Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Georg Trakl

Psalm

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o carafă păgână pe care după amiaza o părăsește un bețiv.
E o podgorie arsă și neagră cu găuri plină de păianjeni.
E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.
Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe
Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.
Bărbații pornesc un dans războinic.
Femeile își leagănă șoldurile prin liane și flori de foc
Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile aurii.
Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.
Amiaza adoarme pe asfaltul încins.
Într-o curte sunt fetițe cu rochițe jalnic de jerpelite!
Sunt camere pline de acorduri și sonate.
Sunt umbre ce-n fața unei oglinzi se-mbrățișează.
La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenții.
Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.

Străina Soră apăru din nou cuiva într-un coșmar.
Odihnindu-se în aluniș se joacă cu stelele lui.
Studentul, poate un replicat, de la fereastră se uită lung la ea.
Lângă el zace mortul lui frate, sau coboară alte trepte în spirală.
În castanii maro pălește silueta tânărului novice.
Grădina e în seară. Pe Drumul Crucii fâlfâie liliecii-n jur.
Copiii administratorului se joacă-n sus și caută a cerului aur.
Ultimele acorduri ale unui quartet. Micuța oarbă fuge tremurând prin alee,
Și mai târziu umbra ei pipăie recile ziduri, înconjurată de povești sfinte legende

E o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal.
În sumbrețea bătrânului azil prăbușirea omeneștilor ruine.
Lângă a grădinilor ziduri zac morții orfani.
Din odăile gri ies îngeri cu aripi pătate de excremente.
Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.
Locul din fața bisericii e sinistru și tăcut ca în zilele copilăriei.
Pe tălpi argintii lunecă trecute vieți
Și umbrele blestemaților se ridică și coboară spre suspinândele apele.
În mormântul său magul alb se joacă cu șerpii.

Tăcuți peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu.

Comentarii

Aici se aude celebrul "Il y a une" din poemul lui Rimbaud "Enfance". Cu toate acestea, imaginile lui Trakl sunt diferite de cele ale lui Rimbaud.
Textul este plin de imagini, pare supraîncărcat și puțin arbitrar în ordinea secvențelor.
Psalmul a fost scris în septembrie 1912 pe când Trakl a locuit la Innsbruck, perioada de probă ca farmacist militar în spitalul garnizoanei. Formal, textul este structurat în patru strofe, fiecare cu nouă versuri de lungimi diferite și fără rime. Adăugată la acestea este versul final "Tăcuți peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu".
Conținutul poate fi diferențiat în patru strofe semnificative. În prima strofă este descrisă situația inițială, într-o imagine dublă, din care o parte a mediului naturii care poate fi atribuită mediului natural a lui Trakl, cu locuri de refugiu precare ca "Heidekrug", iar cealaltă parte reprezintă o idilă exotică, la "Marea Mediterană", care în timpul lui Trakl nu a fost atât de aglomerată de turiști așa cum este astăzi. Ambele imagini pot fi înțelese ca "Paradisul pierdut", a doua descrie consecințele pierderii Paradisului. Pan, protector al turmelor și al păstorilor cât și zeu al destrăbălării, care se întoarce ca fiu sub formă de lucrător al ogorului.
Sărăcia se află lângă avuție, luxul lângă epidemii - măsura justă a fost pierdută.
În cea de-a treia strofă, configurațiile bizare ale lui Adam și Eva includ un "cineva" și o "soră", precum și alte figuri ciudate care par a fi fost luate din "lada" literaturii romantice: student dublură, frate mort, tineri novici, copiii administratorul, micuța oarbă.
Domeniile de acțiune sunt: "coșmar", "ultimele acorduri", "povești" și "sfinte legende".
Cea de-a patra strofă creează apoi o dispoziție eschatologică, cu un fundal gol, pe un canal negru, ca punct de plecare, "ruinele umane decăzute", "orfanii morți" situați în grădină, îngerii având "aripi cu aripi golașe" și agățați în vanități baroce "viermi de cranii".
În ultimul vers din ultima parte a poeziei, Trakl descrie o atmosferă deprimantă, cu "o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal": "prăbușirea omeneștilor ruine", "morții orfani" care zac "Lângă a grădinilor ziduri", "îngeri cu aripi pătate de excremente" asemenea reprezentărilor baroce (Vanitas) ies "viermi din pleoape moarte / îngălbenite". Acest lucru se referă în mod clar la o lectură în sensul conceptelor baroce "Vanitas". Acest lucru dă textului, de asemenea, justificarea "supraîncărcării" sale.
O comparație cu "Psalmul 120" a lui Andreas Gryphius1 nu aduce nicio clarificare suplimentară în ceea ce privește conținutul, arată totuși genul care poate fi atribuit textului lui Trakl. Este tradiția cânturilor religioase care culminează cu invocarea lui Dumnezeu ca ultimul si singurul ajutor garantat. De altfel, această referință nu ar trebui să fie supraevaluată; și Gryphius lucrează cu strofe de nouă versuri.

NOTĂ

1 GRYPHIUS, ANDREAS (1616-1664) – scriitor reprezentativ al barocului german. Poezie cu accente pesimiste și dramatice. Piese de teatru cu caracter eroic sau religios. Comedii vitale, pline de umor.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Citate similare

Georg Trakl

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Și fermecat de raze în șoapte
Simți ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbește: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ți tulbură sufletul
Viitorul fie-ți durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenționase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" și "Tu".
De ambele dăți "tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbește") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ți" și "durere" găsește în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenței lumești (în hinduismul "Maya") și conceptul creștin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate recunoaște.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german și autor dramatic, considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În frunzișul roșu sunet de chitară

În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc un program istoric esențial de poezie: "O cântare însoțită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" și a patra strofă pomenește doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" și "orfanul" apar împreun㠖 iar aceștia corespund "femeilor" și "micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" și "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce și seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaște "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Prăbușire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeții noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morților îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopți.
Veșnic la noi se holbează înfățișarea albelor noastre morminte.

Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.


Comentarii

Poemul cu dedicația "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puține dintre textele lui Trakl conține un "noi"("Cântec din Apus" și "Vina sângelui") care ar fi de menționat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se folosește "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de față în volumul "Sebastian în vis", în secțiunea "Șapte cântece ale morții". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranță Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregația paralelă "Cântecului plecaților".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" și autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă și prin cele două dedicații cât și prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile atașate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei și a începutului iernii, ca un sfârșit, așa cum a fost menționat titlul "Prăbușire".
Prăbușirea este descrisă ca o situație permanentă și în mod paradoxal, ambii frați sunt morți, în morminte și totuși atinși de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezență "Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline" și "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

In Veneția

Liniște-n camera nocturnă
Sfeșnicul pâlpâie argintiu
În fața respirației cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muște
Întunecă împietrita cameră
Și se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemișcată.
Steaua și călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârșitul lunii august), Trakl a vizitat împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos și partenerul său, Bessie Bruce, Veneția. Prietenul și mentorul său Ludig von Ficker împreună cu soția lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un costum de baie la ștrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe experiențele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic cu secvența aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui inventar și par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiție concretă. Doar relația interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem în "camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spațiu este deranjat de un "negru roi de muște" și amintirea "La auritul căpătâi al zilei" - înseamnă o prăbușire în sine a "exteriorului".
În cea de-a treia strofă domină doar acel "afară", în mod concret ca "mare" și "canal", dar și în sensul difuz "social" ca un "copil" cu un "zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care aparține spațiului real al "mării" și "canalului", sau este doar o formă a unei imaginații mai generale, care apare la Trakl în alte poezii și rămâne deschisă, ca și celelalte două imagini exterioare, în special cea a "Canalul"-ui, pe care o cunoaștem și din poeziile anterioare ale lui Trakl, cum ar fi "Apus de iarnă" sau "Psalm". Determinante sun culorile: negru, argint, violet și aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează Veneția istorică, negrul gondolelor și culorile "bizantine" de aur și argint, Bazilica Sf. Marcu și Palatul Dogilor.
"Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei) peste mare, se întâlnește și în "Primăvara sufletului" care pare mai degrabă a fi răsăritul.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marțial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naștere "disponibilității generale de război" și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observație aratăel a respectat contextul textelor șia ținut cont și de "valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" și "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieți rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum și la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor și, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menționează în capitolul 2 al Cărții lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbații lui Iosua și care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuși, a căzut prin sunetul trâmbițelor.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranță" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credință, dragoste, speranță". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuși, imediat după "dragoste, speranță ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă și "cimitir" sub formă personificată.
După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranță".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificația poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere și speranță".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranță", iar în a treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credință, speranță!". Astfel, bine-cunoscuta "Credință, Speranță, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" și astfel, "speranța" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr, o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și artiști. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" și "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terțet se pomenește o "crâșmă" care oferă refugiu celor care nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care aparțin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare dificil de înțeles, numită "propriul".
În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejați de "negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu moartea în față.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate "Bărbați femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Oglindă de seară

Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roșii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Și-ncet răsare din albastre stele
O gură roșie, sigiliu misterios,
Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roșului arțar orbește
Și zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârșește.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veștejesc
Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini
Legați de-nsingurații ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mișcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers și ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât și în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvențial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentația schimbe ordinea versurilor. Și încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcționa în mod provizoriu; în ciuda unui sfârșit suficient de concludent, poemul parear putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecții în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuși, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menționează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reușit. Și totuși, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmația lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câștigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopții tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliți trecem pe lângă roșii pereți
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătorește cerul.
În mâini curate poartă țăranul pâine și vin
Și pașnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morților făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump și mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic și poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care amintește de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum și "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce privește conținutul, există și referințe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca și cum în sărbătorile..." și în "pâine și vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar și asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos și Dionysos "pâinea și vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menționat referitor la Hristos prin, "păstori și cu albele stelele".
Privirea de ansamblu impresia că Trakl și-a creat propria poveste de viață ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schițată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creștine și din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supraviețuit numai acest text din lucrarea lui Trakl și tot am fi ajun cunoaștem trăsăturile esențiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor și scenelor sale.
Un "dicționar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.

Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândețe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândețea" și "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.
"Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, și duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele brațe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este menționată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" și pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă "umilință" și "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" și "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul și poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.

Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât și "cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie să fie înțeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relația "frate-sora" și "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl participă la o "moștenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.
"Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și reîntâlniți în "tomnaticul peisaj", când "năpădește" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leșie.

A morții grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie
Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediția definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roșii sâni", "buzele decăzute" și "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leșia" care apare de două ori, odată "maro" și odată "neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizați vedem cu certitudine "leșie" prin cuvântul "duioșie" și referința la "dizolvat".
Ca titlu Trakl folosește "Melancolie" care face referire la o tradiție cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii medicale, astrologie și alchimie.
O referință despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că enigmaticele "leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leșia" era o parte esențială a băii de vindecare medievală și de curățare/spălare.
Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de față, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" și "Sufletul vieții" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este și determinarea melancoliei ca "blândețe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Naștere

Munți: beznă, tăcere și zăpadă.
Roșu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de mușchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, nașterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut își vede chipul,

Se trezește albă vaga cămăruță.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferință, strigătul de durere al nașterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeții nori.


Comentarii

Într-o notă intitulată "Naștere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu același titlu găsim în a doua strofă "liniștea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munți", "vânătoarea" și "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiționale, așa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munții") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "nașterea omului". Apoi aceasta este desfășurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe și cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim nașterii acest lucru, putem -i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezește albă vaga cămăruță".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul nașterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naște și nașterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică nașterea lui Hristos. După ce s-a materializat nașterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, nașterea Domnului.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Ungher in pădure

Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "pășesc bătrânii / În seara liniștită" și "În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziții precum "Angelic blondul profesor planează drumul" și "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuș, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl și anume versul "Copil cu păr brun / șaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" și "Înfățișarea Angelei e proprie norilor". În același timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba de farmacist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.


Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care parenu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pareeste, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.
Figura suferinței este caracterizată de "Crucifix" și se înțelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajați social, pentru identificare și împuternicirea speranței. Aceasta corespunde unei tradiții creștine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiție sau dacă rămâne doar la o distanță critică.
"A voastre inimi reci încălzească" poate fi citită ca o afirmație patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creștin), dar și ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranța nu este îndreptată în mod explicit spre depășirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopților pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "rușinea morții" cu intenție critică, ci mai presus de toate, direcționarea, "tendința spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în fața cărnii roșii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopții sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanțat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanța patetică pe care o găsim aici și în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat și totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresioniști, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Tânguire

Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găsește în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradițională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "înghețatul val" al veșniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" dorește ajungă întru-n "port sigur". Această speranță "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanității".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Celor amuțiți

O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.


Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar puținul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei alte zone. Dar se poate găsi și în "Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca și cum ar fi aparținut unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
Prima strofă rămâne aproape de experiențele contemporane concrete din viața orașului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate și vegetație avariată ("copaci handicapați"). Cu toate acestea, acest lucru nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea centrală "Din mască de arginți spiritul răului privește"? La Georg Heym, în "Demonii Orașelor", există versul "Lunii albe îi atârnă ca o larvă neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a răului. Se pareîn asonanțele "zidurile negre" și "mască de arginți" găsim spiritul răului în pereți și copaci bolnavi, o imagine distorsionată a grădinii paradisului, orașul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: nașterea, promisiunea unui nou început, inocența și începutul sunt pictate în culorile cele mai întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. "Dumnezeu" apare ca "turbat ", omologul său este "obsedat", nu este chemat un nou legământ de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea vinovăției și a pedepselor, un legământ de furie. "epidemia" și "foamea" se confruntă cu "râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăției - ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel "dar" ridică forța celei de a treia strofă și contra-discursul câștigă în greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine "contra-ridicată" spontan. Speranța "mute grote umane", care arhaizează condiția umană, împotriva zgomotului "marelui oraș" și a societății sale în "întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un "cap ispășit" din "metale dure". Ceea ce ar putea însemna, totuși, rămâne ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. "Capul ispășit" înseamnă un lider uman brutal, "asemănător unui metal"? Este vorba despre o retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la versul al doilea al acestei strofe, vorbește de "sânge", "metal", încă / mut (pasiv), "întuneric" pentru a "răscumpăra". Georg Heym vorbește în "Dumnezeul orașului" despre "burta roșie" a lui Baal1 lăsând umanitatea în "nebunie orașului". Este de asemenea posibilă o referire la "Torquato Tasso"2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: "Și când omul amuțește în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook