Tristeţi provinciale

Tristeţi de după amiezi ploioase
Şi de nostalgice obsesii,
Când stai cu storurile trase
Şi-aştepţi să vie ora mesei.

Tristeţi de străzi pustii şi mute,
De ziduri vechi şi cu faţade,
De edificii cunoscute
În care nu ştii cine şade.

De domicilii spaţioase,
cu flori la geam şi cu salon,
Din care pe la ceasul şase
Auzi urlând un gramofon.

Tristeţi de goarnă funerară,
Melancolii de căţeluş,
Uitat de cineva pe-afară
Să schiaune pe lângă uşi.

Tristeţi romantice de fată
Cu nasul lung şi demodat
Şi de odaie mobilată
În care-a stat un magistrat.

Tristeţi pustii, molipsitoare,
De ce mă urmăriţi mereu
Şi fie ploaie ori ninsoare
Vă ţineţi scai de capul meu?

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşători fără picioare
Ce cântă dureros din gură;

Tristeţi de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine,
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine?...

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Tristeţi pe vânt, tristeţi de mort
Pe străzi tăcute se desfac -
Serbări târzii de vinul nou,
Visări pentr-un poet sărac...
Ce vremuri atât de fericite
Mă-ndeamnă, singur, să stau -
Spre toamnă, duioase suspine
Din Eminescu, Heine şi Lenau...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi în oglindă

Oglinda reflectă tristeţile mele lăuntrice,
ardoarea sufletească,
conştiinţa spiralată,
- reflexu-mi existenţial,
perpendicular pe versul meu plăsmuit.

Eu sunt, Sir,
umbra ta poetică
în varianta feminină,
întruchiparea adolescentină a pasiunii universale.

Tristeţi în oglindă-mi descânţi,
pătrunzi în gândul meu poetic,
prin stihuri remanente..

Elegii spirituale-n ceas nocturn -
şi ne luăm revanşa.

Manifestul sufletelor noastre lirice
atârnă de firul tristeţilor din oglindă,
contopindu-se în armonie şi melancolie.

Tristeţi în oglindă – definiţia unei Eve,
care n-a gustat încă din Mărul adamic...

Evrika, lumea e salvată!

poezie de Simona Maria Petrişor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, cine ştie...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine ştie în ce oraş ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai aşa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate...

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare...

Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine ştie în ce oraş ploios!...

poezie clasică de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi în echilibru

îmi place cum mă atingi pe frunte
cu cearcănele tale de singurătate,
frumuseţea ta e adevărată,
îţi spuneam eu printr-un pahar
de sticlă,
femeile sunt ape înşelătoare,
răspundeai tu,
desenând ceva cu picioarele pe aer,

cine suntem noi de fapt,
unul pentru altul?
întrebam privind Luna
dintre cearceafurile tale
de hârtie creponată,
două tristeţi ţinându-se în echilibru?
doi nebuni la o masa de piatră?
sângele rămas după arderea
pe rug a tăcerii?

tu îmi spuneai calmă
de deasupra oraşului vechi,
că suntem nişte nori care se întrepătrund,
fără întoarcere,
în liniştea celor patru pereţi
dintre braţele tale.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este clipa între două tristeţi.

George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, de câte bucurii şi de câte tristeţi are parte omul între leagăn şi mormânt! Noroc că nu i le dai pe toate odată, că ar muri fie de bucurie, fie de durere!

George Budoi (2007)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie

Nu trebuie să-ţi tulbur pacea
când culori ruginii te atacă flămând,
cascade de tristeţi cad în nemurire
şi vânturi galbene ne încolăcesc gleznele.

Copacii şi ferestrele rămân
cu suspiciuni de gelozie,
străzile devin largi şi pustii,
ofilirea toamnei sapă răni adânci
în clipele de andezit.
Şi uneori zgârii luna ca sunetul ei primordial
să ne orbească.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul (către Dipsychus): Aproape toţi la vârsta senectuţii
Loviţi de boli, tristeţi – sau altele la fel –
Ar accepta că Dumnezeu există
Sau, fie, cineva aidoma cu El.

replică din Dipsychus, scenariu de Arthur Hugh Clough
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi pentru acasă

După o partidă de singurătate
poţi fi singur pe săturate

Şi numai după două femei
ştii deja să numeri până la trei

Şi-abia atunci cuvântul dimpotrivă
îţi va bea sîngele ca o sugativă

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul ne eliberează de viitoare tristeţi.

aforism de Paula Adriana Cozian din Cugetări şi reflecţii (2015)
Adăugat de Paula Adriana Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 22-a din 18.10.1983-24.11.1983: 4. Sunt picături şi picături...

O picătură de venin
Pe adversar îl încovoaie,
Dar tu produci tristeţi şi chin
Cu picăturile de... ploaie!

epigramă de Sorin Beiu din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne îngropăm schimbând bucurii pe tristeţi, în racla neputinţelor noastre.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

ochii mei -
tristeţi preschimbate în cuvinte
acoperindu-mi sufletul

haiku de Mihaela Gheorghe
Adăugat de Mihaela Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşind prin tristeţi

m-am ascuns într-o zi
fatidică zi
toamna colora frunzele cu roşul aprins
de sânge scurs dintr-o rană
port în mine reflexele tardive ale trecutelor zile
a fi ceea ce nu este
după ce am pierdut la ruleta vieţii
tot ce am avut
stau pe ţărm
pustiit de gânduri
oare am avut odată ceva
retorice întrebări, doar întrebări
m-am întors în sensul lucrurilor, multe nespuse
păşind prin tristeţi, am ajuns la capăt
azi fără rost
gândurile erau murdare de vopseaua timpului
pierdut şi niciodată regăsit
trecuse odată pe aici
pe lac, doi nuferi
s-au trezit să vadă
steaua singură a nopţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi de toamnă

Toamna, doamnele-n etate
Doar se plimbă pe alei;
S-ar părea că-s ''căutate''
Cele care au cercei.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi şi suspin

De tristeţi le frânge vântul
Pe nişte măicuţi, bătrâne,
Când muncesc, tăcând, pământul,
Secerând snopii de grâne.

Ca o scoarţă de copac
Li-s obrajii arşi de soare,
Plâng măicuţele şi tac,
Când muncesc cu sârg, ogoare.

Degetele răsfirate
Prin pământuri, colb şi tină,
Pare că au fost uitate
Între pom şi rădăcină.

Iar din mâini bătătorite
De la truda ce-au trudit,
Chinuite şi zbârcite,
Pâinea noastr-au plămădit.

Ramuri fremătând în vânt,
Par că tânguie a jale
Când se lasă spre pământ
Ca pe ceafa lor, basmale.

Domnii trec cu nepăsare
În costumele curate,
Prea departe de ogoare,
În maşini, înspre palate.

N-ai putea să-ntorci, Tu, Doamne,
Soarta, ca de-acu-nainte
Să plângă şi ei de foame,
Să se mai înveţe minte?

poezie de Florentina Mitrică (22 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de-ai fi un dictator, ce s-ar întâmpla?
săracii să mănânce, îi vei obliga
ai pune câinii să vorbească
de cine, cum, să se ferească
şi-ai construi o lume nouă
fără tristeţi, atunci când plouă

poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că Dumnezeu a inventat dragostea pentru ca omul să se refugieze în ea de tristeţi.

aforism de Camelia Opriţa din WordPress.com
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către fericire este pavat cu dureri, tribulaţii şi tristeţi...

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!