Urmărind stelele

Atât de pierdut, atât de departe
pe acel drum plin de bolovani.

Acel drum plin de bolovani
mă răneşte până-n inimă.

Amărăciune-împletită cu alean,
Atât de pierdut, atât de departe.

Amărăciune-împletită cu alean
mă răneşte până-n inimă.

Această casă în care stăpânul lipseşte;
perdelele patului tremurând, transparenţă delicată.

Perdelele patului tremurând, transparenţă delicată –
iar tu nu eşti aici.
Atâta singurătate.

Frumuseţea feţei mele
Singură în limpezimea oglinzii.

Văd în lipezimea oglinzii...
Domnul meu nu-i aici. Atâta singurătate!

NB. Poezia "Urmărind stelele" sau "Harta celestă ", datorită complexităţii, drept una din cele mai impresionant
poeme scrise vreodată..
"Urmărind stelele" poate fi considerată un gen de palindrom sau ceea ce s-ar putea numi o poezie "reversibilă".
Se spune că poemul original fost brodat pe brocart, într-un cerc, astfel că putea fi citit în sau din mai multe direcţii.
De altfel, el mai este cunoscut şi sub numele de Xuanji Tu -" Pictura sferei rotitoare".
In zilele noastre textul este plasat pe o astfel de matrice încât în limba chineză poate fi citit pe orizontală, pe verticală
sau pe diagonală. Povestea din spatele poemului:
Soţul doamnei Sui Hui, pe numele lui Dou Tao, guvernator al provinciei Qinzhou, a fost însărcinat cu o altă slujbă
într-o regiune îndepărtată din China. La plecare Tao a jurat să rămână credincios soţiei, dar ajungând la noul post
şi-a luat o concubină. Doamna Su a brodat pe brocart poemul de mai sus şi l-a trimis soţului. Acesta, după ce l-a citit,
şi-a regretat infidelitatea, renunţând la concubină. Unii pretind că ar exista 7 940 de feluri în care aceasta capodoperă
poate fi citită. Aşadar, traducerea mea de mai sus ar fi doar unul din multiplele moduri de abordare a acesteia.

poezie de Sui Hui,627-650, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda spune că un chinez pe nume Lao Tse şi-a zis într-o zi "Ajunge!" (într-o traducere liberă din chineză), a încălecat pe un bivol de apă (posibil cu un colorit ruginiu) şi a pornit spre vest, către Tibet. Pe drum, cineva l-a oprit pe Lao Tse şi l-a întrebat dacă ar vrea să-şi scrie doctrina înainte de a pleca din oraş. Fiind un om leneş, Lao Tse şi-a adăpostit bivolul sub un şopron îndeajuns de mult cât să scrie cele 81 de versuri din Tao Te Ching. Când a terminat, şi-a pus bivolul în mişcare, aruncând clopoţelul lui omului şi a dispărut într-un orizont ceţos de legendă şi mit. Indiferent dacă legenda este legendă, sau dacă Lao Tse a existat cu adevărat, nu chinezul ar trebui să ne intereseze. Interesant este că Tao Te Ching este expresia perfectă a modului de viaţă taoist, sau în limbajul lui Huston Smith, o viaţă cu o linişte creativă în care "mintea conştientă trebuie să se relaxeze, să nu mai stea în propria sa lumină, să renunţe la ea astfel încât să poată pluti cu Tao prin univers."

citat din Dwayne Eutsey
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri de nisip

Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce-a fost.

Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraş.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce vânt l-a cernut.
Şi ce paşi...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedrept... (Cu inimă curată...!)

Nimic nu e întâmplător sub soare,
Pe cine am cunoscut, sau am iubit...
Viaţa nu este-o întâmplare,
Şi nu trăieşti doar să fii împlinit!

Nimic din ce trăieşti nu este
Lipsit de sens, fără un scop sau drum...
Ceaţa, elementul ce viaţa defineşte,
Şi uneori te simţi pierdut în fum...

Şi unii vin şi alţii pleacă...
Aşa a fost dintotdeauna, chin...
Viaţa mereu a fost nedreaptă,
Şi recompense ce-ai meritat... nu vin.

Şi totul este totuşi despre tine...
Şi câte lecţii mai ai să mai înveţi,
Viaţa te poate duce la ruine,
Dar tu ridică-te şi mergi printre corecţi!

Şi multe pietre se nasc într-un destin,
Capcane şi vipere în chip de oaie...
Paharul uneori nu-l mai vezi plin,
Şi credinţa începe să se-nmoaie.

Dar cei puternici au rănile pe ei...
Şi nu se-opresc din mers ei niciodată!
Curajul nu poţi nicicând să-l iei,
Celor drepţi, cu inimă curată...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ofiucus, Şarpele şi Cumpăna, sub primele două constelaţii, la orizont, veţi găsi Scorpionul. De altfel, alfa din Scorpionul sau Antares e o stea care nu prea poate fi trecută cu vederea, deoarece, după ce că este una dintre stelele de mărimea 1, mai are şi o culoare roşiatică cu totul, ceea ce nu veţi mai găsi la nici una dintre stelele cele mai strălucitoare. Numai μ din Cefeu e mai roşu decât Antares, dar această stea e prea mică şi trece neobservată, pe când Antares cu focul lui atrage privirile tuturor. Dar şi forma constelaţiunei e una dintre cele mai frumoase; veţi pricepe lesne pentru ce anticii i-au dat numele de Scorpionul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniştea ta,
Liniştea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiaţi de zboruri frânte
Şi tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ţi-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu eşti aşa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Şi totuşi atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îţi simt tremurul buzelor
Şi mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îţi simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Şi mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Şi visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Şi mă dor absenţele tale,
Şi mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îţi mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Şi totuşi atât de aproape.

poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare secret al fericirii în relaţii de cuplu, prietenie sau afaceri este individualitatea fericită. Cu cât am fost mai responsabil de fericirea mea, cu atât i-am eliberat pe cei din jur de obligaţii şi astfel ei au putut să se relaxeze în preajma mea şi să fie autentici. Cu cât au devenit mai autentici cu atât mi-au căutat prezenţa mai mult şi relaţiile au devenit solide şi indestructibile şi, mai mult, fiecare a oferit din inimă şi abundenţă ceea ce au de oferit fără să li se ceară ceea ce nu pot să ofere. Aşadar, cu cât am fost mai fericit singur şi mi-am purtat de grijă singur, cu atât relaţiile cu cei din jur au devenit mai profunde şi mai bogate. Nu e o metaforă. Să ştii că toată povara sentimentelor şi stărilor tale interioare este pe umerii tăi, că tot ce simţi se datorează doar mecanismelor tale interioare şi nu comportamentelor celor din jur. Iată o responsabilitate pe care doar omul puternic şi-o poate asuma. Şi în acelaşi timp, iată motivul nefericirii majorităţii. Aşteptări mari de la alţii, aşteptări mici de la propria persoană.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenirea

După ce ai călătorit departe, foarte departe,
prin atâtea locuri de basm,
te vei întoarce pe pământul anilor tăi,
acum, întâmplare sau nu, ai venit
în anul acestui gând, în anul acestei toamne,
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu?! -
asemeni mărului
cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi.

Nu ştiu încă cine eşti,
prin ochii tai îţi citesc povestea purtată
şi rătăcită prin vieţi,
cu sufletul simt ceea ce porţi cu tine,
de departe, de foarte departe,
din edenul pierdut, din viaţă şi suferinţă,
din zbuciumul şi pribegiile tale, din moarte.

Sub mărul cu ramurile încărcate de fructe,
aplecate până-n pământ,
pe pământul anilor tăi,
îţi ascult firesc, atât de firesc,
suferinţa,
iubirea şi gândurile,
misterul vieţii
pe acest drum de început...

Sub umbra binecuvântată a mărului,
tu şi eu pe pământul acesta
al anilor făgăduinţei!
Ceva ce nu există şi nu putea să existe,
o melodie nedesluşită auzi,
auzi şi cauţi
- o ştii sau nu o ştii? -
un început,
un început de poveste
scrisă prin cuvintele inimilor noastre!

Undeva, o rădăcină ne ţine,
ştii doar că iubirea o simţim sau nu o simţim...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (24 octombrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil nu se educă lăsându-l la televizor sau la laptop. Acel mic om are nevoie să înveţe de la cei din jurul său comportamentele şi modul de raţionare care mai apoi îi vor construi personalitatea. Nu cred că ar trebui să ne mai mirăm de ce copiii sunt atât de agresivi, au probleme de vorbire sau pur şi simplu nu pot să socializeze - sursa acestora se poate găsi în comportamentul pasiv al părinţilor în primii ani ai săi de viaţă. Şi, ca de obicei, auzim cât se poate de frecvent: "Dar cum se poate una ca asta? Eu mi-am educat copilul foarte bine"... Oare să fie aşa? Ia să ne gândim puţin: cel mic e ca o sămânţă care se dezvoltă, iar dacă tu ca şi părinte nu ai grijă ce "plantezi" s-ar putea ca mai târziu să te trezeşti cu o buruiană în toată splendoarea ei pe care vrei să o transformi în trandafir. Vă rog, mai ales pe voi ce mai tineri care încă nu aveţi copii, nu credeţi că un aparat poate înlocui iubirea părinţilor şi îi poate oferi educaţia cea mai solidă pentru viitorul lui. Nicio altă persoană sau obiect nu poate să facă acest lucru - cu atât mai puţin banii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi: Poate i-a murit bunica sau poate mi-a pierdut numărul sau poate a plecat din oraş sau poate l-a lovit un taxi...
Alex: Sau poate pur şi simplu nu vrea să vă mai vedeţi.

replici din filmul artistic Despre bărbaţi şi nu numai... (2009)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivii şi taverna

Eu sunt beat şi tu eşti nebun,
cine ne va duce acasă?
De câte ori n-au spus,
"Bea numai un pic, doar două sau trei pahare?"

În acest oraş n-am întâlnit pe nimeni treaz;
fiecare-i într-o stare mai deplorabilă decât celălalt,
mai înflăcărat şi mai smintit.

Dragul meu, vino în taverna pierzaniei
şi trăieşte toate plăcerile sufletului.
Ce fericire mai mare poate exista în afară
de această conversaţie intimă
cu Cel Iubit, sufletul sufletelor?

În fiecare colţ sunt beţivi, braţ la braţ,
iar Hangiul toarnă vinul
dintr-o carafă în fiecare particulă a fiinţei.

Aparţii acestei taverne: venitul tău este vinul,
şi vinul este tot ce-i mai bun
şi tot ce trebuie să cumperi întotdeauna.
Nu pierde nicio secundă
cu îngrijorărilor celor acri şi abstinenţi.

O, lăutare, care dintre noi e mai beat, tu sau eu?
În compania unuia atât de beat ca tine, farmecul meu e un mit.

Când am ieşit din casă
un beţiv s-au apropiat de mine,
iar în ochii lui am văzut
sute de grădini ascunse şi de sanctuare.

Ca o navă fără ancoră,
el se legăna încoace şi încolo.
Sute de intelectuali şi de oameni înţelepţi
ar fi putut muri gustând din patima lui.

L-am întrebat, " De unde eşti?"
A râs şi-a spus, " O, suflete,
Jumătate din mine din Turkestan
şi cealaltă jumătate din Farghana.

Jumătate din mine-i apă, cealaltă jumătate-i inimă şi suflet;
jumătate din mine-i ţărmul oceanului, iar jumătate-i numai perle".

" Fii prietenul meu," l-am rugat,
"Sunt unul dintre membrii familiei tale."
"Cunosc diferenţa dintre familie şi oamenii din afara ei."

N-am inimă şi nici turban,
iar în această casă a mahmurelii
pieptul meu e plin de cuvinte nespuse.
Să încerc să explic sau nu?

Am trăit printre schilozi prea mută vreme
încât am început să şchiopătez şi eu?
Şi, totuşi, nici un ghiont al durerii n-ar putea tulbura
o beţie ca aceasta.

Ascultă, auzi un bocet
înălţându-se de la stâlpul suferinţei?
Shams al-Haqq din Tabriz*, unde te afli acum,
după toată nebunia pe care-ai stârnit-o-n inimile noastre?

* Shams i Tabrīzī sau Shams al-Din Mohammad, 1185–1248, a fost un poet persan si mistic sufit.
Este considerat părintele spiritual al lui of Mewlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Balkhi, cunoscut mai ales
sub numele de Rumi, 207-1273. Mormântul lui Shams i Tabrīzī este înscris în patrimoniul UNESCO.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum ar putea să se bucure un om care a făcut un drum lung până la "un închipuit vârf" la care eu nu pot ajunge? Nu cumva este el extenuat de oboseală?. Eşti atât de orb, încât nu vezi că tu eşti deja Adevărul şi el e de o veşnicie aici şi acum. Ce călătorie, drum e pentru Aici? Cât de lungă e călătoria ta ca să ajungi Aici? Doar ego-ului ca să ajungă aici îi trebuie o călătorie măreaţă care să treacă prin vârful bucii anusului. El e atât de umflat în pene încât orgoliul îl împiedică să vadă că eşti chiar dinainte de naştere, concepţie ceea ce cauţi. Dacă e găsit în vârful prostiei pline de efort, când vei coborî fireşte îl vei pierde. Iată de ce stai cocoţat pe vârful ego-ului şi propovăduieşti practici întru adevăr, ego-ul nu poate vedea că înainte ca practicile lui iluzorii să apară tu Adevărul erai. Iată de ce crezi că Adevărul nu e Acum, Aici ce e "Altă dată" pe drumul rătăcirii. Tu acum unde eşti? Pe vârful ego-ului ultra evoluat, rătăcit pe drum, sau undeva cândva la Sfântul Aşteaptă al minţii, deci altă dată. Acum eşti Aici, nu-i aşa? Rămâi Aici şi mintea ta nu o să mai creeze atâtea fantezii evolutive, drumuri, întuneric-lumină şi alte proiecţii ale fricii şi închipuite strădanii.:) Doar ego-ul se crede mai evoluat, Sinele este dintotdeauna acelaşi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi
Ea este cea pierdută,
Şi-apoi amândoi sunteţi pierduţi,
Şi nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferinţă extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îţi este teamă.
Dacă găseşti dragostea perfectă,
Ea îţi va opări mâinile;
Jupoaie-ţi pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferinţă şi, totuşi,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepţi ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prosteşte sau lipsit de eleganţă,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eşuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei şi noaptea ta
Au devenit nişte deşerturi.

Ce uşor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă aşa cum culegi căpşunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!