Viața e felul acela de a te numi supraviețuitor
revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închiși găsești drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuților
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schițând grimase de oboseală ori indiferență gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraș peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminți de aversiunea pentru mirosuri ieșite să-ți taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperișurile
zbenguiala în pajiște după fluturi și bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieții
te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu privește în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toți mulțumeștii la intrarea în lume
ne ținem de bare ne ținem de coduri fără maniere
coborâm și urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se miște independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoși am numărat cum se numără oile când n-ai somn
farmacii un fel de dovezi ale scrântelii generale nu mai concurează
la sănătate nu există podiumuri premii și alte poezii stupide
câteva saluturi se rup în muțenie le estompează maneaua curentă
poșta a întârziat să trimită bezele recomandate
îmi găsesc răvășite complimentele trimise din depărtări
mă frământă întrebarea de ce ne obișnuim cu răul
urc de cum aș avea niște pietroaie picioarele nu mă ascultă
și inhalez la greu mirosul de acru fiecare ușă ascunde ceva foarte vechi
la ușa mea singurătatea nici nu se mai uită pe vizor deschide veselă mă îmbrățișează
cât de mare se poate face dorul plecat din zori și până în clipa când zănateca îți sare de gât
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sănătate
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre supraviețuire
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfaturi
Citate similare
Viața e felul acela de a te numi supraviețuitor
revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închiși găsești drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuților
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schițând grimase de oboseală ori indiferență gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraș peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminți de aversiunea pentru mirosuri ieșite să-ți taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperișurile
zbenguiala în pajiște după fluturi și bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieții
te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu privește în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toți mulțumeștii la intrarea în lume
ne ținem de bare ne ținem de coduri fără maniere
coborâm și urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se miște independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoși am numărat cum se numără oile când n-ai somn
farmacii un fel de dovezi ale scrântelii generale nu mai concurează
la sănătate nu există podiumuri premii și alte poezii stupide
câteva saluturi se rup în muțenie le estompează maneaua curentă
poșta a întârziat să trimită bezele recomandate
îmi găsesc răvășite complimentele trimise din depărtări
mă frământă întrebarea de ce ne obișnuim cu răul
urc de cum aș avea niște pietroaie picioarele nu mă ascultă
și inhalez la greu mirosul de acru fiecare ușă ascunde ceva foarte vechi
la ușa mea singurătatea nici nu se mai uită pe vizor deschide veselă mă îmbrățișează
cât de mare se poate face dorul plecat din zori și până în clipa când zănateca îți sare de gât
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să fii rege
Ca să fii rege peste animale, nu-i cine știe cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Și-atât.
Ca să fii rege peste păsări este puțin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoți la hotare mărăcinii și spinii,
Și, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.
Ca să fii rege peste stele, trebuie să te așezi printre luceferi-călător spre Orion,
Și, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Și fără tron.
Ca să fii rege peste ape și vânt, trebuie să înveți osanale, ca îngerii,
Și să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.
Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăiești și să mori pentru ei, învățându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...
Dar, cel mai minunat este să poți fi rege peste tine însuți,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ți.
Și să încheiem înțelept și frumos. Și, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău și bine.
În clipa aceea, Veșnicia te cumpănește.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbește!
poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bine și rău
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre încoronare
- poezii despre zoologie
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când te-am întâlnit prima dată
erai undeva la periferia ta
acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată
îmi amintesc, era frig
mergeam zgribulită
cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască
am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi
amintirile veneau după mine ca omizile grăbite
când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost
să-și bandajeze corpurile-n giulgiuri
și veneau în masă ca după un exod al iubirii
se bandajau în larve, multe, mici
toate grămadă, fără nume
ca după un dezastru, ca după un blestem
neidentificate și fără cruci
gata pentru viața de apoi
într-o viitură comună
tot felul de femei picior peste picior le păzeau
cu țigările aprinse, rujate, singure
ele însele pietre funerare
pietre de hotar, nici nu mai contează
undeva aici printre oseminte
am văzut un loc verde, foarte verde
un luminiș, culoarea lui n-o pot explica
pentru că nu e pe Pământ
e doar în tine, nici tu nu știi de ea
ți se vede în ochi de câte ori mă privești
un parazit de care nu ai habar
care-ți mănâncă pe-ascuns din măruntaie
la fel acest loc defrișat
se întinde și mai mult când mă întâlnește
un fel de răsărit al copilului din tine
de la o vreme orbesc
de câte ori dau mâna cu tine și nu știu de ce
încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viața de apoi, poezii despre verde, poezii despre ruj, poezii despre poduri, poezii despre picioare, poezii despre mâncare, poezii despre mâini sau poezii despre iubire
Ciobanii fumau, așezați pe niște pietre. Era cald și mirosea a rășină, a flori de vară, a singurătate. Și mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependență, cea mai nasoală dependență din viața mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependența asta era cel mai greu de înțeles și de acceptat de către oameni. Oamenii nu-și doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependența mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coșmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligați să trăiască fără păpușar, fără reguli impuse de alții. Dependența asta mă împingea pe un drum pe care aveam să pășesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic și să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât și-a dorit-o vreodată o ființă umană. Acolo, sub luna mare și galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.
Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viață, citate despre dorințe, citate despre oi, citate despre viitor, citate despre timp, citate despre teatrul de păpuși, citate despre singurătate, citate despre sex sau citate despre narcisism
De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred și căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-și mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâncare, citate despre zoologie, citate despre valoare, citate despre suflet, citate despre siguranță, citate despre protejare, citate despre prietenie, citate despre existență sau citate despre evoluție
Și știu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; și că în această formă de dragoste se deșteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obține totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Și poate că Infernul nu e decât cealaltă față a Paradisului. Expulzați din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, așa cum aruncați de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălțimi. Numai o prejudecată îi socotește pe toți sinucigașii niște oameni care și-au încheiat socotelile cu viața și nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulți dintre ei, probabil, nu sunt decât niște oameni care au eșuat în încercarea de a găsi o soluție.
Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre rai, citate despre prăpăstii, citate despre iubire, citate despre iad, citate despre înălțime sau citate despre prejudecăți
* * *
mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniștea să țipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ținem
ochi în ochi să învățam să ne tolerăm
crezurile dorințele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăși ce-am fost
OAMENI
chiar și mai mult decât atât
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni, poezii despre suflet, poezii despre planete, poezii despre noapte, poezii despre dorințe sau poezii despre cuvinte
* * *
mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniștea să țipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ținem
ochi în ochi să învățam să ne tolerăm
crezurile dorințele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăși ce-am fost
OAMENI
chiar și mai mult decât atât...
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieșit să cumperi înghețată și te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ți spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poți foarte bine să-ți porți de grijă și fără ajutorul meu. Vreau doar să-ți spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Și pentru asta îți voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiți ceva, promite-mi că ori de câte ori ești tristă, sau nesigură, sau îți pierzi încrederea, vei încerca să te privești prin ochii mei. Îți mulțumesc pentru onoarea de a fi soția mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viața mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viața ta. Vor urma și altele. Îți promit. Și acum, lucrul cel mai important. Nu-ți fie teamă să te îndrăgostești din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viața ta de până acum va lua sfârșit. P. S. Te voi iubi mereu.
replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre încredere, citate despre tristețe, citate despre soție, citate despre sfârșit, citate despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Casa fără trepte
Casa fără trepte
sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...
azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, poezii despre vorbire, poezii despre trecut, poezii despre religie sau poezii despre păr
Cât despre domnișoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieșise din casă, era liniște, deci, coborî scările fără a-și face griji, asta doar până la etajul șapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuți care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creștea. Plecase singură, părinții ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuși să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau și mai mulți oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioși. Aproape că nu înțelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiță ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat rețete pentru pacienți necunoscuți și de abia înainta, cu greu, urmată de mulțimea de oameni. Reuși cu greu să urce într-o mașină, fără a-și da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră și jumătate până să ajungă în acea mașină și nu avea de gând să coboare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre taxi, citate despre pacienți, citate despre ore, citate despre numere, citate despre medicină, citate despre medici sau citate despre gânduri
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre oraș, poezii despre greșeli sau poezii despre acasă
Altceva
ceea ce îmi exprimi tu
e altceva
altceva decât ceea ce electrizează alte inimi
altceva decât ceea ce face natura să înflorească
altceva decât ceea ce adună laolaltă lumea în biserici
ceva ce într-o poezie s-ar simți ca într-o menghină
ceva mult mai presus de ceea ce oamenii profanează adesea
mutându-și sufletele sumar îmbrăcate
de la o adresă la alta
ceva mult mai îmbietor decât orice expresie a luminii
ceva ce nici un muritor nu poate exprima cu acuratețe
da. altceva
altceva decât un zăcământ neexploatat de inspirație
altceva decât un simplu capriciu al sângelui meu adesea efervescent
altceva decât o simplă podgorie de dorințe
care se așteaptă degustate
ceea ce îmi exprimi tu
nu se spune, nu se vede, nu se-aude
este o extensie a infinitului în simțuri
este dorul sfinxului de apă
este pofta nou născutului de viață
este ceea ce, întins într-o grădină primăvara
își imaginează orbul
despre flori
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre sânge, poezii despre simțuri, poezii despre primăvară, poezii despre poftă sau poezii despre poezie
Nu atracția gravitațională e de vină
pentru că am uitat zborul
știi ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecție
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele
știi ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum niște mere care privesc spre cer
și zboară către pământ
desăvârșind păcatul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre stele sau poezii despre mere
Doliu
Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca niște nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îți va ședea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Și ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.
Orbit-a viața și, cu ea,
Și cântecul și luna,
Și unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.
Tu pentru veci nu vei mai fi,
Și-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Și nu mai sunt acum.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi, poezii despre nori, poezii despre muzică, poezii despre gură, poezii despre fum sau poezii despre flori
Zâmbiți, vă rog
Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Și obida ca omida
Sastisite stau în haltă
Unde este impiegatul
Să ne miște de pe șine?
Când fac mâțele șpagatul,
Moare lumea de rușine
Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns
Lăsați gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpărați rapid o carte
De intrare în olimp!
Spuneți-mi că nu se poate
Și întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos
Ziua când îți rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos
Priviți la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învățat pe Arvinte,
Să-și lege pantalonii mai jos
Și la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară
Cine otrăvește mărul
Nici nu știe, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre vestimentație, poezii despre umor, poezii despre tuns sau poezii despre stres
Urme, în timp, ale unei alte
am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
aș fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre bani, poezii despre prezent sau poezii despre posibilitate
Un nimic pentru oricine...
E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puși, infatuații nu fac decât să te evite...
Se cred superiori și nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule și punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii și fără pile ești un prost, un nimeni printre toți golanii, deși ei mai golani au fost...
Când ai bun simț și n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ți-este fără arme și nici să tragi nu știi măcar, și fără gloanțe și port-arme și fără bani în buzunar
Ești un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru jurați... ei te condamnă la rușine deși sunt cei mai necurați...
E greu în lumea asta mare, să șerpuiești printre-aroganți, când ai ghiulele la picioare și-n jurul tău, doar intriganți...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre superlative, poezii despre rușine, poezii despre păuni, poezii despre prostie, poezii despre nas sau poezii despre mamă
Am trăit exclusiv pentru tine, de când te știu. Am venit după tine mereu, am ieșit cu toți prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simțit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu știu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând și simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea și... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci așa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poți crede pe iubitul tău, să nu mai știi când îți spune adevărul și când te înșală, să nu poți avea măsura iubirii lui decât când îi ești în brațe.
Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei, citate despre femei și bărbați, citate despre visare, citate despre prezent sau citate despre noapte
Întreb care din două viața civilizată sau cea naturală este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existența lor; și mai mulți sunt aceia care nu se plâng, deși sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meșteșuguri, fără grai, fără locuință, fără război și fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi și fără a avea vreo dorință de a le face rău, poate fără a recunoaște vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puțin supus pasiunilor și fiindu-i de ajuns lui însuși, nu avea decât sentimente și cunoștințe cu această stare.
Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre război, citate despre păduri, citate despre plâns, citate despre legi sau citate despre devenire