Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sunt liberă și inocentă și fiară. Ne strângem copilărește de mâini, învârtindu-ne. Râd cu inima, îți strivesc pieptul cu talpa goală și las urmă de fericire. Facem dragoste. În ce ordine vrei tu.
Într-o zi o să plec și o să-mi rămân mie. Ce deliciu! Oare, când? Până atunci știi, n-am mai întâlnit pe cineva ca tine. Oamenii m-au trăit după putință, de fapt toți s-au mințit că mă trăiesc. Aglomerație inutilă.
Până când într-o zi m-ai ascultat. Și în tăcere ne-am ascuns într-un singur suflet...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Te-ai furișat în sufletul meu cu nonșelanță, tiptil, metodic. Ca un impostor, purtând în umbra pașilor grei, zbuciumul acesta tacit al trăirilor surde. M-ai mințit frumos. Și la rându-mi hrănindu- nestingherit cu fărâme de iluzie fragedă am agățat de asfințit toate evidențele. N-am vrut să mă las pierdută în certitudini hilare când absurdul ne bate în piept cu toată puterea. Îl auzi? Un grăunte de clipă să-mi dai înapoi. Atât. Nu ispiti cu timp viclean sau păreri de rău. Nu lăsa cuvinte sărace, golite definitiv de esența binelui prindă contur. N-am nevoie. Ne-am consumat mocnit, molcom până ce adevărul a smuls aparențe stupide, topindu-ne măștile. Înțelegi? N-are nici un rost trecem prin locuri pe care inima le asociază cu reminescențe și regret. Aruncă- iubirii despre care știm atât de puține. Pot fără noi. Până la urmă hazardul a întâlnit de-a lungul vremii prea mulți străini care se credeau de neînlocuit...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți

și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?

Ai să mă ierți,

locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?

Ai să mă ierți,

că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,

nu vreau te las, în mijlocul acestei vieți, fără guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?

Ai să mă ierți,

nu pot altfel, singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierți?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin șoapte
Ce mi-aș dori cumva uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, și...
Să-ncep o nouă viață... a trăi.
Și tot ce fac e să mă lupt uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laș și mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Și te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu știai provoci durere,
Când în urmă nu lași vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre se-adune...
Nu pot cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot cred într-o indiferență!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absență.
Cred te lupți și cu tine, dar altfel...
Cred alungi intenționat iubirea,
Precum și sentimente fel de fel,
Și îți impui să-mi strivești amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îți accepți ce simți real?
Valul de tristețe m-a cuprins,
Când ai decis pui un punct final.
Și până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ți-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicație convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbești...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără lămurești!
A fost un joc și-atât și-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ți-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruiești o viață dintr-o joacă!
Să te uit, sau te mai aștept?
Ca viața ce-ai distrus -ți dea o plată!
În viață nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu știi măcar atâta lucru oare?
Că explicații se împărțeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă privești în față,
Când ți-ai luat decizia lași
În urmă și cuprinsul și prefață,
De ce nu mi-ai vorbit în loc taci?...
Ce-aș mai putea spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Și inima a rămas la tine...
Și multe eu aș spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit și soare, dar și ploi,
Și ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, fie fără punct!
Să nu existe dor și despărțire!
În brațele tale să m-arunc,
Și să gustăm din plin din fericire...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Îmbrățișează-! Înțelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colț de lume mică și blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceașcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut și plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de liniște, într-o aglomerație ostenitoare de străini orbi. Aș mușca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât -i pot asimila înțelesul surd. Pe urmă m-aș împărți cu tine, fără intenții și interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăți și simpli, într-un paradox al existenței umile.

(13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii vin și pleacă. Ce simplă este în esență călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieții toate apusurile. File de hazard ticsite cu existență, trăiri și prea multe schimbări de impact. E revoltător și firesc. Noi știm mâine e dincolo de efemer și certitudini, într-o aglomerație a sufletelor flămânde. Prea puțini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puțini înțeleg. Și în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști..

(14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-as ierta

Te-aș ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanități și veșnicie, alipite de-un surâs.
Să-ți cuprind în palma mică o grimasă și un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie și abis.

Te-aș ierta cu îndoială și lipindu-mă de soare
Ar muți în noi orgolii și ne-am contopi în mare
Unde-s aripi și hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aș ierta în fel și chip, poate nici n-ai înțelege
Când se zbate-n piept tăcerea și-un trecut ce nu se șterge
Plec și pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Și străini ne naștem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aș ierta ca să ma ierți findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Și ne-am prins de mâini plăpânde și de-o inimă săracă
Te-aș ierta căci mi-e iubire
Când ești tu am lumea toată...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă mi-ar fi după voie te-aș iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfințit însigurat de aprilie ți-aș îmbrățișa sufletul ostenit. Într-o aglomerație de gânduri, dezbrăcându-ne ușor de ispite și rațiuni hâde, în opoziție clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de liniște menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoțiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci și până acum îmi șchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerți, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit și ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Și mai cu seamă nu uiți niciodată drumul înapoi...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt bogat cu sufletul

Sunt bogat cu sufletul
Și mie mi-e de-ajuns,
Fără să-mi pierd zâmbetul,
Dragoste nu m-ai învins!

M-ai văzut inferior,
n-am clasă socială,
Dar eu în interior
Am un suflet, tu ești goală...

Ești mai rece ca o iarnă,
Mai amară ca pelinul,
Ochii tăi încep cearnă,
Dau afară tot veninul.

Poți plângi atât cât vrei,
Lacrimile tale-s seci,
Cât au plâns și ochii mei
Tu în lacrimi te îneci.

Vreau simți și tu durerea
Ce-am simțit-o eu cândva,
Când îți imploram iubirea
Și m-ai scos din viața ta.

poezie de (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopții. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare și imperfect. Am adormit îmbrățișati, ascultând glas de valuri și adiere. Când îți era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele și să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puțin mai târziu. Și o să rămân. Oricum era cu neputință le împart cu altcineva.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Antipoem, mie, ție, lor

Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam
cerul nu ne-aude?

Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colț de paradis
în care visul
nu e interzis.

Știi vântul cum
picta cu serenade
și într-o mie una-înfiorate șoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Știi mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Știi? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar șansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidați
când El ne binecuvânta: Gustați!

Știți ori nu știți?
Prea renunțăm la noi
cu ochii-înlăcrimați
de ploi
cu arse mâini de dor
și dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Știți câte toamne
au trecut de când
vă rog nu mai
renunțați plângând
la dreptul de-a iubi
și-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
și-n nedeslușit

Cu duioșie și-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-am acceptat tacit fără prea mult elan. De ce poartă oamenii măști? Îmi vine râd și să fiu furioasă pentru că am deja toate răspunsurile. Le simt pe de rost. Doar nu prea știu le exprim. Nu vreau să plec. Pentru abia atunci când oamenii pleacă din viața noastră irevocabil, înțelegem cât de frumos ne completam cu imperfecțiunile lor...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am așteptat câteva ceasuri. În decursul timpului făcând un calcul așteptarea devenise un fapt și sfârșitul o consecință a deciziei mele. Când ai venit n-am simțit nimic. Liniște totală, absență, aer proaspăt fără fior și zbor de fluturi. Într-o zi m-ai făcut să mă simt neînsemnată. Îți mai amintești? Oricum astăzi pentru ultima dată, ca un autograf pe suflet, ți-am scris omul, nu poate oferi mai mult decât ce, sau mai corect spus cine este cu adevărat.

(16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Sunt bucăți de adevăr

pe care le-aș arunca
într-o parte de lume
nu le mai aud
strigându-

sunt bucăți de drum
pe care le-aș șterge din suflet
și m-aș îngropa în tăcere
până la sfârșit

sunt bucăți de fericire în sângele meu
pe care le-aș trece-n uitare
umblatul pe jumătate
e un fel al meu de a fi
însă
chiar și așa
aruncând
ștergând
uitând
poezia mea
n-am să te mai trăiesc
niciodată

oare e o tristețe mai mare ca asta

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

(8 mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

ne facem mici. Destul cât încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieții, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut și inima îmbrăcată-n virtuți și-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie Iubirea va găsi o cale să ne înalțe.

(30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plec și te las

O să plec și-o să te las,
Deși inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Și să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip -l ocolesc,
mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerți,
mai plângi, să mai suspini?
Știu nu o să mă ierți
Și-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Și poate într-o altă viață
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n față
Că e rândul tău pleci.

poezie de (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pajiști

uite,
dacă tot ne-am întâlnit
pe pajiștea asta tăcută
îți propun un joc
tu să fii nor de ploaie nebună
eu, umbră de apă curgând
să mă evapor în tine
noaptea
nu mai fiu

uite, dacă tot ne-am întâlnit
pe pajiștea aceasta albastră
îți propun un joc
eu să mă întind pe spate
ca o câmpie de păpădii
și tu să-mi sufli în pene din înalturi
cu toată dragostea ta
cu toată ființa ta
să mă spulberi în vânt
nu mai ating vreodată cu
umbra pământul
să rămân înfipt în buzele tale
în trupul tău
în pupilele tale
nu mă mai cunosc

uite,
dacă tot ne-am întâlnit pe jumătatea
aceasta de pământ
îți propun
să ne jucăm de-a ascunselea
eu te leg la ochi cu un petec de pajiște
înnoptată
te învârt pe o pasăre călătoare
și tu să mă cauți într-o iubire
să mă strigi împrejur
până nu te mai vezi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook