Retrospectivă sentimentală

Revăd oraşul pribegiei mele -
Nepreţuit motiv de inspirare -
Cu-acelaşi Vodă Cuza
Tronând în piaţa mare,
Îndurerat de-atâtea vremuri grele...
Ştefan cel Sfânt şi-arată buzduganul,
Cu care-nspăimântase întreg aliotmanul...
Miron Costin letopiseţu-şi scrie
Cu sângele Moldovei - izvor de apă vie...
În jilţul lui, Asachi - poet şi fabulist -
Pledează şi-astăzi pentru "curentul latinist"
În faţa teatrului, Vasile Alecsandri
Se-ntreabă ca Hamlet: "A fi, sau... a nu fi?"...
Mihai Kogălniceanu, la Copou,
Repetă un capitol istoric veşnic nou...
Sărmanul Eminescu, într-un cearşaf de baie,
Şi-aşteaptă epigonii flămânzi ca să-l despoaie,
Şi-n timp ce turnul Goliei se-ntreabă ce să facă -
Să-şi plângă gloria defunctă sau să tacă -
Biserica - minune mică - Sfântul Sava,
Ea singură-ţi surâde, că-şi re-nnoieşte slava!...

Mâhnit de-atâtea regăsiri în mine,
Îmi lăcrimează ochii de ciudă şi ruşine,
Şi cum n-aud pe nimeni urându-mi "noapte bună",
Cobor tăcut spre gară, cu laşii... mână-n mână!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea lui Cuza Vodă

În vremurile-acelea cică
Se pedepsea ocaua mică;
În vremea noastră ai scăpare
Chiar dacă furi cu tona mare.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De câte ori m-alungi
Printre idei şi vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.

De câte ori mă vrei
În inimă şi-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.

De câte ori mă strigi
În noapte să îţi vin
De-atâtea ori înfigi
Cuţitul în destin.

De câte ori îmi vii
Pe buze şi în tâmple
De-atâtea ori tu ştii
Că tot o să se-ntâmple.

De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.

Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veşnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
Când —
Pe-aceeaşi cale dreaptă —
Ne trezirăm împreună,
Mână-n mână,
Ca-ntr-un raft de librărie
Unde numai dracul ştie
Ce te-aşteaptă?
Carte —
Sora de beţie,
De extaz
Şi nebunie —
Magică bijuterie
De cuvinte
Şi imagini
Mâzgălite pe hârtie
Cine te-mbrânci spre mine
Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?

Carte dragă,
Nu ştiai
Că — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decât trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corupţia s-a generalizat

În oraş şi-n primărie
Firul cinstei s-a-ntrerupt,
Căci sunt, după cum se scrie,
Toţi o apă... şi-un corupt.

epigramă de Ion Sava Costin din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet cel bătrân

Precum şi domniile voastre
îl ştiam doar pe Hamlet cel tânăr
veşnic tânăr
dar – mare surpriză! – îl întâlnesc pe
Hamlet îmbătrânit
mai bătrân şi mai neputincios chiar decât Lear
din Lumea Shakespeare.
"La ce te gândeşti?" îl întreb.
"A fi sau a nu fi?" îmi răspunde Hamlet
cel bătrân
precum veacuri în urmă
răspundea
întrebând
Hamlet cel tânăr.

poezie de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Rozinei

Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

Guerlain a botezat parfumul
Extras din cupele de crin
Cu numele necunoscutei —
Boeme
Sau aristocrate —
În ale cărei bucle blonde,
Decolorate
Sau pudrate,
A cunoscut întâia oară
Parfumul cupelor de crin...
Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

Rozina...
Unde e Rozina?
Un strop uitat într-un flacon
Se-ntreabă: Unde e Rozina?
Un strop uitat într-un flacon
Schiţează-n grota de cristal
Regretul cupelor de crin,
Ce-nstrăinate de grădina
Din care le-a cules o mână
De trecător sentimental
Jertfesc blazonul florentin
Pe-o balustradă de balcon...
Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

Guerlain a cunoscut-o poate.
Dar când,
Şi unde,
Şi-n ce fel?...
Guerlain a cunoscut-o poate...
Şi a iubit-o...
Dar Rozina?...
Rozina l-a iubit pe el?...
Parfumul lui Guerlain îmi spune
Că-n golul cupelor de crin
Divinizatele nebune
N-au picurat decât minciună
Şi că Rozina-a fost... nebună!...
Şi totuşi, el o cântă şi-astăzi
În blondul cupelor de crin...

Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 6 (24 octombrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor cu apă vie

La poarta dintre noapte şi zi
Văd paşii ce te-au căutat
Tălpi de bocanci în zăpezi
Timpul urme adânci a pictat

Străjeri sunt crengile îmbrobodite
Cu franjuri reci din gheaţă
De vremuri grele sunt albite
Şi riduri poartă pe a lor faţă

Aprind un felinar în noapte
Să pot găsi drumul spre casă
Deschisă-i poarta ce ne desparte
Inundă o lumină se revarsă

Şi mă trezesc din somnul negru
Mă regăsesc în albul din lumină
Arunc mantia pi voalul sobru
Păşesc în ziua cea de mâine senină

Trec soarele cald îmi sărută fruntea
Nici urmă de ger şi de gheaţă
Izvor cu apă vie îmi potoleşte setea
Alerg pe câmpuri cu flori şi verdeaţă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copleşit de versurile lui Puşkin, izvor de apă vie.

Mihai Eminescu în Opere alese, volumul I (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet 2004 (Ministru de Justiţie)

Reforma vrând a nimeri,
Ţinând-o-n palmă-n loc de craniu,
Se-ntreabă, pe un ton cam straniu:
A fi sau (poate) a nu fi?!

epigramă de Eugen Deutsch din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâtea ori...

De-atâtea ori m-ai ajutat
Să ies din grele situaţii
Cu braţul Tău m-ai ridicat
Să pot munci la reparaţii.

Mi-ai arătat de-atâtea ori
Ce drum să iau spre rezolvare
Trimis-ai multe sărbători
Şi-ai netezit a mea cărare.

De-atâtea ori, Isus iubit
Ai dat răspuns la rugăciune
Când sufletul mi-era zdrobit
L-ai vindecat printr-o minune.

De-atâtea ori prin al Tău sfat
Ajuns-am la râvnita ţintă
În viaţa mea Te-ai implicat
Căci şti ce traiul reprezintă.

De mii de ori mi-ai spus duios
Că-n Slavă totul e splendoare
Când e sezonul secetos
Laşi ploaie densă să coboare.

De-atâtea ori... de-atâtea ori
Ai alungat îngrijorarea
Şi mi-ai descoperit valori
Să înţeleg ce-i încercarea

Nu pot să număr ce-ai făcut
Până aici în pribegie
Mă bucur că Te-am cunoscut
Şi că mi-ai dat o strategie.

Că mă-nsoţeşti la orice pas
E o favoare şi-o răsplată
În orice zi, la orice ceas
Eşti bunătate-ntruchipată.

poezie de George Cornici (3 ianuarie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie – singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute.

Henry Miller în Sexus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mele la început de toamnă

Lacrimile mele de care tu ai râs de-atâtea ori
Se-nalţă şi dispar azi într-un loc străin
În mări sau în oceane, sau poate sus în nori...
Cât mi-aş dori ca tu să-nveţi să zbori
Să te salvezi de gustul de venin
Să-mi fii iar dulce ca odată şi plină de culori
Şi-n părul tău sălbatic să văd sute de flori
Şi slab privirii tale din nou să mă închin
Şi sclav al mângâierii să-ţi fiu până în zori
Totul e vis frumos pe care îl omori
Ştii lacrimile mele ce le-am trimis spre nori
Mă duc şi eu cu ele
Şi-aştept să-nveţi să zbori.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!