Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În balon

Am un balon cu aer cald și cred că aș putea zbura
Pe fața nevăzută a lunii, să mă ascund de lumea rea;
Dar înainte să m-avânt în cerul ăsta ca un fum
Aș vrea cu mine să te iau, să-mi fii tovarășă de drum.

Vom zbura dincolo de nori și de acolo vom privi
Și-n curcubeu înfășurați, iubirea vom împărtăși;
La miezul nopții ca o ploaie de stele-aprinse vei cădea
Te voi usca cu o cometă și chipul ți-l voi săruta.

Și peisajele se schimbă, căci suntem ca într-o odisee
Iar râsul tău noapte de noapte va fi a mea Cale Lactee
Treptat și luna va descrește plutind pe bolta înstelată
Fiindcă nimic nu poate umbri iubirea noastră minunată.

Uite cum Venus licărește privind acest devotament
Când noi flirtăm pe cerul nopții duși de al dragostei torent
Și muza mea tu o să fii, să-ți scriu poeme de iubire,
Iar Orion și Andromeda ne vor veghea fără oprire.

Pe nori dormi-vom ca pe perne, aripi de înger vom fura
Ca niște păsări fermecate către Saturn ne-om avânta
Iar de vom obosi plutind și făcând iar salt după salt
Pe un meteorit vom sta să colindăm cerul înalt.

Ești de acord să vii cu mine pe nava asta spațială?
Eu gata sunt și port în suflet a mea iubire colosală
Ia-mă de mână, hai la bord, fiindcă spre soare vom zbura
Și inimile noastre-aprinse acolo sus vor fuziona.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Marinari

Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraș,
Le vom împături cu grijă velele și le vom pune la adăpost
Și toate vor fi iarăși așa cum înainte de plecare-au fost...

Cu turla bisericii înălțată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleași, de toți știute, străzi și cu prietenii obișnuiți în jur.

Vom sta lângă foc și ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Și vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete și vom spune copiilor povești
Despre țări străine, furtuni, epave și-ape oglindind cerul cât privești.

Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre țărmul care se îndepărtează.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Vis

Vino-n noapte lângă mine,
Să-ți aud sufletul plângănd,
Să stau sub lună cu tine...
Să-ți aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună,
Mângăie stelele-ntristate,
Eu să-ți mângâi a ta mână,
Apoi fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise
Între ceruri pătrundem
S-atingem stelele încinse,
Și sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie,
Ne vom zice lungi poeme,
Și vom scri-o poezie,
Și cu rime și refrene.

Iară noi în miez de noapte,
Ne-om lăsa purtați de vănt.
Asculta-vom mii de șoapte
Și al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare,
Sub lumina caldei lune,
Ne-om uita cu disperare
Cum a nopții zână-apune.

Fi-vom noi treziți de soare,
Iarăși visul se termină...
Unde ești, frumoasă boare,
Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum și luna
Între munți ca să te culci,
Unde esti iubită-acuma?
Să-ți sărut buzele-ți dulci.

Visul nostru se termină,
Eu nu am nimic de spus,
Aștept luna ca să vină,
Să răsară luna sus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și totuși

Dacă iubirea mea e străvezie,
eu pot să o privesc doar când visez.
... Am să îi fac frumoasă ie
și o maramă am -i inventez.
Și în păduri, la "amuțitul cucului"voi fi.
Cu fete despletite voi dansa în noapte.
Te-astept cu Sânzienele să vii.
Iubirea ne-o vom spune doar în șoapte.
Focuri în noapte vom aprinde numai noi
și vom lăsa tristețea pe cărare.
Vom prinde în cunună amândoi, flori galbene
... fărâme dintr-un soare.
Și totuși, dacă n-ai să vii cu mine,
o altă șansă eu nu îți voi da.
Vor râde Sânzienele.
... Dar fără tine.
Și eu în noapte
voi aprinde altă stea.

poezie de din poezie nepublicată (2017)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul dSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire antigravitațională

Iubirea într-o zi ne va scăpa
De pământeasca cruntă gravitație
Și-n cerul necuprins ne va purta
Cu forța ei divină de atracție.

Prin galaxii ne vom plimba ușor,
Mereu în imponderabilitate,
Privind vrăjiți la marele decor
Creat din vid pentru eternitate.

În Universul vast, nemărginit,
Vom fi uniți ca stelele binare,
Nu va mai fi nici nor, nici asfințit,
Ci doar lumina noastră călătoare.

Nimic în cale nu ne va ieși;
Asteroizi, meteoriți, comete,
În găurile negre vor sfârși,
Fiindcă iubirea vrea să ne desfete.

Și-n cer vom face sacru legământ,
Fiind pătrunși adânc de fericire,
Ca într-o altă viață pe pământ
ne lăsăm purtați iar de iubire.

poezie de (18 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în brațe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Și de va fi din templu decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Și te voi strânge-n brațe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Și ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi și păsări de pe cer,
Vom fi și vis și dorul care doare.

Iubita mea, e azi și te aștept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Freamătul nopții

Te-ai prins în dansul razelor de lună,
iar ochii tăi aruncă înspre stele
scântei ce-ți fac privirile rebele
și pleacă Universului -i spună:

"În seara asta vom zbura prin tine
și vom dansa, cu stelele-mpreună,
acolo unde sunete se-adună
din cântec de măiestre violine."

Iar tu vei fi în dreapta unui gând
ce te va strânge, tare, de o mână
și stele-ți va aprinde, rând pe rând.

Iar gândului ce-i ești demult stăpână,
îi vei șopti cuvinte noi, visând
i le spui în noapte, fremătând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicu Gavrilovici

Flămând în zori

Vom împărți în două cornul lunii,
Cu stelele o să jucăm barbut,
Iubirea o vom dezlega din funii
Ca Eva și Adam la început.

Vom pune nume stelelor sihastre,
Și-om șterge de pe hartă lumi întregi,
Vom construi pe malul nopții castre
Descorsetați de temeri și de legi.

Vom da de-a dura soarele pe boltă
Stârnind lăcuste în livezi cu meri,
Nocturn, vom strânge-a viselor recoltă
Fiindu-i zilei aspri temniceri.

Cu pescărușii vom zbura alături,
Cu umbrele ne vom plimba-n calești,
Țesând din fir de dor abastre pături
Ai devii prințesa din povești

Iar eu te voi purta pe mâini trudite
Culcându-te-n al pieptului iatac,
În șoapte și atingeri înflorite
Am să te legăn, ca într-un hamac

Și când în somn ai zâmbești suavă
Ai să-mi aprinzi în trup fierbinți fiori...
Privindu-te, cireașa mea pârgavă,
Flămând de tine am fiu în zori...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altă dată-n altă viață

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viață,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în față?

Și dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaște
Când am să te-mbrățișez,
Dragostea va mai renaște,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor țâșni sub pleoape
Nu vom ști de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Știu c-am să te fac simți
Alți fiori în dimineață
Fiindc-am fost îndrăgostiți,
Altă dată-n altă viață!

Și de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îți voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Și pentru c-am fost rănită
Viața care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau fiu bărbatul care
Te-o-nvăța cum să iubești,
Iar atunci vei ști tu oare
nu-i bine rănești?

N-am să-ți reproșez nimic
Fiindcă sufletu-ți va ști
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai știut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în brațe te voi strânge,
Și-am fiu cel înțelept
Și-am tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ți-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Și răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ți vor curge
Și ți-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prizonier nu voi mai fi

Prizonier al norilor,
uit, atunci când te-întâlnesc,
tot parfumul florilor.
Uit și să te mai iubesc.

C-un sărut și-o-îmbrățișare
trezești din amorțire.
Alungi trista mea uitare
și-ți voi acorda iubire.

Tu, redându-mi libertatea,
voi coborî pe pământ.
Vom trăi realitatea
fără niciun legământ.

Sub cerul nopții înstelat
iubirea iar va reveni.
Ne vom iubi neîncetat,
prizonier nu voi mai fi.

poezie de (12 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În sufletul meu tu te-ai topit

Ție am să-ți fac o poezie,
Să-ți țină de cald când e frig,
Te voi aștepta o veșnicie,
Dar vreau să m-auzi când strig.

Ești în al meu suflet și în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în brațe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aș fi foc, tu ai fi al mării val.

Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Și vreau să fii cu mine și în alte vieți,
Stau lângă tine și am ațipit,
Atâtea seri și-atâtea dimineți.

Atunci când te simt aș vrea să taci,
la tine e mare cuvântul
Ș-apoi zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.

Tu vrei zbori cu mine către lună,
Ca să lăsăm această lume sumbră,
Dar tu ești vânt, iar eu frunzele ce sună,
Când vom zbura vom fi aceiași umbră.

poezie de (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre sfârșitul lumii

Când va fi sfârșitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună și alt soare.

Lumea din nou va renaște
Cu alt Isus și alt Paște.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
vom trăi zi și noapte
Fără gândim la moarte.

Și atunci, ca și acum
Totul se va face scrum.
Alternanța alternează
Și altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaște,
Altă lume vom cunoaște.
Deși ne vine iar sfârșitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tu să nu mă însoțești

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoțești!
Aici ție-ți este bine.
Aici tu poți iubești.
nu fii trist! Nu-ți pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ți amintești c-am fost și eu,
o viață-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca și atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îți voi trimite șoapte,
în timpul fără de sfârșit.
Când steaua mea va străluci
să mă privești seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopți de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ți amintești.
Acolo ne-am iubit cu dor
și mi-ai promis că mă iubești.
Dacă de mine-ți va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
și sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simți c-am fost pe lume.

poezie de (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mireasa Mea

Învăluită în mătăsuri albe
Sclipești ca o regină de smaralde
Ți-atârnă-n păr florile dalbe
Surâsul și privirile-ți sunt calde

Vei fi mireasa mea în noapte
Te voi invălui în șoapte
Nimic să ne despartă nu mai poate
Eu îți voi fi mereu aproape

Iar dimineața-n zori, topiți de-amor
Când viața noastră-ncepe
Vom pune lumii un zăvor
Ei n-ar putea pricepe

Noi doi ne vom ascunde sub un nor
Si ne-om urca incetișor
Pe un făgaș măreț de dor
Vom făuri un vis nemuritor

Eu, zilele-ți voi face sărbători
Casa, un tărâm fermecător
Nu vreau nimic, nu vreau comori
Vreau doar să-ți văd privirea-n zori

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanță fără muzică (În seara când ne-om întâlni)

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni și seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Și-ți voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voiești sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni și seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri și chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Și vom zvârli în stradă cheia...
Și-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voiești să nu mai fii a mea?...

Și-n seara când ne-om despărți -
Căci va veni și seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă și trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om despărți
Te voi ruga,
Ca și pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ți amintești c-ai fost și-a mea!...

poezie celebră de din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Doina Bonescu

Zăpada mea

aș vrea să fii zăpada mea
în iarna cea târzie...
un gând curat în fulgi de nea
ca o frumoasă poezie

aș vrea să fii zăpada mea..
ne vom topi în primăvară
și-un soare cald ne va scălda
în unda râului ușoară!

topiți de dor... topiți de soare..
ca doi romantici vom zâmbi
și în a razelor ninsoare
albi ghiocei se vor ivi...

vom fi departe-n timp și spațiu..
vom reveni paranormal
în vocea caldă a unei șoapte
în ierni... în fiecare an!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Zăpada mea

aș vrea să fii zăpada mea
în iarna cea târzie
un gând curat în fulgi de nea
ca o frumoasă poezie

aș vrea să fii zăpada mea
ne vom topi in primăvară
și-un soare cald ne va scălda
în unda râului ușoară

topiți de dor, topiți de soare
ca doi romantici vom zâmbi
și in a razelor ninsoare
albi ghiocei se vor ivi

vom fi departe-n timp și spațiu
vom reveni, paranormal
în vocea caldă a unei șoapte
în ierni... în fiecare an!!!!!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fluturașul

Fluturașule iubit,
Ieri, erai un vierme mic...
Astăzi, zbori voios spre stele
Ai aripi, și ai putere...

Ce înfățișare nouă
Ai luat într-o zi, două...
Dar, luând azi pilda ta,
Și noi, curând vom zbura.

Și vom fi acolo sus
Cu iubitul nost Isus
Haine albe vom avea
Și în veci ne-am bucura.

Amin

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Te aștept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Și voi îngenunchea în fața ta
Și-ți voi cânta decât poeme de iubire.
Și când tu vei fi pregătită
Și vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici și te voi aștepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aștepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult așteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându- decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai adormi.
Și am jurat pe-a mea iubire
voi păstra ăi visul, dar și dragostea.
Te-aștept sa vii!
Te-aștept faci și tu un pas spre mine,
Că doar așa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit îți voi dărui iubirea
Ce vreau îți aducă fericirea,
La care ai visat și altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârșite.
nu-mi mai fie noaptea zi
Și visul sec în zorii dimineții,
Să fim doi purtători de viață
Pe cerul timpului -nflorim,
Să fim în doi la bine și la rău, mereu îndrăgostiți
Și să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduți în nopți cu lună plină
Cuminți, sub dulci îmbrățișări
Sorbind lumină din iubire
ne cunoaștem fiecare of și dor
Doar tu și eu pierduți în noi ca-n Paradis.
Și să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ți pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara ca o eternă surpriză

Iar vine primăvara peste noi
Și tot penibili ne găsește,
Vom cere soare, primim ploi
Și ne mirăm iarba crește.

Ne vom hlizi cu mâna-n nas
Văzând cocorii cum se-ntorc,
Cum stau bondarii la taifas
Și dorurile ghemotoc.

Un public aiurit vom fi,
Cu simțul olfactiv iar beat,
Nici anul ăsta nu vom ști
Cine atât verde a creat.

Vom da cu bâta-n baltă iar
Mirându-ne că totu-i crud,
Vom sta cu inima pe jar
Să-și facă haine codrul nud.

Ne vor minți din nou poiene
Cu pielea lor de clorofilă,
Răzbunătoare pe troiene
Fără preget și fără milă.

Și când, ratați, vom obosi
Să-i cântăm ode primăverii,
Un cuc zănatic va vesti
Că-i timpul cântăm și verii.

poezie de (5 februarie 2024)
Adăugat de Sorin StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

* * *

Războiul e în noi, dar sigur se va termina,
Nu e un vis al unui om bolnav, ci doar
Un scenariu nereușit, dintr-un film neregizat.
Uităm cum să pierdem, lacrimile noastre se scurg,
Sau pătrundem în esență vii, într-o lumină fără sfârșit.
Vom izbăvi în orice mod, cu lumina dragostei divine
Și vom atinge norii într-un alt decor.

Nu ne mai distrugeți inimile în zadar,
Noi suntem liberi și nu suntem sinucigași,
Vom lumina ca un far în noapte,
Iar aripile vor zbura spre alte orizonturi,
Evoluăm, ne mântuim, dispunem de vis,
De emoție, de lumină, de paradisul trist.
Vom izbăvi oriunde, oricând,
În orice mod, de orice mijloace dispunem.

Dominația rusească ne ascunde lumina
Sub predicția unui vis uitat al copilăriei sumbre,
Suntem mai atinși de vină, sau uităm luminăm,
Ne pierdem în ale lumii măști,
Suntem ca un pian dezacordat,
Ce nu mai poate schimba inimile oamenilor,
Nici mințile nu le vor mai relaxa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook