Poporul vegetal

Ziua în amiaza mare,
Varza albă din răzor,
A simţit cu-nfrigurare
O durere în picior.
Şi văzu atunci, uimită,
Sub pământ, destul de clar,
Coropişniţa venită
Pe ascuns, ca un tâlhar.
Varza alarmă îndată
Şi surate şi vecini,
Dar grădina, prea distrată,
Nu privea spre rădăcini.
Constatând că nu le pasă,
Coropişniţa alese
Să îşi facă-aici şi casă.
Chiar, mai mult, se înţelese
Şi cu cârtiţele, care
Prin pământ săpau de zor,
Sub tulpini nepăsătoare.
Ba, făcură cu mult spor
Şi-un partid să hotărască
În grădina cu legume
Care plantă să mai crească,
Ori să aibă viaţă-n lume.
Astfel că dăunătorii
Din străini, aici veniţi,
Devenind stăpânitorii
Băştinaşilor pleoştiţi,
Care-n propria grădină,
Nici măcar n-au protestat
Că-s săpaţi la rădăcină,
Hohotind, le-au şi strigat:

-Un popor, asta nu-i glumă,
Piere dacă e "legumă"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eu îi vreau caprei răul

Vecinul are-o capră rea
Şi nu-i vreau răul, ea mi-l vrea
Că am văzut-o cum privea
La varza din grădina mea.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului se făcea că ascultă, dară tăcea într-însa şi râdea înfundat. Vezi că ştia ea ce ştia. Grădinarul, daca se întoarse de la biserică şi văzu frumuseţea aia de grădină ce făcuse calul argatului, se tot freca la ochi şi nu-i venea de loc să crează. Asta să fie grădina, ori ba? şi credea că a rătăcit prin altă grădină. Nu o mai cunoştea. Şi, văzând pe argat, îl întrebă despre acea schimbare; iar argatul îşi cerea iertăciune, spuind că el a făcut ceea ce învăţase de la stăpânu-său. Darămite când văzu împăratul? Scoase şi dete o pungă de bani grădinarului, pentru că-i făcuse o grădină, de nu se mai găsea ca asta la nici un împărat.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violetele-s pe ducă...

Nu-ţi ştiam atunci plecarea şi nici lacrima de vineri-
Firul ierbii-n prag de seară încă mai ţipa a vară
Prin pădurea-n care paşii ne dansau sub brazii tineri
Şi ne-mbrăţişam cu viaţa - maci în lanul de secară.

Inspirau adânc plămânii fără greutatea fricii,
Dar pândeau ascunşi în muguri, lăncieri flămânzi de sânge.
N-am văzut cum ne-nconjoară dinspre iad toţi inamicii
Şi nici n-am simţit cum noaptea ne-nveleşte şi ne plânge.

Era linişte prin lume, înfloreau la geam muşcate,
(Ploaia ne umbla prin plete, răsfirând albastre vise)
Tu le aduceai surate de prin lume adunate,
Să împrospătezi grădina, ce de dor se-mbolnăvise.

Nu mai înfloresc camelii, violetele-s pe ducă,
Trandafirii cad în bernă, ca cenuşa, spuză fină.
Iedera pe piatra crucii nu mai creşte, se usucă
Şi eu am rămas orfană de tulpini şi rădăcină.

Nu e leac pentru uitare şi nici lacrimă să treacă-
Ochii au uitat să vadă cum revin în stol cocorii.
Fruntea nu se mai ridică, ochii-n toamne se îmbracă
Şi nu-i nimeni să-mi arate cum au înflorit bujorii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare-ţi e grădina, Doamne

Grădina Ta - care-i destul de mare
(În care întâlneşti şi răi şi buni),
Noi te-am ruga, ca printre pomii-n floare,
Să faci aici şi-o casă de nebuni!

epigramă de Virgil Petcu (mai 2011)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, trăiau odată un bărbat şi o femeie care îşi doreau nespus de mult mult un copil. În spatele casei lor, se afla o grădină minunată, plină cu florile cele mai frumoase din lume şi ierburile cele mai rare. Grădina împrejmuită de un zid înalt era stăpânită de o vrăjitoare de care toţi se temeau.

începutul de la Rapunzel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOROCUL

NOROCUL
autor Ludmila Maciuga
Fiecare câte-o dată,
Mai oftează cu suspin,
Vrea norocul ca să-l bată,
Să mai scape de un chin.
Dar norucu-i fără vină,
Ştie care-i drumul lui.
Îşi caută singur grădina.
Şi nu spune nimănui.
Care-l are-n buzunare,
Spune că nu la văzut,
Având un oftat durut.
Īnsă-l are fiecare,
Care-n studii, sănătate,
Care-n soră ori în frate.
Care-n rude ori părinţi,
Care-n sufletul de sfinţi,
Care-l are-n libertate,
Caută credit cu rate.
Care-l are în iubire,
Caută şi fericire.
Cine-l vrea un pic mai mult,
Îl mai ia cu împrumut
Dacă ai pace în casă,
Tot norocul e pe masă...
Septembrie 2019 Italia

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii şi Unirea

Suntem dintr-o rădăcină / fiecare-i o tulpină
Cum s-ar spune, suntem fraţi / dar suntem şi dezbinaţi
Depinde cum vrei s-o iei / suntem buni sau suntem răi
Cam aşa sunt toţi românii / puternici ca şi gorunii
Au şi un nărav din fire / încă fără lecuire
Ştiţi că ni se povesteşte / "Unde-s mulţi, puterea creşte!"
Dar asta a fost odată / pe vremea lui Moş Ion Roată
Azi românii s-au schimbat / invidia i-a stricat
Se ceartă, îşi dau "la gioale"/ unul nu se lasă moale
Pe faţă le vezi mânia / cine pierde?-România!
Români, fiţi calmi, vă conjur / uitaţi-vă împrejur
La unguri, ruşi sau evrei / ce bine se-mpacă ei
Mai grozavi nu sunt, să ştiţi / însă sunt mult mai uniţi
Ca spicele într-un snop / şi îşi ating al lor scop
Înc-o vorbă se mai ştie: /Frumoasă eşti Românie!
Dar nu eşti prea fericită / păcat că eşti locuită...
Popoarele-au protestat / Doamne, la români le-ai dat
Pământ mănos, bogăţii / nouă, doar locuri pustii
Ciocu mic! imediat.../ să vedeţi ce şefi le-am dat!
........................................................................
Bine-ar fi, de s-ar putea / a sta şi a cugeta
Români, să vă fie bine / ştiţi cum să trăiţi de mâine?
Hai să facem legământ / Raui-i aici, pe pământ!
Să trăim armonios / să ne comportăm frumos
Şi să nu ne mai certăm / măcar să ne suportăm
Românii uniţi de-ar vrea / şi munţii i-ar răsturna!
Hai să facem, cum se spune / România-n astă lume
Chiar Grădina Raiului / Şi a Maicii Domnului!

pamflet de Mihai Horga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credinţa îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde îşi primeşte şi izvorul,
Aşa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Şi-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reţinut, din sfintele-ţi cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot şi eu
Să fiu, în viaţa asta, Dumezeu!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă eşti Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbeşte despre pace este ea însăşi infernul războiului şi al neliniştii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu eşti Dumnezeu atunci şi mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creaţie, disoluţie", etc. Fiind Totul din Întreg, cum şi unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu şi mai ales mintea ta" care coace astfel de şopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creaţia/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi şi nu vrei să te trezeşti încă din visul numit "mintea mea".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trista grădină

Grădina mea e tristă, căci venit-au
Jivine să o calce în picioare
Fără să-ntrebe nimeni de dorit-a
A vieţui, sau dacă vrea schimbare

Grădina mea-i uimită, i se pare
Că agresorii-i sunt prieteni buni,
Că primul... şi apoi ce mai apare
Sunt drept stăpânii ei, de la străbuni

Grădina mea, mirată, moare-ncet
Cu o tristeţe-n suflet infinită,
Gândindu-se că s-a păstrat concret
De-a ne hrăni şi pentru-a fi iubită

Grădina mea mă strigă cu glas stins,
Simţindu-mi empatia implicită,
Să-mi fie mie patrie şi vis
Ce se-mplineşte-n inima-mi rănită

Grădina mea mă-mbrăţişează tare,
Eu i-am rămas şi ea mi-a rămas mie,
Uniţi pe veci aici, în locu-n care
Pildă vom fi-n respectul pentru glie...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se scurge tăcută

Lumina se scurge tăcută
Grădina prin arborii goi
Amiaza din noi amândoi
Într-o altă grădină se mută

Rămân amintirile vagi
Misterul din ghem se deşiră
În ziua când moare o liră
Suspinul pe umerii dragi

E ora la care se schimbă
În garda reginei augurii
Şi iarăşi condorii condurii
Prin stele înalte îşi plimbă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul hotărî să-şi mărite fetele. Dete, deci, sfară în ţară de această hotărâre şi chiar de a doua zi începură a veni peţitori de la cutare şi de la cutare fecior de împărat. Iară după ce fata cea mai mare îşi alese mire pre un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Şi după ce se sfârşi veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca să petreacă pre fiică-sa până la hotarele împărăţiei sale. Numai fiica împăratului cea mai mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că şi grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile şi, după ce-şi lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părţile, fără să fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina şi, când văzu că veselia lui făcuse pagubă, descălică, se îmbrăcă cu hainele sale de argat şi începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul şi văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, şi era atât de supărat, cât p-aci era să-l şi bată. Dară fiica împăratului, care privea de la fereastră toate aceste, ceru grădinarului să-i trimită nişte flori.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem şi să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri. Esenţele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă. A te distruge cu toţi amărâţii acestui pământ este o renunţare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă. Să ştii că lupţi numai pentru amăgiri şi că pentru esenţe n-are rost să faci sacrificii prespune atâtea lucidităţi, atâtea rostogoliri şi atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu şi de la o supremă umilinţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile îşi urmează evoluţia lor naturală. Dar ca să crească frumos în grădina noastră, ele trebuie îngrijite şi udate, ca salata din grădină.

citat din Joan Miro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefliul spre casă

Mai mult de ce se-ntâmplă-acum
Chiar că nici nu îmi pasă
Îmi văd de propriul meu drum
Din cele trei... spre casă!

epigramă de Gheorghe Gurău (octombrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!