Orașele respiră
s-a terminat sezonul turistic. au căzut și frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele își lasă voaletele cenușii și așteaptă nopțile mai lungi
au atâtea de povestit și nu vor să fie întrerupte
copacii desfrunziți se spală cu cer curat și-l lasă să coboare
iar cerul pășește cu grijă printre mașini
și așteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar știe ritmul vieții.
poveștile născute prematur sunt ținute la incubator
primesc zile intravenos și respiră cu greutate
dar se știe că orice început e mai greu
plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-și cum săreau șotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar și casele mor. cad pur și simplu
orașele respiră. cenușii la față. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre amintiri
- poezii despre început
- poezii despre șotron
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre turism
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre semafor
Citate similare
Cuvinte, cuvinte
uite!
poveștile n-ar trebui să fie adevărate
nu poți lăsa tristețea să inunde lumea
și să condamni omul la nefericire
să ai grijă de tine!
dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar știi
și atunci poveștile nu ar mai fi povești ci doar răsuflări de taină
în jur sunt lucruri pe care nu le vezi
și ce nu poți vedea nu există. dar totuși poveștile există
și cu toate că nu le poți vedea le poți asculta
și pleoapele se prefac de sticlă
hei așteaptă!
dar povestea nu are timp. după ce-și trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
și te lasă așa... fără suflare
sfârșit
poveștile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor ușor printre uitări
și doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre cuvinte, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre nefericire sau poezii despre moarte
La casele țăranilor români...
La casele țăranilor români
Pe care veșnicia nu-i mai iartă
O instituție se cheamă poartă
Prin care intră numai... cei stăpâni.
Diverse vietăți mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureș, ca-n curtea sa.
Și poarta-i cea mai mare bogăție
Ea costă cât un sat din alte părți
Bibliotecă pare marii cărți
Din care afli tot ce se mai știe
Și poți s-o treci pe cosmicele hărți
Miroase a om, a lemn, și-a veșnicie.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre țărani
- poezii despre superlative
- poezii despre lemn
- poezii despre iertare
- poezii despre hărți
- poezii despre cărți
- poezii despre bogăție
- poezii despre biblioteci
Am căzut dar mă voi ridica
Ce-aveți cu mine toți, de mă priviți așa?!
Da, am căzut,... dar mă voi ridica!
Încă mai port în mine harul și divinul
Deși m-a îngenunchiat atât de rău destinul...
Nu plângeți păsări și îngeri azurii!
Știu, am căzut, dar îmi voi reveni.
Prin glezne, din strămoși, cresc rădăcini
Și-îmbobocesc iar trandafirii printre spini...
E undeva o geană de-albastru început?
Altă speranță naște în sufletu-mi tăcut...
Sfărâm în palme țărâna creatoare
Să știe că exist deși încă mă doare
Și mă avânt cu fruntea încrezător spre cer.
Știu, am căzut,... Ce-i inimă? Da, sper...!
Amurgul îmbracă totul în haină violet;
În mine, soarele răsare încet, încet,...
poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre încredere, poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre trandafiri, poezii despre păsări, poezii despre plâns sau poezii despre naștere
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre păduri, poezii despre frunze, poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre ploaie, poezii despre nori sau poezii despre gânduri
Am obosit
exact asta cred că își doresc și ei. norii când ostenesc își lasă ploile pe unde îi apucă
și mor. lacrimile duc ultima picătură cu ele. rămâne doar un abur ușor
iar cerul pare că nu știe nimic. nici măcar nu se încruntă
seceta a ucis orice urmă de normalitate din suflet. privești igrasia soioasă
și consideri că numai zăbrelele mai pot opri degradarea totală
dar și rugina roade pe tăcute. și-atunci clachezi.
realizezi că morbul distrugerii face parte integrantă din ciclul vieții
Doamne, lasă-mi cerul să plâng și pământul să mă soarbă, dar Doamne
lasă și un bob de dreptate pe pământul asta pustiit, că poate
reușesc să înverzesc ca să nu-mi pară rău c-am pătimit...
căutând locul în care de sufletul tău ești mai aproape...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre dreptate
Păstrează-mi locul
ne-am întâlnit undeva la început de drum, eu cuvânt, tu carte deschisă
și ne-am trezit într-o poveste ce se scrie zi cu zi cu noi volume
și cuvinte noi, adăugite, cu jarul verilor arzând mocnit
căci ai greșit și am greșit dar împreună suntem râul ce către mare a pornit
poate că depărtarea doare, poate că lipsa lasă locul rece
și nopțile de iarnă-s tot mai lungi
nu alerga, nu încerca să mă ajungi
căci printre rânduri ți-am lăsat firimituri să mă găsești
cuvântul moare-încet când și dicționarele cad în uitare
nimeni nu îl mai ține-în brațe să-l descânte
o carte rătăcită-n bibliotecă așteaptă
cuvântul ce-o deschide, ce-o șoptește
păstrează-mi locul eu te-aștept să-mi vii...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre râuri, poezii despre noapte, poezii despre greșeli sau poezii despre dicționare
Cad frunzele, a venit toamna
Cad frunzele plutind ca niște pene
adiate ușor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Și noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine știe când?
Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.
Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
amenințători și reci, hotărâți să-i
strice coafura.
Nu i-am observat nici fața,
nici gura.
Parcă-i cunoșteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu și-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?
Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soția, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
și cu o mare ciudă
m-a dojenit:
- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.
Privești pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, și
Toate mă dor.
- Lasă nevastă că mâine,
îți iau eu carne și pâine.
Hai în brațe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ți încălzesc buzele,
apoi
. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald și ți-o fi bine.
Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?
Frunze cad și-au mai căzut
și, cine știe câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea și noi am mai trecut
ca niciodată.
Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar fața mea a mai zbârcit.
A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.
Așa-i viața trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
așa cădem și noi.
Pe când?
Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Și frunza noastră
o să cadă, dar...
Aș vrea
Nu prea curând.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre căsătorie, poezii despre viitor, poezii despre umor, poezii despre trecut, poezii despre televiziune sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tufele pârjolite
de ger ne așteaptă pe lângă casele
înghețate discret și sofisticat
unde oamenii stau mohorâți
în singurătate privind pe fereastră
degradarea care se așează pe jos
o neputință unsă cu toate alifiile
fiecare om pășește și-i gata
să se spargă ca o pedeapsă
cinică în frigul care s-a refugiat
în casele lipsite de orice confort
toți se țin de pereți în deplasarea
fără adresă pe lângă mobila arsă
de iarna dusă de oameni peste tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre iarnă, poezii despre gheață sau poezii despre ger
Frunzele plutesc!
Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!
Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!
Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!
Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre crengi, poezii despre zâmbet sau poezii despre primăvară
De vorbă cu Anul nou
ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la față fără întrebări pregătite
și anul nou nou vine, începe chiar și fără interviul de rigoare
el face ceea ce știe mai bine, își oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ
și câte nu aș fi avut să-l întreb (chiar dacă știu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, și nu întotdeauna costă
de pildă l-aș fi întrebat unde se duc toți cei ce fac mârșăvii
și când își vor plimi plata și răsplata
apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toți cei care se cred buricul pământului
dintre degete
cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât și pe cel nou
acum știu că poveștile lor sunt de fapt poveștile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
și mă retrag mut și surd. printre alte cuvinte.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre răsplată, poezii despre prostie, poezii despre plată, poezii despre durere sau poezii despre degete
Rău se respiră
Îmi plăcea
Când poetul Marek Zarecki
Fuma țigările mele mentolate,
Spunând: după ele se respiră mai ușor.
Dar el nu mai e,
Iar eu am încetat să mai fumez țigări mentolate.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat sau poezii despre poezie
Tablou din cuvinte
pietrele respiră un aer mirositor a veșnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbații își scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
și așteaptă nepoții plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări
pământul respiră aerul purificat al morții
anotimpurile s-au înfrățit cu cerul
plouă rar și mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă șchioapă prin gânduri
și desfințează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre aer sau poezii despre vamă
Mersul soarelui pe boltă
credeam că sunt o stâncă-n viața ta
dar stâncile sunt primele ce cad la datorie
căci vânturile, ploile, înghețul
mușcă încet, încet din carnea sa
credeam că sunt cuvânt în poezia vieții
dar poeziile se sting ca lumânarea în fereastră
mă strâng și din tot versul mai rămâne doar un punct
ce va fi șters odată cu-amintirea sa
cândva credeam că lumea este bună
dar lumea își vedea de-ale ei
căldura soarelui topește ceața toamnei
sunt ceața ce curând va dispărea
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre stânci sau poezii despre lumânări
Ca un nai ce respiră
atâtea ploi tomnatice îmi înfrigurează trăirile difuze
ca un nai ce respiră gândul mă poartă lin și încet
înspre locurile calde din mine care cântă a dor
aerul mi-e tot mai ars și simt o ciudată sete -
beau un strop de ploaie și mă înnorez
fără soare azi - îmi zic resemnat -
putere n-am - parcă-s atonic...
voi străbate ziua printr-o
clepsidră fără nisip
și caut acel zbor
lăuntric și calm
ca și seninul.
că iar mă
înaripă
aripa
ce o
am
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre nisip, poezii despre muzică, poezii despre dor sau poezii despre aripi
Ieșit din comun
miza cea mare, potul jocului este unicitatea
e plină lumea de anonimi, de sclavi, de farsori
uită că ești și tu lume. adună-te să fii cel mai bun
celui care știe că-i bun nu-i trebuiesc diplome și recunoașteri false
el știe că este și atât. dar ceilalți din jur nu înțeleg
și pentru a reseta jocul inventează trepte
hei lume, lasă morga asta serioasă, coboară în stradă
șotronul așteaptă să-l sari. aruncă piatra aia odată
acum se face seară.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre seară, poezii despre sclavie sau poezii despre inventatori
Ascultă cum respiră vântul
Ascultă cum respiră vântul
Lângă fereastra ta iubite
Cum cântă pasărea pe ramul
Străpuns de vise-nmugurite
Privește-a stelelor sclipire
Săgeți de diamante scapă
Șirag la poale de iubire
De unde suflete se-adapă
Lasă-ți seninul din adâncuri
Să împrejoare răsăritul
S-adune ploile de nimburi
Pe inimi, răstigneste-ți gândul
Mai lasă palma ta deschisă
Și-or să te răcorească fluturi
Splendoarea macilor aprinsă
Petalele pe dor să scuturi
Pășește-ncet pe amintiri
Cu talpa ochilor cuminți
Pe lacul searbăd de trăiri
Ghețarii-or deveni fierbinți
Îmbrățișează curcubeul, acum,
Când încă nu e tunet
Seninul frunții peste drum
Prin ploaie să dansezi încet.
poezie de Ana Podaru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre stele, poezii despre ochi sau poezii despre inimă
Un om fără încredere în el, dacă își îndreaptă spatele, dacă respiră lent, umplând plămânii complet cu aer, își ține bărbia ridicată, privește fix mai multe secunde fără să clipească prea des, poate să își dezvolte super rapid puterea interioară încrederea în sine. Dar dacă iei un om fericit și îl pui să își coboare umerii, să își plece capul, să își șteargă zâmbetul de pe față, după o perioadă uită complet să mai fie fericit. Deoarece corpul, mușchii lui trimit spre creier informație, iar creierul pricepe că dacă stai așa, ai o stare de depresie, de tristețe. Așa că ai grijă în ce poziție stai azi, pentru că postura corporală o să îți facă ziua fericită sau tristă. Gândește-te puțin la asta.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre tristețe, citate despre fericire, citate despre creier, citate despre zâmbet, citate despre viteză, citate despre timp, citate despre secunde sau citate despre prezent
Au plecat vecinii toți
Au plecat vecinii toți,
S-au pus lacăte la porți.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca și el, azi, mâine.
Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Își schimbă și ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.
Curțile sunt năpădite
De ierburile neprășite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai așteaptă.
Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de țară.
Prin străini ei pribegesc
Și nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinți i-apasă.
Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.
Blesteamă viața amară,
Că s-au născut într-o țară
Fără pic de ocrotire
Și-s condamnați la pieire.
Pușcă și cureauă lată
Ce țară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Și copii ca niște flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,
poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre visare, poezii despre vecini, poezii despre tinerețe sau poezii despre tată
Diurnă
Eu mor în fiecare zi,
Mor de fumat și mor de tine,
Și mă îmbăt de ce-ai lăsat,
Parfumul câmpurilor pline.
Și mor încet și elegant,
În cluburi cert exclusiviste,
Cătând priviri de diamant,
Privirii mele mult prea triste.
Neobservat, un abur viu,
Mai rătăcesc printre destine,
Nici nu contează că eu știu,
Să port în piept zile senine.
Dar mor încet și-nsingurat,
Mor de fumat și mor de tine,
Și-n amintiri mi te-am lăsat,
Arnici să-mi coși pe etamine.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre diamante sau poezii despre abur
Iubim aroganța celor puternici
copacii știu ce-i închisoarea
cu rădăcinile înfipte bine în pământ
iar frunzelor le este dată libertatea
să plece către alte zări sau în mormânt
dar cei din închisoare-s mai puternici
în visele mele casele sunt verzi
de la preaplinul vieții care izbândește
ferestrele sunt cupe mari de flori
în care soarele în asfințit se oglindește
și luna-în taina nopții strălucește
cerul din ochii mei este mereu albastru
și luminos, chiar dacă norii trec să-i curețe obrazul
mi-e sufletu-însetat de-a lui tăcere
aștept să cearnă ploaie să împrăștie urâtul
uitărilor ce săpa temelia vieții
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urâțenie