Delir

De pe streşini negre zăpezi se scurg mărunt;
Un deget roşu se scufundă-n frunte,
În cameră se scurg albastre gheţi de munte
Îndrăgostiţii oglinzilor de mult muriţi sunt.

Capul în grele hălci gândind separă
Se scurge umbra în albastre gheţuri de munte,
Râsul cel rece-al unei moarte curve mute.
Plânge-n parfum de violetă vânt de seară

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele parfumat

Miresme de salcam
Albastre – violet
Sub cerul azuriu,
maiestru alambicate
cu fin parfum de roze,
intens imbratrisate
de-arome tari de pini,
ce-acopera versantii
cu dure pete verzi
zgariate-n chip grotesc
de grele urme negre
de moarte sau vii crengi.
Astfel imi pare chipul
Tradus pe romaneste,
al tainicului nume
de “Munte parfumat”.

poezie de Constantin Enache
Adăugat de Laurentia Paun Taban
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani

cerurile noastre-s albastre
zilele noastre-s albastre
pământurile noastre-s albastre
mările noastre-s albastre
inimile noastre-s albastre
iubirile noastre-s albastre
sângerările
noastre-s albastre albastre...
şi mai
zilele trecute un tânăr de-un alb
astru fără cusur fără ură a fost aruncat
în suliţe (?!) – a condus cu viteză se zice
a fost
ars de moarte bună pe rugul u
nor descarcerări cu totul ne
reuşite: fumurile sale de mare erou
albastre şi ele
acum se ridică la ceruri
pe vârfuri şi îndoite puţin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scurg minute

Pe strada pustie
Doar timpul trece
Nici vântul nu adie
Aerul apăsător rece

Se scurg minute
Ochii aţintiţi pe poteci
Izvor curge din munte
Pe urme umede seci

Zile smulse din noi
Ca dintr- un calendar
Picuri de ploaie moi
Caută liniştea în zadar

Am să- i scriu sorţii
Poate îmi răspunde
Unde sunt anii vieţii
Să-i întorc de se ascunde

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeşia tristeţii mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorţite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaştri de mac.

Albastră e şi seara;
Ora amorţirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro -

_____________
* Îngerul Morţii

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi albastre

S-a aşternut la poarta
mea-n tăcere
covor de lacrimi albe
fulgi de nea,
mă pierd pe aceeaşi cărare
paşii mi se-afundă în trecut
zăpezi albastre
închid tulburătoare
adâncuri
flăcări în haine sclipitoare
plămădesc viaţă
umbrele nopţii împletesc
flori de gheaţă
dintr-o tristeţe de-a mea.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Roşu

Lacul Roşu e bizar, e un munte răsturnat, un munte lichid cu vârful în jos.

definiţie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munte

Să stăm în munte şi să fie seară,
să ne străbată aer ca de templu,
pe-un peisaj de verde să contemplu
întunecimea ta elementară,

să-mi fie foame şi să-mi fie sete,
să-ţi fie cald, să-ţi fie sănătate,
să stăm în munte, să vorbim de toate,
pe relieful tragicei planete

şi să plecăm aproape-n somn din viaţă
pe-un drum fără lumină, peste munte,
să-mi coşi cu tine aripile frânte,
sângele tău să-mi fie fir şi aţă.

Şi eu să cad când stelele-ncep să cânte
urlând de dor în umbra ta măreaţă.

sonet de Adrian Păunescu
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yeti

Pe drum de munte urc la pas
Si mă opresc in scurt popas.
In linistea ce mă-nconjoară
O mie gânduri dau năvală

Zăpezi in jur imi desenează
O umbră mare omenească.
Zâmbesc uşor, intr-un impas
E Yeti cel in munţi rămas.

Om al zăpezi, eşti sau nu?
Din preistoric, rendez-vous,
Vrei azi cu mine la cafea?
Mă uit si râd de umbra mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcere întomnată – I-a variantă

Amintire, speranţă-ngropată
Ocrotesc aceste grinzi brune,
Deasupra atârnă dalii
Tot mai calmă reîntoarcere,
Pustiita grădină cu răsfrângerea sumbră
A scurşilor ani,
Încât lacrimile de pe pleoape albastre îi cad
Străinului necontenit.

poezie de Georg Trakl din Poezii, traducere de Mihail Nemeş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele se scurg
Oamenii se scurg şi ei
La ore târzii.

haiku de Mihail Mataringa (13 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un parfum de liliac

Un parfum de liliac dulceag
Pe fereastra deschisă a intrat
Flori albastre aşezate şireag
De la geam m-au întrebat

Ce faci tu îţi este bine
Astăzi nu te-am auzit
N-ai privit pe geam la mine
Nici scriind nu te-am zărit

Zâmbetul nu ţi-am găsit
Când priveai pe cerul tău
Astăzi ochii tăi nu m-au iubit
Vântul bate din vest mai rău

Liliac cu florile albastre
Cum este cerul liniştit
Recunosc parfum de astre
Eşti parfumul meu iubit

Eu sunt adierea ta de vânt
Împart parumul tău dulceag
Tu esti blând ca şi un cânt
Te iubesc pentu grija ta cu drag

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanii

În curte lună de toamnă răsare ş-albeşte.
Fantastice umbre de pe streşini cad.
O linişte în geamul gol sălăşluieşte;
Răsar şobolanii încet şi totul rad

Şi fug şuierând încolo şi încoace
Şi-un groaznic iz le intră-n nări
Dup-un avort fugace,
Sub lunile fantomaticei vibrări

Se răfuiesc cuprinşi de lăcomie
Şi umple casele şi şura
Ce pline sunt de grâu şi bogăţie.
Vânt îngheţat, în beznă ura.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgiri

Spre mine mă deschid ca o floare.
Mă ninge solemn cu amăgiri albastre.
Paşii de tină i-am afundat în lumină,
I-am ars cu un gând fugar.
Dimineţile mele se deschid în mii de petale
Şi cad, cad, peste mine, zăpezi nesfârşite, nelămurite.
Şi ce dacă geana zării s-a încruntat îmbufnată?
Pe marginea sufletului i-am dat loc de popas
Unei păsări albastre.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
Prima strofă rămâne aproape de experienţele contemporane concrete din viaţa oraşului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate şi vegetaţie avariată ("copaci handicapaţi"). Cu toate acestea, acest lucru nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea centrală "Din mască de arginţi spiritul răului priveşte"? La Georg Heym, în "Demonii Oraşelor", există versul "Lunii albe îi atârnă ca o larvă neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a răului. Se pare că în asonanţele "zidurile negre" şi "mască de arginţi" găsim spiritul răului în pereţi şi copaci bolnavi, o imagine distorsionată a grădinii paradisului, oraşul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: naşterea, promisiunea unui nou început, inocenţa şi începutul sunt pictate în culorile cele mai întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. "Dumnezeu" apare ca "turbat ", omologul său este "obsedat", nu este chemat un nou legământ de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea vinovăţiei şi a pedepselor, un legământ de furie. "epidemia" şi "foamea" se confruntă cu "râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăţiei - ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel "dar" ridică forţa celei de a treia strofă şi contra-discursul câştigă în greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine "contra-ridicată" spontan. Speranţa dă "mute grote umane", care arhaizează condiţia umană, împotriva zgomotului "marelui oraş" şi a societăţii sale în "întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un "cap ispăşit" din "metale dure". Ceea ce ar putea însemna, totuşi, rămâne ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. "Capul ispăşit" înseamnă un lider uman brutal, "asemănător unui metal"? Este vorba despre o retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la versul al doilea al acestei strofe, vorbeşte de "sânge", "metal", încă / mut (pasiv), "întuneric" pentru a "răscumpăra". Georg Heym vorbeşte în "Dumnezeul oraşului" despre "burta roşie" a lui Baal1 lăsând umanitatea în "nebunie oraşului". Este de asemenea posibilă o referire la "Torquato Tasso"2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: "Şi când omul amuţeşte în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui vânător de munte

Cu chipiul tras pe frunte,
N-are el vederi înguste;
Ziua-i vânător de munte,
Noaptea-i vânător de fuste.

epigramă de Corneliu Costăchescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!