Cântec spiritual

Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală
Vesel.
Din vinul sălbatic o cruce se ridică.

Ascultă cum în sat e bucurie,
Grădinarii pe pereţi pictează,
Tacit o orgă sună,
Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,
Sunet şi strălucire.
Iubirea binecuvântează pâinea şi vinul.

Şi fetele vin tot acolo
Şi cocoşul cântă ultima oară.
Putredă o grilă merge-ncet
Şi în trandafirii rozarii-n rânduri,
Roşii trandafiri se-nşiră
Albă şi frumoasă se-odihneşte Maria.

Cerşetorii acolo la bătrâna piatră
Par morţi în rugăciune,
Un păstor merge din deal
Şi un înger cântă-n grove,
În apropierea lor
Merg copiii la culcare.

Comentarii

Titlul "Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate numeroase simboluri şi elemente religioase: "cruce", "orgă", "pâine şi vin", "rozarii", "Maria", "rugăciune", "înger".
Că nu este vorba numai despre religia convenţional ne clarifică versul introductiv, există "Semne, rare broderii" discursul care schiţează o grădină cu flori. "Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales sub un semn monoteist, dar acest "Dumnezeu" ar putea vorbi şi din straturile de flori.
"Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O comparaţie cu "Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel şi într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim "Răcoare albastră / Suflă noaptea în vale, / Credinţă, speranţă!".
Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deşi duminica nu se lucrează, mai ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puţin probabil. Dar nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o sărbătoare: "Ascultă cum în sat e bucurie". Trebuie să ne gândim la o situaţie reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl proiectează baza unei situaţii complet autonome izvorâte din imaginaţia sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de interpretare, surprinzător este faptul că naraţiunea prezintă fracturi ciudate, fisuri ascunse. Astfel "cocoşul cântă ultima oară" - care aminteşte de trădarea lui Hristos. Maria se odihneşte în "Roşii trandafiri", adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată prin rugăciunea rozariului? "Cerşetorii acolo la bătrâna piatră / Par morţi în rugăciune". Imagini din apropierea morţii şi a exodului, care pun sub semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situaţia senină, în mod explicit iubitoare, care este schiţată în primele două strofe.
La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un vers intermediar. Aceasta oferă parcă un "cânt" alternant între preot şi credincioşi.
În ceea ce priveşte conţinutul, sunt abordate şi alte motive muzicale, ca de exemplu în ultima strofă: "Şi un înger cântă-n grove".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credinţă, speranţă!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranţă" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credinţă, dragoste, speranţă". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum ştim din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuşi, imediat după "dragoste, speranţă ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puţină speranţă şi mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata şi revitaliza iarba este destul de neconvingătoare şi dificil de susţinut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă şi "cimitir" sub formă personificată.
După sfârşitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranţă".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respiraţia albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificaţia poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenţia prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere şi speranţă".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranţă", iar în a treia şi ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credinţă, speranţă!". Astfel, bine-cunoscuta "Credinţă, Speranţă, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" şi astfel, "speranţa" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se porneşte din durere, prin dragoste spre credinţă, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătoreşte cerul.
În mâini curate poartă ţăranul pâine şi vin
Şi paşnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morţilor făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump şi mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic şi poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care aminteşte de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum şi "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce priveşte conţinutul, există şi referinţe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca şi cum în sărbătorile..." şi în "pâine şi vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar şi asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos şi Dionysos "pâinea şi vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menţionat referitor la Hristos prin, "păstori şi cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl şi-a creat propria poveste de viaţă ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schiţată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creştine şi din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supravieţuit numai acest text din lucrarea lui Trakl şi tot am fi ajun să cunoaştem trăsăturile esenţiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor şi scenelor sale.
Un "dicţionar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.

Roşiatic în iazul verde se ridică peştele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.

Încet se rumeneşte strugurele, grâul.
Când liniştit ziua se înclină
Un rău şi-un bine sunt pregătiţi.

Când se-nnoptează,
Călătoru-şi ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.

Comentarii

O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuşi, are şi dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unităţi armonioase între om şi natură. Această unitate este iniţiată de imaginea soarelui în creştere, a cărui certitudine este accentuată: "zilnic". Această unitate este mărită de apoziţii îndrăzneţe. Astfel, în prima strofă, "pădurea", "negrul animal " şi "omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvenţă poate fi înţeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului "frumoasă", cel puţin ecuaţia în legătură cu "negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unităţi definite, cosmos, natură şi operele umane: "în iazul verde", "cerul rotund" şi "în barca albastră". Iaz şi barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite "per se", iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca "rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, "încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copţi şi cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" şi "vin". Să ne gândim la celebrul poem "Pâine şi vin" de Friedrich Hölderlin, pâine şi vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăţia toamnei, autorul trece la sfârşitul zilei, "Când liniştită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicaţii suplimentare, "Un rău şi-un bine sunt pregătiţi". Dacă aceasta se referă la "Călătorul", care-şi "ridică grelele pleoape" în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers "Zilnic... vine", acum, în ultimul vers "din bezna prăpastiei se rupe".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină veche

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină uşor pe iazul plin de viaţă,
Păşunile-s înfăşurate-n ceaţă
Şi fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,
Peştii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori şi ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar şi cuprinde ceea ce anunţă titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine şi în "Muzică în Mirabell" şi apare şi acolo ca "grădină veche". Şi aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (aşa cum citim şi aici) sau "feminin" (în "transformare", şi acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar şi o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferenţa stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificaţie deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există şi o "acţiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locaţia "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câştigă în această acţiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori şi ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înţeles ca o simplă afirmaţie a faptelor şi diferenţa dispare aici. Chiar şi prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă şi indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "păşunile" sunt "înfăşurate-n ceaţă", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar şi un demon ("faun").

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinţei" este o poezie postumă şi a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat şi autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roşu şi verde.
Poetul aştepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori şi percepţiile de mişcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numeşte el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" şi "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra şi ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală şi întuneric. Frigul este şi obiectul primei strofe, unde este vorba de "îngheţate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") şi mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziţie şi îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" şi "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară şi de multe ori pe Maria ca centrul devoţiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi şi la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziţia "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunţile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine eşti tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneaţă.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat şi în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat şi anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă şi sfârşitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, şi acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, aşa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creştin sună la Trakl atunci când caracterizează "trecătoarea" ca pe "o înfăţişare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta) în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfăţişare dureroasă, apleacă-te asupra suferinţei mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia "Ea îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este realizată, presupusul salvator "a trecut şi a dispărut".
Cu siguranţă Trakl preia acest text din "A une passante" al lui Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puţin din poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuşi, este revenirea "douleur majestueuse" a lui Baudelaire în "O-nfăţişare dureroasă" - cu o schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire apariţia e "main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfăţişare şi un trecut. Baudelaire alege forma sonetului şi, din punct de vedere al conţinutului, ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic şi al unei relaţii neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ţine cont de faptul că numele mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie şi sora sa favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911), "Gradiva", care a apărut pentru prima dată în "Neue Freie Presse" la Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în romanul lui Jensen şi subordonează o tendinţă incestuoasă a scriitorului (Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut atât textul lui Freud1 cât şi romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al şcolii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarta biserică

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiţi
Şi ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc înceţoşate,
Şi tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniţă de aur
Spre înălţimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, şi apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiţii - un jalnic jucător
În faţa rugătorilor cu inimi îngheţate,
În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tuşeşte! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O faţă sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare şi-ntuneric
Privit de ochii mulţi în gol.
Şi-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,
Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi -
Doamne!

Comentarii

Poezia timpurie a lui Trakl, "Moarta biserică", pare a fi o traducere idiosincratică a textului lui Rimbaud "Les pauvres à l'église" din 1870. Data exactă a acestei poezii trakliene este necunoscută, însă textul face parte din colecţia de versuri scrise până în 1909. Trakl a căutat în zadar un editor şi, mai târziu, el nu a mai considerat textul ca fiind demn de publicat.
Tendinţa anticlericală a textului lui Rimbaud este evidentă. La Trakl această tendinţă sună deja în titlu. Poate fi citit ca "Biserica este moartă", ceea ce este confirmată în versul "În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul". O critică liturgică mai dură este greu de imaginat.
"Rugătorii au "inimi îngheţate", preotul este "un jalnic jucător".
Poemul se termină în "Crescu a morţii groază" - rămâne neclar dacă e vorba de groaza individului care moare, de moartea colectivă sau de moartea bisericii.
Nietzscheanul "Dumnezeu este mort" sună, de asemenea, foarte vag.
"Rănitul căpătâi" al Răstignitului pare să se îndepărteze de goliciunea liturghiei, dar disperarea celor care nu sunt mulţumiţi cu Biserica privesc cu "ochi mulţi în gol" - ceea ce ar putea însemna că însuşi Hristos în transcendenţa afirmată eclesiastic vede doar goliciunea în concepţia autorului.
Întunericul, clipirea, îngheţul, tulburarea, acoperirea, goliciunea sunt imagini vizuale definitorii poemului.
Aurul, culoarea asociată cu concepţia proprie despre transcendenţă, nu apare singură, ci doar pe o "cădelniţă de aur" şi corespunde unui "cântec de rugăciuni pe moarte".
Alte două evenimente bisericeşti-liturgice sunt definite prin: "Clopotul bate!" şi "Orga tuşeşte!" Semnul exclamării transformă această situaţie în incantaţii care nu corespund realităţii. Singurul lucru relevant pare la sfârşit: "Suspină - dar groaza a crescut în încăpere, / Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi - / Doamne!".
O voce umană care dă expresie tuturor celorlalte exprimă singurul lucru care mai poate fi spus şi care este un "suspin". Ceea ce trece dincolo de critica sa liturgică rămâne un text amar.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!