Iubirea nu e totul

Iubirea nu e totul: nu e mâncare, băutură
Sau somn adânc, acoperiş ce apără de ploaie,
Ori un buştean pentru aceia ce în ocean căzură
Pe care urcă şi-apoi cad şi-n apă iar se-nmoaie.
Plămânul îngroşat nu-l poate face să respire
Sângele nu-l va curăţa, fractura n-o va vindeca;
Dar mulţi care iubirea n-au, şi sper să nu vă mire,
Chiar în acest moment cu moartea doresc a se-alia.
Şi totuşi s-ar putea ca-n ceasul de necaz
Nevoia să mă împingă când gem să scap de el,
Căci mă apasă tare şi nu îmi dă răgaz,
Să vând iubirea noastră ca să-mi revin niţel
Sau amintirea nopţii, să simt hrana-n stomac.
Dar chiar de-ar fi posibil, nu cred că am s-o fac.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul n-aduce alinare

Timpul n-aduce alinare; cu toţii m-aţi minţit
Voi, ce mi-aţi spus că timpul mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipseşte când plouă liniştit
Şi când refluxul lasă ţărmu' în urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Şi frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Însă iubirea amară, cea care ne legase
În inimă şi-n minte eu o mai simt şi-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintirea sa
Dar am găsit un singur loc, doar unul
De care ştiu că nu îi va păsa
Şi zic, "Aici nu-s amintiri, nu mă înşel",
Dar stând aşa acolo, îmi amintesc de el.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc

Chiar dacă ne certăm, eu te iubesc
Şi cred că ne certăm că miza-i mare
Poate de multe ori înnebunesc
Însă în sinea mea plâng foarte tare.
Eu simt nevoia să te controlez
Să fiu destinul tău şi steaua ta
Şi uneori chiar să te modelez
Fiindcă sunt trufaş în iubirea mea.
Dar tu să mă iubeşti chiar de m-aprind
Precum un foc ce urcă pân' la lună,
Căci recunosc că vreau ca să mă schimb
Şi firea să-mi devină mult mai bună.

De multe ori e greu şi nu te poţi opune
Când îţi iubeşti femeia cu-atâta pasiune.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa iubirii

Iubirea se va vinde bine,
Dar eu nu scriu să pot să vând,
De fapt, eu doar vorbesc cu mine,
Însă şi tac, doar ascultând

Iubirea-mi place, e perfectă,
Te mai şi face să gândeşti,
Cum s-o repari când e defectă,
Ca să n-o pierzi cât mai trăieşti

Iubirea, e un lucru magic
Care te-nalţă spre văzduh,
Dar poate fi sfârşitul tragic,
Chiar şi cei ce iubesc se duc

Iubirea e o dulce vrajă
Ce te-ameţeşte uneori,
Dar dacă nu îi stai de strajă
Poţi pierde-ai dragostei fiori

Iubirea, forţa ei te-atrage,
Te şi respinge uneori,
O lume-ntreagă poate trage,
Cu ea, ori te afunzi, ori zbori

poezie de Adi Conţu (23 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor,
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor, sau gând, sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
şi cere-mi doar un gând să creionez.

Iar dorul, aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor sau gând sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poţi cere doar un gând să creionez,

iar dorul aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân doar până termin această ultimă ţigară

Rămân doar până termin această ultimă ţigară,
Un scurt moment acum când am ajuns la capătul a toate,
Când pe podele scrumul în tăcere cade,
Iar în jarul focului luminând albastru-n seară
Se insinuează-o muzică de jazz, tristuţă şi bizară,
Rezonând cu-un dans frânt de umbre pe pereţi; se poate
Ăst timp să îi permit memoriei să răscolească şoapte
Sau să recheme chipul tău, de gândurile-mi îndrăgit foarte.
Şi-apoi, adieu – te du cu bine – s-a terminat un vis.
A ta-i faţa pe care pot s-o uit în ora care vine,-adâncă,
La fel culoarea pielei, trăsăturile, întregul paradis;
Cuvintele n-o să le uit în veci, iar zâmbetul... nu încă;
Dar în ziua ta de astăzi, acest moment e soarele precis
La asfinţit, deşi la orizont se vede sus, pe stâncă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi. "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării - EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie, dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 26

Stăpâne al iubirii, eu sunt al tău vasal
Căci meritele tale m-au priponit vârtos
Şi îţi trimit în scris acest mesaj formal
Ca să-mi fac datoria, nu ca să par mintos.
Pentru că nu-s deştept şi aş putea greşi,
Iar datoria mea s-ajungă de ocară,
Dar totuşi sper că-n tine un loc se va găsi
Unde şi despuiată, să stea ca-ntr-o cămară.
Până când acea stea ce ştie a mea ursită
Mă va influenţa în bună asociere
Şi îmi va îmbrăca iubirea ponosită,
Ca să mă facă vrednic de-a ta apreciere.

Doar când va fi aşa îmi voi vădi iubirea,
Dacă mă-ncerci acum, să nu mă pierd cu firea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Credeam că niciodată n-o să piară
Iubirea noastră- şi-a pierit,
Dar amintirea încă n-a murit,
Mai arde-n inimi ca un foc de pară.

Când soarele se lasă în deseară
Şi cade peste dealuri obosit,
Iubirea noastră n-o să mai apară,
Dar amintirea totuşi n-a murit.

Plimbându-mă pe-alei aşa agale,
Aşteaptă-mă sub geamurile tale,
Eu trubadurul cel îndrăgostit.

Cătând mereu în van desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună ce-i iubirea.
Dar prea târziu, aproape de zenit...

sonet de Ion Ionescu-Bucovu (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, fiind femeie şi împovărată

Eu, fiind femeie şi mai întotdeauna împovărată
De ideile şi urgenţele-aferente naturii mele
Sunt împinsă de proximitatea-ţi imediată sau de soartă
Să te găsesc drăguţ şi să simt un fel de stranie plăcere
Când îţi suport trupul greu pe sâni, ba mai mult, chiar să-l doresc:
Aşa-i desenat patentul vieţii de la-începuturi încă,
Să umbrească mintea şi să calmeze pulsul omenesc;
În timp ce ne'mplinită rămâne fiinţa mea adâncă –
Şi, totuşi, posedată. Nu te mai gândi – a fost mereu aşa,
Sângele sprinten împotriva creierului cârcotaş, confuz.
Mi-oi aminti de tine cu dragoste sau îmi voi asezona
Scârba cu milă ; şi ţi-o spun verde de la obraz, clar în auz:
Găsesc că izbucnirea mea de-acum e un motiv prea anonim
Pentru conversaţie, în cazul în care ne mai întâlnim.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia [Euthanasia]

Când Timpu-aduce într-o clipă
Somn fără vis celui plecat,
Uitare! Blânda ta aripă
Tu să ţi-o mişti peste-al meu pat!

Să n-am la cap amici sau rude
Bocind sau nu că sunt lovit:
Nici fete-având genele ude
Părând c-au sufletul zdrobit.

Ci-n pace să mă-nghită glia,
Fără aceşti îndoliaţi:
N-aş vrea să tulbur veselia,
Să plângă-amicii înfioraţi.

Oftatul de-ar putea Iubirea
Să-l curme blând, că nu-l suport,
Îşi va vădi la urmă firea
În ea că-i vie, în el că-i mort.

De-ai fi, O, Psyche, la vedere
Mereu senină, ai răzbi:
Uitând de chin şi neplăcere,
Chiar şi Durerea ţi-ar zâmbi.

Dar e-n zadar? Căci Frumuseţea
E ca un aer expirat;
Plânsul femeii şi tristeţea
Te fac să nu mai fi bărbat.

Deci vreau să mor de toţi departe
Fără regret, căci oameni mii
N-au fost deloc zdrobiţi de Moarte,
Durerea trece sau n-o ştii.

Să mori, să pleci în larga zare!
Cum pleacă toţi, c-aşa-i sortit!
Ca un nimic am fost îmi pare
Şi-n viaţă apoi nefericit!

Ai avut zile bune-o mie
Şi multe, multe bucurii?
Orice-ai fi fost, spun cu tărie,
E mult mai bine să nu fii!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este de departe cea mai importantă emoţie pe care o poate avea cineva. Chiar dacă este vorba de iubirea faţă de Dumnezeu sau de iubirea pentru un alt om, este cea mai puternică, incredibilă şi copleşitoare experienţă. Momentul când îţi dai seama că eşti capabil să iubeşti pe cineva mai mult decât pe tine însuţi este, foarte posibil, cel mai important moment din viaţa ta. Pentru mine, cel puţin, aşa a fost.

citat din Anna Todd
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i mai frumoasă

Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!

Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.

Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preţ mai scump pentru-o mireasă.

Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veşnicie.

Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipeşte-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!