Comandantul se apropie emoţionat de trapă. Şi trecu dincolo de ea, deocamdată, doar el; bănuia că multe perechi de ochi galbeni, sticloşi, ca de felină, îl urmăreau cu atenţie. Şi nici nu se înşela... Vântul plăcut îi răsfiră părul, în adierea sa; savură momentul. Privi în jur: pomi mulţi, iarbă înaltă, triluri de păsări, poteci bătătorite... La prima vedere, totul îi plăcu! Părea, oarecum, familiar; cu excepţia celor doi sori de pe cer: unul mare şi celălalt, companionul său, mai mic. Lucian zâmbi şi se îndreptă spre trepte, coborându-le, fără a se grăbi. Ajunse jos, dar nu puse imediat piciorul, verificând înainte, cu vârful pantofului, dar solul era tare, deci, putea coborî. De cum constată acest lucru, nu întârzie; coborî! Însă pantofii i se adânciră în... Noroi?! Uff... Eh, nu conta; se murdărise doar; foarte probabil, noroiul îi intrase şi în pantofi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezenţa celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat şi se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceştia îl îmbrăţişară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenţie necurată faţă de ea, deci Lia se mai linişti; n-avea motive de îngrijorare. Lucian îşi sărută cu drag bunicii. El plecă şi dispăru după o uşă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul şi doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânşii acasă, ba chiar la masă cu aceştia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât Lucian, cât şi Lia se ridicară şi se îndreptară tăcuţi spre ieşire. Lucian o privi întrebător în momentul în care ajunse lângă ea, dar nu spuse nimic. Iar cum lui nu-i atrăsese nimeni atenţia asupra urmelor de ruj de pe obraji, tot aşa arăta şi acum, când era nevoit să părăsească sala. Ieşi în urma ei. Ea se îndreptă spre părinţii ei, care o întâmpinară cu drag, îmbrăţişând-o ocrotitor, cu afecţiune. Cât despre el, Lucian, el se trezi înconjurat de toţi: domnul şi doamna Enka, dom' director, dom' profesor Eugen Manea, colegii săi... Doar Mihai lipsea; probabil nu terminase încă proba la bio-chimie, deci, avea o scuză solidă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, fără a părea surprins, pentru că, de fapt, nici nu era, Lucian porni spre director. Aparatele de filmat îl luară imediat în prim-plan, dar el nu se intimidă din această cauză. Nu era deloc încrezut, însă era teribil de frumos, chiar şi pe ecranele televizoarelor. Reporterii îl prezentară rapid drept un tânăr matematician de numai 21 de ani, răspunzător direct de existenţa vehiculului spaţial care va porni în misiune, recunoscut drept un mare Don Juan în Institut; nu putuseră scăpa neobservat acest amănunt. Băiatul ajunse lângă director. Pe ecranele TV apărea când chipul lui, când al directorului, când al părinţilor lui Lucian, cu precădere în acele clipe, al viitorului comandant. Brusc, lui Lucian i se păru absolut firesc că el va fi comandantul misiunii; acest gând nici nu-l mai ameţi, nici nu-l mai intimidă. Prin urmare zâmbi scurt, dar fermecător, ca de obicei, absolut seducător, spre disperarea miilor de domnişoare aflate în acele momente în faţa televizoarelor; chipul lui plăcut şi mândru punându-le pe dată inimile pe jar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se retrase, deşi era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezenţa i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-şi saluta colegii. Apoi porni doctoriţa Stela, micuţa blondină Maria, pregătindu-se şi Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Uşa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepţia lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenţiona să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuşi să-l anunţe şi pe Lucian de intenţia ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreţ, după cum i se păru fiului său şi se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamaţie şi tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ştiri. De asta aruncase şi ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii – indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-şi fiul neconsolat. Deci, de fapt, aşa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferenţă, dispreţ... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc aşa. Se simţea prost, tare prost... Se încruntă şi îşi plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudenţă. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloşi, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă şi atinse blana animalului. La început, după prima atingere, îşi retrase brusc mâna, dar apoi se obişnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi priviră spre laptop; în imagine apăru o femeie tânără, sumar îmbrăcată, semănând oarecum cu o amazoană de pe Terra, din vremurile de demult uitate, stând, ca o mare şefă, cu arcul şi săgeţile în mână, cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, ca de felină, spunând clar, cu un glas autoritar: "En – Nuria, Ara Candua..." Tăcură iarăşi, câteva clipe, privind spre imaginea acelei femei, aşa cum se oprise pe monitor, ca o învingătoare, cu părul verde fluturând în vânt...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte însă de a se repezi spre uşa de la intrare, se schimbă totuşi de uniforma-i albastră; de abia după aceea ieşi val-vârtej din casă. Cei doi body-guarzi erau încă la poartă; urcă în maşina lor. Nu-l întrebară decât unde să-l ducă şi porniră fără a comenta; cunoşteau drumul, doar tot ei îl mai aduseseră pe lungan de vreo câteva ori în zonă. Opriră deci exact în dreptul casei familiei Cristescu. Doar Nistor coborî. Intră grăbit pe poartă, pe alee mergând la fel de repede. Nu trecu însă pe lângă Brutus fără a-l lipsi pe dulău de biscuiţii moi şi dulci. Sună hotărât la uşă, sperând să-i deschidă Adela; de abia aştepta s-o vadă. În prag însă apăru chipul plăcut al doamnei Manuela, mama Adelei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simţea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcţia celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mişcări bruşte... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înţelegem? Încerc să fiu amabil... Oare să zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer să fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenţia să-l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcţia ei, nici în altă parte; o aştepta doar, să sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru pe care comandantul îl reţinuse vag, ca o părere, era că parcă o dusese pe Lia la ea în rezervă în noaptea aceea, fiindcă o găsise adormită pe un scaun, într-o poziţie foarte incomodă, în rezerva lui, alături de el, având o compresă rece şi udă în mână; nefiind însă foarte sigur de acest lucru (poate că visase doar...), se îndreptă spre rezerva colegei sale, pentru a se convinge dacă era adevărat şi nu i se păruse lui. Trebuia să verifice.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Parcă începe să meargă destul de bine..." gândi "Cupidon", întrezărind şansa reuşitei planului său, fără arc şi săgeţi. Lui "Cupidon" îi venea să sară-n sus de bucurie din ascunzişul său, zicându-şi: "A mers! A ţinut! Planul meu a funcţionat! Ce bine! Am ajutat la unirea unei perechi, nu la despărţire... Ah; şi acum ar trebui să se sărute! Oare ce mai aşteaptă?" Însă geneticianul "Cupidon" avu dreptate; nu dură mult până când cei doi trecură la sărut, un sărut plin de pasiune, după cum bănuia "Cupidon", deşi nu putea să vadă bine din ascunzătoarea lui, poate şi datorită întunericului. Bănuia însă, iar instinctul proaspăt format nu-l putea înşela... Îşi îndeplinise misiunea de Cupidon, fără arc şi tolba cu săgeţi, ba încă destul de bine, deci, în curând putea ieşi din ascunzătoare, fără a-i deranja pe cei doi îndrăgostiţi, aşa că momentul prielnic de a-şi face apariţia era doar după ce cei doi se sărutaseră... Alex ieşi, apropiindu-se de cei doi; acum nu mai erau body-guarzii săi, ci "victimele" planului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, maşina albastră ajunse în dreptul reşedinţei tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni şi poliţişti, care nu permiteau oamenilor sosiţi în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru maşina albastră se făcu totuşi loc de trecere. Lucian lăsă maşina în curte şi coborî, deschizând apoi domnişoarei biolog; body-guarzii coborâră şi ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obişnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni şi poliţişti să-i păzească lui casa. În plus, mai erau şi cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracţie de prezenţa tuturor; pe cei patru nu-i putea totuşi ignora, doar erau în curtea casei sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul şi fiul său ajunseră în locul de unde doreau să-şi cumpere maşina. Cei doi body-guarzi coborâră şi ei. Erau în afara Institutului, deci, îl însoţeau pe Lucian, chiar dacă era vorba doar despre cumpărarea unei maşini. Prezenţa celor doi nu-i împiedică însă pe vânzători şi pe toţi cei prezenţi să se strângă în jurul lui Lucian şi al tatălui său. Mai mult decât alegerea şi cumpărarea maşinii părea a dura împărţirea de autografe, strângerile de mână şi fotografierea cu cei prezenţi. Iar până una alta, chiar şi body-guarzii dădură autografe; cei doi însă erau atenţi la toate mişcările, nu-l scăpau din atenţie pe comandantul misiunii, dar nu observară nimic suspect. Lucian, drăguţ, amabil, împărţea nu doar autografe, ci şi zâmbete sau vorbe frumoase celor din jur, lăsând tuturor o impresie, evident, foarte bună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian lăsă maşina în garaj şi coborî. Papagalul stătea în continuare pe umărul său. Diana Enka coborî şi ea. Intrară în casă. Holul de la intrare era gol, fără Nero, doar cu castronelele lui de plastic, goale şi acelea. Iulian Enka nu mai citea ziarele, dar încă stătea pe fotoliu, picior peste picior, tare comod, aşteptându-i.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!