Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Georg Trakl

Ungher in pădure

Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "pășesc bătrânii / În seara liniștită" și "În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziții precum "Angelic blondul profesor planează drumul" și "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuș, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl și anume versul "Copil cu păr brun / șaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" și "Înfățișarea Angelei e proprie norilor". În același timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba de farmacist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Citate similare

Georg Trakl

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele brațe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este menționată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" și pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă "umilință" și "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" și "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul și poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

La mlaștină

Călător in negru vânt; lin șușotește slabul stuf
În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezișul peste întunecata apă.

Agitație. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.


Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaștină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 și mai 1914.
Iarăși întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaștină" - și această zonă, mlaștina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" și "broaște râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaștini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă ședere în Innsbruck și înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - și a lucrat intens la poeziile pentru prima publicație a cărții "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaștină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena și intitulată "Decembrie".
La sfârșitul primei strofe, se întâlnește un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezișul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mișcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reținută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 și următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziș" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mișcătoare, nesigure prin mlaștină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaștină. Poemul tematizează o construcție poetică de bază, pe care o cunoaștem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate și "Fantome de noapte". În același timp, totuși, poezia mărturisește mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienței reale cu natura și experiențele lumești unde găsește un conținut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Rondel

S-a scurs și aurul zilelor în nori
Albastrul și maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul și albastrul serilor culori
S-a scurs și aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul și maroul serilor culori" la "Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" și "Grodek". Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Și aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă și "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuși neobișnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Și bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Și curata înfățișarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Liniște găsiră pașii seara spre oraș;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreț.

Dar îl urmară animale și tufișuri,
Casă și grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută și ucigașul.

Primăvara și vara și frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada
Și-n întunecatul hol umbra ucigașului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un tânăr german care a afirmat că și-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată. Afirmațiile lui Hauser, precum și moartea sa prin înjunghiere, au stârnit multe dezbateri și controverse. În epocă au fost propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de origine engleză și soție a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse să accepte această dedicație.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneția împreună cu Karl Kraus și cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima oară în revista "Brenner" în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea dedicației, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuși într-un mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicație, deoarece el predase deja poezia lui Adolf Loos. Chiar și textul în sine a fost subiectul mai multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut să schimbe "definitiv" ultimul vers în "Unui nenăscut se înclină capul roșu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomenește în "Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" și astfel și din punctul de vedere al zilei de azi (și probabil și pentru von Ficker), dorința de corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoționale ale autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudență "povara condițiilor pe care le-ați găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus Heinrich (încercare de sinucidere), despre un "sentiment de disperare și groază sălbatică despre această existență haotică". De asemenea, în această perioadă se agravează problemele financiare, care se concretizează în mai multe petiții către Erhard Buschbeck și Ficker.
Desigur că aceste referințe biografice nu pot "explica" poezia. Ele pot doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuși îl descria într-o scrisoare către prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: "La urma urmelor voi rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un "mediu de auto-întâlnire", așa cum scrie Theo Buck (germanist, n.1930) într-un eseu pe marginea temei Kaspar Hauser.
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relația cu alți autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să fie menționat ca punct de referință "Gaspar Hauser chante" din 1873 al lui Paul Verlaine, despre care Trakl a știut cu siguranță.

NOTE

1 VERLAINE, PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de poeții simboliști francezi drept șef al mișcării. "Poet blestemat", a trăit o viață de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Oglindă de seară

Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roșii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Și-ncet răsare din albastre stele
O gură roșie, sigiliu misterios,
Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roșului arțar orbește
Și zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârșește.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veștejesc
Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini
Legați de-nsingurații ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mișcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers și ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât și în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvențial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentația să schimbe ordinea versurilor. Și încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcționa în mod provizoriu; în ciuda unui sfârșit suficient de concludent, poemul parear putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecții în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuși, parenu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menționează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reușit. Și totuși, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmația lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câștigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" și "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce și seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaște "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departeTrakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr, o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și artiști. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" și "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terțet se pomenește o "crâșmă" care oferă refugiu celor care nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care aparțin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare dificil de înțeles, numită "propriul".
În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejați de "negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu moartea în față.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate "Bărbați femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Și aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de război.
Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Fickerfi datat textul august 1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice posibile, construcția contextului menționat în text "război" ("luptă", "soldați") cade ca destinația geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului și Vestului". După declarația de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") și imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" și "soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social și politic. "Orașul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" și "lupi sălbatici", nu soldații "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanțele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuieo înțelegem și ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marțial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naștere "disponibilității generale de război" și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observație aratăel a respectat contextul textelor șia ținut cont și de "valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" și "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieți rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum și la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor și, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menționează în capitolul 2 al Cărții lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbații lui Iosua și care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuși, a căzut prin sunetul trâmbițelor.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.


Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care parenu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pareeste, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor țipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arțarul roșu foșnește.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile și tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.


Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(și neliniștită este inima noastră pînă nu se odihnește în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor țipăt" și in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic și religios, sunt mai mult asociate cu seducția și suferința psihică. Astfel, al treilea călăreț apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înțelesuri de devalorizare de seducție.
Corespondând celui de-a treilea vers "arțarul roșu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziție foarte scurtă, ea pare destul de amenințătoare. Această interpretare este susținută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" și acolo se desfată cu vin și nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru și adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos și nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiție religioasă se anunță deîndată cu pretențiile ei, dar ea poate și promite.
Bețivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe față. Dimineață în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite și clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creștin, vitalitatea și beția pot rămâne, de asemenea, ca și "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuși apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înțeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, țigările rafinate, temperamentul dionisiac și drumul greoi, dimineața nerușinată, capul plin de durere!"

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu țipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniștea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Și câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toți o gloată
Și tremurând de poftă se incită.


Comentarii

Din reputația pe care o au corbii în literatură parese inspire și această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniștea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoții armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanți", cît mai mult legați, ca străini, de purtătoarea fertilității și de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceștia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparțin totuși acestui loc de baștină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", așadar nu în direcția în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, știm că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 și în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.


Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!


NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În iarnă

În iarnă ogorul alb și rece strălucește.
Ceru-i monstruos și singuratic.
Stăncuța se rotește peste iaz buimacă
Și vânătorul din păduri sosește.

O tăcere pe negrele vârfuri locuiește.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meșteșug
Și luna-ncet gri sus se ivește.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Și ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.


Comentarii

Hans-Georg Kemper1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă structuralistă, ca o lucrare de deconstrucție a formelor tradiționale de poezie și ca o dezvoltare a unei "picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard Buschbeck, în iulie 1910, ca "manieră trudită", ca "patru versuri, patru părți individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".
Trakl se referă în această scrisoare la poemul său "Furtuna". El reclamă această invenție împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu toate acestea, "stilul" său în categoria "stilul de serial" este un lirism expresionist specific lui.
Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen aparținând lui Oskar Walzel2, 1916) în poezia de la începutul secolului. Trakl însuși a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de "personal". Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.
Textul prezent creează o obiectivitate detașată de subiectul material, așa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare și documentare ale timpului, cotidianului, fotografiei și filmului (remarcabil "Un drum prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziționale orientate spre imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referință informativă menționată, de asemenea, în diverse interpretări ale poemului "În iarnă", și anume lui Peter Bruegel cel Bătrân3. Pictura "Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.

NOTE

1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului "Poezii de Georg Trakl" (Stuttgart 1999)
2 WALZEL, OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură și academician austriaco-german
3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul renascentist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Tânguire

Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găsește în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradițională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "înghețatul val" al veșniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" dorește să ajungă întru-n "port sigur". Această speranță "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanității".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Copilărie

Plin de fructe socul; liniștită locuia copilăria
În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,
Toamnă și răcoare în singuraticele camere;
Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.
Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranță unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine dorește să învețe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort și înțelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce privește structura sunetului și a metricii.
Interesant pentru această poezie este și ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e ușor și nu-mi va fi niciodată să mă subordonez necondiționat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerțulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg și la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-și amintească de zilele copilăriei, pe când erau puțini turiști și puține mașini în Salzburg, cu o mulțime de spații deschise și grădini în mijlocul orașului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizație. Acum vorbește retrospectiv despre locul unde "liniștită locuia copilăria" și despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniștită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea orașului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl și-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînțeles, este concepută artistic și reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapăratpoemul aparține direct de experiențele reale ale lui Trakl. Dar aceste experiențe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculație "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experiențe generale, cum ar fi "copilăria", în așa fel încât se poate face o experiență generală - acum nouă și inteligibilă.
"Soc" nu denumește pur și simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur și simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilității și nașterii – ci este ceva anume ce poate fi subînțeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experiențe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puțin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei și Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului și al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Lui Novalis

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.


Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum și dedicația anonimă "Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" și "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: "Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk


Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.

poezie clasică de din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei PopSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În frunzișul roșu sunet de chitară

În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc un program istoric esențial de poezie: "O cântare însoțită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" și a patra strofă pomenește doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" și "orfanul" apar împreun㠖 iar aceștia corespund "femeilor" și "micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Prăbușire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeții noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morților îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopți.
Veșnic la noi se holbează înfățișarea albelor noastre morminte.

Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.


Comentarii

Poemul cu dedicația "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puține dintre textele lui Trakl conține un "noi"("Cântec din Apus" și "Vina sângelui") care ar fi de menționat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se folosește "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de față în volumul "Sebastian în vis", în secțiunea "Șapte cântece ale morții". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranță Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregația paralelă "Cântecului plecaților".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" și autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă și prin cele două dedicații cât și prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile atașate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei și a începutului iernii, ca un sfârșit, așa cum a fost menționat titlul "Prăbușire".
Prăbușirea este descrisă ca o situație permanentă și în mod paradoxal, ambii frați sunt morți, în morminte și totuși atinși de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezență "Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline" și "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook