Rostul transei

rostul transei a murit la fiecare întâlnire
golul clocotind şi-a vărsat lava
pe hârtia de scris
cuvintele au devenit cărămizi zidind ziua
pentru supunerea faţă de lucruri
am plecat stângace dintre pereţii falşi
şi gesturi letargice
unde firimiturile de soare au încheiat ziua
în palma deschisă mişună eonii
ca nişte plumbi
purtători de scoarţă de copac

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a oprit

a obosit pământul
ziua a refuzat soarele
zidurile s-au adunat degrabă astupând poarta
totul e indigo

ultimele forme de viaţă verde
după raţionalizare
au devenit hârtie de scris

o structură necunoscută peste oasele mele respiră acum
destrămarea are reguli ce nu le ştiu
timpul s-a oprit într-un ţipăt aflat în cădere
ursitoarele mi-au pictat pereţii demult

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua

ziua a rămas nemişcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-şi punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinaţii
edenice pe clipele deşertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
şi totul pare simplu ca o esenţă de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima creşte
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a şti că suntem

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul se înşiră

drumul se înşiră cu indiferenţă
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzeşte răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca nişte lămpi de noapte
amăgirile nopţii zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la faţă ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veşnicie
din visarea ce nu ştie încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii mă strâng

pereţii mă strâng aproape palpabil
printre lucruri caut sarea
pentru condimentarea orelor liniare
rămase după clătinarea lutului
şi al ochiului meu verde căzut în palmă străină

am fost absentă la căderea măştii
când lumina vinovată
adusese amiaza adunată din toate părţile
arătându-mi floarea diafană
şi-un sentiment înfăşurat pe-o frunză

în golul acoperit cu-o umbră
intra lent ispita stârnită de jocul palmelor
în părul răvăşit şi metamorfoza
raiului hiperbolizat din albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E doar mirosul florilor,
E soarele pe cer senin,
E doar iubirea din destin.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E dragostea copiilor
E primăvara dintro viaţă
E litera ce te învaţă.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
Este minunea zilelor
Este iubirea-n cerc rotit,
Este iubirea ce-ai poftit.

O fi o zi ca orişicare?
Care-i răspunsul la-ntrebare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selfie

o suire pe caldarâmul lunii,
un spectacol căzut din galaxie,
o neîmplinire pe o amăgire vie,
o inserţie în celule verzi desenate.

îngerii silabisesc tabloul,
tu îl rătăceşti în al cincilea simţ,
clipele se sfârşesc într-un vârf de timp
când uşa nu e deschisă între cei doi.

lansarea e o răstignire
pe ziua ce dârdâie uneori de sărăcie
în lucruri banale, deseori în hormoni
şi doar o pasăre uimită te priveşte de sus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

un ochi de hârtie purta
în golul acela adânc
dintre pleoape
scriau pe el toţi acei care
lumina i-o traversau

de la o vreme
nu mai lăcrima
îşi înţelese rostul
hârtia sângera uneori
şi inima i se umplea de cuvinte
din ele împletea drumuri
pe care se ducea
venea
de fiecare dată mai ninsă
de fiecare dată mai nouă

astăzi închide ochiul
şi tace
rând pe rând
toate cuvintele

poezie de Daniela Guzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectul se află în fiecare lucru pe care îl facem. Este în modul în care ne adresăm unei persoane, în felul în care o privim, în cuvintele pe care le folosim când îi vorbim, în gesturi, în grija pe care o avem faţă de lucruri şi faţă de graniţa dintre sfârşitul libertăţii noastre şi începutul libertăţii celuilalt.

Federica Bosco în 101 reţete. Cum să îl găseşti pe Făt-Frumos (fără să mai săruţi vreun broscoi)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul a plecat

aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu eşti dincolo de pereţi
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri şi umbre.

răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descreşte neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.

aripi de linişti vor stiliza aerul roşiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniştea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre şi verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzeşte cugetările mele reci,
atunci când nimicul pluteşte la suprafaţa zilei
şi zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migraţie de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

şi uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem citadin

şosetele atârnă pe sârmă în balcon
ca nişte steaguri în zi de paradă

dimineaţa se face mai caldă
se leagănă strada în vuiet de maşini
clocotesc galbene sucuri în toneta din colţ
oraşul harnic s-aprinde devreme

halatele albe trezesc c-un clinchet de chei
farmaciile dialogând perete-n perete
uşa larg deschisă a cramei înghite un trecător
evlavios clopotul bisericii răsună în ureche
teiul îşi aşează pe ramuri frunzele rebele

ziua începe să sfâşie aerul tare
feţe strigând după somn urcă tăcute în tramvai
se devorează ziua în tăcere albastră
se-nclină copacii pe marginea orei
cafeaua dansează în ceşti cu umbre de stele
e un fel de a spune că eşti

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori dimineaţa

Dimineaţa uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veşnicie
ca şi ţigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în faţă.
Gândul hoinăreşte pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agăţată de cer.
Poemul se naşte ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
şi apoi coboară în camera goală,
aşezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
şi-mi fac din silabe şirag de mărgele.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!