Canvas abstract cu fericire

Ceai de tei şi mentă, convingerea că va

urma o toamnă docilă şi lungă,

câmpul meu electromagnetic

pregătit să coboare bariera, să permită accesul.

Ne aşteaptă o luptă incertă,

capcane noi se deschid şi încearcă să ne rănească irecuperabil,

pe străzi, prin cartierele vechi,

un nou val de ură se propagă,

e de ajuns să treci prin el, e aşa uşor să iei toată energia aia,

să o dai mai departe.

Să ies din zona de confort acum e tot ce îmi trebuie,

să spulber, să înving, să mă satur.

E timpul să mă reinventez, îmi spun,

privindu-mă pe furiş

în oglinda ovală, vintage.

Am nevoie de un detox afectiv,

să agăţ pe peretele acela negru

din mintea mea

un canvas abstract cu fericire.

Adu-mi aminte

când a explodat totul

în confetti,

cum am ajuns să ne-nchidem în

ficţiunea asta maladivă

crezând că nimeni nu se va atinge de noi,

că suntem speciali,

că ni se cuvine totul.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când mă gândesc
la fericire
la siguranţă
văd lumina dimineţii dintr-o zi de vară
trecând prin perdeaua albă de in
uşa deschisă spre grădină
copacul înalt şi leagănul din el
radio-ul pornit de pe frigider
mirosul de ceai de tei şi mentă
umplând camera
râsul contagios al fratelui mai mic
mâinile pricepute ale surorii mai mari
ea pentru mine super-erou
pregătind pentru toţi micul-dejun
pâine cu unt şi dulceaţă de căpşuni
noi toţi trei la masă şi
la televizor desene animate
zeus din olimp timon şi pumba
ai mei pe afară sau la serviciu
dar nouă nu ne lipseşte nimic
planuri de joacă pentru toată ziua
nicio grijă nicio ameninţare
doar bucuria de a fi acolo
în momentul acesta perfect
pe care l-am îngropat
ca pe o capsulă a timpului
undeva adânc în subconştientul meu
la care mă întorc când acum mare fiind
mă atacă anxietatea
respiraţia accelerată lipsa de somn
şi nu mă ajută nici uleiul esenţial de lavandă nici măcar
îmbrăţişările lui
ci doar
capsula asta de timp
pe care o deschid ca pe o comoară
ca pe lampa aia fermecată
din care sper să iasă
duhul lui aladdin
să-mi îndeplinească
măcar o dorinţă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile depresiei

Valurile depresiei mă luaseră din nou
Ţipetele minţii se aud ca un ecou
Încerc să scriu cu un stilou
Gândurile de pe hârtie să mi le fac cadou.

Totul e negru, dureros
Lumea mea este pe dos
Nimic nu mai e de folos
Totul în mintea mea e fioros.

Tot ce mă înconjoară e hidos
Cadavrele pe câmp miros
Cerul e noros
Pe câmp e băltos.

Inima mea e sfâşiată
Stau pe scaun şi plâng deodată
Toată lumea e infectă
Dar mai ales ingrată.

Mă duc spre un pom cu o frânghie
Ca să mă sinucid mie îmi trebuie
Şi o leg de pom cum am nevoie
Şi eu de el ca să-mi fie bine mie.

poezie de P. Andreea (19 decembrie 2021)
Adăugat de P. Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calimero

Trec cu palmele peste zidul imaginar
după care mi-am ascuns o frică mare,
palpitează,
trimite mici şocuri electrice-n capilare,
printre crăpături cad şuviţe negre, câteva cuvinte de ură.

Am să o înving cândva, îmi spun,
privind direct în razele soarelui.

Terapie ca-n vacanţele de vară,
mă alint cu câteva momente de sinceritate,
cu o mică psihoză de sezon.
Înapoi în ţară şi mă destabilizez cu totul,
e de ajuns un caz la tv să-mi destrame fantezia.
Mă arunc în ore lungi de somn,
în curăţenia frenetică de august.
Sindrom Calimero sau pur egoism,
durerea mea e mai mare decât a celuilalt, e mai reală. În lipsa ei, debusolare,
senzaţia că sunt departe de casă.

Şi apoi el,
cu tandreţea lui nativă,
cu vulnerabilitatea lui atât de familiară.
Vine să consoleze, să orchestreze
o aterizare în siguranţă.
El, care nu iartă nici după cei 7 ani de doliu negru, de penitenţă. Numai pe mine, în fiecare zi, pentru toate copilăriile.
Să crezi sau nu,
e zâmbetul de la final care contează,
nu-l vezi prin news feed, ne aparţine în totalitate.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, tâlhar bătrân

Timpule, tâlhar bătrân,
Dé ce eşti aşa păgân?
Tu eşti veşnic tot pe drum,
Préfaci totu-n praf şi scrum.

Timpule afurisit,
Dé ce eşti aşa grăbit?
Dé ce repede tu treci
Şi nu te întorci în veci?

Cine, oare, te grăbeşte,
Dé ce treci aşa, orbeşte?
Ca un tăvălug tu treci,
Tot ce-atingi distrugi şi pleci.

Timpule, făr de hodină,
Tu duci totul în ruină;
Cu puterile-ţi drăceşti,
Toate tu le nimiceşti.

Animalele, verdeaţa,
Toate-şi pierd cu timpul viaţa.
Fără milă şi ruşine,
Din oraşe faci ruine;

Tu imperii prăbuşeşti,
Munţii chiar îi netezeşti,
Iar cu timpul sorbi şi marea,
Nu ştii ce e remuşcarea.

Timpule, hoţ asasin,
Cel mai rău, mai crud, hain,
Dé ce îmi furi tinereţea,
Şi-mi dai, în schimb, bătrâneţea?

Tu de riduri mi-umpli faţa,
Mi-álbeşti părul şi mustaţa,
Iar treptat ‒ ce mişelie ‒
Mi-umpli capul de chelie.

Dé ce tu îmi iei puterea
Şi auzul, şi vederea?
Dé ce-mi iei virilitatea
Şi îmi dai senilitatea?

Dé ce îmi iei putirinţa
Şi-mi dai, în schimb, neputinţa?
Cu puterea-ţi, blestemata,
Mi-iei, treptat, şi judecata.

Dé ce îmi iei sănătatea
Şi-mi dai boala, surditatea?
Pe mosor se duce aţa,
Te aştept să-mi iei şi viaţa.

pamflet de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin urmare, cred că energia e pe fond genetic. Şi ca să nu mai spun că energia mea provine din muncă: îmi place ce fac, iubesc ce fac - cum să nu mă umplu de energie şi de bună dispoziţie? Nu pot spune că mai lucrez pentru bani... Poate când eram mai tânără, mă interesa şi aspectul acesta. Acum, tot ceea ce mă intereseaza este să vadă generaţia asta că noi toţi n-am fost nişte proşti, că am fost buni, am muncit serios şi poate că asta o să ajute cu ceva...

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wink

arată-mi

istoricul tău

şi-am să îţi spun cine eşti

lasă-mă să văd

pe ce dai click

unde te opreşti cu degetul

prin news feed

şi voi şti totul despre tine

epoca digitală

vibe-ul fresh new age contrastând puternic cu aceleaşi practici tribale

societatea de consum

cu ecranele ei uriaşe cu reclame derulându-se la nesfârşit

ca un vortex care hipnotizează

ţintindu-ne slăbiciunile

suntem într-un joc de darts

se inventează

sute de nevoi noi pe milisecundă

relaxează-te

tu doar

introdu

datele bancare

nume adresă număr de telefon

agaţă-ţi

pe peretele virtual

toate gândurile dorinţele ritualurile

e cineva acolo care abia aşteaptă

să aibă grijă de tine

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

spulber visele stinse-n iluzii,
spulber tot ce nu vine din ceruri,
spulber minţile-aflate-n confuzii,
spulber gheaţa-ntărită de geruri.

spulber frunzele moarte departe,
spulber vorbele fără petale,
spulber toţi ucigaşii de carte,
spulber zilele pline de jale.

spulber tot ce orbeşte mirarea,
spulber praful ce-acoperă viaţa,
spulber tot ce-otrăveşte culoarea,
spulber grijile, fumul şi ceaţa.

spulber viruşii de pe planetă,
spulber măştile fără de chipuri,
spulber timpul ca praful de cretă,
spulber proştii-n eterne nisipuri.

spulber falsele noastre religii,
spulber ipocrizia, minciuna,
spulber tot ce umbreşte vestigii,
spulber, numele meu e furtuna.

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara şi noi

Nu-i pisiceală, ci langoarea din zilele de vară, valurile de căldură în care lucrurile par altfel, se distorsionează, aproape te fărâmă.
Trecem graniţa şi Moldova de partea cealaltă e captivă într-o buclă temporală,
câmpii uscate se întind sub privirile tale nostalgice,
ne sufocăm,
cerem air con de la domnu' şofer şi ni se dă,
cerem o soartă mai bună pentru toţi
şi cine suntem noi să cerem asta.

Nu-i trist de tot,
pe unele străzi, în unele case, se aprinde,
ca un neon, uneori, fericirea.

Suntem acasă la tine,
stăm liniştiţi, ne balansăm într-un leagăn improvizat,
o boare de vânt ne mângâie pielea arsă,
ne promitem chestii mici, realizabile.
Îmi spui poveşti
din trecut, chicotim şi
ne doare,
mă duci şi pe mine acolo, vom fi bine.

E vară iar, o vară în care totul pare posibil,
cu zgomot de motor
şi şantier,
bâzâit de ţânţari şi fapte eroice,

e vară şi suntem din nou
copilaşii părinţilor noştri.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intact

să scriu acum
despre ce se vinde şi despre ce ar face să se mişte ceva sub toată avalanşa de plastic sub care sunteţi îngropaţi
ar fi o minciună
să încerc să înţep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură şi nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism şi spaimă ar fi inutil şi nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
staţi departe
staţi departe
e o graniţă minată în jurul minţii mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aş vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvăşit
şi o inimă intactă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ne omoară pe toţi: ZONA DE CONFORT. Un nume aparent nevinovat... CONFORT. Confortul e plăcut. Să fii în zona lui e minunat. E călduţ. E locul din care nu mai vrei să pleci. E locul pentru care de fapt munceşti, lupţi şi visezi. Să fii în acel loc în care problemele au dispărut, nu există suferinţă de niciun fel, totul este bine, pozitiv. Ei bine, când simţi că totul este bine, că nu doare nimic şi lucrurile arată bine, atunci începe DECĂDEREA TA. Nu am vrut să cred şi să accept asta multă vreme. Zona de confort este un asasin deghizat într-un prieten. Zona de confort este sirenă ce te ademeneşte cu cântecul ei şi apoi te trage la fundul mării unde te îneacă. Zona de confort este calul troian pentru care spargi singur zidurile cetăţii tale şi pentru care inviţi distrugerea ta de bunăvoie şi nesilit de nimeni.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

100°F

s-a scufundat soarele-n furtună

drone pe cerul încordat încălcând bariere

e o linişte stranie şi-un vânt jucăuş îmbracă fantome

fugim spre casă strivim zmeură sub tălpi

sângerăm şi-i dulce toată durerea aceea

dintr-o boxă subtil ca o vrajă anima lui thom yorke

ne apasă pe ace în creier ca-ntr-o pernuţă în joacă

fugim în fereastră pe cer ţipari electrici aleargă

unul după altul

se luptă se hârjonesc

s-a întunecat de tot s-au stins toate luminile

aici oamenii mor lent şi noi îi iubim pentru asta

zâmbeşte-mi puţin mi-e foarte rău

lasă-mă o vreme trebuie să decantez totul

îndepărtează-te puţin desprinde-te

mai am de curăţat câteva răni

de umplut

gaura asta din capul meu

care se adânceşte tot mai mult

şi mă trage înăuntru cu totul

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că tu spui

Totul e în mintea ta, spui tu, şi n-are
nimic de-a face cu fericirea. Venirea frigului,
venirea arşiţei, mintea are tot timpul din lume.

Mă iei de braţ şi spui că o să se întâmple ceva,
ceva neobişnuit pentru care noi suntem întotdeauna pregătiţi,
cum ar fi soarele care după o zi petrecută-n Asia revine,
cum ar fi luna care după ce-a stat cu noi o noapte ne părăseşte.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara iar

Nu-i pisiceală, ci langoarea din zilele de vară, valurile de căldură în care lucrurile par altfel, se distorsionează, aproape te fărâmă.
Trecem graniţa şi Moldova de partea cealaltă e captivă într-o buclă temporală,
câmpii uscate se întind sub privirile tale nostalgice,
ne sufocăm,
cerem air con de la domnu' şofer şi ni se dă,
cerem o soartă mai bună pentru toţi
şi cine suntem noi să cerem asta.

Nu-i trist de tot,
pe unele străzi, în unele case, se aprinde,
ca un neon, uneori, fericirea.

Suntem acasă la tine,
stăm liniştiţi, ne balansăm într-un leagăn improvizat,
o boare de vânt ne mângâie pielea arsă,
ne promitem chestii mici, realizabile.
Îmi spui poveşti
din trecut, chicotim şi
ne doare,
mă duci şi pe mine acolo, vom fi bine.

E vară iar, o vară în care totul pare posibil,
cu zgomot de motor
şi şantier,
bâzâit de ţânţari şi fapte eroice,

e vară şi suntem din nou
copilaşii părinţilor noştri.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastră

Din fereastra ta ovală
Ce frumoasă îmi zâmbeşti!
Eşti lumină-n strai de gală
Când în suflet îmi priveşti,

Caldă rază de iubire,
Dezlegarea mea la dor;
Gândul meu deja ţi-e mire
Când din slavă te cobor.

Ai ieşit misterioasă
În răscrucea mea de drum
Care nu mai duce-acasă
Ci la soarta lui "acum".

În fereastra ta ovală
O crăiasă parcă eşti;
Amintiri îmi dau năvală
De prin cartea cu poveşti.

Hai, coboară şi te-aşează
La acest ospăţ regesc!
Din cer îngerii veghează
Pe cei care se iubesc.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!