de ploaie,
iarna-și înmoaie
ultima bucățică de toamnă,
iar cu un nour albastru ce toarnă,
închide, oftând, orice rană...
O foaie plăpândă se lasă stropită
de alba cerneală, acum, risipită
prin colțuri, pe margini și, plină de sens,
cu fulgi de zăpadă, se-ascunde-ntr-un vers...
E iarna, dar plouă...
Cerul senin și-a tras într-un ceas,
perdeaua albastră de rouă,
iar eu, la pas, pe poteci ce se-afundă
în lutul ce curge ca o secundă,
mă strecor printre picurii reci,
având ca umbrelă de ploaie, o umbră...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Organigramă

Colorado crescendo
într-o instalație de sărbători,
veche de câteva țineri de mână
adolescentine, în care palmele
sunt cozi de scorpioni
defrișați din râul Amazon.

Nisipul scurs e dovada vie a infinității,
care curge prin venele pomeților,
acum bine umeziți
cu risipe de toamnă.

Rândunelele împrăștiate,
sub catarg de cedru plictisit
se sparg în iris
ghidate telekinetic
se spart în iris,
brodate cu amintiri.

Rândunelele sunt măști,
sunt convorbiri prin căști,
arse de ceara lumânării
pe care o execuți pustiită
într-un anume cuvânt
regurgitat până și-n vise.

Se sparg în iris coclauri...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Carbon

Curg petalele de ceară,
Solitar, sacru, cântă la vioară.
Suspin... privind-o tremurând,
Mâini de stafie, pe coarde lunecând.

Întunecime astrală se pogoară,
Lumânările, ard la nesfârșit.
Iubito, e atât de frig!
Și ninge trist afară.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinte ( *** )

ștergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foșnetul culorilor,
devenite brazi
și cer,
și ochi,
și aură,
și inimă,
în pieptul înfățișărilor
ce dau viață veșniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare așternere de viață
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

așternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd și îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naște,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

așteaptă.

ascultă.

uimește clipa.

taci.

iartă.

poezie de din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un sărut scoate mai puțin zgomot decât o salvă de tun, dar produce un ecou ce durează mult mai mult.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook