Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeţi din milenii eterne de iubire

Eu am o teorie
Că toţi avem la bază un cuvânt
Dintr-un cod divin, ceva de pe pământ,
Iar eu cred că al meu cuvânt eşti tu.
Mai cred şi că destinele sunt scrise-n stele
Cu ani-lumină înainte de sentimentele mele
Şi-mi place, măcar, să gândesc
Că stelele mele le-au iubit profund pe ale tale
De la a Lumii Facere
încoace.

Astfel voi pretinde
Că toate aceste săgeţi şi cuţite
ce-mi străpung inima câteodată, de iubire,
Sunt doar din vina unui arc peste timp,
sunt săgeţi eterne.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite ăi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi din Mărţişoare (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţe

dorinţele mele vizează absolutul
nu risc cu tristeţea să cad în depresii
iubesc apropierea de pământ de lutul
care se lasă modelat prin progresii.

ating adâncimile vieţii cu visul
revelaţii deschise m-apropie de cer
am gustul frumuseţii ce sfidează abisul
idealurile mele lumii le ofer.

flăcări de iubire ard demonia vieţii
mă apropii de sfinţi cu sentimente pure
culorile luminii pictează pereţii
trec printre obstacole prin lucrurile dure.

dorinţele de puritate trec prin ziduri
prin versuri versatile rânduri, rânduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER

(Soţiei mele, Aurelia)

Iubita mea îţi cer, acum, aripa,
Ce ne uneşte pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ţi pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,

Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-şi ţin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viaţa mea, ca floare.

Petalele-ţi sunt aripi neştiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,

În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieţii,
Ce cheamă la-nviere şi poeţii.

Şi-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există şi murire,
Şi tineri vom rămâne-n veşnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test

deodată nimic nu mai există,
cuvintele şi-au ascuţit tăcerea,
desprinsă din nodul lumii
restul e o frânghie ce nu-mi aparţine.

îngerii sudează un nou cer
fixând bucăţi de albastru una lângă alta.
sentimentele netrăite sunt aspirate
sufocându-se unele în altele.

o bolboroseală ca o strigare lasă un ecou,
un zero apare peste nimic închipuind o imagine de mântuire.
frigul începe să curgă zgomotos în colţul străzii.
trec prin testul frigului ca o lepădare de ce-i înăuntru
încercând o altă piele, odată cu mersul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă căzută din stele

Norii călătoresc sub crucea omului ucis
În scena unde beţivii de stele intră în vis,
Desenând trandafirii iubitei cu ea supusă-n spini,
Miresme otrăvite se golesc în ochi de străini.

Groparii sapă la butoiul plin cu arome stilate,
Trupul rămâne, sufletul o ia într-o parte
Şi priveşte cum norii prind stele în plasele lor,
Sunt licuri dulci ce cad în spuza tuturor.

Învinovăţesc scena ce se scurge în ploaie
Ca o pasăre trecută în boabe de grâu, în păstaie
De zorea ce urcă spre lună prin braţele mele,
Degetele s-aprind de mireasma căzută din stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!