Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Bacovia

Dimineață

O cafea neagră... și-o ploaie de gheață
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Și pasul mă îndrumă în dimineață

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu și de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Și plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup și un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Citate similare

George Bacovia

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Și grele talăngi adormite,
Cum sună sub șuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul și când plouă!
Și ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcnește la ploaie, râzând..
Oh, plânsul și când plouă!
Da, plouăși sună umil
tot ce-i iubire și ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul și când plouă!
Ce basme și le spun!
Ce lume-așa goală de vise!
Și cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori și nebun?
Oh, plânsul și când plouă!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
și fără privesc înapoi,
gândesc tot mai pierdută
și mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
voi mai ridica iar eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salvează planeta Pământ

Indiferența ta afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deșertul, sugrumă cu ghearele,
Pe pajiști întinse, mor de sete animalele.
În grădini și livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munți și dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă și nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă și ploaie,
M-acoperă și mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viață, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută- omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Și vei avea tot ce-ți dorești, și astăzi, dar și mâine.
Cu plante și animale fim împreună,
Doar așa viața va fi mai frumoasă, mai bună.
Gândeșt-te bine! Salvarea mea e și a ta,
Dacă mie-mi este bine și tu vei prospera.
Dacă vrei trăiești bine, de rău să nu fii înfrânt,
Până nu e prea târziu, salvează planeta Pământ!

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Desene de tine

Ma rup din mina neagra ce foaia pateaza
a creionului ce numai pe tine te deseneaza
si alunec in aer pe-o foaie de suflete
si te colorez in mii de culori palete
te rotunjesc asa cum se arata
in mintea mea al tau suflet de fata...
si zilnic te vad tot mai frumoasa
mai vie dar tot mai retrasa
tot mai mult prin lumea desenata
tot mai tacuta a ta gurita pictata...
pozeaza o clipa-n lumea de mine
sa vad desene peste tot numai de tine...

poezie de
Adăugat de Catalina SmeureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărțișor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărțișor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrățișări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Și tot în gândul tău... simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Și-apoi... în tine... topesc!

De-i frunza veștedă pe ram
Și n-am căzut jos la pământ.
Eîn mintea mea te am,
Și-adorm mereu cu tine-n gând.

Și m-aș ascunde-n infinit.
pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieții fără de sfârșit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îți simt sărutul dulce pătimaș.
O clipă visez... și-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaș.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-mă, toamnă, să iubesc...

Mai oprește-ți, toamnă, timpu-n loc
Și-al frunzelor de dor potop,
Dor de sărut de pământ,
Și de-al adierii vânt.
Mai rămâi, rază de soare,
Iarna-i lungă și-a ei ninsoare
An de an tot mă apasă
Cu urme adânci ce mi-le lasă.
De ce ai plecat privighetoare,
Pe meleaguri arse de soare?
N-ai fi rămas să îmi alini,
Răni de oameni prea haini!??
Mai lasă-, toamnă, -ți iubesc
Frunzele ce astăzi înfloresc,
Razele ce mâine vor păli,
De dorul privighetorii, ce nu va mai fi.

poezie de (4 septembrie 2016)
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sergiu Celibidache

Onepointedness-ul spiritului aude relația dintre cele două. În această relație nu este de față nici primul, nici cel de-al doilea. Dacă în cel de-al doilea fenomen nu este nimic nou, atunci interesul meu se micșorează. Pentru că primul ton a avut mai întâi efect asupra mea, pe cel de-al doilea îl pot percepe doar în raport cu primul. Pășirea mai departe în timp prezintă o nouă dimensiune în favoarea celui de-al doilea.

în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Și văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat și nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Și-atâta renunțare în privire
nu mai știu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ți-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbești cu cei plecati și, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun te-aduni.

Ți-e glasul stins, vorbești mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

Te-ndepărtezi puțin câte puțin.
Alegi cu moartea te însoțești
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei și nu te-mpotrivești.

Te pierd... și nu știu cum te opresc
mai rămâi un timp în lumea mea
pot să-ti spun că încă te iubesc
Și să-ți arat ce-nseamnă dragostea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Și-o oboseală necruțătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristețea din mine,
face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
și mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Și plouă,
și-n mine, și-afară
și mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Și cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care intre
și corabia mea?
Stătuse
Ș- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Suflet rece...

suflet stins ești uitat în timp
rece-i piatra care nu o pot urni
străjer este frigul și peste tot este pustiu
ea stă acolo neclintită și mă întreb
că simte ceva fără sens
să nu încerci să o îndrepți
căci totul este șui si-a devenit a nimănui
gheața plânge și ea de frigul ei
de singurătate-n răceală de timp
pustiul din inimă-i este
soare de toamnă rebegită
brrr... e ploaie, este bici
inima are căldura pierdută
cu picuri de gheață stropită
încerc s-o apropii dar nu mai pot
zadarnică-i zbaterea
ea, gheața și piatra rămân
totuși ceva ce au fost cândva fierbinți

poezie de (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Într-o mare albastră

Lasă-ți gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau ațâță-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt...

... cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde prind vreodată-alt început?!?

poezie de (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Un gând de-al tău

Așteaptă cetina s-o-mbrac în straie
De sărbătoare, dar ce sărbătoare!
De unul singur, între cer și mare
Și ce tăcere este în odaie!

Am mai găsit o nucă argintie
Și un coșar cu lacrimi de cenușă,
Colindătorii sunt deja la ușă
Și ce departe ești copilărie!

O stea în patru colțuri mai răsare
În haină de hârtie creponată,
E tristă și puțin decolorată
Și cât de tare vârful lipsă doare!

O lacrimă de sticlă-n cuib de vată
Își face loc prin amintiri de ceară,
Îmi intră-n casă frigul de afară
Și ce mi-e dor de bradul de-altădată!

Nu mai miroase-a cozonaci și-a pâine-
Crăciunul ăsta doare cât o rană,
E-atâta dezolanță subterană
Și nu-s nici azi și nu voi fi nici mâine.

M-or troieni zăpezile eterne
Într-un poem de noapte muribundă
Și poate dintre stele-o să-mi răspundă
Un gând de-al tău, în iarna ce mă cerne.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot mai frumos

Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viața mea,
pașii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
atragi
spre zenit...

Tot mai măreț,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinț glorios
care-ai dai viața Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.

Tot mai cu drag
îmi înalț către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri mature

Un vânticel călduț de primăvară
Mi-a mângâiat ușor obrazul
Și mi-a șoptit că ar fi cazul
Ca să iubesc a nuștiu câta oară...
I-am spus că nu mai sunt o tinerea
Că mintea mea este acum mai coaptă
C-ar fi nevoie mai mult decât o șoaptă
Ce-i spusă la ureche cuiva.
Mai anevoie și mai complicat i-acum
Când ai ajuns la jumăta' de drum
Să îți oferi iar sufletul pe tavă,
Când știi c-a fost stropit cu atâta lavă;
Și-a suferit destul și pe nedrept
Lăsând urme adânci în al tău piept.
Nici singur nu-i mai bine și nici nu-i mai ușor
Când vezi cum trece vremea și oasele te dor,
Dar decât suferință, cu lacrimi și cu chin,
Mai bine e tot singur -ți vezi de-al tău destin.

poezie de (20 martie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decupaj vital

Mă dor toate pozele rupte din mine,
spart foliculi de derm impresioneze filmul
și rămân subțiat de zile, ce încă tot îmi cad ca florilor stamine,
pân' la pelicula din viitor album... Tot, un ierbar de-al nostalgiei stimul.

Răsar în fiecare dimineață cu pierdute vise,
îmi prăpădind memorie descătușată-n nopți
cu deznădejdea neîmplinirilor ce-aveam promise,
izbit de adevărul zilei... Refuzat, la mult bătute porți.

Îmi ruginește hemul precum la via toamnei
și am inima tot mai sus cocoțată pe a vieții scară.
Sunt parcă tot mai des la libera discreție -a Domnului, a doamnei-
c-o țin în palmele ce lasă scurgere de timp... Al meu, ce vrea moară...

poezie de (2 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum pașii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuțită dată de absența zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc -mi amintesc.

Un nor își clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranță, sunt existenți.
Mai mult decât atât, copacii înțeleg de ce sunt existenți.

Ei așteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheață. Vreau pașii mei înapoi, așa precum

vreau aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeași cafenea, chiar dacă mai am și acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar șoferul știe conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
și această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început și nici
sfârșit. Este mișcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia și zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitați similare și aparențe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook