De-aş fi perfect

Perfect nu sunt şi nici nu mi-aş dori,
Chiar dacă Ceru-mi este-n suflet Crez;
De-aş fi perfect, nu m-aş deosebi
Dintre perfecţi când o să înviez.

Cum eu, aici, sunt doar o frunză-n vânt,
Nu îmi doresc perfecţiunea-n zbor,
S-ajung, acolo-n Cer, perfectul sfânt
Dar nici aici perfectul muritor.

Perfect mereu, în verbul meu modest,
Nu pot a fi, chiar dacă alţii-mi cer,
Dar mă crucific pe-un cuvânt celest,
Ca versul meu s-ajungă pân'la Cer.

De-aş fi perfect ca om sau ca poet,
Nimic nu ar mai fi din propriul eu,
C-aş deveni Lumină-ncet, încet
Iar eu nu pot fi însuşi Dumnezeu...

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiune?

Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau şi gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greşesc?

Este ea, perfecţiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi şopteşte raţiunea
Să mai stau să mă gândesc.

Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...

Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.

Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conştiinţa va răzbate,
Voi trăi şi voi vedea.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici bărbatul nu e perfect, nici femeia nu e perfectă, dar împreună pot forma uneori un cuplu perfect.

aforism de David Boia (16 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU NU MĂ POT TÂRÎ CÂND TE IUBESC

Încerc a fi aici enoriaş
Cum azi îmi dau poruncă preoţi noi,
Dar vreau să-ţi fiu, Părinte, un ostaş,
De-aceea nici genunchi nu vreau să-ndoi;

Că Tu ai vrut Lumina Ta s-adun,
Şi ochii mei să-şi ia lumini din Cer,
Deci, eu, în jos, cum oare-aş fi nebun
Să pot privi şi-n Iadul rău să pier?

Eu n-am primit, zvârlit pe-acest pământ
Şi soarta grea de şarpe-aici căzut,
Mă lasă, Doamne, deci, să fiu un sfânt
Cum chiar m-ai vrut, făcându-ţi chip din lut!

Eu ştiu că nu mă vrei nici tu plecat,
Că după chip şi-asemănare-ai vrut,
Să-ţi fiu, aici, chiar Fiu crucificat,
Dar vertical, cum Tu m-ai conceput!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu sunt perfect,
Nici tu nu eşti perfect,
Religia nu este perfectă,
Nici chiar natura nu-i perfectă,
Hai să atingem ştiinţa împreună, să facem lumea mai bună.

poezie de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se aminteşte zilnic că nu sunt perfect, dacă nu de evenimente, atunci de soţia mea. Şi nici nu voi fi un preşedinte perfect. Există însă ceva pe care puteţi conta. Voi spune mereu ce gândesc.

citat din Barack Obama
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trandafir perfect

Doar o floare mi-a trimis de când ne-am cunoscut.
A pus toată tandreţea-într-un singur mesager, select,
Cu inimă fierbinte, pură, de rouă încă ud –
Un trandafir perfect.

Cunoşteam limbajul oricărei flori de pe planetă;
"Fragilul meu trup,"- a spus, "îl reprezintă-n fiecare-aspect;"
Dragostea şi-a ales pentru vecie amuletă
Un trandafir perfect.

De ce nimeni nu mi-a trimis, firesc,
Cadou o limuzină sau un alt asemenea obiect?
O, nu, nu, norocul meu e să primesc
Un trandafir perfect.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genial nu înseamnă perfect, el poate fi perfect compus sau mai mult ca perfect.

aforism de David Boia (17 martie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect imperfectă

Iubesc perfecta-mi imperfecţiune
Din mintea, sufletul şi trupul meu,
Sunt imperfecta cerului minune
Pe care a creat-o Dumnezeu!

Eu mă accept aşa, mai imperfectă
Şi mă iubesc, cu bune şi cu rele,
Iar pentru cine mă iubeşte, sunt perfectă
Cu toate imperfecţiunile, că-s ale mele!

În imperfecţiunea mea, zâmbesc,
Sunt fericită pentru ce mi-e dat
Şi în asimetria mea, iubesc
Cu sufletul meu..,. imperfect curat!

În imperfecţiunea mea perfectă,
Nimic nu e perfect, dar mă simt bine
Eu mie-mi recunosc şi sunt corectă,
Că-s imperfectă, făr-am fi ruşine!

Sunt imperfect perfectă iar de nu îţi place,
Mixtura mea de calitate cu defect,
Evită-mă, tu, omule şi mergi în pace
Şi luptă-te cu tine spre a fi perfect!

poezie de Florentina Mitrică (25 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (către tatăl său beat şi leşinat): Presupun că ăsta este un moment bun pentru a avea acea discuţie tată/fiu. (Imitându-şi tatăl.) Deci, cum merge şcoala, Pacey? (El însuşi.) Păi, tată, merge chiar bine. Chiar mă schimb. Se pare că sunt destul de deştept. Chiar aş putea avea potenţial de facultate. (Ca tatăl său.) Bravo, Pacey, am ştiut mereu că o să te dovedeşti a fi inteligent. Cum se poartă fetele cu tine? (El însuşi.) Am cunoscut o femeie. (Ca tatăl său.) E drăguţă? (El însuşi.) Drăguţă? Andie e frumoasă. E inteligentă, e amuzantă. Îţi spun eu, tată, fata asta este cu adevărat specială. Din nu ştiu ce motiv, pare să creadă că şi eu sunt special. Tu de ce nu poţi vedea asta? Ah? De ce nu mă vezi? Când ai renunţat la mine, când aveam cinci ani? Sau zece, sau doisprezece? Am 16 ani, tată! Şi sunt aici şi nu sunt perfect, dar mă străduiesc atât de mult pentru tine! (Începe să plângă.) Eu doar...(Suspină.) Şi e datoria ta! Este datoria ta să mă iubeşti, indiferent de cine sunt sau o să fiu în viitor! Pentru că eşti tatăl meu. (Suspină.) Eşti tatăl meu. (Suspină din nou.) Ar trebui să mă iubeşti, nemernicule! Nu pot face asta singur.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers

Eu n-am timp să mai scriu perfect,
Că, de-aş avea, nici n-aş mai scrie,
Ci m-aş lăsa o veşnicie
Să te iubesc fără defect.

Apoi m-aş apuca să-nvăţ
La ritm, la vers, la prozodie;
Urechile să vă răsfăţ,
Devoratori de poezie.

Dar, lume, sunt dator la stele,
Şi toate versurile mele,
Împrumutate de la praf,
Sunt versiuni la epitaf.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul Meu

în universul meu
e rece si e sfânt
nimic nu pare trist
nimic nu-i de pământ
eu par aici albastru
din nori şi aer blând
şi te privesc în noapte
cum te agiţi în vânt
tu, obosit iar cauţi
o cale, un cuvânt
un suflet să asculte
durerea ta plângând,
eu dac-aş fi acolo
cu tine să m-ascund
te-aş mai iubi odată
numai să pot să plâng
şi m-aş lăsa în voia ta
să pot să mă cufund
iar în privirea ta, să simt
culoarea focului arzând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul creaţiei

Păşeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Şi mă gândeam; ce mic sunt, deşi-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu serveşte la nimic,
Chiar de vorbeşti, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai ştiu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spaţiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorinţele nebune- câştigate...
Ce-am învăţat, mulţi ani, când făceam carte...
Şi mulţi apoi, gândindu-mă deştept...

Şi poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Şi niciodată, ţel, nu reuşeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu ştiu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ţine...
Şi timp, nu iroseşte de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce ştiinţa... îmi povesteşte? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu ştiu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susţin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorinţa de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca şarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâş mă mişc, nici pom nu urc uşor.

Şi chiar cu sticle de dublez vederea,
Şi aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Şi nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Şi chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulţi de-aş fi, mai mulţi decât albine;
Tot nu aş umple univers... de miere.

Iar dacă aş fi Chanel, Armani... toţi,
Cu averi imense şi laboratoare;
N-am cum s-ating esenţele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coţi.

Chiar galaxie, de buchet, de-aş da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Aşa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susţin că-s primul?
Căci nu pot depăşi, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoţii
să citească şi să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuţi copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu ştiu...
Pe când era dimineaţa senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!