Îngropare

luna ca un cartof fierbinte abureşte şi frige
mă învaţă numai la prostii
soarele, din contră, râde şi minte
făcând cu ochiul bărbosului şiret
îmi ies din cap nişte cocoşi de noapte
frământându-mi nesomnul cu îndoieli
la moartea voastră sigur o să fie vară
lume multă adunată în căuşul palmei deschise
apă scursă de pe streşini
o să piţigăie un papiţoi cu un taraf de popi
toate babele leşinate se vor visa
tinere şi sfinte
ce îngropăciune frumoasă!!!
vor spune toţi cu gura plină în colţuri
satisfăcuţi de bomboana de pe colivă
şi tombola pentru parastasele viitoare
ale lor sau ale oricui se nimereşte
la moartea mea o să fie toamnă-iarnă
o să plouă fără noimă înecăcios
doi beţivi, atât, trimişi şi ei acolo
pentru o pungă de minciuni suficientă
cât să le mai ajungă până la moartea
morţii lor
ce trist sfârşit de piesă
un nebun alergând pe câmpuri
coborâm în groapă să ne urcăm în slavă
cine, ce şi unde?

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi, moartea e destinaţia tuturor. Nimeni nu a scăpat de ea vreodată. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai mare invenţie a vieţii. Agentul schimbării. Curăţă vechiul pentru a face loc noului.

citat clasic din Steve Jobs
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moartea nu se va înstăpâni

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Goi, morţii vor fi totuna
Cu omul în vânt şi când apune luna;
Când alese-s oasele curate, toate oasele-s curate,
Iar lor le vor sclipi stele la picioare şi la coate.
Deşi-şi pierd minţile, se vor vindeca de căpiere,
Deşi iubiţii pier, iubirea-n veci nu piere;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Cei care zac înfăşuraţi în valurile mării
Nu vor muri uitaţi în volbura de ape;
Până când tendoanele cedează, pe patul de tortură-ntinşi,
Sau traşi pe roată – ei nu vor putea fi-nvinşi;
Credinţa-n mâinile lor în două se va frânge,*
Răutatea unicornului le va cutreiera prin sânge;
Deşi-n bucăţi sfâşiaţi, ei nu vor plesni;
Şi moartea nu se va înstăpâni.

Şi moartea nu se va înstăpâni.
Nu vor mai auzi ţipetele pescăruşilor,
Nici tunetele valurilor spărgându-se de ţărm, bubuitoare;
Unde respira-n vânt o floare, se prea poate ca altă floare
Să nu-şi mai ridice-n rafalele ploii capul niciodată;
Deşi poate-s nebuni şi morţi ca nişte scoabe,
Se vor reînălţa prin margarete, noi podoabe;
Vor răzbi-n soare, până când soarele se va prăbuşi,
Şi moartea nu se va înstăpâni.

*Trimitere la momentele Mântuitorului de îndoială şi omenească teamă cu privire la voinţa lui Dumnezeu:

După Cina cea de Taină, Isus a mers pentru a se ruga în Grădina Ghetsimani.
Acolo, ştiind că urmează să fie crucificat, s-a adresat apostolilor (care trebuiau să rămână treji, de veghe, dar n-au rămas): "privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită; căci deşi duhul e osârduitor, trupul rămâne neputincios."

"Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ‘Eli, Eli, Lama Sabactani?' "
Adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce ce M-ai părăsit?"

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă moartea

Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre şi lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi creşte mare;
Întreaga viaţă petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu minţi puternice şi care gândesc pentru ei nu ar trebui să fie descurajaţi când descoperă, câteodată, că unele din cele mai bune idei ale lor au fost anticipate de scriitori trecuţi; nu îi vor anatemiza pe alţii şi nici nu vor dispera ei înşişi. Ci, mai degrabă, vor continua să descopere lucruri înainte de a fi descoperiţi, înainte să fie recompensaţi cu un tărâm până atunci necunoscut, un imperiu care, fără îndoială, le aparţine de drept, atât în privinţa cuceririi, cât şi a descoperirii.

citat din Charles Caleb Colton
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea e un dialog

976

Moartea e un dialog între
Spirit şi ţărână. Cu aroganţă,
"Dispari," spune Moartea. Spiritul, " Doamnă,
Mai am o misiune şi-o speranţă."

Moartea are îndoieli – şi vine cu argumente.
Spiritul se îndepărtează de pământul orb,
Lăsând în urmă, pentru evidenţă,
Un pardesiu de colb.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Votează moartea şi e beată
dansează popi-n urma ei
Votează moartea ştampilată
cu două oase pe cercei.
Îşi bea din craniu fără lapte
morbida cafeluţă rece
Votează moartea peste noapte
A nemişcat... Partidul Rece!
E bucuroasă şi în dinte
sclipirea minţii o apasă
Votează moartea cele Sfinte
Votează moartea Sfânta Coasă!
Se dă agheazmă de pomană
Se dau în ceruri acatiste
Se-aplaudă pe sub sutană
Votează morţii de pe liste.

Acum că moartea a plecat
Mă uit la coasă şi la mine
Cu ce partid eu am votat?
De viaţă ştiu că nu-i a bine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta e rugăciunea mea pentru tine

Văi şi munţi senini
Fără alei întunecate sau opriri subite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Chemarea iubirii, cer înstelat
Mereu să crezi, dar nu în minciuni
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine

Refren:
Fie ca toate visele tale dulci
Să nu se spulbere
Fie ca orice dorinţă ai avea
Să ţi se împlinească mereu
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine

Să sărbătoreşti, să ai prieteni adevăraţi
Să descoperi, să ai o inimă ce vindecă
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine

Refren

Braţe primitoare, uşi larg deschise
Toţi cei pe care îi iubeşti, lângă tine
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Fie ca toate zilele să-ţi fie numai zâmbet
Iar rugăciunile să-ţi fie repede auzite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine

cântec, muzica de Tony Arata, Gary Scruggs, versuri de Reba McEntire
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calităţile înnăscute ale îngerilor se văd din copilăria lor. În primul rând ei nu se tem de neadevăr, de falsitate, nu se îngrijorează cu privire la ce le vor spune oamenii sau la ce vor pierde în viaţă. Pentru ei, adevărul este viaţa lor, ei respiră adevăr şi nimic altceva nu contează pentru ei.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii călătoresc prin toate haltele

bărbaţii vor să bea apa feminităţii
(la toate vârstele înfloririi
şi coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
şi în peşteri din stâncă
şi în borta peşterii
(unde se agită o fiară),
şi în momente de graţie
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt nişte cetăţi
(ce se vor cucerite şi împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbaţii călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morţii
şi au viziuni cu femei
-adevărate roţi-
care să le mişte altfel universul.
doar când întâlnesc Ane
(încep să ridice mânăstiri
şi nu mai fug în lume cu niciuna)
devin miri lunatici
şi-şi pun pe umeri luna
alunecând pe fereastră cu una
cu coasa care le leagănă somnul
până ce devin păsări cuc
şi nu mai ştiu în ce parte se duc.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima care râde

viaţa ta este viaţa ta
nu-o lăsa să fie îngenuncheată în mocirlă.
stai de veghe.
sunt multe uşi deschise.
există o lumina undeva.
s-ar putea să nu fie foarte strălucitoare dar
ea învinge întunericul.
stai de veghe.
zeii îţi vor oferi şanse.
cunoaşte-le.
profită de ele.
nu poţi înfrânge moartea dar
uneori o poţi învinge rămânând în viaţă.
şi cu cât înveţi să faci asta mai des
cu atât va fi mai multă lumină.
viaţa ta este viaţa ta.
cunoaşte-o cât timp o ai.
eşti nemaipomenit
zeii aşteptă să se bucure
de tine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

E rece, respiraţia mea

abureşte fereastra

care dă spre orăşelul compulsiv, deformează

perspectiva,

în jurul meu

obiecte cât să umple spaţiul,

privirile absente ale unei pisici bibelou,

cărţi luate de prin anticariate

umplând rafturi, rafturi,

cocktail de particule organice

aşezate peste ele,

led-ul înşurubat în cer încercând să lumineze camera,

să-mi redea speranţa.

E rece, aerul e plin de spaimă,

îmi apasă pe piept ca o piatră funerară,

urme din coşmarul din noapte

încă zvâcnesc în tâmple,

am visat că ai murit

iar

moartea ta e alarma de atac aerian

care asurzeşte tot oraşul,

îmi descompune corpul, fentează percepţia,

mă trezeşte şi te caut mereu în beznă

după căldură,

te ating şi mă asigur că respiri,

se spune

că asta înseamnă că

moartea ta a murit,

am ucis-o eu,

te rog,

fă la fel şi pentru mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basta

moară toţi câinii din oameni,
au lătrat prea mult,
au ars gazul de pomană -

latră unul, vorbeşte fără noimă altul,
se fac valuri de spumă în jur iar lumea se înghesuie
într-un cer scund ca un desen pe fundul unei farfurii
care se face ţăndări -

latră altul, vorbeşte unul,
pe sârma de rufe lumea stă întinsă ca ţurţurii de gheaţă
la streaşina siberiilor
iar când se strecoară în haine
se face ţăndări şi nu se mai alege nimic din ea -

apoi
se face linişte, atât de multă linişte, încît se aude
cum femeile nasc pruncuţi negri în cerul gurii
iar hingherii mor de plictiseală în măcelăriile lor
cu degetele vinete ca nişte brânduşe toamna pe dealuri,
linişte, atât de multă linişte
încât fetelor li se aud în sânge discotecile mocnind
ca nişte focuri în sobele bătrâne,
noaptea când mor în munţi ciobanii în burţile stânelor
ca în hibernare urşii de a căror viaţă nimeni nu are habar -

după ce totul trece,
câinii din oameni latră iar,
gazul arde iar de pomană,
cel ce iar va lătra
îl va face pe altul să vorbească,
lumea va ieşi din cerul senin ca aburii dintr-o farfurie cu supă,
primăvara va veni în siberii,
hingherii vor fi fericiţi în abatoarele lor doldora de sânge,
femeile vor pune la gât blănuri şi vor naşte copii zgomotoşi
na nişte căţeluşi cu sfârcurile în gură,
fetele vor umple discotecile cu spermanţet
iar sobele se vor umple de cenuşa lor
presărată prin munţii din care vor coborî urşii
direct în tomberoanele cu gunoaie ale ciobanilor de la oraş -

basta,
îmi iau lumea în cap
şi umblu cu ea ca pe un promontoriu picioarele pînă-n gât
ale top-modelelor sterpe
ca stâncile veşnic înzăpezite.

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!