Balans

Când luna raza şi-o-nteţeşte
pe aripile lui Pegas,
noaptea-şi prelinge nebunia
făcându-şi mendrele pe colţuri
de stânci şi frunze rătăcite.

Turma lui Pan visează iarba
câmpiilor verzi a lui Hermes
pe când Olimpul zace-n toamna
Moirei cea aducătoare de Veşnicie
şi speranţa zilei de mâine şi de veci.

Potecile încrucişate
urmează liniştea speranţei
furtunii ce n-o să mai vină
cu prăbuşirea în Tartaros.

Când zorile poveştilor trecute
revin pe muntele izbăvitoarelor dureri,
cu sângele prelins din răni bătute
pe cruci de lemn sub calde adieri
de alizeu, atunci se naşte iar şi iar
credinţa care moare în amurg,
când înspre noapte visele se scurg.

E un balans perpetuu între rău şi bine,
o frunză ce-nverzeşte şi se ţine
din zori de ziuă până în amurg
cerşind iubirea unui demiurg
ce mâna lui cu-a noastre vrea să-mbine.

poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (2017)
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineaţă când vorbeşti cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale şi ştiu ce-mi propui.

Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aş vrea să-ţi arăt ce mult te iubesc.

Şi când sunt departe şi ţi-e dor de mine
Adu-mă în minte şi voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o ştie
Tu vei fi cu acolo pentru veşnicie.

poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pietrei din răscruce

Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce o piatră străluce;
Frumuseţea-i divină tristeţe alină,
Aşezată-n răscruce, ţine loc de cruce.

Cine-i, Doamne, de vină, când mama suspină?
Doar ei se pot aduce lacrimi să usuce
Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce, pietrei ce străluce.

Răsăritul să vină, sub pleoape lumină,
Risipindu-i năluce, gândul să-i educe,
Rugă în cer îi duce, dureri îi reduce,
Pentru a ei tulpină, o mamă se-nchină

Într-o noapte senină, când luna e plină...

rondel de Olguţa Trifan (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între floare şi tine

Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii,
Scuturându-se în aripile vântului,
Atunci ai văzut un înger între floare şi tine,
Mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr.
Iar tu eşti trup din iubirea Lui,
Căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

poezie de Camelia Opriţa din Iubirea este un ceas în care timpul nu există, Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019
Adăugat de Mari@Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condensatul...

. sorb permanentul existenţei din lumea ce mă înconjoară
mai sorb şi harul excelenţei din cea sortită să mă doară
şi trec prin spaţiu şi prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri şi extreme în care nimeni şi nimic nu moare

şi-n care-i numai veşnicie şi permanentă ambianţă
şi gol ce naşte energie din morfogena-i rezonanţă
iar lutul stă în nemişcare iar nemişcarea într-o găoace
din care naşte când un soare, când hăuri dure şi rapace...

şi-n care nu există moarte şi-n care nu există viaţă
doar fluctuaţii când deşarte când lungi când doldora de ciaţă
şi-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein şi bose
şi în esenţă fericirea-i un câmp cu floricele roze...

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sinceră dorinţă

Aş vrea în munţi să mă aştepţi
ascunsă după-o stâncă,
iubirea este un tezaur
să o păstrezi, că-i sfântă.

Când am să revin la tine,
să-mi sari în braţe, aşa, deodată,
tu să te laşi purtată
până la izvor în vale
şi lungi sărutări să-mi dai
până pe înserare.

Când noaptea-şi aşterne vălul
din crengi de tei, un pat să fac,
iar din licheni saltea,
perna să fie din flori,
şi împreună să dormim
până în zori.

Sub ştergarul de stele
din bolta cerului albastru,
luna zâmbind să ne trimită
raza ei de astru,
dorind să ne-nvelească.

Treziţi de roua dimineţii
luaţi de mână să plecăm,
să alergăm pe câmpul întins,
prin focul roşului de maci,
din loc în loc să ne oprim
să-ţi sărut ochii tăi dragi.

Seara peste noi să vină
şi să o luăm de la început,
viaţa e atât de scurtă,
timpul nostru a trecut,
iar când în părul auriu
vei avea suviţă albă
aceste clipe să nu uiţi,
tu să ştii, că mi-ai fost dragă.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi iubirea

şi totuşi iubirea doare câteodată
când valuri de suspine vuiesc în adâncuri
când frenezia zilei este suspendată
când credinţa pierde mirabile tâlcuri.

şi totuşi iubirea îngroapă extaze
când candorile vieţii tremură a pustiu
când ceaţa din zori acaparează raze
şi sufletul străbate decorul arămiu.

şi totuşi iubirea se transformă-n lavă
când trădarea sfinţilor trece în profunzime
când speranţa moare ucisă de otravă
când spiritul simte a vieţii cruzime.

şi totuşi iubirea e un cântec de slavă
în raiul inimii în izvor de limpezime.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul căţelei

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat iubeşte o femeie

Când un bărbat iubeşte o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg

Înduplecat ca fiara în capcană
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalţă
pentru a-şi lua lumină de la Ea

Şi toată viaţa lui se face orgă
în catedrala unui câmp de maci
iniţiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci

Preschimbă-n aur tot ce va atinge
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prinţul ce salvează
creştinii daţi la gropile cu lei

Un sentiment între extaz şi jale
ceva bolnav şi purificator-
când un bărbat iubeşte o femeie
se-mperechează îngerii în zbor.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa din privire

Tot curg, mă scurg, şi nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărţi ce, niciodată, nu greşesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneş, când năvalnic,
Atunci când munţii mă încearcă, falnic,
Şi îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În şoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aştepţi în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă şi m-aşteaptă şi... mă scurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere spirituală (sonet)

RENAŞTERE SPIRITUALĂ
(sonet dorului )

Când rătăceşte doru-n pribegie,
Petale de gânduri pe lacrimi se scurg,
Iar speranţa se ascunde în amurg,
Cu iubirea pe vis de nostalgie.

Din suflet răstignit, arzând ca pe rug,
Rămâne în amprentă pe hârtie,
Mărturii cu a iubirii sclavie,
Ce-n potirul heruvimilor se scurg.

Dar spiritul vieţii renaşte în zori
Pe cerul privirii încărunţite,
Să încălzească ai dragostei fiori.

Din gânduri de aşteptări umbrite
Se scurge rouă pe-nmiresmate flori,
Când plânge inima de doruri sfinte.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (10 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

Când El a apărut pe cuprins,
În faţa lui se deschidea un orizont întins,
De nepătruns cu spiritul lui frust,
Ce nu-nţelegea: Ce-i bine şi ce-i just?

De atunci, milenii au trecut peste El,
Şi-acesta tot trudea cu zel
Să găsească secretul lui "bine şi just",
Ca viaţa lui să aibă un sens şi un gust.

El a continuat să caute acel "just şi bine"
Şi din clipa când El se confrunta cu sine,
Şi spiritul lui se-nălţa ca un dom,
El începuse să fie aproape... un Om!

poezie de Gheorghe Alionte (3 mai 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.

Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneşte imagina senină;
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea...

Dar când augusta toamnă din nou îl înfăşoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,

Atunci, intrând în simpla, obşteasca armonie
Cu tot ce-l limitează şi-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bandajează-mi timpul
pe unul din umeri...
Toamna nu are cartuşe
şi nu mă poate răni,
doar să mă lase săracă
cu o frunză, două,
un copac gol
ce fluieră a pustiu.

Liniştea mea vine atunci
când streşinile sunt pline de vrăbii
iar mama mai este în poarta bătrână
şi îmi face cu mâna.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mult din toate, Crăciunul înseamnă un spirit de dragoste, un răstimp când iubirea lui Dumnezeu şi iubirea pentru oameni trebuie să prevaleze cu totul ura, amărăciunea, şi o perioadă când în gândurile, faptele noastre şi în spiritul vieţilor noastre se manifestă prezenţa lui Dumnezeu.

citat din George F. McDougall
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea începe cu tine şi sfârşeşte cu Dumnezeu. Căci El te-a ridicat din labirinturi de pământ şi te-a adus la aceast praznic minunat de soare.
Începând de aici, nimic nu mai e al tău, şi nici ţie nu-ţi mai aparţii.
Lasă-te cuprins de ceea ce vrei a fi în ţesătura timpului. Numeşte-te echilibrul celuilalt ca să poţi fi o parte din întreg, o parte din clipa lui.
Iubirea este un ceas în care timpul nu există, ea este aurul sufletului care se întrepătrunde în următoarele dimineţi albastre cu graiul florilor.
Când vezi o iasomie înflorită în ceasul trecerii, scuturându-se în aripile vântului, atunci ai văzut un înger între floare şi tine, mărturia că El este în toate: lumină şi adevăr. Iar tu eşti trup din iubirea Lui, căci şi pământul este clipă din clipa Lui.

Camelia Opriţa în Iubirea este un ceas în care timpul nu există
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, şi se urcă până ce ajunse de se agăţă de o ramură. Şi din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucişate şi încleştate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna şi-şi luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă şi de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!