Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără timp pierdut

am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni şi frustrări
ce nu mă încântă

cu destule umbre tăiate în bucăţi
îmi dojenesc simţurile care mă înşală
şi mă ridic cu faţa spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci

aud ciripitul păsărilor dimineţii
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfăşurare a clipelor
fără grabă şi fără timp pierdut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte povestea mişcării

Dintre toate capetele ce se ridică semeţe,
al tău priveşte departe-n faţă,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
şi mă forţez să fiu atent,
cum se desfăşoară întreaga ceremonie.

Se naşte povestea mişcării,
încălzeşte inimile ce bat ritmic
în acea trepidaţie a siluetei în dans
cu imaginaţia care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.

Ceaţa nu se poate menţine,
se ridică deasupra şi încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ţinuturile calde,
dar tu gândeşti cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închişi
în care cazi în mirific
şi nu te pierzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuşi obosit după călătoria prin lume,
se aşază şi el la masa rotundă din lemn
şi gustă roadele pământului originar.
Suferinţa din gând îşi vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului şi coloana fără sfârşit
după ce a iniţiat himere, vrăjitoare, domnişoare, prinţese...
şi zborul unor păsări văzute la Hobiţa
chiar peşti ori ţestoase zburătoare.
Urmaşii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul şi lemnul lumii
mai mult decât în conştiinţa noastră
de neînsemnaţi muritori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de Crăciun

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor
cu nişte amplitudini care se mişcă mereu,
eu te întreb cum poţi rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.

Oricum şi sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobeşte bradul de crăciun şi-i cântă,
iar tu eşti aşa de înduioşată şi visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e una obişnuită

De-o vreme stau după colţul zilei,
aştept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranţă
prin care să mă clădesc liber de prejudecăţi,
lumea mea e una obişnuită
pe care o străbat în oraşul în care locuiesc
cu aceeaşi dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăţilor
pe care ni le facem singuri.

Tu priveşte cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
şi nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoţie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă şi ideal

N-am recunoscut nimic din ce mi s-a spus,
am trăit prea multe întâmplări regizate,
întotdeauna regizorii nu erau de meserie
şi s-a observat de la distanţă falsul.

De fiecare dată se împăunează cu victorii
care cad imediat în derizoriu
cum cel ce ţinteşte un orizont necunoscut
şi împuşcă din greşală un prieten.

Nu cunosc mobilul mişcării probabile,
nu am sentimentul vinovăţiei strigat,
doresc să cred în ceea ce se poate crede cinstit
şi nu în himere găsite vinovate.

Nu cred în golul care umple gândirea
mai degrabă cred în plinul care naşte deducţia
şi sedimentează logic realitatea
care nu se lasă adormită sau furată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o căutare în alta

se-ntâmplă şi lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aştept
în dimineaţa păsărilor cântătoare
tu nu vii?

niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
şi gâdurile
mă poartă în lumea reală

suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simţ
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori războinici

dintre iubirile care mă dor
de a ta nu pot să scap
mă feresc să-ţi spun ce se întâmplă
bântuie o incertitudine imedită
în zile din anotimpuri de zgură

luna se va adăposti după nori războinici
se va porni furtuna cu gheaţă
tânjesc după lumină şi albastru
cam demult
tu nu mă laşi singur
poate totul se va schimba şi tu vei fi alta

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuri şi femei

El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,

se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
şi aruncă-n vânt cenuşa gândului ars.

Îşi aşază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe faţa oglinzii
o poveste cu iepuri şi femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.

Până se vor schimba nopţile la faţă
şi vor pleca spre marea fără de ţărmuri,
rămân sortit aceloraşi privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii

Dintre lumile pe care le cunosc
tu ai lumea ta
în care crezi că eşti însemnat,
dar nu văd nicio deosebire de nuanţă.

După modul cum uiţi cine suntem cu toţii
trăitori ai anotimpurilor anonime,
ieşi afară din rândul împătimiţilor
şi nu recunoşti nimic
decât faptul că eşti mai deştept.

Nopţile albastre se vor acoperi de întuneric
vor aluneca pe pantele obişnuite
pa care se pierd şi muritorii,
tu mă ştii,
dacă dimineţile vor fi senine,
neiubirea din mine va fugi
şi voi rămâne cu braţele întinse spre lumină,
să-mi înfăşor cuvintele
în flamuri de crepuscul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!