De vorbă cu mine

Mă tot uit ca-n vis la el
Ferit de-ale lumilor cuvinte
Şi-l strig mereu ca pe-un rebel
Ce nu mai vrea să mă alinte.

Încerc cu teamă-a-i asculta
Impertinenta-i gângurire
Crezând că poate va-nceta
Să se scalde-n tânguire.

Îl caut prin miile de "mine"
Un's-ascund suspinele
Căci zadarmic iarăşi vine
Să-arunce-van ruşinile

Ca s-alung a sa sfială,
Îl aşez la masa mică
Cu faţa ruptă, din croială
C-un taburet ce se ridică.

Cuprinde-ncet cu mâinile-amândouă
Cana neagră de cafea
Să nu îi văd ochii plini de rouă
Sau cum soarbe vechi din ea.

Asurzit de ticăitul rece
Al clipei ce moare renăscând,
Zboară-mi iară vorba dulce
Spre cel ce tace ca-n mormânt.

Deodată, printr-o tresărire
Îşi varsă cana de cafea
Văzând o mică licărire
Sperând, în inima mea.

Licărirea ceea mică
Se transformă pâlpâind,
Spulberând orişice frică,
Într-un foc, de viaţ-arzând.

Noi, scăldaţi doar în lumină
Ne cunoastem, în sfârşit
El e eul meu de vină
Eu sunt el, ce n-a murit.

poezie de Bogdan Romanescu din volumul "Ceas gemând" (decembrie 2019)
Adăugat de lbdus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daisy

Sunt pentru a nu ştiu a câta oară Dumnezeu
Căci iar m-am hotărât s-adopt un căţeluş;
De fapt o căţeluşă mică şi firavă, derbedeu,
Un rebut printre vreo cinci născuţi pe-un derdeluş.

Sunt toţi acasă acum la adăpost de frig
Cu mama, o căţea atât de slabă, mică
Şi cresc pe zi ce trece, vin fără să-i strig...
Doar cea mai mică, Daisy o protejez cu frică.

E veşnic dominată la mâncare, ades muşcată,
Picioruşele-i sunt roşii, tot o carne-n rană
De gerul ce nu stă, de fulgi... şi-i alb bălţată.
Aşa c-am luat-o-n casă să-i dau cald şi hrană.

Este cât palma, adoarme des, mai plânge,
Se mişc-aşa nesigur, cade, se ridică iară
Şi-i cercetaşă sigur... inima mi-o frânge;
Bot umezit ridică, mă priveşte-n ochi, umil să pară.

Şi-acum o văd pe picioruşe mici păşind firav
Cu fundu-i rotund şi mişcând din codiţă
Şi scoate-un sunet ascuţit crezând că-i grav
S-ar zice un lătrat... Îmi spune că-i un slujitor, fetiţă.

Aşa-m păstrat pe lume ce lui Dumnezeu i-a fost o schiţă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce asteptare

Mâinile tale albe odihnindu-se pe umerii mei
În dansul naşterii noastre,
Copaci înlănţuindu-şi rădăcinile
Pentru ca ramura să le fie mereu una…
Nu te caut, nu te strig, nu umblu nebun
Prin beţia nopţii!!!
Nici măcar pe mine nu mă mai caut…
Disperarea îmi adoarme în braţe,
Mică, neştiutoare,
Cu trupul căutând căldură prin sângele
Adormit în venele mele;
Singurătatea nu poate fi niciodată
Doar a unuia singur.

Nu plâng, aştept doar.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris fără cuvinte

Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simţământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.

Pe un portret din veac trecut
Sclipeşte o lumină,
Vin îngeri albi şi nevăzuţi –
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viaţă
Pe cel murit în duh.

Sunt mult prea multe fără glas
În viaţa asta mică...
Omul grăbit şi amorţit,
Nu vede şi nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăieşte
Scris fără cuvinte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu gust de tine

Se face-un an de când cafeaua are gust de tine,
Un gust când acru, când amar.
Si dulce uneori, dar foarte rar.
E oricum cea mai bună din câte am băut, mi-e bine.

Ghicesc în zaţul ce-a rămas, din ceaşcă ochii tăi privesc.
Sunt verzi ca iarba şi văd bine,
Săgeţi din ei trimiţi spre mine.
Eşti furios şi mă alungi. E dreptul meu să te iubesc.

Nici tu, nici alţii, nu mi-l pot lua. Doar Dumnezeu
Cănd o să vrea, va face-odată
Să simt din nou cafea curată.
El mi te-a dat, şi-l rog să mi te lase. Mereu.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştită

am visat că am murit – îmi spuse
şi se urcă, mică şi plânsă, la mine în pat
şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri
şi eu îi mângâiam părul de lumină
şi o linişteam spunându-i: a fost doar un vis, adormi.

şi adormi

şi n-am mai îndrăznit s-o deştept niciodată.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştită

am visat că am murit – îmi spuse
şi se urcă, mică şi plînsă, la mine în pat
şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri
şi eu îi mîngîiam părul de lumină
şi o linişteam spunîndu-i: a fost doar un vis, adormi.

şi adormi

şi n-am mai îndrăznit s-o deştept niciodată.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toate drumurile

banca părăsită, de vreme roasă, este uitată
maşina străzii trece cu fum, încă gros
aplecată o floare ruptă, sprijină gardul
inima îmi stă singură, numără toamne
strig tăcerea care îmi acoperă glasul
palmele le orândueisc în cuvinte scrise
aşez trei boabe de cafea pe-o carte de joc
tai felii de pâine în şapte zile, mă împărtăşesc
în ceasul luminii bat, el face mult zgomot
sfârşitul lunii nu-mi ajunge, să mă încălzesc
ciorapul de călcâi îl deşirez, altul să poată merge
nimeni nu mai cântă, decât uşa liftului trântită
caligrafic, ceasuri din puncte pe tavan desenez
iubirea nu ştie să mă găsească, nu mai visez
în staţie mă uit şi mă ninge ca om de zăpadă
copii aruncă cu visuri pe fereastră, fulgii au zburat
paharul s-a uscat într-o picătură mică de apă
am setea rămasă de tine în mine, te doresc
uşa nu se aude, telefonul tace, eu nu mă trezesc
la capătul oraşului ea se uită tristă, aştept
de ce nu toate drumurile se întâlnesc?

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec neverosimil

Ea era mică, mică, mică...
O talie ca de furnică,
Nasul pe chip - un apostrof.
Stătea comodă-ntr-un pantof
Şi privea de jos, de jos
Îngerul cel curajos!

Când inima în piept zburda
Ea îşi muta într-o sanda
Călcâiul cât un sâmbure
Boaba de rouă tulbure,
Ciorapi verzi de mătase,
Melci lepădaţi de case.

Macul se scutură în grâu,
O adiere ţine-n frâu
Zmeiele verilor prelungi,
Basme cu zâne, nibelungi
Şi glezna fetei - un clăbuc
Într-un papuc, într-un papuc...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este ca o capodoperă; la cea mai mică eroare se denaturează, cea mai mică şovăială o modifică, cea mai mică lipsă de fineţe o sluţeşte, cea mai mică prostie o amorţeşte.

Marguerite Yourcenar în Memoriile lui Hadrian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o cafea

E doar o cafea în grădină,
la casa cu tine stăpână
în triluri de păsări ce-ngână
acorduri din sursă divină.

E doar o cafea, pe-o terasă
privită din zare de-un munte
ce-şi varsă, din tâmple cărunte,
izvoare de apă aleasă.

Silfide, pe flori risipite,
se-ntrec să-şi arate uimirea
văzându-ţi, în ochi strălucirea.

Cuvinte se-ascund, negrăite,
când clipele trec, fericite,
cu noi, o cafea, şi iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

poemul se descompune pe umerii mei
ca lemnul putred
căci moartea e aproape şi o simt respirând;
florile de tei curg în cana cu apă
iar peste cinci minute vine ora când va trebui
să mă împingi
de pe turnul fără ceas
către masa de biliard care străluceşte ca o stea
de data asta am de gând să închid ochii
căci prin văzduh trec pelerini
iar vârful spre care tind nu are culoare
ci doar gust;
întunericul e o lămâie putredă cu degete
iar eu sunt aceeaşi bolnavă mintal
căci am iarăşi
praf stelar pe buze şi sub unghii.
medicamentele au rămas lângă Adolescentul lui Dostoievski
şi mă vor aştepta până când îmi voi mima căderea
de jos

în sus
în sus
în sus

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt

Te caut prin lume şi-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ţi cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi şi în gând,
Ca o chemare, în mormânt.

Te caut cu ochi nevăzuţi în lumină,
Şi îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.

Te caut, femeie, cu paşi neumblaţi
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvaţi
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.

Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon şi-ţi sfâşii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.

Te caut in lumea-ţi de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieţii-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeluţa descântată

Într-un ibric, pe-o lopată,
Sub o cuşcă dărâmată,
Fierbe-o cafea descântată
Pentru omul de zăpadă.

Aburi ies, se-nalţă-n zare,
Aripi lungi de călătoare
Aduc razele de soare
Şi florile pe ponoare.

Tu te plimbi prin aburi vii
Cu verdeaţă pe câmpii,
Îmi pătrunzi în poezii
Înger cu ochii căprui.

Te opreşti să bei cafea
Din ceaşca, inima mea,
Care-i dulce şi ar vrea
Să fii zaţ de stea în ea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Mi-aduc aminte, dragă fată,
Erai mică şi atât de dulce
Încât îmi vine, aşa, deodată,
Ca muza-n mine să se culce.

madrigal de Nicu Petria (februarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

112

becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o fiinţă invizibilă. învelită într-un cearşaf alb ca un produs sterilizat, se rostogoleşte în valurile mării.
are şi ea o armă neagră, mică pe care nu o foloseşte niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie şi trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri şi înoată. inima ei mică bate nebuneşte.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viaţă şi soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să păţească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalţi copii. vii si nevătămaţi. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament (CIV)

Într-o oală din lut ars
Zac sarmalele-nfăşate
În scutece, sufocate
Aşteptând cuminţi vinars.

Pe o masă grea, din lut
Mămăliga aurită
În ştergar împăturită
Integrează-n absolut...

Un scaun masiv, din lut
Ţine om din lut în braţe
Şi două pahare, soaţe
Cu vinars s-au tot umplut...

O femeie din lut bun
Frământă din lut, o pâine
Să avem ce pune mâine
Pe masa din lut străbun.

Doi copii din tânăr lut
Se joacă cu o pisică
Plictisită, neagră, mică
Tristă, ca un ghem pierdut...

Noaptea neagră din lut rece
Se aşterne grea pe lume
O stea mică, fără nume,
Anonimă, se petrece...

poezie de Petrică Conceatu (17 octombrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ochii?

Stă ciuta neagră între stânci, afară.
Cine-mi va săruta gura amară?
Cine-mi va săruta gura amară?

Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă.
Vrea botul către mine să-l întindă,
Vrea botul către mine să-l întindă.

Miroase buzele-i a iarbă crudă,
O strig în şoaptă, nu vrea să m-audă,
O strig uşor, tot nu vrea să m-audă.

Aleargă aprig cineva spre mine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine.

Aud prin preajma foşnet vag de rochii.
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!