Natural blues

ce curaj să te trezeşti dimineaţa
să bei cafeaua neîndulcită
să ieşi din casă fără să citeşti horoscopul
să intri în lumină fără să ştii la ce oră apune soarele
să călătoreşti fără bilet
să nu cedezi locul femeii în vârstă
să simţi pulsul tot mai grăbit
tensiunea din aer
micile descărcări electrice sub piele
ţipătul sirenelor
să ţi se facă frică
să închizi ochii strâns strâns până vezi
doi ochi care te privesc dinăuntru
să ţi se rupă filmul
să te întorci de unde ai plecat
să-ţi aşezi gâtul sub pagina goală
să-ţi pipăi memoria ca un orb căutând întrerupătorul
atât de firesc

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Este greu să ieşi din minciună
În care trăieşti de atâta timp,
Dacă nu vezi gratiile.
Însă este şi mai greu să le vezi
Dacă eşti legat la ochi.
Sa încerci să ieşi din închisoare
Fără să-ţi fi eliberat ochii
Şi a înţelege locul în care te afli
Va avea întotdeauna acelaşi rezultat:
Te întorci de unde ai plecat.
Pentru a ieşi din cuşcă
Este necesar ca înainte de toate
Să devii onest cu tine însuţi.
Onestitatea este primul pas
Prin care te poţi elibera.
Al doilea,
Este să vezi lucrurile aşa cum sunt,
Fără să judeci ceea ce apare.
Iar al treilea,
Să treci dincolo de alegeri,
Acceptând totul aşa cum este,
Fără proiecţii şi aşteptări.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când o să intri în pădure o să-ţi scoţi tricoul
şi-o să-l agăţi de bicicletă.

O să treci pe sub fâşiile de soare dintre copaci
şi mai târziu o să-ţi priveşti pielea arsă în diferite părţi
ale după-amiezii. O să-ţi urmăreşti încet pe spinare
cum se prăbuşeşte ziua.

O să se termine şi vara şi soarele o să fie din ce în ce
mai slab până când o să-ţi dispară tot de pe piele.

Şi în alte vieri care vin o să intri în apă
şi densitatea apei mai mare în unele locuri o să-ţi chircească
mintea pentru o clipă. Uneori pe drumuri
o să treci prin metri cubi întâmplători de aer
în care o să simţi puţin că te-ai putea ghemui.

Şi unele ore ale unor zile în care n-o să poţi intra.

poezie de Dan Sociu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de nu a găsit Dumnezeu o altă cale de a sta printre oameni - fără dogme, fără ritualuri si fără intermediari, să te trezeşti dimineaţa cu Dumnezeu zâmbindu-ţi în suflet, fără să-ţi ceară dracu' dobândă...

Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ochi pe buze

O părticică am văzut,
De piele, din frumosu-ţi spate;
M-am abţinut să o sărut,
Spunându-i gurii: nu se poate!

Dar ochii nu m-au ascultat,
Doi surdo-muţi fără de frică,
Şi, prea flămânzi, au sărutat
Apetisanta părticică.

Iar buzele-mi s-au supărat,
Fără măcar să mai clipească,
Pe ochi, că locul le-au luat;
Şi-au început să te privească.

poezie de Marius Robu (30 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără motiv

în tot acest timp
noi nu am existat
destinul căuta variante

la mijlocul drumului
ai tras pe dreapta
ţi-ai parcat dragostea
într-un trecut glorios
confortabil
fără să arunci o privire pe fereastră
zilele s-au scurs pe asfaltul rece
ca o ploaie nebună

chipul meu s-a şters
iar vocea femeii din umbră
a devenit clară
importantă
unică

mai rămâne să arzi
pagina unde m-ai descoperit
frumoasă
incredibilă
şi cam atât

poţi să ieşi la lumină
eu mi-am prins umbra

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e lucrul pe care îl primeşti fără să mulţumeşti, de care te bucuri fără să ştii cum, pe care îl dai altora când nu ştii unde ai ajuns şi pe care îl pierzi fără să-ţi dai seama?

Voltaire în Naivul, Capitolul XXI (Ghicitorile)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că, dacă ţii pe cineva strâns în braţe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poţi ţine atât de strâns încât să-l simţi imprimat în tine şi după ce te îndepărtezi. Când s-a dat jos din camionetă în cele din urmă, a făcut-o fiindcă n-a mai suportat să-l tot atingă, după care iar să nu-l atingă. Îşi imagina că data viitoare când se va rupe de lângă el o să rămână fără ceva piele.

citat din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, se pare că ai scăpat fără să-ţi sucesc gâtul pentru că ai trimis acel mesaj, fără acordul meu. Şi nici nu te-am sancţionat în vreun fel. Spune-mi tu, dă-mi o idee... Ce pedeapsă să-ţi aplic?!
Mihai: Aş, comandante... Da, se pare că am scăpat uşor. Oricum, să ştii, nici n-ai fi reuşit să-mi suceşti gâtul!
Lucian: De unde ştii că nu?! Nu fi atât de sigur! Oi fi tu campionul, dar...
Mihai: Aşa e. Ai dreptate. Tu eşti singurul care mă poate provoca, ba chiar şi învinge.
Lucian: Aş, de unde?! Mai văzuşi?! Te pot învinge, doar cu ajutorul tău. Doar te-ai lăsat învins, nu-i aşa?
Mihai: Nu, nu-i adevărat! Nu m-am lăsat deloc! Şi să ştii că nu glumesc! Nu cedez aşa de uşor în faţa nimănui, deci, nici în a ta!
Lucian: Vrei să spui că nu m-ai lăsat tu să câştig atunci?
Mihai: Nu, nu te-am lăsat deloc!
Lucian: Sincer, îmi vine greu să te cred, dar dacă spui tu, aşa să fie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile mai lungi

ne-am născut fără să vrem
într-o lume care ne-a învăţat ce să nu fim,
straturi de dogme, credinţe, recenzii netrăite se depun precum cenuşa sub unghii şi intră până în carne

haosul monden te ia din patul cald şi te azvârle în strada ce miroase a covrigi şi urină,
te întrebi ce cauţi aici, dar nu ai timp să-ţi răspunzi căci îţi sună telefonul iar ziua îşi ia cursul la fel ca şi ieri

soarele apune repede fără să îţi dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe acelaşi birou cu care ţi-ai petrecut jumătate din viaţă

poza soţiei îţi zâmbeşte şi-ţi aminteşte parcă aparţii undeva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la uşa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potriveşte în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simţi real

mirosul ei te duce-n dormitor unde desluşeşti o mângâiere caldă, sufletul ţi-e blând şi nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viaţa să-ţi scurgă prin sita timpului pierdut...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

Şi-atunci o vezi, e chiar acolo, aşa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ţi-a fost aproape la bine şi la greu.
Acea prezenţă, nu ştii cum s-o numeşti, ţi-e şi frică să-ncerci,
Te bufneşte râsul şi îţi arunci un scurt şi sincer: "Ce prost eşti!"

Te simţi ruşinat, ca un bufon în faţa unui împărat,
Ştii că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găseşti puterea să accepţi, şi râzi în continuare,
Fără un răspuns, pluteşti ca o bucată de lemn pe mare.

Te laşi în braţele acelei neştiinţe, renunţând la păreri, renunţând la dorinţe.
Simţi că a te salva nu-ţi mai stă în putinţă, aşa că te întorci spre umilinţă,
Şi plângi, şi râzi, şi plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simţi cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ţi le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, şi totuşi atât de mare, te vezi slab şi totuşi atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată şi mândria uzată,
Te simţi mai liber şi mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te priveşti din nou, în aceeaşi oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios şi frumos duet,
Între om şi divinitate, între întreg şi parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocenţa îţi curge din privire, transformându-ţi corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simţi bine, iar o realizare iţi vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spaţiul şi mişcarea, vor fi mereu unul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cameleon

mâinile tale miroseau a sfârşit,
un pustiu ce apasă resemnările zilei, care până ieri mângâiau tăcut

*

în casă
îngerul de lumină şi-a pus lacătul deoparte să închidă alte lumi
alţi ochi ferecaţi în stele

*

o să-ţi adun cuvintele - şi cele nespuse
semănate-n râuri tulburi

*

viaţa ta s-a scos la mal -
iar tu ai păşit desculţ la capătul lumii fără să mai priveşti înapoi
cu inima subţire,
patul muşcând din singurătate,
fără să mai deschizi geamul-
să vezi cum afară s-au strâns deja toate păsările cameleon-
noi nu le putem vedea dar ştim că sunt acolo
pe fundalul de sticlă smuls din capătul celuilalt cer

*

cât dorm pe jumătate de pernă
dragostea mea încetează să mai încapă-n mine

*

uneori moartea vine ca o pasăre cameleon
nu o vezi, dar o simţi când se apropie şi ai aşa un gust de o despărţire sinceră
îţi simţi viaţa apăsând, mai aprinsă către sfârşit-
fitilul lunecând în visul de pe urmă
şi brusc nu mai poţi trece drept unul care măsoară limite,
brusc timpul te atinge pe dinlăuntru - ca o fiară ce dă să rănească cu blândeţe -
dar rănile nu mai dor
căci nu mai au nici carne
nici pereţi care să se dărâme

*

şi te întinzi între lacrimi şi începuturi
ca un martor tăcut cu
toate gândurile decapitate de sufletul lor
le laşi întru totul
ochii îţi cad mantie
peste lumină
ca ultima amintire caldă
dar tu nu mai ai nicio grijă
plânsul tău s-a făcut o ninsoare amestecată cu foc
cum aşa vară n-ai mai pomenit

*

o bucată de hârtie peste care alţii vor picura ceara din lumânări
că ai mai trăit o dată şi dacă cumva va fi să te întorci
Dumnezeu te va pune la aceeaşi masă cu poeţii
când te-ai privit dincoace de fereastră
ai privit acolo dar tu
în tot acest timp, nu te-ai văzut
fiindcă erai singur şi nedesăvârşit

abia acum
toate temerile
ne-au devenit cărţi inutile

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

a fi matur

A fi matur nu înseamnă a împlini o anumită vârstă, ci a fi capabil să-ţi asumi răspunderi: să fii în stare să-ţi îndeplineşti sarcina până la capăt; să faci un lucru bine, fără să fii supravegheat; să fii în stare să ai mulţi bani şi să nu-i cheltuieşti; să suporţi o nedreptate fără să te răzbuni.

definiţie de Abigail Van Buren
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea înseamnă să înţelegi fără explicaţii, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi cu ochii închişi, să simţi fără atingeri.

Irina Binder în Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.

Vreau destinul să te-mpungă,
Să ai suferinţă lungă,
Să-ţi tatuezi "eşec" în piele
Şi ghinionul scris în stele.

Îţi doresc să fii minţit,
Să fii prostit, dezamăgit,
Să duci lipsă de voinţă,
Să plângi spini din neputinţă.

Aştept să ai inima frântă,
Să simţi ce-i tristeţea-dâncă,
Să ai mii şi mii de patimi,
Vreau să te îneci în lacrimi.

Vreau ca-n suflet să te doară
Şi un apropiat să-ţi moară,
Vreau să te trezeşti c-un şoc
Şi s-adormi cu răni de foc.

Îmi doresc să uiţi ce-i bine,
Să se bată joc de tine,
Să vezi ura-n ochii lor
Cu-al tău nume în decor.

Iar cea mai sinceră dorinţă
Născută pentru a ta fiinţă,
Zidul care te împarte,
Îţi doresc singurătate.

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.
...
Această nebunie, în litere redată,
Sper s-o-mbrăţişezi mai mult decât o dată...

... şi-apoi vei fi perfect... om plăpând.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul are nevoie de un povăţuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască şi de care să asculte, ca să călătorească cu siguranţă duhovnicească, fără primejdii, fără frică şi fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât creşte, cu cât înaintează în vârstă, cu atât dobândeşte experienţă şi de la sine, şi de la alţii. Un tânăr nu are această experienţă. Unul în vârstă foloseşte experienţa dobândită de la sine şi de la alţii pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experienţe cu sine însuşi. În timp ce, dacă ascultă, va avea câştig.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. I - Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parola

Parcările multicolore, cu irizări metalizate
strălucind în umbra lacului, de unde
zumzăie cărucioarele încolonate, înspre
ombilic. Înspre dovadă şi tăgadă, spre
făgăduinţă, spre toate astea.
Acolo cei patruzeci de hoţi spun parola
oricui, acolo intri fără să ieşi, acolo
ieşi fără să fi intrat, fiindcă e locul
din care nu revii. din care nu te trezeşti-
de acolo nu poţi decât să nu-ţi aminteşti
nimic.

poezie de Mircea Ţuglea din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu Ţuglea
Comentează! | Votează! | Copiază!

în pădure

lasă-te să intri adânc în pădure.
prima dată, poate părea un lucru periculos,
dar atunci când eşti înăuntru,
te vei simţi cel mai în siguranţă natura te va tine confortabil şi cald,
te va tine. mai strâns decât orice.
insa cel mai important, te va ajuta să-ţi descoperi secretele,
să-ţi găseşti frumosul şi adevăratul tău suflet.

poezie de Irina Rambu din Golul dintre naştere şi moarte
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!