În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul
şi pământul devine palid
în umbra copacului roşu,
ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.
De ce-mi doresc mângâierea frunzelor
ce se lipesc de geamurile tale
rigide,
opace,
ca inima ta – orbită de insomniile tuturor,
când sufletul meu pluteşte
peste tăcerile tale
şi se sfărâmiţează?

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Vraj(B)a clipei (19 septembrie 2007)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvonul sirenelor

Sunt năvala şi mângâierea valurilor
ce mor în nisipul fierbinte.
Sunt zvonul sirenelor
ce vine de prea departe de tine.
De ce ţi-e frică să atingi această mare?
prea plină de mistere unduitoare,
ce se sfarmă de maluri,
pentru a pleca mai departe?
Prinde măcar acest val
ce vine spre tine!
Şi strânge-l,
strânge-l în mâinile tale!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Ochiul somnului - darul iubirii (2005), traducere de Baky Ymery
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă fără ascunzişuri

Mi-am îngropat mâinile în cer
le-am înfipt
în pământ,
în piatră
şi-n lut.
Peste tot am umblat
şi am căutat
o inimă fără ascunzişuri
pe care să o pot ţine în palme.

poezie de Viorela Codreanu Tiron
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
Le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le va aduce la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am închis odată valul în mâini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi doresc

Ce-mi doresc eu mie? Autonomie!
Dar mi-au zis românii, că din sfânta glie
Îmi vor da pământul, când le vine pata,
În parcele-nguste... numai cu lopata.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişul lumii

Când mă cuibăresc în braţele tale iubite
sunt albul acoperiş al lumii iar
Taj Mahal-ul este doar o rece piatră
ce-mi aminteşte din când în când
de tăcerile bolnav- molipsitoare
lăsate în paşii Timpului ce nici acum
nu pot să-l măsor decât cu zâmbetul tău

Mâinile tale iubite se fac aripi ce mă înfăşoară
în clipele uneori pustii ce-mi sfârtecă dorul
chiar dacă ramura din geam e complice zâmbitor
în iubirea ce-o aşterni pe perna mea
de teamă să nu moară... doar
să mă alinte cu mirosul tău
în nopţi de nesomn

Când mă cuibăresc în braţele tale, iubite
mângâierea ta mă transformă
În acoperişul lumii
iar Taj-Mahal-ul este doar o geană a timpului gânditor.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de inima

cuvintele tale încearcă s-ajungă
la inima mea
şi ploaia şi vântul pereţii îi freacă
şi ea devine prea grea...
un cutremur o zguduie crunt, un picur de apă
o loveşte cu sete,
o floare o mângâie blând.
viaţa, speranţa se bat să pătrundă
prin sufletul meu
sau prin gând...
la inimă se grăbesc să ajungă
să stea
soarele, luna, pământul şi tu
cum tu inchizi ochii... se stinge şi ea...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră de iubire

Umbra care mă însoţeşte
Era a iubiriii tale umbră.
Umbra ce mă părăseşte
A fost trădarea ta.

Şi, în ciuda trădarii tale
Şi amintirilor iubite,
Vreau să te am mereu

Alături în pragul meu,
Să-mi reverberezi în suflet
Cu inima ta iubitoare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer,
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele frunze-n vânt,
vor căuta cuvintele tale
spulberate cu avânt
precum confetele de mici alice zburătoare
în zi de sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară, spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papirusurile vieţii - I

Citesc printre lacrimi
Şi mă devoră tăcerile – strigătul mut,
Creierul neoxigenat plin de bacteria
Atâta trecut prezent viitor pierdut!

Citesc printre lacrimi
La marginea tuturor imperiilor nevăzute,
Corpul în delir viruşi şi bacilli fragmentându-l
Atâţia luptători mor pe baricade fără ca să lupte!

Citesc printre lacrimi
Din profeţii de altădată care-au scris
Dumnezeu când să se întoarcă
Şi morţii să se topească-n proriul abis!

Citesc printre lacrimi
Pagini rupte dintr-un posibil destin,
Priviri orbesc în false patimi
Trufaşului faraon i se închin!

Citesc printre lacrimi
Şi viaţa în taină mi se zbate,
Au pus peste tot viruşi şi venin,
Pământul se culcă pe patul de moarte?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

umbra copacului
mângâie pământul
ce simplitate
de înălţare
a vieţii

gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înca

Prin sângele meu
se mai aude
foşnetul şoaptelor tale,
înca mai simt
sărutul trupului tău.

Mângâierile tale
curg peste sânii mei
ca o ploaie de vară,
iar privirile tale
ma sorb înlăuntru.

Foc aprins,
sufletul meu te caută
şi te cuprinde:
în singurătate
cu tine se pierde!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Habere Artem (2013), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcinile tuturor faptelor bune se află în pământul aprecierii bunătăţii.

citat din Dalai Lama
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinsteşte pe Domnul din averea ta şi din pârga tuturor roadelor tale. Atunci jitniţele tale se vor umple de grâu şi mustul va da afară din teascurile tale.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înţelepciunii - 3:9-10
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Mâinile tale au versuri din petale de cer
Şi ţi-e trupul subţire, un suav giuvaer,
Ce-alunecă timpul peste clipele-i nude
Cu lacrima vieţii-n flâmânde secunde.

În picurii sufletului ai săruturi din soare,
Ecou de smarald fuge-n pletele tale,
Şi-n albe-amintiri pierdute în nopţi
Curg rănile inimii, sfredelită de hoţi,

Iar umbra credinţei e flămânde de vară,
Ca lacrima aurului în lumină să doară,
Miraje şi naşteri, curcubee de farmec,
Închise-s în tine şi-n pământul ostatec.

Orizontu-i urzit cu pieiri şi iubiri,
Eu pasăre-aş fi să-ţi zbor în priviri.

poezie de Aurel Petre (10 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti tot ce cuprinde universul!
Eşti Pământul pe care îmi merg paşii!
Eşti Luna călăuzitoare!
Eşti Soarele ce-mi mângâie chipul!
Eşti apa ce-mi stinge setea!
Eşti râu ce curge prin mine!
Eşti munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!

Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale – răsfăţul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceaţa stupului.

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!