Zilele din amintire

Vii şi pleci din amintirea acelor zile
în care iubirea
înconjura casa cu lumina zorilor.
Câteodată veşti despre tine soseau cu miros
de glicină, picurând de pe zid,
alteori împreună cu sunetul verii în scădere
lângă aurul obosit al sicomorilor.
Vii şi pleci. Când te întorci
câinele tău este primul care prinde de veste.
Auzindu-i lătratul, întotdeauna înţelegeam că
dragostea a ajuns, odată cu tine, la poartă.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot

Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Şi-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aştept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Eşti... fără să te am,
Mă ai... fără să-ţi fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Şi tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste şi nopţi reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să vii, să mă petreci,
Lipit uşor de mine,
Să simţi în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.

Să-mi vezi tristeţea de pe chip
Când mă despart de tine
Şi teama că n-o să mai vii,
Să te întâlneşti cu mine.

Aş vrea să vii, să nu mai pleci,
Să stai aici cu mine,
Să-mi încălzeşti mâinile reci
Cu sufletul din tine.

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să vii să mă petreci
Lipit uşor de mine
Să simţi în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.

Să-mi vezi tristeţea de pe chip
Când mă despart de tine
Şi teama că n-o să mai vii
Să te întâlneşti cu mine

Aş vrea să vii să nu mai pleci
Să stai aici cu mine
Să-mi încălzeşti mâinile reci
Cu sufletul din tine.

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

E grosolană fapta să vii şi să nu te mai întorci la cineva, dar mai grosolană este să vii şi să nu mai pleci.

proverbe chinezeşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii gol pe lume, dar când pleci din ea trebuie să pleci îmbrăcat. De ce trebuie? Pentru că aşa poruncesc străvechile legi nescrise ale lumii.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături vii

De pleci sau vii, acum nu mai contează!
Când intri-n inimă, nu poţi ieşi
Chiar dacă se întâmplă într-o zi
Să simţi că s-a sfârşit şi ea cedează.

Mai e ceva, sau trebuie să fie,
Ce te opreşte-n loc, deşi ai vrea
Să-ţi fie mai uşor, să poţi pleca,
Să nu îţi vezi iubirea-n agonie.

De pleci sau vii, ceva... un suflet, poate,
Te ţine-nbrăţişat în el, cumva,
Şi îţi ocupă gândurile, toate.

Mai bine-ar fi să vii, căci a pleca
Nu rupe legăturile ciudate
De care, chiar de-ai vrea, nu poţi scăpa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpiile înverzite

Pe câmpiile înverzite
Unde noi păşteam mioare,
Am aflat, din auzite
Că sufletul rău te doare.

Mi-a şoptit odat' stejarul
Când sub umbra lui şedeam,
Că te-a năpădit amarul,
Crezi că-n suflet nu te am.

Mi-a zis că vii singură
Sub el lacrime să strângi,
S-apoi pleci pe negură,
Cât ai plâns, încă mai plângi.

Îi vorbeşti de mine, spui
Că nu sunt cel ce eram,
Ce-am promis nimica nu-i,
Nici iubire, nici-un gram.

Ce mi-a zis m-a îngrijorat,
Nu vroiam să-l iau în seamă,
Ce crezi nu-i adevărat
Şi acum îmi este teamă.

Teamă c-ai să pleci departe
Şi de mine vei uita,
Vei da totul la o parte
Şi laşi totu-n urma ta.

Eu pe tine te iubesc,
Te-am iubit din totdeauna,
Lângă tine vreau să cresc
S-ating stelele şi luna.

Ţi-am promis odată cerul,
Dar în ochii tăi îl ai...
Eşti mai dură decât fierul,
Pe nimic dragostea dai.

Visul nost era odată
Să fim veşnic plini de amor,
Dar acuma dintr-o dată
Simt că pierd şi vreau să mor.

poezie de Razvan Isac (13 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christina: Vrei să vii la mine?
Egor: Tu eşti moartă. Tu ştii că eşti moartă...
Christina: Dar te iubesc, Egor. Şi pentru tine vin de-atât de departe...
Egor: Tu eşti totdeauna aici, tu nu vii de nicăieri...
Christina: N-ai să înţelegi niciodată, dragostea mea! Căci pe tine nu vreau să te pierd, nu-mi trebuie sângele tău... Vreau să mă laşi câteodată să te iubesc!...

replici celebre din romanul Domnişoara Christina de Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit de vinul care l-am băut,
Sunt obosit de gerul care m-a supt,
Sunt obosit de-un dedesubt
De tine doar, de tine doar ştiut.

Sunt obosit de Viaţa ce-am trăit,
Sunt obosit de Moartea ce mă cheamă,
Sunt obosit ca n-am luat în seamă
Că eu de tine, că tu de mine, ne-am rătăcit.

Sunt obosit de anii douăzeci,
De-un vis de-a pururi neîmplinit....
Dar, uite, ososeala a luat sfârşit,
Nu oboseala, iubirea e pe veci.

Când nimeni nu ar fi mai crezut
Că din Neant ai apărut.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu...

Se-aşterne seara liniştită pe obrazul meu
Şi tu te-aşterni uşor prin visele-mi de dor,
Te privesc mereu de parc-ai fi vreun zeu
Când pleci, în vis, îţi simt sărutul acrişor.

Dar tu priveşti cumva din hăul inimii mele
Pe care-l laşi mereu când din vis îmi pleci,
Îţi simt fiorul cum mă furnică pe sub piele
Până şi visele fără tine par mereu mai reci.

Şi eu, eu te aştept să vii ca un fulg de nea
Să te prind apoi în palme chiar de te-ai topi,
Te voi ţine în pumn aproape de inima mea
Cu lacrimi de dor la tine eu mă voi gândi.

poezie de Valentina Banică
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuţă frumoasă
Şi neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o neruşinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Şi toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Şi încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îţi dedublează frumuseţea.
Ceva mai serioasă,
Dar tot atât de goală,
Îmi răscoleşti sertarele
Şi coală după coală,
Imi cercetezi cu luare-aminte,
Dar absentă,
Manuscrisele.
Adevăru-i că priveşti în ele
Cât eşti de mititică
Aşa cum uneori citeşte
Câte-o pisică gravă şi cu aer studios
(Tu care nu ştii o vorbă româneşte).

Şi pe urmă le arunci pe jos.

Fără frică
Îţi plimbi chemarea frumuseţii
Nesăţios nepăsătoare,
Cum îşi plimbă crinul strălucirea,
Tu cu cât mai mică,
Cu atât mai învingătoare.
Şi când ai obosit
Şi toate-n casă au devenit mai reci,
Vii iar langă mine,
Uitând că te sculaseşi să pleci.
................................

Vezi, Kicsikém mi-e greu să mai aleg
Însă cu-un dram de trudă înţeleg
Cum tu mi-ai răscolit nu numai casa,
Ci cugetul întreg.

Dar iată,
Mi-ai încălcat tot rostul într-atât,
Încât când vrei să pleci de-acum,
Te-ncurci între firele gândirii mele
Ca o pisică prinsă-n firele de lână,
Pe care le-a desfăcut imprudentă,
Jucându-se cu ele.

Şi târziu, când oboseşti,
Rămâi,
Mi-adormi în suflet
Ca un semn închis în carte,
La locul tău,
Micuţă şi cuminte,
Ca un mic păcat de moarte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdem lună de lună - August

Lună cu mai multe feţe,
Zile calde, zile reci,
Bogăţiile din pieţe
Vii, le-admiri, înjuri şi... pleci!

epigramă de Gheorghe Gurău (februarie 2008)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpostul

o casă tăcută
era zid în natură
casa era veche, tavanul absent
cuvântul obosit, nimic coerent
ploaia ţipa prin ferestre
la poartă, un geamăt, o şoaptă
părăsisem un timp
mă întorceam în alt timp
lângă soba de tuci, creionam la poveşti
ascultam iar un glas din pădurea de ieri
miroseam a cetină într-o casă din cer
ciocăneau tăceri în pereţi
deschideam, eu veneam, tu plecai
dacă aş şti, atunci ce ar fi
era orb în lumina de azi
singuratic şi trist
căutam adăpost între morţii încă vii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum de fluture

Hai să ne jucăm,
Doi fluturi albi, veşnic vii,
Naivi, ştim doar un lucru,
Să ne iubim, să zburăm
Unul în jurul altuia.
Noaptea, să adormim sub frunzele
Unui copac din care cresc trandafiri.
E întuneric şi mai vreau să ne jucăm,
Hai să ne ascundem,
Să ne găsim prin şoapte şi atingeri.
Dar ai văzut lumina,
E o lumânare, îi e dor de zi, de soare,
Şi mă uiţi şi pleci la ea,
Te încălzeşte, ţi-e frig,
Te protejeaza, îţi e frică.
Dar arde de mult şi ceara nu s-a întărit.
Orbit, vrei să ajungi în vârf,
Amintirea mea s-a şters,
Şi nu mai vezi, e prea multă lumină.
Ai căzut în ceară, lângă flacără.
Ai suflat şi te-am găsit.
Aici îţi e mormântul.
Şi mă aşez pe flacăra
Care mă face scrum.
Plouă peste cadavrul tău.
Şi hrănim cu iubirea care nu poate fi arsă,
O flacără care va arde veşnic!

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleci la drum să iei cu tine doar câteva lucruri: bunătatea, iubirea şi încrederea în tine însuţi.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!