Oamenii îşi uită trecutul

Oamenii îşi uită trecutul şi se prefac în făuritori ai prezentului,
se cred chiar cine n-au fost,
pleacă prin lume cu gânduri revoluţionare
dar furtunile şi uraganele îi temperează
îi aruncă în haosul uitării
lumea largă nu este chiar atât de plină de bunăvoinţă.

Pentru visele de îmbogăţire
Plătesc cu o nemulţumire o bolnavă.

Uneori căutările se prelungesc foarte mult
şi nu ştiu ce au vrut să obţină, dar au pierdut totul
dragostea a rămas o amintire întrupată în copii
toamna se apropie cu roade atât de puţine
că nu-ţi mai trebuie altceva decât întoarcerea acasă
unde şi pământul te primeşte cu drag.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu să pun punctul unde trebuie

Lumea trece prin mine flămândă,
îi ofer tot ce am,
dar nu mai mult decât sunt,
ştiu să pun punctul unde trebuie
când nimicul se înfiripă-n luptă
cu scop de tergiversare
în calea evoluţiei mai rapide.

Pornirea este hotărâtă şi dreaptă,
dar sunt şi gânduri ascunse
puse să împiedice desfăşurarea,
de aceea lumea trebuie salvată
de fiecare, în fiecare clipă dată.

Uneori e prea târzie descoperirea,
jocul unora cu viaţa tuturora,
dar pericolul e pe muchie de cuţit
şi moartea se teme de aşteptări.

Cine spune că e o prostie,
să priveşti lumina la capătul tunelului
fără să înaintezi în viteză spre ea
are în buzunar adevărul, locomotivă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o fi o fi

am pierdut din gânduri stăruinţa
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet

lipsit de prejudecăţi
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forţez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
şi caut zile umbroase

sunt doar un om supus greşelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă şi tristă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e un ecou etern

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai răsare,
Totul e beznă şi întuneric
În lumea asta atât de mare!

Oamenii sunt ca nişte stafii
Fără suflet, fară minte,
N-au altceva decât
Un grai, fară cuvinte.

Tot învăluit în ceaţă,
Pământul parcă e un infern
Oamenii sunt morţi,
Chiar dacă sunt în viaţă.

Lumea e un ecou etern!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte dorinţa

El îşi răstigneşte sufletul în cuvinte nespuse
şi aşteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înfloreşte dorinţa
chiar foarte mult,
nu poate decât să-şi învingă sentimentele,
oraşul ieşit pe străzi se agită normal.

Într-o clipă se uită împreună orgoliile
şi nu se spune nimic.

Aş întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfăşoară liber
în scopul dorit
şi nu se reclamă de nimeni iubirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred decât

Nu cred că o să iasă ceva extraordinar,
Pe sfera acesta albastră bântuită de nelinişti,
Cum nu cred că lumea este veşnică,
Cel puţin în actuala formă atât de volatilă şi incertă,
Dar,
Cred că visele,
Oricât de nebuneşti şi fantasmagorice ar fi ele,
Uneori, chiar pot se pot împlini
Şi deveni realitate.
Într-o lume în care aproape fiecare nimic,
Vrea să cucerească celelalte nimicuri
Şi să devină un stăpân de nimic,
Fiecare e liber să creadă în steaua lui sortită,
Sperând că va putea vreodată să o atingă.
Nu cred în glasuri profetice şi anoste,
Ce propovăduiesc sfârşitul sfânt,
Distrugerea de va veni,
E mult, mult mai perfidă,
O ştiu prea bine căci...
Este în noi,
Cei ce vrem să cucerim nimicul.

Nu cred decât în mine şi în Cel de Sus
Şi sunt convins că este de ajuns!

poezie de Mircea D. Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mr. Potter: Dawson, aşteaptă. Povesteşte-mi desre ea. Povesteşte-mi despre fiica mea.
Dawson: Ce vreţi să ştiţi?
Mr. Potter: Orice, totul.
Dawson: E minunată. E inteligentă, e frumoasă, e amuzantă, e fricoasă ca o pisică bătrână. Dacă te apropii de ea pe furiş, se sperie foarte tare. E sinceră. Spune mereu ce gândeşte. Poţi fi sigur mereu că îţi spune adevărul chiar dacă adevărul doare uneori. E încăpăţânată. Ne certăm des. Poate fi atât de descurajatoare uneori. Dar este o foarte, foarte bună prietenă. O cunsoc foarte bine. Are încredere în mine. Iar eu sunt un visător, aşa că e bine să am pe cineva ca ea în viaţa mea. Dacă pleacă, nu ştiu ce mă fac. E prietena mea cea mai bună. E mai mult de atât. E totul.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul păcatului

S-a ivit din senin riscul de moarte,
timpul trece nepăsător,
izolaţi în case aşteptăm,
să plece de unde a venit.
Viaţa se teme,
totul ne separă înclusiv aerul,
nu trebuie să ne atingem,
cerul, pământul şi ruga
singurele ce ne aduc lumina
ne lasă să o privim pe fereastră.

Doamne, mă întreb,
cine aruncă peste omenire molima?
Sigur nu tu, cred că tot oamenii
risipesc virusul păcatului
când unii au ajuns în culmea orgoliului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila tăcere

Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanşă declanşată pe neaşteptate
acoperind pe cei vinovaţi şi pe alţii.

Aşa-mi creşte imaginea cu o stea,
mă descarc de îndrăzneala tăiosă
ca un râu revărsat peste câmpii.

Dar întinderea îl alungă şi-l pune între maluri
ca pe o depărtare la marginile mărilor de corali
de unde se pescuiesc perlele gigant
mai scumpe decât aurul.

Simt cum tăcerea mă roade iarăşi,
atât de mult am tacut
până m-a luat refluxul
şi-n apropiere nu era nicio barcă,
numai ţipătul pescăruşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu să-ţi recunoşti singur ignoranţa,
dar prin învăţare laşi să pătrundă lumina
în conştiinţă, gânduri,
limbă şi cuvintele tale
ce dau vigoare trupului şi sufletului
prin apropiere de semeni
şi bunăvoinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa neagră

Cineva şi-a uitat visele acasă şi plâng,
gândurile golite de conţinut aşteaptă,
când pleci prea departete nimic nu te mai apropie
stai închis în tine şi scoţi aburi pe gură
numai bucurie nu scoţi,
doar un amar care face din iubire un chin.

E neagră speranţa de rezultate palpabile
Inima rămâne lovită de însingurare.

Nu ştiu cum am gândit saltul,
dar îmi amintesc povestea altora,
am strâns în mine toate neîmplinirile de aici
şi am plecat să extind totul printre străini
încât am rămas cu sufletul rănit şi pustiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!