Ecoul
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre curcubeu
- poezii despre vânt
- poezii despre trădare
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre amintiri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre nebunie
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ora potrivită
Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită și mai stoarsă de puteri,
parcă și vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.
Plecată ești, se simte depărtarea,
și umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când șoaptele vrăjite ți le-ascult.
Te-aștept acum e ora potrivită
din necuprins de zări aș vrea să te ivești,
să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copaci, poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut sau poezii despre toamnă
Ora potrivită
Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită și mai stoarsă de puteri,
parcă și vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.
Plecată ești, se simte depărtarea,
și umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când șoaptele vrăjite ți le-ascult.
Te-aștept acum e ora potrivită
din necuprins de zări aș vrea să te ivești,
să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de an
Sfârșit de an și început de iarnă,
cu amintiri întoarse din trecut,
aduc regrete care-ncep să cearnă
păreri de rău pe visul renăscut.
Un vis ajuns la poarta neuitării
pe umbrele enigmei unui zbor,
rănit cândva la marginea iertării
cu amăgiri desprinse din decor.
Dar cine ar putea să înțeleagă
enigma zborului cândva înfrânt
fără-a gusta magia lui întreagă
de-atâtea ori ucisă pe pământ?!
Eu am gustat din ea întâia oară
pe mal de râu cu unde de cleștar
sub cerul oglindit în apa clară
pe pietrele din fin mărgăritar.
Picau de sus mistere nevăzute,
destinele se-mpreunau abrupt,
treceam hotare încă neștiute,
spre infinit zburând neîntrerupt.
Doar nebunia unei nopți de vară
putea să fie-n zborul rătăcit,
rămasă-n suflet ultimă povară
întoarsă din trecut necontenit.
Iar dacă iarna-mi bate azi în ușă,
tot mai petrec la malul unui an,
și-n vânt arunc cu ultima cenușă
ce încă arde-n buza de vulcan.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre vulcani sau poezii despre sfârșit
Insomnie
Ascult, meditez și aștept să-nțeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduți
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuți
din mame uitate sub gloanțele trase.
Și voci neștiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă crește un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldații mai mor încă-odată.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viață,
purtând peste zâmbete stropi de venin
și măști de revoltă cusute pe față.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimiși prea departe,
ajunși amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viață spre moarte.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre gânduri, poezii despre voce, poezii despre viață sau poezii despre urechi
Celei întoarse cu ziua de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre oaze
Elegie autumnală
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tristețe sau poezii despre plimbare
Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediția din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre sfințenie, poezii despre râuri sau poezii despre ploaie
Celei de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie autumnală
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroșit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
așază sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în brațe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.
poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre reverie, poezii despre religie sau poezii despre rai
Ecoul clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decor între viață și moarte
Ascult, meditez și încerc să-nțeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduți
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuți
din mame uitate sub gloanțele trase.
.
Și voci neștiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă crește un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldații mai mor încă-odată.
.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viață,
purtând peste zâmbete stropi de venin
și măști de revoltă cusute pe față.
Azi încă mai mor în ne-patria lor
eroi din legende, trimiși prea departe,
ajunși amintiri în străinul decor
rămas adormit între viață și moarte.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decor între viață si moarte
Ascult, meditez și încerc să-nțeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduți
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuți
din mame uitate sub gloanțele trase.
Și voci neștiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă crește un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldații mai mor încă-odată.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viață,
purtând peste zâmbete stropi de venin
și măști de revoltă cusute pe față.
Azi încă mai mor pentru patria lor
eroi din legende, trimiși prea departe,
ajunși amintiri în străinul decor
rămas adormit între viață și moarte.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 28.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie fără anotimp
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.
poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură
În inimi de păduri înlăcrimate
Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!
Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.
Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.
Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.
Aș vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie
Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Și revăd măceșii înfloriți
adunându-și crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriți
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă
oare ce s-a întâmplat cu noi?
nu mai ești precum erai, crăiasă!
Îmi vorbești cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Și deodată simt și înțeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aștept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut sau poezii despre flori