Cafea

Te-aş invita la o cafea, iubire,
Dar nu ştiu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum şi doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.

Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăceşte astăzi, ca şi noi,
Tot neaflând un loc unde să-şi cearnă
Din ochii trişti, încă neplânse ploi.

Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi ştiind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.

De una şi de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.

Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.

Banal, într-un final ne-am despărţi,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?

poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am cunoscut...

Ne-am cunoscut doar zilele trecute,
Te-ai strecurat în gânduri şi în vers
Dar ai plecat din timp şi pe tăcute,
Sperând să trecă iarna-n singur sens.

Ne-am cunoscut în cântece de seară
Şi le-am cântat refrenul repetat,
Dar m-ai lăsat cu ultima silabă
Să pui accentul unde am uitat.

Ne-am cunoscut apoi în dimineaţa
Când îmi spuneai ca nu ai timp deloc,
Mai bine să te las să pleci degrabă
Ca să-mi trimiţi din gândul tău de foc.

Dac-am uita să ne privim în suflet,
Ne-am despărţi ca apa de ulei
Dar îmi citeşti ce scrii pe unde umbli
Fără să-mi spui nimic din câte vrei...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ţara Nimănui

Doamne,
cred că ştiu
unde ne-am dus
sufletele,
în Ţara Nimănui,
unde-i doar
întuneric,
unde fiecare
se loveşte
de fiecare,
unde lacrimile
s-au făcut râu
şi înghit
toţi pescarii...
Aici ne-am adus
pe noi
şi i-am înecat
pe ceilalţi...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Nou Inceput

de-ar fi să căutăm un început
să-ncepem iar de unde ne-am pierdut
să reaprindem povestea din trecut
în inimă speranţ-a renăscut

demult, iubirea noastră a crescut
prin valurile vieţii ne-am zbătut
din ură, certuri, nimic n-am obţinut
ne-am rătăcit, în negura durerii ne-am pierdut

dar eu am învătat iertarea
azi ştiu că tu eşti fericirea
de am greşit, lasă uitarea
să şteargă tristeţea şi durerea

nu te-frica, dă-mi mâna ta
pe drumul vechi, noi iarăşi vom pleca
iubire nu ne vom jura
în suflet va rămâne pururea

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am scris cu sufletul

ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi şi iubirea noastră
cu noi şi dragostea
a existat
eu şi tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furişat la noi în fire
şi sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esenţe
de cord trufaş
ca un zbor
fecund şi dureros
veghind vrăjmaş
la echinox
în ploi sinucigaşe
şi blestem
se închide acum, iubite
o toamnă bântuită
de lumină
şi jocul nemilos, pâgân
se-nchide cu sânge
fremătând
al iubirii nostru poem.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru tine

Cândva
ne potriveam palmele
una peste alta
voiam să ştim
dacă zvâcneşte între ele
acelaşi drum
fierbinte şi liber
ca un şarpe cu aripi…
plutind în vazduh

Eram tineri atunci
zorile veneau prea repede
şi am uitat
să ne călcam unul altuia
pe urme, cuminţi

Mâine
să-ţi pui tocuri înalte
mi-ai spus
eu am plecat în fugă
zâmbind
apoi am intrat
păşind neglijent
în ziua cealaltă

Când ne-am reîntâlnit
vara trecuse
eram străini
şi ne priveam palmele albe
căutând în minte
o zi fără glas
când, copii, eu şi tu
ne-am măsurat
distanţa dintre inimi
şi-am adormit
înainte de capăt

Ai umărul cald
ţi-aş spune acum
dar seara pluteşte între noi
ca un şarpe albastru
cu aripi
surâzând obosit

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând

Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am mai cunoaste noi?

Atata timp trecut-a fara rost
Atatia ani de cand nu ne-am vazut
Balaia mea iubire tu ai fost
Parca din alte vremi, de la al lumii inceput

Ce mai conteaza acum?
Nici n-as mai sti ce voi...
De ne-am vedea vreodat'
Ne-am mai cunoaste noi?

A fost un vis frumos
Prin ploi ca de cristal
Printr-un ianuar geros
Si-un martie infernal

Acum sunt toate-n urma
Povesti cu falsi eroi
De ne-am vedea vreodat"
Ne-am mai cunoaste noi?

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna dinlăuntru

Toamna s-a opărit de atâtea poteci carnivore,
doar nopţile ei, fără dinţi,
rumegă, cu buze reci, vise ierbivore.
Echinopţiul s-a frânt de la sfinţi,
în risipirile trupului cad himere brune
şi rămân doar nişte frunzişuri fără de nume.

Tu eşti pictată de amintirile ei parfumate...
de versul presărat pe ramuri, licărind rimelate,
bronzată eşti acum de chimia minţilor pustii...
o, toamnă, fără de zâmbet, de unde vii?

De ce ne-am iubi, de ce ne-am iubi,
spuse zeul iubirii, când voi, muritorii,
nu aveţi din interior ceva a dărui,
nu mai simţiţi că sunteţi ai lacrimei vii?

Dă-mi mâna ta, sărutului,
dă-mi filele rupte din degetele tale,
o, toamnă, suflet copt, pe vălu-ţi ars de soare
aşează lumea, frunzele, visele abătutului.

poezie de Aurel Petre (1 septembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne-am face fără ei?

Ce viaţă-ar fi, de n-ar fi ei?
Noi ne-am deda fricii şi urii,
De nu ar scrie, cum scriu ei,
De nu ar exista Bunduri!
Ar fi mai frig, mai incolor
Şi ne-ar durea orice cuvânt,
Fără măiastră, pana lor,
De n-ar fi Gârda pe pământ!
Norii s-ar strânge-apăsători,
Neputincioşi, ne-am zbate-n van,
Am fi săraci, trişti muritori,
Fără maestrul Norea Dan!
Debusolaţi, fără vreun ţel
Şi la orice, am pune botul,
Ameţiţi, ca-ntr-un carusel,
Pe lume, dacă n-ar fi Cotul!
Noi, nici bine de rău, n-am şti
Să mai distingem, azi, hotaru',
Amestecate, toate-ar fi,
De n-am avea şi un Rotare!
Atâţia răi, neaveniţi,
Ce-i bun şi valoros ne strică,
Dar inca suntem fericiţi,
Avându-l pe maestrul Nică!
Pe netul mult prea permisiv,
Prostii abundă, cu toptanu',
Să-nnebuneşti, îţi dau motiv,
Noroc că există Hanganu!
Stimaţii mei, ne bucurăm,
Că viaţa ne mai luminaţi;
Ani mulţi, cu bine, vă urăm,
Vă mulţumim că existaţi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit vremea unirii

Ce tristă-i ţara când e dezbinată!
Pe-a noastră vatră ne simţim străini,
Cu fraţii împărţim aceeaşi soartă,
Ne pierdem pe cărările cu spini.

Nu ne-am uitat trecutul plin de glorii,
În lupte grele-am dobândit dreptatea,
Iubirile de neam au scris istorii,
Uniţi ne-am regăsit identitatea.

Noi n-am vrut teritorii de la alţii,
Nicicând nu am râvnit în altă parte,
În casa noastră ne-am avut ca fraţii,
Doar pace ne-am dorit şi libertate.

În Cuza s-a sfinţit nădejdea noastră,
Mihai ne arătase începutul,
Ardealu-a revenit la noi acasă,
Sosit-a vremea să sorbim şi Prutul!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!